Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 295 din 3 aprilie 2006
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 3/2006 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorAntonia Constantin – procurorPatricia Marilena Ionea – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2005 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2005 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică.Excepţia a fost ridicată de Alexandru Ioan Piţu în Dosarul nr. 6.470/2005 al Tribunalului Alba – Secţia comercială şi de contencios administrativ.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public arată că textul de lege criticat şi-a încetat aplicabilitatea la sfârşitul anului 2005, astfel că, potrivit art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate a devenit inadmisibilă. În acelaşi timp, observă că soluţia legislativă criticată a fost preluată integral în art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 3/2006. Apreciază că acest text de lege nu restrânge drepturi sau libertăţi fundamentale, astfel că pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 15 decembrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 6.470/2005, Tribunalul Alba – Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2005 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2005 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică. Excepţia a fost ridicată de Alexandru Ioan Piţu într-o cauză în contencios administrativ, având ca obiect pretenţii privind drepturi salariale.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2005 sunt contrare dispoziţiilor art. 53 din Constituţie. În acest sens, arată că dispoziţiile legale criticate, care suspendă în anul 2005 acordarea sporului de stabilitate pentru funcţionarii publici, restrâng exerciţiul unor drepturi fără să fie întrunite condiţiile cerute de norma constituţională invocată.Tribunalul Alba apreciază că excepţia ridicată nu este întemeiată, întrucât sporul salarial acordat în anul 2004 nu se înscrie în sfera drepturilor fundamentale, iar în privinţa suspendării acestui drept nu sunt incidente prevederile art. 53 din Constituţie.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, potrivit prevederilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, întrucât textul de lege criticat a avut o aplicabilitate temporară, doar pentru anul 2005, astfel că în prezent nu mai este în vigoare.Avocatul Poporului arată că art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2005 nu mai este în vigoare, dar soluţia legislativă a fost preluată în art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 3/2006. Consideră că aceste prevederi legale sunt constituţionale, întrucât nu pun în discuţie restrângeri ale exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia României, ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2005 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2005 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 28 ianuarie 2005, şi aprobată prin Legea nr. 112/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 5 mai 2005.Textul de lege criticat are următoarea redactare: "Aplicarea prevederilor art. 4^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 9/1992 privind organizarea statisticii oficiale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se suspendă pentru anul 2005.”În opinia autorului excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, care stabilesc condiţiile în care poate fi restrâns exerciţiul unor drepturi sau libertăţi fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, aşa cum reiese din înseşi prevederile exprese ale textului de lege criticat, acesta a avut o aplicabilitate temporară, doar până la sfârşitul anului 2005. Astfel, ulterior sesizării Curţii cu excepţia de neconstituţionalitate, dispoziţiile art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2005 şi-au încetat aplicabilitatea.Art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 3/2006 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 23 ianuarie 2006, a preluat soluţia legislativă criticată, suspendând aplicarea art. 4^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 9/1992 pentru anul 2006.În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat în mod constant că, atunci când dispoziţia legală criticată pentru neconstituţionalitate nu mai este în vigoare, excepţia este admisibilă numai în măsura în care noua reglementare menţine în substanţa sa reglementarea anterioară. Având în vedere că în cauză această cerinţă este îndeplinită, Curtea urmează să se pronunţe asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 3/2006.Examinând pe fond temeinicia excepţiei ridicate, Curtea observă că drepturile salariale suplimentare, ale căror stabilire, acordare, modificare ori încetare intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului, nu reprezintă drepturi sau libertăţi fundamentale al căror exerciţiu ar putea fi restrâns numai în cazurile limitativ prevăzute de art. 53 din Constituţie, prevederi care, prin urmare, nu au incidenţă în cauză.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 3/2006 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, excepţie ridicată de Alexandru Ioan Piţu în Dosarul nr. 6.470/2005 al Tribunalului Alba – Secţia comercială şi de contencios administrativ.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 martie 2006.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Patricia Marilena Ionea––-