DECIZIE nr. 194 din 13 martie 2007

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 133 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorTudorel Toader – judecătorAntonia Constantin – procurorMaria Bratu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 133 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Cominco” – S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 26.841/3/2006 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI-a comercială.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, având în vedere că prevederile de lege criticate au mai format obiectul controlului de constituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 31 august 2006, pronunţată în Dosarul nr. 26.841/3/2006, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 133 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Cominco” – S.A. din Bucureşti într-un litigiu având ca obiect suspendarea unei hotărâri AGA.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia arată că art. 133 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 nu îndeplineşte condiţiile de claritate şi previzibilitate, astfel cum sunt ele consacrate de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi nu oferă criterii suficiente pentru obligarea reclamantului la plata cauţiunii. De asemenea, se arată că acest text acordă instanţei posibilitatea de a suspenda hotărârea adunării generale a acţionarilor fără a obliga reclamantul la plata cauţiunii, sau, dacă aceasta se stabileşte, nu are în vedere un criteriu legal, ci unul arbitrar, ceea ce este de natură a încălca dreptul de proprietate al acţionarilor majoritari. În opinia autorului excepţiei, se creează astfel un regim privilegiat acţionarilor minoritari, care pot exercita acest drept legal în scop pur şicanator.Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a comercială apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatăPotrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, se invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. Totodată, arată că prevederile art. 20 alin. (2) din Constituţie, invocate în susţinerea excepţiei, nu au incidenţă în cauză.Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Examinând excepţia, Curtea reţine că, deşi a fost sesizată de instanţa de judecată cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 133 din Legea nr. 31/1990, din motivarea excepţiei, precum şi din considerentele încheierii de sesizare rezultă că obiect al excepţiei îl constituie numai dispoziţiile art. 133 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004.Aceste prevederi au următorul conţinut:– Art. 133 alin. (2) "Preşedintele, încuviinţând suspendarea, poate obliga pe reclamant la o cauţiune."Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 20 alin. (2) referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi ale art. 44 alin. (1) şi (2) teza întâi privind garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate privată.Analizând excepţia, Curtea constată că prevederile art. 133 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, excepţia fiind ridicată de acelaşi autor şi cu o motivare identică într-un alt dosar aflat pe rolul instanţei constituţionale. Astfel, prin Decizia nr. 911 din 5 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 55 din 24 ianuarie 2007, Curtea, făcând referire la jurisprudenţa anterioară, a reţinut că reglementarea criticată reprezintă o normă de procedură, a cărei stabilire este, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, de competenţa autorităţii legiuitoare.Totodată, Curtea a constatat că textul legal contestat permite instanţei de judecată ca, ţinând seama de circumstanţele cauzei, să aprecieze asupra caracterului eventual şicanatoriu al cererii de suspendare a hotărârii adunării generale contestate şi să stabilească o cauţiune de natură să descurajeze cererile nefundamentate sau exercitarea cu rea-credinţă a drepturilor procesuale. Depunerea cauţiunii constituie o garanţie, în sensul că, în urma respingerii acţiunii în anulare a hotărârii luate de adunarea generală a acţionarilor, partea interesată va putea cere şi obţine despăgubiri pentru pagubele suferite datorită întârzierii executării hotărârii respective.Cu privire la invocarea în susţinerea excepţiei a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Constituţie, Curtea a constatat că acestea nu au incidenţă în cauză, nepunându-se problema, în acest caz, a aplicării cu prioritate a unui tratat internaţional privind drepturile omului faţă de dreptul intern.Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 133 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Cominco” – S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 26.841/3/2006 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI-a comercială.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 martie 2007.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Maria Bratu–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește