DECIZIE nr. 195 din 4 martie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor



Ioan Vida – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorAntonia Constantin – procurorMarieta Safta – magistrat-asistent-şefPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie invocată de Daniel Huştea în Dosarul nr. 6.752/236/2008 al Judecătoriei Giurgiu.La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, domnul avocat Ion Mădălin Tănase, lipsind părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul autorului excepţiei solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată, expunând, pe larg, motivele invocate în faţa Judecătoriei Giurgiu.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că textul de lege criticat este constituţional sub rezerva de interpretare şi aplicare din perspectiva art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, şi anume Decizia nr. 1.096/2009.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 21 aprilie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 6.752/236/2008, Judecătoria Giurgiu a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie invocată de Daniel Huştea.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că, potrivit hotărârii pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Anghel împotriva României, procedura reglementată de Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 este asimilată procedurii penale, astfel încât trebuie aplicat, ca o garanţie procesuală, principiul în dubio pro reo. Prin urmare, sarcina probei revine agentului de poliţie care a constatat contravenţia şi nu contravenientului, motiv pentru care nu îşi găsesc aplicabilitatea dispoziţiile art. 1.169 din Codul civil, potrivit cărora „cel care face o propunere înaintea instanţei trebuie să o dovedească”.Judecătoria Giurgiu apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că "aplicarea cu prioritate faţă de orice reglementări interne contrare a dispoziţiilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului nu împiedică a se completa Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 cu acele dispoziţii din Codul de procedură civilă care nu sunt contrare Convenţiei Europene a Drepturilor Omului”.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că "judecarea plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii potrivit regulilor de procedură civilă, inclusiv aplicarea regulii generale privind sarcina probei nu contravine art. 20 din Constituţie, întrucât Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu conţine reglementări privind prezumţia de nevinovăţie a contravenientului în faza extrajudiciară a stabilirii sancţiunii, astfel încât nu se pune problema existenţei unei neconcordanţe."Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, având următorul cuprins: „Dispoziţiile prezentei ordonanţe se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă.”În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 20 referitoare la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, cu raportare la art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la prezumţia de nevinovăţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată că art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 a mai format obiect al controlului de constituţionalitate, cu o motivare similară şi prin raportare la aceleaşi prevederi constituţionale şi convenţionale ca şi în cauza de faţă.În acest sens este, de exemplu, Decizia nr. 1096 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie 2009, prin care Curtea a reţinut că „procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se bucură de prezumţia de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acesteia, este contestată chiar prezumţia de care se bucură. În acest caz, instanţa de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflării adevărului. Chiar dacă art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 face referire la dispoziţiile Codului de procedură civilă, instanţele de judecată nu pot face aplicarea strictă a regulii onus probandi incumbit actori, ci, din contră, chiar ele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului din moment ce contravenţia intră sub incidenţa art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Prin urmare, nu se poate susţine răsturnarea sarcinii probei”.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia pronunţată anterior de Curte, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi menţin valabilitatea.Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. al 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie invocată de Daniel Huştea în Dosarul nr. 6.752/236/2008 al Judecătoriei Giurgiu.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 martie 2010.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent-şef,Marieta Safta–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește