DECIZIE nr. 2 din 3 februarie 1998

privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. 1, art. 5, art. 12, art. 13 alin. 2, 4 şi 5 şi ale art. 24 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului



Ioan Muraru – preşedinteCostica Bulai – judecătorViorel Mihai Ciobanu – judecătorMihai Constantinescu – judecătorNicolae Popa – judecător Lucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorVictor Dan Zlatescu – judecătorPaula C. Pantea – procurorClaudia Miu – magistrat-asistentPe rol, pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. 1, art. 5, art. 12, art. 13 alin. 2, 4 şi 5 şi ale art. 24 din Legea nr. 112/1995, ridicată de Schipor Ioana Lucretia în Dosarul nr. 5.185/1997 al Judecătoriei Cluj-Napoca.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 27 ianuarie 1998, în prezenta reprezentantului Ministerului Public şi în lipsa părţilor legal citate, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 3 februarie 1998.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Judecătoria Cluj-Napoca, prin Încheierea din 6 iunie 1997, pronunţată în Dosarul nr. 5.185/1997 al acestei instanţe, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. 1, art. 5, art. 12, art. 13 alin. 2, 4 şi 5 şi ale art. 24 din Legea nr. 112/1995, ridicată de Schipor Ioana Lucretia în cadrul unui proces având ca obiect, pe de o parte, contestarea hotărârii Comisiei judeţene de aplicare a Legii nr. 112/1995, prin care i se respinsese cererea de restituire în natura a unui imobil, iar pe de altă parte, restituirea proprietăţii acestui imobil sau, în subsidiar, acordarea integrală a despăgubirii cuvenite.Din cuprinsul cererii adresate instanţei rezultă ca temeiul constituţional invocat în sprijinul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 41 din Constituţie: alin. (1) privind garanţia dreptului de proprietate, alin. (3) referitor la trecerea în proprietate publică a unui bun numai prin expropriere şi alin. (7) referitor la interdicţia privind confiscarea averii dobândite licit, precum şi prevederile art. 135 alin. (6) din Constituţie privind inviolabilitatea proprietăţii private.În temeiul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, s-au cerut puncte de vedere preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.În punctul de vedere al Guvernului se arata, în legătură cu prevederile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 112/1995, ca „nu se poate retine neconstituţionalitatea acestora”, deoarece imobilele la care se referă dispoziţiile respective „se aflau, legal, în proprietatea statului, iar foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora li s-a recunoscut dreptul de a obţine reparaţia ce li se cuvine” în natura sau prin despăgubiri. Se precizează ca „Toate aceste măsuri sunt prevăzute ca o garanţie a dreptului de proprietate”. Guvernul arata ca nici cu privire la celelalte articole care formează obiectul excepţiei nu se poate retine ca ar fi neconstituţionale, ţinând seama de jurisdicţia Curţii şi de faptul ca prevederile legale atacate nu contravin unei norme constituţionale, art. 5 reglementand reparaţia în natura, art. 12, reparaţia prin echivalent, iar art. 13, modul de calcul al despăgubirii.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, republicată, constata următoarele:În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea este competenţa să se pronunţe asupra excepţiilor de neconstituţionalitate cu care a fost legal sesizată.În legătură cu prevederile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 112/1995, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 73 din 19 iulie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995, ca aceste prevederi sunt constituţionale. Din considerentele deciziei rezultă ca motivele invocate în susţinerea excepţiei examinate au fost avute în vedere şi la pronunţarea deciziei respective. Prin excepţia ce face obiectul prezentei decizii nu au fost invocate motive noi de natura să justifice o alta soluţie, astfel încât, având în vedere obligativitatea deciziilor Curţii Constituţionale, potrivit art. 145 alin. (2) din Constituţie, urmează ca excepţia de faţa referitoare la dispoziţiile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 112/1995 să fie respinsă.Cu referire la prevederile art. 24 din Legea nr. 112/1995, Curtea constata ca soluţionarea cauzei nu depinde de dispoziţiile acestui articol. De aceea, în temeiul art. 23 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibila, urmând să fie respinsă.În ceea ce priveşte art. 5 din Legea nr. 112/1995, care consacra restituirea în natura a imobilelor proprietate de stat, ţinând seama de însuşi temeiul constituţional invocat în motivarea excepţiei – art. 41 privind protecţia proprietăţii private şi art. 135 alin. (6) privind inviolabilitatea acestei proprietăţi, din Constituţie -, rezultă ca excepţia, în mod evident, este nefondata. Apare contradictoriu să se susţină ca garanţia constituţională a dreptului de proprietate a fost incalcata de o dispoziţie legală ce asigura restituirea în natura a proprietăţii fostului proprietar.Pentru aceleaşi motive, excepţia este nefondata şi în ceea ce priveşte contestarea constituţionalităţii prevederilor art. 12 din Legea nr. 112/1995, care reglementează, de principiu, dreptul foştilor proprietari de a fi despăgubiţi pentru imobilele ce nu le sunt restituite în natura, deoarece despăgubirea are semnificatia unei restituiri prin echivalent. De aceea, excepţia nu este fondată nici în ceea ce priveşte contestarea legitimitatii art. 13 alin. 4 şi 5, care reglementează modul în care se asigura plata despăgubirilor şi actualizarea acestora în funcţie de salariul mediu pe economie. Aceste reglementări sunt consecinţe ale dreptului la despăgubire, având semnificatia unor garanţii pentru realizarea efectivă a acestui drept, astfel încât, în nici un fel, nu pot fi considerate ca incalcand garanţia constituţională a dreptului de proprietate şi caracterul inviolabil al acestui drept, ce constituie temeiul constituţional invocat în justificarea excepţiei.Asupra dispoziţiilor alin. 2 al art. 13 din Legea nr. 112/1995, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 73/1995 şi a statuat ca aceste prevederi sunt constituţionale.Cat priveşte invocarea, în motivarea excepţiei, a dispoziţiilor art. 41 din Constituţie, urmează a se tine seama ca autoarea excepţiei a avut în vedere, în principal, alin. 1 al acestui text, precizând, expres, ca se referă la garantarea, prin aceasta prevedere constituţională, a dreptului de proprietate.Or, astfel cum s-a precizat în Decizia Curţii nr. 73/1995, exista deplina concordanta între prevederile art. 13 alin. 2 din Legea nr. 112/1995 şi dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Constituţie, care garantează dreptul de proprietate, precum şi cu reglementările internaţionale în materie.Dispoziţia cuprinsă în art. 13 alin. 2 din Legea nr. 112/1995 nu a fost atacată în raport cu art. 41 alin. (2) din Constituţie; într-adevăr autoarea excepţiei nu face nici un fel de referire la faptul ca dispoziţia legală atacată ar infrange principiul ocrotirii egale a dreptului de proprietate consacrat prin art. 41 alin. (1) din Constituţie. Curtea nu este competenţa să se pronunţe asupra unor temeiuri de neconstituţionalitate pe care autoarea excepţiei nu le invoca şi care nu rezultă implicit sau explicit din motivele folosite în sprijinul excepţiei.Textul art. 13 alin. 2 din Legea nr. 112/1995 nu priveşte ocrotirea dreptului de proprietate asupra locuinţelor – bunuri ce au fost trecute în proprietatea statului sub imperiul altui regim constituţional -, ci acordarea unor reparaţii, într-un cuantum limitat, celor care nu se afla în situaţiile prevăzute de lege care să le confere vocaţia la restituirea în natura a locuinţelor. Asa fiind, reglementarea reparaţiilor prevăzută la art. 13 alin. 2 din Legea nr. 112/1995 nu restrânge exerciţiul dreptului de proprietate al celor în cauza, ci limitează cuantumul unor reparaţii pe care le prevede legea, în raport cu posibilităţile economice şi financiare ale tarii.În fine, chiar în ceea ce priveşte aplicarea principiului egalităţii şi nediscriminarii, este de observat ca aceasta nu poate avea caracter nediferentiat şi formal, care, în cazul Legii nr. 112/1995, ar face imposibila chiar şi acordarea unor reparaţii parţiale, atâta vreme cat, sub aspect economic, nu se pot acorda reparaţii integrale. Astfel, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996, a statuat ca violarea principiului egalităţii şi nediscriminarii exista atunci „când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără sa existe o motivare obiectivă şi rezonabila sau dacă exista o disproportie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite”.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi şi cu opinia separată a domnului judecător Mihai Constantinescu, cat priveşte prevederile art. 13 alin. 2 din Legea nr. 112/1995, şi, în unanimitate, în privinta art. 1 alin. 1, art. 5, art. 12, art. 13 alin. 4 şi 5 şi art. 24 din aceeaşi lege,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. 1, art. 5, art. 12, art. 13 alin. 2, 4 şi 5 şi ale art. 24 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, ridicată de Schipor Ioana Lucretia în Dosarul nr. 5.185/1997 al Judecătoriei Cluj-Napoca.Definitivă.Pronunţată în şedinţa publică din 3 februarie 1998.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN MURARU Magistrat-asistent,Claudia Miu OPINIE SEPARATĂprivind neconstituţionalitatea art. 13 alin. 2 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statuluiPotrivit art. 13 alin. 2 din Legea nr. 112/1995, se limitează despăgubirea cuvenită foştilor proprietari, în cazul neretrocedarii locuinţelor trecute în proprietatea statului, la „suma veniturilor salariale medii pe economie ale unei persoane pe o perioadă de 20 de ani, calculată la data stabilirii despăgubirii”.Plafonul instituit prin aceasta prevedere legală este neconstitutional pentru următoarele motive:Potrivit art. 1 şi 2 din Legea nr. 112/1995, foştii proprietari, persoane fizice, ai locuinţelor trecute în proprietatea statului beneficiază de restituirea acestora în natura, prin redobandirea dreptului de proprietate, sau de dreptul de a fi despăgubiţi, în cazul nerestituirii, în condiţiile şi în limitele prevăzute de legea respectiva.Restituirea proprietăţii constituie o modalitate de satisfacere maxima a pretenţiilor foştilor proprietari, dând expresie, în limitele restituirii, principiului restitutio în integrum.Despăgubirea nu asigura satisfacerea în întregime a exigenţelor acestui principiu, întrucât, potrivit art. 13 alin. 1 din lege, ea nu se determina pe baza valorii de piaţa de la data despăgubirii, ci a unui mod de calcul prestabilit de legiuitor.Evident ca astfel se creează o diferenţa de tratament între foştii proprietari cărora li se restituie proprietatea şi ceilalţi fosti proprietari, care nu primesc o despăgubire echivalenta cu valoarea reală, de piaţa, a locuinţei nerestituite.Aceasta diferenţa de tratament este însă justificată pentru considerentele menţionate în Decizia Curţii Constituţionale nr. 73/1995.În cadrul celor îndreptăţiţi la despăgubire, alin. 2 al art. 13 creează o discriminare neconstitutionala, prevăzând ca valoarea despăgubirii ce urmează a fi acordată nu poate depăşi un anumit plafon. Este o discriminare, deoarece, ca efect al plafonarii despăgubirii, unii o vor primi integral, pentru ca ea se situeaza sub plafon, iar alţii o vor primi doar parţial, întrucât nu li se va acorda ceea ce depăşeşte plafonul, deşi pentru toţi despăgubirea a fost la fel calculată. Dreptul la despăgubire este, astfel, pe de o parte, egal faţă de toţi cei îndreptăţiţi, prin modul sau de calcul, iar pe de altă parte, inegal, întrucât, în funcţie de plafon, despăgubirea li se acordă unora integral, iar altora, parţial. Aceasta discriminare, fiind în funcţie de cuantumul despăgubirii acordate, încalcă prevederile art. 4 alin. (2) din Constituţie, conform cărora discriminarile pe criteriul averii sau al originii sociale sunt interzise, cat şi ale art. 16 din Constituţie, privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii. Este consecinţa faptului ca plafonul instituit de art. 13 alin. 2 din Legea nr. 112/1995 are în vedere mărimea averii foştilor proprietari, sanctionand pe cei care aveau o avere mai mare, ce depăşeşte valoric plafonul, asa încât el creează o discriminare nu numai pe temeiul averii, dar şi – în mod necesar şi inevitabil – pe temeiul originii sociale a foştilor proprietari, adică al apartenentei lor la fosta burghezie.Incontestabil ca, în realizarea politicii sale legislative, autoritatea legiuitoare poate stabili limite, plafoane sau baremuri. Aceasta nu înseamnă însă ca aceste limite, plafoane sau baremuri sunt sustrase controlului constituţionalităţii legii, deoarece semnificatia lor poate fi diferita, cum ar fi pentru realizarea unei măsuri de protecţie socială, pentru aşezarea justa a sarcinilor fiscale ori în alte scopuri, care, în toate cazurile, nu pot fi decât în respectul dispoziţiilor şi principiilor Constituţiei. Altminteri, astfel cum dispune art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, ele sunt neconstituţionale. De aceea, a justifica plafonul instituit de art. 13 alin. 2 din Legea nr. 112/1995 exclusiv pe voinţa legiuitorului constituie o încălcare a principiului supremaţiei Constituţiei, prevăzut la art. 51 al acesteia. Totodată plafonul respectiv nu ar putea fi justificat nici pe considerente legate de insuficienta resurselor bugetare pentru asigurarea plăţii integrale a despăgubirilor cuvenite, întrucât plata lor nu se face, potrivit art. 13 alin. 6 din lege, din resurse bugetare, ci dintr-un fond extrabugetar, alimentat în condiţiile prevăzute de acest alineat, ce nu afectează în nici un mod bugetul de stat.În concluzie, prevederea art. 13 alin. 2 din Legea nr. 112/1995 este neconstitutionala, constituind o discriminare contrară prevederilor art. 4 alin. (2) şi ale art. 16 din Constituţie.Prin Decizia nr. 73/1995, Curtea Constituţională, în cadrul controlului constituţionalităţii Legii nr. 112/1995 anterior promulgării, a constatat ca art. 13 alin. 2 din această lege este constituţional. Pentru a pronunţa aceasta decizie, Curtea a avut în vedere art. 20 şi 49 din Constituţie. Obligativitatea deciziei menţionate nu împiedica însă exercitarea controlului în funcţie de noul temei constituţional invocat, legat de egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi de interdicţia discriminarii pe temeiul averii şi al originii sociale, deoarece în jurisdicţia Curţii s-a statuat, în mod constant, ca o excepţie de neconstituţionalitate respinsă poate fi reiterata ulterior de către alte părţi şi pentru alte temeiuri, iar pentru identitate de ratiune, aceasta soluţie este aplicabilă şi în cazul în care decizia iniţială a fost pronunţată în cadrul controlului anterior promulgării. De altfel aceasta soluţie este conformă şi cu practica jurisdicţională a Curţii, asa cum rezultă din Decizia nr. 72/1995, pronunţată în cadrul controlului anterior promulgării Legii învăţământului nr. 84/1995, prin care s-a statuat, avându-se în vedere anumite temeiuri constituţionale, ca art. 166 alin. (3) din această lege este constituţional, pentru ca, ulterior, admiţându-se în parte, prin Decizia nr. 64/1997, o excepţie de neconstituţionalitate, în baza altor temeiuri constituţionale s-a constatat ca aceasta prevedere este constituţională numai în măsura în care nu se referă la imobilele aparţinând societăţilor comerciale care s-au privatizat. Similară este şi situaţia juridică în cazul excepţiei de faţa în care, invocandu-se, în ceea ce priveşte critica art. 13 alin. 2 din Legea nr. 112/1995, prevederile art. 41 din Constituţie, ca efect al principiului egalei ocrotiri a proprietăţii, indiferent de titular, prevăzut la alin. (2) al acestui articol, presupune, într-o interpretare sistematica a normelor constituţionale, incidenţa şi a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) şi ale art. 16 din Constituţie, la care m-am referit. În mod expres, în cuprinsul excepţiei se face referire la alin. (1) al art. 41. Însă, în însăşi acţiune, partea, în subsidiar, a solicitat acordarea integrală a despăgubirii cuvenite, ceea ce, indubitabil, atrage, în soluţionarea excepţiei invocate, aplicabilitatea alin. (2) al art. 41 şi, pe cale de consecinţa, a art. 4 alin. (2) şi a art. 16 din Constituţie, cadrul sesizării fiind, faţă de cele arătate, în mod incontestabil, şi cu referire la aceste aspecte.Judecător,dr. Mihai Constantinescu–––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește