DECIZIE nr. 2 din 12 ianuarie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală



Acsinte Gaspar – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorCarmen-Cătălina Gliga – procurorBenke Karoly – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Urbantrans” – S.A. Bârlad în Dosarul nr. 681/189/2008 al Tribunalului Vaslui – Secţia civilă.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care apreciază că excepţia ridicată este neîntemeiată, invocând, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 6 mai 2009, pronunţată în Dosarul nr. 681/189/2008, Tribunalul Vaslui – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Urbantrans” – S.A. Bârlad într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursurilor formulate în cadrul contestaţiei la executare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul legal criticat creează în mod inechitabil şi discreţionar o diferenţă de tratament juridic în funcţie de natura creanţei, în sensul că executarea silită a creanţelor fiscale nu se perimează, pe când cea a creanţelor de drept comun se perimează într-un termen de 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare şi în lipsa altor acte ulterioare de urmărire. Această dispoziţie legală creează o stare de insecuritate a relaţiilor dintre stat şi persoanele fizice şi juridice, contrar principiului securităţii raporturilor juridice.Tribunalul Vaslui – Secţia civilă nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 142 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, care au următorul cuprins: „(4) Executarea silită a creanţelor fiscale nu se perimează.”Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 44 alin. (1) şi (2) privind dreptul de proprietate privată, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei. Totodată, sunt considerate a fi încălcate şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi cele ale art. 1 din Protocolul adiţional la această Convenţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că soluţia legislativă criticată a mai fost suspusă controlului acesteia prin prisma unor critici identice, constatându-se constituţionalitatea ei. Astfel, prin Decizia nr. 424 din 13 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 21 noiembrie 2005, şi Decizia nr. 432 din 21 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.176 din 13 decembrie 2004, Curtea a statuat că neperimarea executării silite a creanţelor fiscale, reglementare derogatorie de la dreptul comun, este în deplin acord cu Legea fundamentală, legiuitorul, în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituţie, „fiind îndreptăţit să stabilească norme de procedură speciale, derogatorii de la regulile generale, determinate de anumite situaţii speciale. În cazul de faţă, situaţia specială a fost determinată de faptul că obiectul executării silite îl constituie încasarea creanţelor fiscale ce constituie surse ale bugetului de stat, ceea ce reprezintă un interes general”.Curtea, cu aceleaşi ocazii, a statuat că soluţia legislativă criticată este o expresie a textului art. 135 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „statul are obligaţia să acţioneze pentru apărarea intereselor generale ale societăţii, iar agenţii economici trebuie să se integreze cadrului constituţional, în concordanţă cu interesul public la care statul este obligat să vegheze”.De asemenea, neperimarea executării silite a creanţelor fiscale nu încalcă art. 16 din Constituţie. În acest sens s-a statuat că, „spre deosebire de regula generală cuprinsă în art. 389 din Codul de procedură civilă, care se referă la orice persoană fizică sau juridică care are calitatea de creditor sau debitor, dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 au în vedere subiecte calificate ale raportului juridic fiscal, şi anume statul, unităţile administrativ-teritoriale, contribuabilul, precum şi alte persoane care dobândesc drepturi şi obligaţii în cadrul acestui raport”.Curtea a mai statuat că, "în ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia neperimarea executării silite a creanţelor fiscale restrânge în mod nejustificat dreptul la apărare al debitorului unei astfel de creanţe, Curtea reţine că debitorul are posibilitatea de a utiliza calea de atac a contestaţiei împotriva oricărui act de executare şi de a-şi valorifica, în acest cadru, toate drepturile procesuale, dovedind netemeinicia pretenţiilor creditorului.În aceste condiţii, dispoziţiile art. 53 din Constituţie nu sunt incidente în cauză, "întrucât acestea sunt aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, restrângere care, astfel cum s-a arătat anterior, nu s-a constatat".Soluţiile Curţii Constituţionale pronunţate în cauzele respective, precum şi considerentele care au stat la baza lor îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, întrucât nu se invocă elemente noi de natură să determine schimbarea jurisprudenţei.În fine, Curtea reţine că autorul excepţiei invocă în susţinerea acesteia prevederile art. 21, art. 44 şi art. 124 din Constituţie, precum şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 1 din Protocolul adiţional la această Convenţie, fără, însă, a motiva în ce anume constă această încălcare. În lipsa unei motivări, Curtea nu se poate substitui autorului excepţiei ca pe cale de deducţie să formuleze, respectiv să răspundă unor posibile critici de neconstituţionalitate. În consecinţă, în această ordine de idei, textele menţionate mai sus nu au incidenţă în soluţionarea prezentei excepţii.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Urbantrans” – S.A. Bârlad în Dosarul nr. 681/189/2008 al Tribunalului Vaslui – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 ianuarie 2010.PREŞEDINTE,ACSINTE GASPARMagistrat-asistent,Benke Karoly–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește