Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 350 din 23 mai 2012
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru
Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorIoniţa Cochinţu – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 2 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 212/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Ilie Cristian Răzvan în Dosarul nr. 8.778/94/2010 al Judecătoriei Buftea şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 535D/2011.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, menţionând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 1.058 din 14 iulie 2011.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea civilă din 20 aprilie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 8.778/94/2010, Judecătoria Buftea a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 2 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 212/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Ilie Cristian Răzvan într-o cauză civilă având ca obiect o acţiune în constatare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prin timbrarea la valoare a cererilor neevaluabile în bani şi prin obligaţia achitării în prealabil a taxelor judiciare de timbru, proporţional cu valoarea obiectului cererii, se încalcă accesul liber la justiţie şi egalitatea în drepturi, creându-se şi o discriminare pe criterii de avere.Judecătoria Buftea opinează în sensul că dispoziţiile criticate sunt constituţionale.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, notele scrise depuse, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. I pct. 2 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 212/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 837 din 12 decembrie 2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 276/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 13 iulie 2009.Însă, din motivarea autorului excepţiei de neconstituţionalitate reiese că acesta critică prevederile art. I pct. 2^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 212/2008 prin care au fost modificate dispoziţiile art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.Or, potrivit art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta.Astfel, Curtea observă că, în realitate, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins:– Art. 3 lit. c): "Acţiunile şi cererile neevaluabile în bani se taxează astfel:c) cereri pentru: … – stabilirea calităţii de moştenitor – 50 lei/moştenitor – stabilirea masei succesorale – 3% la valoarea masei succesorale;– cereri de raport – 3% la valoarea bunurilor a căror raportare se solicită;– cereri de reducţiune a liberalităţilor – 3% la valoarea rezervei care urmează a fi reîntregită prin reducţiunea liberalităţilor;– cereri de partaj – 3% la valoarea masei partajabile.Separat de această taxă, dacă părţile contestă bunurile de împărţit, valoarea acestora sau drepturile ori mărimea drepturilor coproprietarilor în cadrul cererilor de mai sus, taxa judiciară de timbru se datorează de titularul cererii la valoarea contestată în condiţiile art. 2 alin. (1);".În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) potrivit cărora "a) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.", art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie, art. 47 alin. (1) care prevede că "Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent". De asemenea, este invocat art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că prevederile criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate în raport cu critici şi prevederi constituţionale similare, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 1.058 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 683 din 27 septembrie 2011, sau Decizia nr. 948 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 4 august 2010.Curtea a observat că, potrivit dispoziţiilor constituţionale, accesul liber la justiţie nu echivalează cu gratuitatea serviciului prestat de instanţele judecătoreşti, legiuitorul având deplina legitimitate constituţională de a impune taxe judiciare de timbru fixe sau calculate la valoare în funcţie de obiectul litigiului.Nicio dispoziţie constituţională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităţilor judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie. Regula este cea a timbrării acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Cheltuielile ocazionate de realizarea actului de justiţie sunt cheltuieli publice, la a căror acoperire, potrivit art. 56 din Constituţie, cetăţenii sunt obligaţi să contribuie prin impozite şi taxe, stabilite în condiţiile legii.Echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor stabilite de instanţa de judecată prin hotărârea pe care o pronunţă în cauză, plata acestora revenind părţii care cade în pretenţii. În acelaşi sens este, de altfel, şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a statuat că o caracteristică a principiului liberului acces la justiţie este aceea că nu este un drept absolut – Hotărârea din 28 mai 1985, pronunţată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, paragraful 57. Astfel, acest drept, care cere prin însăşi natura sa o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăşi substanţa sa.De asemenea, Curtea a statuat că, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, justiţiabilii pot obţine scutiri, reduceri, amânări sau eşalonări de la plata taxelor judiciare de timbru, în acest sens fiind, spre exemplu Decizia nr. 722 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 2 august 2011.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.În ceea ce priveşte susţinerea referitoare la pretinsa discriminare, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, întrucât prevederile criticate se aplică tuturor celor aflaţi în ipoteza nomei respective, or, astfel cum a reţinut constant Curtea Constituţională, încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării poate exista numai atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă.Referitor la invocarea prevederilor constituţionale ale art. 47 alin. (1), Curtea observă că acestea nu au incidenţă în cauză.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Ilie Cristian Răzvan în Dosarul nr. 8.778/94/2010 al Judecătoriei Buftea.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 martie 2012.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ioniţa Cochinţu–––