DECIZIE nr. 2.579 din 20 iunie 2010

privind examinarea recursului declarat de Sindicatul Liber "Româniafilm" împotriva Sentinţei nr. 2.363 din 3 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal



Dosar nr. 1.620/2/2007Preşedinte: Liliana Vişan – judecătorRozalia Ana Lazăr – judecătorEugenia Marin – judecătorCorina Vîlcea – magistrat-asistentS-a luat în examinare recursul declarat de Sindicatul Liber "Româniafilm" împotriva Sentinţei nr. 2.363 din 3 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal s-au prezentat recurentul-reclamant Sindicatul Liber "Româniafilm", prin consilier juridic Rodica Măntescu, şi intimatul-intervenient Ministerul Culturii şi Cultelor, prin consilier juridic Vasile Amelia, şi au lipsit intimatul-pârât Guvernul României, intimaţii-intervenienţi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel Alfa".Din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a prezentat procuror Daniela Tudose.Procedură completă.S-a prezentat referatul cauzei, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea a constatat cauza în stare de judecată şi a acordat cuvântul pentru dezbateri.Recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate şi anularea Hotărârii Guvernului nr. 1.792/2006 privind transmiterea unor imobile din domeniul privat al statului şi din administrarea Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor „Româniafilm” în domeniul public al unor oraşe, municipii şi/sau judeţe şi în administrarea consiliilor locale sau, după caz, judeţene ale acestora şi a Hotărârii Guvernului nr. 1.874/2006 pentru aprobarea Strategiei privind vânzarea sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic, precum şi a terenurilor aferente acestora, aflate în proprietatea privată a statului şi în administrarea Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor „România-Film”.În motivare, recurentul a arătat că pentru judecarea primului capăt de cerere, respectiv anularea Hotărârii Guvernului nr. 1.792/2006, Curtea de Apel Bucureşti nu era competentă teritorial, întrucât prin acest act administrativ s-a dispus transmiterea a 18 cinematografe din domeniul privat al statului şi din administrarea Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor „Româniafilm” în domeniul public al unor oraşe, municipii sau judeţe şi în administrarea consiliilor locale sau, după caz, judeţene ale acestora.Recurentul a mai susţinut faptul că, potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, şi hotărârea de trecere a bunurilor poate fi atacată, în condiţiile legii, la instanţa de contencios administrativ competentă în a cărei rază teritorială se află bunul. Acest text de lege conţine o nouă imperativă de strictă aplicare derogatorie de la dreptul comun, respectiv Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, fapt pentru care excepţia de necompetenţă teritorială are un caracter absolut.Pe cale de consecinţă, întrucât niciunul dintre imobilele transmise din domeniul public în domeniul privat nu se află în raza teritorială a Curţii de Apel Bucureşti, rezultă că această instanţă nu era competentă să judece cauza privind anularea Hotărârii Guvernului nr. 1.792/2006, excepţie pe care Curtea de Apel Bucureşti a respins-o în mod neîntemeiat.La solicitarea Înaltei Curţi, intimatul-intervenient Ministerul Culturii şi Cultelor arată că nu se impunea obţinerea avizului consultativ al Consiliului Economic şi Social, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 5 lit. b) din Legea nr. 109/1997 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social, arătând totodată că nu au fost constatate prejudicii materiale faţă de recurent.Având cuvântul pe fond, Ministerul Culturii şi Cultelor a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca temeinică şi legală.Reprezentanta Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi anularea Hotărârii Guvernului nr. 1.792/2006 şi a Hotărârii Guvernului nr. 1.874/2006.Aceasta a arătat că cele două acte administrative contestate în cauză au avut la bază o documentaţie incompletă, întrucât nu a existat avizul Consiliului Economic şi Social. În plus, aceasta a precizat că din cuprinsul acestor acte administrative lipsesc datele de identificare ale imobilelor; de asemenea, notele de fundamentare ale celor două hotărâri sunt lipsite de conţinut şi de orice elemente economice care ar putea să determine valoarea patrimonială a acestora.CURTEA,asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti Secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 2 martie 2007, reclamantul Sindicatul Liber "Româniafilm" a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea Hotărârii Guvernului nr. 1.792/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.014 din 20 decembrie 2006, şi a Hotărârii Guvernului nr. 1.874/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 13 din 9 ianuarie 2007, precum şi suspendarea executării acestora.În motivarea în fapt a acţiunii, reclamantul a arătat că actele administrative contestate au fost adoptate cu încălcarea dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 328/2006, întrucât a reglementat procedura de vânzare către alte persoane decât utilizatorii actuali, fără a respecta dispoziţiile art. 7 pct. 9 din Hotărârea Guvernului nr. 78/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii şi Cultelor, referitor la colaborarea şi consultarea sindicatelor şi patronatului de către Ministerul Culturii şi Cultelor. În plus, reclamantul a menţionat că hotărârile în discuţie au fost emise fără avizul miniştrilor de resort.În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004.Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamantului, cu motivarea că actele administrative atacate au fost emise cu respectarea dispoziţiilor legale. De asemenea, pârâtul a cerut respingerea cererii de suspendare a executării celor două acte, întrucât în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004.Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel Alfa" a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul reclamantului, prin care a solicitat admiterea acţiunii şi anularea actelor administrative.Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, precum şi Ministerul Culturii şi Cultelor au formulat cereri de intervenţie în interesul pârâtului, în care au arătat că au calitatea de coautori la cele două hotărâri ale Guvernului analizate în cauză.Curtea de apel, prin încheierea de şedinţă de la termenul din 20 iunie 2007, nu a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie în interesul reclamantului formulată de Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel Alfa"; pe de altă parte, instanţa a admis în principiu cererile de intervenţie în interesul pârâtului formulate de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi de Ministerul Culturii şi Cultelor, pentru considerentele expuse în cuprinsul încheierii.Reclamantul a depus la dosar cerere completatoare la acţiunea introductivă de instanţă (filele 43-47), în care a menţionat că cele două acte administrative au fost emise cu încălcarea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 109/1997, modificată şi completată prin Legea nr. 492/2001 şi prin Legea nr. 58/2003, întrucât nu au avut la bază şi avizul consultativ care trebuia dat de către acest organ consultativ al Parlamentului.În raport cu dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 554/2004, pârâtul a prezentat documentaţia care a fost avută în vedere la emiterea celor două hotărâri.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 2.363 din 3 octombrie 2007, a respins acţiunea ca neîntemeiată.Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:Hotărârea Guvernului nr. 1.792/2006 nu a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 213/1998, întrucât în anexa la aceasta sunt menţionate datele de identificare ale imobilelor care se transmit în domeniul public al oraşelor, municipiilor şi/sau judeţelor şi în administrarea consiliilor locale ori, după caz, judeţene ale acestora.De asemenea, pentru emiterea Hotărârii Guvernului nr. 1.792/2006 nu era necesar avizul din partea Consiliului Economic şi Social. În plus, întrucât transmiterea imobilelor respective s-a făcut cu obligaţia de a se păstra destinaţia acestora, precum şi cu preluarea personalului aferent, nu se poate aprecia că ar exista o vătămare a persoanelor care desfăşoară activitate în acest domeniu.Prin Hotărârea Guvernului nr. 1.874/2006 a fost elaborată strategia de privatizare a sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic, precum şi a terenurilor aferente, aflate în proprietatea privată a statului şi în administrarea RADEF „Româniafilm”, în temeiul şi cu respectarea dispoziţiilor art. 67 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 39/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 328/2006, cu modificările ulterioare.Prima instanţă a apreciat că nu poate reţine susţinerea reclamantului cu privire la nerespectarea termenului prevăzut la art. 67 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 39/2005, întrucât aceste dispoziţii legale au fost abrogate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2006 (art. I pct. 6).De asemenea, instanţa de fond a considerat că nu pot fi primite nici afirmaţiile reclamantului în sensul că Hotărârea Guvernului nr. 1.874/2006 este nelegală, întrucât a reglementat şi alte modalităţi de privatizare decât vânzarea către utilizatori.În opinia instanţei, pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 67 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 39/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 328/2006, a fost elaborată strategia aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1.874/2006, care reglementează atât vânzarea imobilelor către utilizatorii actuali, cât şi vânzarea sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic, precum şi a terenurilor aferente, aflate în proprietatea privată a statului şi în administrarea RADEF „Româniafilm”.Prima instanţă a arătat că, potrivit notei de fundamentare şi obiectivelor stabilite – în conformitate cu dispoziţiile art. 77^1 lit. d) din Legea nr. 328/2006 – a fost stabilită o strategie privind vânzarea acestor imobile, cu scopul de a susţine dezvoltarea şi exploatarea filmelor, în principal a celor româneşti sau realizate cu participare românească.Strategia aprobată prin hotărârea atacată prevede că primă etapă vânzarea activelor aflate în administrarea regiei către utilizatorii actuali, prin negociere directă cu aceştia, în situaţia în care au efectuat investiţii în activele respective. În cea de a doua etapă se stabileşte şi posibilitatea vânzării activelor către alte persoane, Ministerul Culturii şi Cultelor urmând a monitoriza clauzele privind garantarea realizării investiţiilor, a păstrării numărului de salariaţi, asigurarea protecţiei sociale şi păstrarea obiectivului de activitate.Instanţa de fond a reţinut că aceste prevederi ale Hotărârii Guvernului nr. 1.874/2006 anterior descrise sunt legale, întrucât condiţiile impuse prin contractele respective nu sunt de natură să producă vreo vătămare a intereselor reprezentate de reclamant.În plus, instanţa a concluzionat în sensul că la elaborarea Hotărârii Guvernului nr. 1.874/2006 au fost respectate prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, deoarece iniţiatorul acesteia, respectiv Ministerul Culturii şi Cultelor, a făcut publică strategia adoptată prin afişarea acesteia pe site-ul instituţiei. De asemenea, nici în cazul acestei hotărâri nu era necesar avizul consultativ al Consiliului Economic şi Social, întrucât nu se încadrează în domeniile prevăzute la art. 5 din Legea nr. 109/1997.Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul, care a solicitat modificarea acesteia, în sensul admiterii acţiunii şi anulării Hotărârii Guvernului nr. 1.792/2006 şi a Hotărârii Guvernului nr. 1.874/2006.Recurentul-reclamant şi-a întemeiat recursul pe prevederile art. 304^1 coroborate cu ale art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, arătând că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea şi cu aplicarea greşită a legii.În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat de către recurent că instanţa de fond în mod greşit a ajuns la concluzia că au fost respectate prevederile art. 8 din Legea nr. 213/1998 la momentul adoptării Hotărârii Guvernului nr. 1.792/2006 şi că nu era necesar un aviz din partea Consiliului Economic şi Social, câtă vreme această hotărâre priveşte cultura şi relaţiile de muncă.Recurentul-reclamant a precizat că a fost vătămat într-un drept recunoscut de lege, întrucât organizaţia sindicală la care este afiliat – Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel Alfa" nu a fost consultată la elaborarea Hotărârii Guvernului nr. 1.792/2006.Pe de altă parte, recurentul-reclamant a menţionat că prima instanţă nu şi-a motivat concluzia la care a ajuns, potrivit căreia nici pentru emiterea Hotărârii Guvernului nr. 1.874/2006 nu era necesar avizul consultativ al Consiliului Economic şi Social.În plus, recurentul-reclamant a arătat că instanţa de fond a soluţionat greşit şi excepţia de necompetenţă teritorială, în raport cu prevederile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 213/1998.În cauză au fost formulate întâmpinări de către intimaţii Guvernul României, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi Ministerul Culturii şi Cultelor, care au solicitat respingerea recursului ca nefondat (filele 22-26; 33-37 din dosar).Examinând cauza în raport cu motivele de recurs invocate şi cu prevederile art. 304^1 din Codul de procedură civilă, ţinând seama de toate argumentele părţilor şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele şi în limitele care vor fi expuse în continuare.Potrivit art. 2^1 alin. (1) din Legea nr. 109/1997, aşa cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 58/2003, Consiliul Economic şi Social este consultat obligatoriu de către iniţiatorii proiectelor de acte normative şi ai proiectelor de programe şi strategii nematerializate în proiecte de acte normative, din domeniul său de competenţă. Rezultatul acestei consultări se concretizează în avize la proiectele de acte normative şi la proiectele de programe şi strategii.În temeiul art. 5 din actul normativ anterior indicat, Consiliul Economic şi Social analizează situaţia economică şi socială a ţării şi face propuneri Guvernului şi Parlamentului, în condiţiile prevăzute de lege, privind: a) restructurarea şi dezvoltarea economiei naţionale; b) privatizarea, funcţionarea şi creşterea competitivităţii agenţilor economici; c) relaţiile de muncă şi politica salarială; d) protecţia socială şi ocrotirea sănătăţii;e) învăţământul, cercetarea şi cultura; f) politicile monetare, financiare, fiscale şi de venituri. … În baza art. 7 alin. (1) din aceeaşi lege, iniţiatorii proiectelor de acte normative şi de programe şi strategii naţionale sau sectoriale, care privesc domeniile prevăzute la art. 5, au obligaţia de a solicita pentru acestea avizul consultativ al Consiliului Economic şi Social. Conform alin. (2) al articolului în discuţie, avizul va însoţi în mod obligatoriu proiectul de act normativ, de program sau de strategie până la adoptare.Prin Hotărârea Guvernului nr. 1.792/2006 s-a dispus transmiterea unor imobile din domeniul privat al statului şi din administrarea Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor „Româniafilm” în domeniul public al unor oraşe, municipii şi/sau judeţe şi în administrarea consiliilor locale sau, după caz, judeţene ale acestora.Cinematografele sunt instituţii de cultură, ceea ce înseamnă că, în temeiul art. 5 lit. e) din Legea nr. 109/1997, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 58/2003, Guvernului îi revenea obligaţia de a solicita avizul consultativ al Consiliului Economic şi Social.De menţionat că încadrarea Hotărârii Guvernului nr. 1.792/2006 în domeniul prevăzut la art. 5 lit. e) din legea mai sus menţionată rezultă şi din definiţia dată cinematografiei, în art. 3 lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 39/2005: „…industrie culturală, de importanţă naţională, care creează plusvaloare prin exploatarea şi răspândirea diversităţii culturale, are drept scop realizarea, distribuirea şi exploatarea filmelor cinematografice şi include totalitatea activităţilor şi persoanelor care activează în acest domeniu;”.În plus, art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.792/2006 priveşte relaţiile de muncă, domeniu pentru care, de asemenea, este obligatoriu avizul consultativ al Consiliului Economic şi Social.Existenţa avizului consultativ este o condiţie procedurală anterioară emiterii unui act administrativ a cărei neîndeplinire atrage nulitatea actului. Avizul consultativ se caracterizează prin aceea că autoritatea publică, pentru care legea prevede competenţa de a emite un act administrativ, este obligată să solicite avizul, dar are libertatea de a aprecia dacă se conformează sau nu conţinutului acestuia.Pe de altă parte, întrucât Hotărârea Guvernului nr. 1.874/2006 reglementează cadrul juridic, modalităţile, criteriile şi procedurile de vânzare care se aplică sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic, precum şi terenurilor aferente acestora, priveşte, la rândul său, unul dintre domeniile prevăzute la art. 5 lit. e) din Legea nr. 109/1997, modificată, şi anume, cultura, situaţie în care avizul consultativ al Consiliului Economic şi Social era, desigur, obligatoriu. Mai mult, deoarece acest act administrativ implică şi transferul salariaţilor actuali – astfel cum se prevede la art. 20, această hotărâre se referă şi la relaţiile de muncă, domeniu pentru care, de asemenea, era nevoie de avizul anterior indicat, conform art. 5 lit. b) din legea în discuţie.Pe cale de consecinţă, lipsa avizului consultativ atrage nelegalitatea celor două acte administrative contestate în cauză.În altă ordine de idei, trebuie amintite şi dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, potrivit cărora autoritatea emitentă a unui proiect de act administrativ cu caracter normativ are obligaţia să publice un anunţ referitor la acest proiect pe site-ul propriu, să îl facă accesibil publicului prin afişare la sediul propriu sau prin mass-media, să transmită proiectele de acte normative tuturor persoanelor care au depus cereri pentru primirea unor astfel de informaţii, să le primească propunerile, sugestiile sau opiniile, să organizeze întâlniri în care să dezbată public proiectul de act normativ.În speţa dedusă judecăţii, intimatul Guvernul României nu a făcut dovada îndeplinirii cerinţelor impuse de textul legal anterior enunţat.Înalta Curte constată, de asemenea, că sunt întemeiate criticile formulate de recurent, în sensul încălcării dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, întrucât acesta este o organizaţie sindicală şi se încadrează în categoria persoanelor vătămate, definite la art. 2 alin. (1) lit. a) teza finală din aceeaşi lege – organisme sociale care invocă vătămarea prin actul administrativ atacat a unui interes legitim public, care vizează ordinea de drept. Rolul unei organizaţii sindicale nu poate fi limitat la iniţierea conflictelor de interese sau la ocrotirea intereselor de natură salarială ale membrilor săi.Pe acest aspect, putem reţine că, în fapt, este vorba de o concretizare în Legea nr. 554/2004 a garanţiei realizării principiului consacrat de art. 102 alin. (2) din Constituţie. Deşi această regulă este prevăzută expres numai pentru Guvern, se poate afirma, din coroborarea alin. (1) cu alin. (2) al acestui articol, că ea reprezintă un principiu general al administraţiei publice.Într-adevăr, art. 102 alin. (2) din Constituţie stabileşte că, în îndeplinirea atribuţiilor sale, Guvernul cooperează cu organismele sociale interesate, dar în alin. (1) se arată că Guvernul "exercită conducerea generală a administraţiei publice". Rezultă, prin urmare, că ceea ce este impus expres prin Constituţie pentru Guvern, ca "şef al executivului", se impune, aşadar, şi pentru celelalte organe ale administraţiei publice, în discuţie fiind, printre altele, principiul transparenţei.În consecinţă, faţă de împrejurarea că lipsa avizului consultativ al Consiliului Economic şi Social atrage nulitatea celor două acte administrative supuse controlului instanţei de contencios administrativ, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune şi cercetarea celorlalte critici de nelegalitate invocate de recurentul-reclamant cu privire la acestea.Pe de altă parte, instanţa de control judiciar apreciază că nu este fondată critica recurentului privind greşita soluţionare de către instanţa de fond a excepţiei de necompetenţă teritorială.Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ, reclamantul se poate adresa instanţei de la sediul său sau celei de la sediul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la sediul pârâtului, nu mai poate invoca excepţia de necompetenţă materială.În speţa de faţă, recurentul-reclamant a depus cererea de chemare în judecată la Curtea de Apel Bucureşti, în condiţiile în care ambele părţi îşi au sediul în Bucureşti. În raport cu opţiunea exprimată, recurentul-reclamant nu mai poate invoca excepţia de necompetenţă teritorială.Înalta Curte apreciază că este fondată cererea de intervenţie formulată în cauză de Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel Alfa", întrucât intervenţia accesorie are un scop limitat, cuprinzând numai apărări în favoarea reclamantului.Intervenienta face parte din confederaţiile sindicale reprezentative la nivel naţional care, potrivit art. 13 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 109/1997, modificată, au dreptul de a desemna o parte dintre membrii Consiliului Economic şi Social, iar prin intervenţia accesorie se tinde ca soluţia să fie favorabilă părţii pentru care a intervenit, în sensul împrejurărilor expuse în contextul analizei recursului reclamantului.Prin urmare, pentru considerentele anterior expuse, în temeiul art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, raportat la art. 312 alin. 1-3 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte va admite recursul, va modifica în tot sentinţa atacată, în sensul că va admite acţiunea astfel cum a fost completată şi cererea de intervenţie formulată de Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel Alfa" în interesul reclamantului.În temeiul art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a) teza finală, art. 8 şi art. 18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, va anula Hotărârea Guvernului nr. 1.792/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.014 din 20 decembrie 2006, şi Hotărârea Guvernului nr. 1.874/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 13 din 9 ianuarie 2007, urmând a respinge, în consecinţă, cererile de intervenţie în interesul pârâtului Guvernul României formulate de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, precum şi de Ministerul Culturii şi Cultelor.PENTRU ACESTE MOTIVEÎn numele legiiDECIDE:Admite recursul declarat de Sindicatul Liber "Româniafilm" împotriva Sentinţei nr. 2.363 din 3 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.Modifică în tot sentinţa atacată, în sensul că admite acţiunea completată a reclamantului Sindicatul Liber "Româniafilm" şi anulează Hotărârea Guvernului nr. 1.792/2006 şi Hotărârea Guvernului nr. 1.874/2006.Admite cererea de intervenţie formulată de Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel Alfa" în interesul reclamantului.Respinge cererile de intervenţie în interesul pârâtului Guvernul României, formulate de Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Culturii şi Cultelor.Irevocabilă.Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 iunie 2008.Judecător,Liliana VişanJudecător,Rozalia Ana LazărJudecător,Eugenia MarinMagistrat-asistent,Corina Vîlcea––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește