DECIZIE nr. 194 din 12 octombrie 2000

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 177 alin. 8 teza finala din Codul de procedură penală



Ioan Muraru – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorIuliana Nedelcu – procurorMihai Paul Cotta – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 177 alin. 8 teza finala din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Constantin Paunescu în Dosarul nr. 10.706/1999 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.La apelul nominal a lipsit autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei. Asupra prevederilor art. 177 alin. 8 din Codul de procedură penală Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 48/2000 şi a constatat ca acestea sunt constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 13 decembrie 1999, pronunţată în Dosarul nr. 10.706/1999, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 177 alin. 8 teza finala din Codul de procedură penală, excepţie ridicată, prin apărător, de Gheorghe Constantin Paunescu, având calitatea de inculpat în cauza.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile art. 177 alin. 8 din Codul de procedură penală, potrivit cărora invinuitul sau inculpatul care locuieşte în străinătate se citeaza prin scrisoare recomandată, iar recipisa de predare a scrisorii tine loc de dovada a îndeplinirii procedurii de citare, încalcă principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, precum şi pe cel al garantarii dreptului la apărare, prevăzute la art. 16 alin. (1) şi (2), respectiv la art. 24 alin. (1) din Constituţie. Conform susţinerilor autorului excepţiei, abaterea de la regula generală înscrisă la art. 178 alin. 1 din Codul de procedură penală, care stabileşte modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, prin excepţia prevăzută la art. 177 alin. 8 din Codul de procedură penală, "se creează un tratament juridic diferit, în ceea ce priveşte procedura de citare, între invinuitul sau inculpatul care locuieşte în ţara şi cel care locuieşte în străinătate". În legătură cu nerespectarea dreptului la apărare autorul excepţiei susţine ca "art. 24 alin. (1) din Constituţie garantează dreptul la apărare, scop pe care art. 177 alin. 8 din Codul de procedură penală îl eludeaza".Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, exprimandu-şi opinia, considera ca excepţia ridicată este neîntemeiată, deoarece invinuitul sau inculpatul care locuieşte în străinătate se afla într-o situaţie diferita faţă de cel care locuieşte în ţara, ceea ce justifica şi impune chiar un tratament juridic diferenţiat.În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca dispoziţiile art. 177 alin. 8 din Codul de procedură penală nu contravin principiului consacrat la art. 16 din Constituţie, întrucât "tuturor persoanelor le sunt aplicate aceleaşi reguli procedurale. Existenta unor norme derogatorii de la dreptul comun nu infirma respectarea acestui principiu, deoarece aplicarea acelor norme nu se face în mod discriminatoriu". În susţinerea acestei aprecieri se citeaza Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1994. În acelaşi punct de vedere se considera, în continuare, ca "nu se încalcă nici dreptul la apărare, acesta cuprinzând mai multe componente, printre care şi obligaţia organelor judiciare de a avea în vedere, din oficiu, aspectele favorabile părţilor sau existenta asistenţei juridice obligatorii ori a condiţiilor cerute de lege pentru valabilitatea unor acte sau posibilitatea părţilor de a folosi calea de atac a apelului". Se invoca totodată şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 48/2000 referitoare la constituţionalitatea aceluiaşi text de lege.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Art. 177 alin. 8 din Codul de procedură penală, care face obiectul excepţiei, are următorul conţinut: "Dacă invinuitul sau inculpatul locuieşte în străinătate, citarea se face prin scrisoare recomandată, în afară de cazul când prin lege se dispune altfel. Recipisa de predare a scrisorii tine loc de dovada a îndeplinirii procedurii de citare." Potrivit dispoziţiilor alin. 9 al aceluiaşi articol, prevederile alineatelor precedente, referitoare la citarea învinuitului sau a inculpatului, se aplică în mod corespunzător şi altor persoane care urmează să fie citate în cursul procesului penal.În legătură cu obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constata ca, deşi este criticat art. 177 alin. 8 din Codul de procedură penală în întregul său, din motivarea excepţiei rezultă ca aceasta critica vizează doar dispoziţia din teza finala a art. 177 alin. 8 din Codul de procedură penală, potrivit căreia "Recipisa de predare a scrisorii tine loc de dovada a îndeplinirii procedurii de citare". În consecinţa, controlul de constituţionalitate exercitat în prezenta cauza se va limita la aceasta dispoziţie legală.În opinia autorului excepţiei, textul de lege criticat încalcă doua norme constituţionale, referitoare la drepturile fundamentale ale cetăţenilor, şi anume:a) Prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, potrivit cărora "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări", respectiv "Nimeni nu este mai presus de lege". Se susţine în motivarea excepţiei, sub aceste aspecte, ca textul de lege criticat instituie o discriminare între persoanele care urmează să fie citate la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată, în cursul procesului penal, în funcţie de locul domiciliului, în ţara sau în străinătate; de vreme ce pentru persoanele care locuiesc în ţara îndeplinirea procedurii de citare trebuie să rezulte din dovada de inmanare a citaţiei, în cazul persoanelor care locuiesc în străinătate, pentru dovedirea îndeplinirii procedurii este suficienta recipisa de predare a scrisorii recomandate, prin care s-a făcut citarea. … În ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, Plenul Curţii Constituţionale a stabilit, prin Decizia nr. 1/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, ca "Principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotriva, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite". Aceasta jurisprudenta a Curţii este constanta, soluţii identice fiind adoptate în numeroase decizii ulterioare, dintre care menţionăm Decizia nr. 2 din 3 februarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 10 aprilie 1998, şi Decizia nr. 49 din 10 martie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 23 aprilie 1998.În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile din anexa la Carta socială europeană – revizuită, ratificată de Parlamentul României prin Legea nr. 74/1999 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 4 mai 1999, care prevede în Partea a V-a, art. E, ca „O diferenţa de tratament intemeiata pe un motiv obiectiv şi rezonabil nu este considerată ca discriminatorie”. Or, este evident ca situaţia persoanelor care locuiesc în străinătate este esenţial diferita de cea a persoanelor care locuiesc în ţara. Sub aspectul îndeplinirii procedurii de citare sunt diferite atât posibilităţile de comunicare, cat şi cele de deplasare. Tot ca o cauza obiectivă, care justifica diferenţa de tratament procedural, o constituie şi faptul ca legislaţia naţionala poate stabili obligaţia agenţilor proprii de transmitere a corespondentei sa returneze dovada îndeplinirii procedurii de citare sau de comunicare a actelor judiciare, dar nu poate prevedea aceleaşi obligaţii pentru agenţii altor state.De altfel, normele procedurale prevăd numeroase excepţii de la regula generală a inmanarii în mod direct şi personal a citaţiei şi în cazul persoanelor care locuiesc în ţara, cum sunt de exemplu: predarea citaţiei unor rude sau altor persoane care locuiesc împreună cu persoana în cauza, afişarea citaţiei, citarea prin publicitate, citarea prin administraţiile locului de deţinere, ale unităţilor militare sau ale spitalelor ori prin poarta hotelului şi altele, dar aceste excepţii nu înseamnă discriminare, ci modalităţi diferite de îndeplinire a procedurii de citare, determinate de situaţia obiectiv diferita a persoanelor citate. O cauza legală de împiedicare a continuării judecaţii o constituie absenta inculpatului deţinut (art. 314 din Codul de procedură penală), întrucât acesta nu are libertate de mişcare, iar prezenta lui trebuie asigurata de administraţia locului de deţinere.Cerinţa legală de a asigura persoanei citate posibilitatea reală de a lua cunoştinţa de citaţie, cu toate datele pe care aceasta trebuie să le conţină, este general valabilă şi obligatorie, fără nici o discriminare şi fără nici un privilegiu. Îndeplinirea viciata a procedurii de citare, ca şi imposibilitatea de a se prezenta la termenul fixat pot fi invocate de părţile interesate, urmând ca instanţa de judecată sa dispună în consecinţa. Aceasta însă nu este o problemă de constituţionalitate, ci una de aplicare a legii.b) Cel de al doilea motiv de neconstituţionalitate, susţinut de autorul excepţiei, se referă la încălcarea dreptului la apărare, prevăzut la art. 24 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia "Dreptul la apărare este garantat". În opinia autorului excepţiei lipsa dovezii de inmanare a citaţiei creează o incertitudine asupra primirii citaţiei de către persoana respectiva, care, în necunostinta de cauza, nu îşi poate exercita dreptul la apărare. … Curtea constata ca nici acest motiv de neconstituţionalitate nu este întemeiat. Comunicarea citaţiei printr-o scrisoare recomandată presupune, după toate regulile de transmitere a corespondentei, predarea personală a acesteia. Or, persoana care a avut posibilitatea reală de a lua la cunoştinţa faptul ca a fost citata la o anumită instanţa, într-o anume cauza, într-o anumită calitate procesuala şi la un termen precizat, nu mai poate fi considerată îngrădită în exerciţiul dreptului sau la apărare. Dovada contrariului cade în sarcina celui care se considera lezat în drepturile sale.Pe baza aceloraşi considerente, într-o alta cauza, Curtea Constituţională a respins, prin Decizia nr. 48 din 16 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 1 iunie 2000, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 177 alin. 8 teza finala din Codul de procedură penală. Aceeaşi soluţie se impune şi în prezenta cauza, întrucât nu au intervenit elemente noi, care să justifice reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 177 alin. 8 teza finala din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Constantin Paunescu în Dosarul nr. 10.706/1999 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 octombrie 2000.PREŞEDINTE,prof. univ. dr. IOAN MURARUMagistrat-asistent,Mihai Paul Cotta––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește