Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 332 din 16 mai 2012
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 alin. (3) din Legea energiei electrice nr. 13/2007
Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorIoniţa Cochinţu – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 alin. (3) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, excepţie ridicată de Alexandru Ciocoiaş în Dosarul nr. 18.148/215/2010 al Judecătoriei Craiova – Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 409D/2011.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat nu creează discriminare, ci se aplică tuturor consumatorilor aflaţi în aceeaşi situaţie juridică. De asemenea, nu este încălcat nici dreptul de proprietate, întrucât fiecare consumator are obligaţia de a efectua plăţile pentru energia electrică şi serviciile de care beneficiază. Pe de altă parte, întreaga legislaţie transpune Directiva 2003/54/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 iunie 2003 privind normele comune pentru piaţa internă de energie electrică şi de abrogare a Directivei 96/92/CE .CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 11 februarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 18.148/215/2010, Judecătoria Craiova – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 alin. (3) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, excepţie ridicată de Alexandru Ciocoiaş într-o cauză având ca obiect o obligaţie de a face, respectiv o cerere de obligare a reconectării la reţeaua de distribuţie a energiei electrice a unui imobil.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile criticate sunt neconstituţionale, deoarece creează situaţii discriminatorii, în sensul că acestea prevăd că sunt interzise consumul şi furnizarea de energie electrică fără încheierea contractului de furnizare, cu excepţia situaţiilor reglementate în mod distinct de autoritatea competentă. Totodată, consideră că acestea creează situaţii în care poate fi afectat dreptul de proprietate, iar în măsura în care realizarea drepturilor constituţionale este condiţionată de existenţa unor măsuri excesive, nejustificate în mod obiectiv sau raţional, se încalcă dreptul la apărare şi prevederile art. 53 din Constituţie.Judecătoria Craiova – Secţia civilă opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 48 alin. (3) din Legea nr. 13/2007, cu modificările şi completările ulterioare, sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 48 alin. (3) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 23 ianuarie 2007, care au următorul cuprins: „(3) Sunt interzise consumul şi furnizarea de energie electrică fără încheierea contractului de furnizare, cu excepţia situaţiilor reglementate în mod distinct de către autoritatea competentă.”În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 9 – "Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale", art. 16 alin. (1) – "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări", art. 21 -"Accesul liber la justiţie", art. 24 -"Dreptul la apărare", art. 44 alin. (2) teza întâi – "Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate", art. 45 – "Libertatea economică", art. 53 – "Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi", art. 57 – "Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor", art. 126 alin. (1) – "Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege" şi art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a) – "Economia".Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:Legea energiei electrice nr. 13/2007 a fost adoptată ca urmare a transpunerii acquis-ul comunitar în domeniul energiei în vederea asigurării unei armonizări a legislaţiei naţionale cu normele comunitare, respectiv Directiva 2003/54/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 iunie 2003 privind regulile comune pentru piaţa internă de energie electrică şi de abrogare a Directivei 96/92/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 176 din 15 iulie 2003.Articolul 48 cu denumirea "Furnizarea energiei electrice" din Legea energiei electrice nr. 13/2007 instituie cadrul legal în care se desfăşoară consumul şi furnizarea energiei electrice. Prevederile art. 48 alin. (3) interzic ca aceste activităţi să se desfăşoare fără a avea la bază încheierea prealabilă a unui contract de furnizare a energiei electrice, cu posibilitatea ca, în anumite situaţii, să existe şi excepţii, care sunt reglementate în mod distinct de către autoritatea competentă. Astfel, reglementarea prevăzută de art. 48 din Legea nr. 13/2007 constituie regula privind furnizarea şi consumul energiei electrice, iar dispoziţiile art. 48 alin. (3) teza a doua stabilesc excepţia de la această regulă.Or, prin faptul că legiuitorul a prevăzut că autoritatea competentă are posibilitatea de a stabili ca, în anumite situaţii, furnizarea şi consumul de energie electrică să se desfăşoare şi fără încheierea unui contract de furnizare, nu se creează o situaţie discriminatorie, astfel cum susţine autorul excepţiei. Având în vedere că, în măsura în care reglementările deduse controlului se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiată.Referitor la pretinsa încălcare a dreptului de proprietate, Curtea observă că textul constituţional invocat nu are incidenţă în cauză, întrucât autorul excepţie de neconstituţionalitate nu are calitatea de proprietar al bunului imobil cu privire la care solicită furnizarea energiei electrice, în condiţiile prevăzute de art. 48 din Legea nr. 13/2007.În aceste condiţii nu poate fi primită nici critica referitoare la înfrângerea art. 53 din Constituţie, întrucât nu s-a constatat încălcarea vreunei prevederi constituţionale care consacră drepturi sau libertăţi fundamentale.În ceea ce priveşte invocarea art. 9, 21, 24, 45, 57, art. 126 alin. (1) şi art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a) din Constituţie, pe de o parte, autorul excepţiei nu motivează pretinsa contrarietate a textelor criticate cu acestea, iar, pe de altă parte, acestea nu au incidenţă în cauză.Or, Curtea nu se poate substitui autorului, formulând critici pe care ulterior să le analizeze, iar simpla enumerare a textelor constituţionale nu satisface exigenţele art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cărora „Sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate”.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 alin. (3) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, excepţie ridicată de Alexandru Ciocoiaş în Dosarul nr. 18.148/215/2010 al Judecătoriei Craiova – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 martie 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ioniţa Cochinţu––-