DECIZIE nr. 193 din 31 martie 2005

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 19/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 479 din 7 iunie 2005
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 525 11/12/2003
ActulREFERIRE LAOUG 81 18/09/2003
ActulREFERIRE LAOUG 81 18/09/2003 ART. 2
ActulREFERIRE LAOUG 45 05/06/2003
ActulREFERIRE LALEGE 84 26/02/2002
ActulREFERIRE LALEGE 215 23/04/2001 ART. 4
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEAOUG 115 20/09/2001 ART. 2
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 15
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 120
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 145
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
 Nu exista acte care fac referire la acest act

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2001 privind reglementarea unor măsuri de asigurare a fondurilor necesare în vederea furnizării energiei termice şi a gazelor naturale pentru populaţie, precum şi a dispoziţiilor art. 31 din Ordonanţa Guvernului nr. 87/2003 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2003



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorAurelia Popa – procurorCristina Toma – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2003 pentru modificarea unor reglementări privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei şi asigurarea fondurilor necesare în vederea furnizării energiei termice şi gazelor naturale pentru populaţie, precum şi unele măsuri pentru întărirea disciplinei financiare şi a dispoziţiilor art. 31 din Ordonanţa Guvernului nr. 87/2003 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2003, excepţie ridicată de Primăria Municipiului Giurgiu în Dosarul nr. 40/CA/2004 al Tribunalului Giurgiu.La apelul nominal răspunde Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Giurgiu, prin consilier juridic Mariana Murgă. Lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Având cuvântul, reprezentantul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului Giurgiu arată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 din Ordonanţa Guvernului nr. 87/2003 este inadmisibilă, întrucât prin această ordonanţă a fost rectificată Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002, lege în vigoare numai până în decembrie 2003.Apreciază că dispoziţiile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2003 nu contravin prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, iar în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (1) din Legea fundamentală, „Formarea, administrarea, întrebuinţarea şi controlul resurselor financiare ale statului, ale unităţilor administrativ-teritoriale şi ale instituţiilor publice sunt reglementate prin lege”. De asemenea, arată că bugetele locale au fost echilibrate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2003, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2003 este neîntemeiată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, arătând că prevederile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2003 au fost abrogate expres, iar dispoziţiile art. 31 din Ordonanţa Guvernului nr. 87/2003 şi-au încetat aplicabilitatea în decembrie 2003, astfel încât nu mai erau în vigoare la data sesizării Curţii cu excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 27 decembrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 40/CA/2004, Tribunalul Giurgiu a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2003 şi ale art. 31 din Ordonanţa Guvernului nr. 87/2003, excepţie ridicată de Primăria Municipiului Giurgiu într-o cauză ce are ca obiect plata subvenţiilor pentru furnizarea energiei termice către populaţie.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate obligă la achitarea retroactivă a unor sume, încălcând astfel prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie. Aceste dispoziţii legale încalcă şi principiul autonomiei locale, întrucât "autorităţile publice locale sunt împiedicate să gestioneze o resursă financiară (cotele defalcate din impozitul pe venit), care, potrivit legii, le revin, iar ordonatorii principali de credite sunt obligaţi să achite cu prioritate subvenţia pentru energia termică". Arată că dispoziţiile legale criticate sunt în neconcordanţă şi cu prevederile art. 4 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, iar prin art. II pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2003, în mod greşit au fost modificate prevederile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2001, neţinându-se seama de faptul că acest articol a fost abrogat prin Ordonanţa Guvernului nr. 87/2003.Tribunalul Giurgiu apreciază că argumentele prezentate în susţinerea excepţiei sunt fondate, întrucât dispoziţiile de lege criticate încalcă principiul neretroactivităţii legilor, respectiv art. 15 alin. (2) din Constituţie, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată.Guvernul consideră că, prin reglementarea dispoziţiilor de lege criticate, "s-a prevăzut acordarea unei anumite subvenţii, precum şi, din raţiuni de disciplină financiară, obligaţia depunerii unei situaţii care reprezintă o simplă operaţiune tehnico-administrativă, şi nu un demers legislativ care ar afecta existenţa subvenţiei de la bugetul de stat ori «principiul autonomiei locale», la care se referă excepţia".Arată că reglementarea nu instituie retroactiv nici o obligaţie nouă, ci, în vederea acoperirii unor obligaţii de plată preexistente, oferă o anumită facilitate, stabilind modalitatea de stingere a acestor obligaţii cu aportul bugetului de stat, astfel încât nu sunt încălcate prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie.Avocatul Poporului apreciază că sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate nu este legală, întrucât încheierea instanţei de judecată nu cuprinde opinia acesteia.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2003 pentru modificarea unor reglementări privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei şi asigurarea fondurilor necesare în vederea furnizării energiei termice şi gazelor naturale pentru populaţie, precum şi unele măsuri pentru întărirea disciplinei financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 685 din 29 septembrie 2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 525/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 15 decembrie 2003, şi dispoziţiile art. 31 din Ordonanţa Guvernului nr. 87/2003 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 din 31 august 2003.Curtea constată însă că autorul excepţiei face referire numai la pct. 1 al art. II, prin care au fost modificate prevederile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2001 privind reglementarea unor măsuri de asigurare a fondurilor necesare în vederea furnizării energiei termice şi a gazelor naturale pentru populaţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 612 din 28 septembrie 2001.Aşadar, Curtea urmează să se pronunţe asupra dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2001, precum şi asupra celor ale art. 31 din Ordonanţa Guvernului nr. 87/2003 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2003.Autorul excepţiei consideră că dispoziţiile legale criticate încalcă principiul neretroactivităţii legii, consacrat de art. 15 alin. (2), precum şi principiul autonomiei locale, prevăzut de art. 120 alin. (1) din Constituţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constată că prevederile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2001 nu mai sunt în vigoare, fiind abrogate expres prin dispoziţiile art. 37 din Ordonanţa Guvernului nr. 87/2003 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2003, care prevăd: „Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe se abrogă prevederile: […]b) art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2001 privind reglementarea unor măsuri de asigurare a fondurilor necesare în vederea furnizării energiei termice şi a gazelor naturale pentru populaţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 612 din 28 septembrie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 84/2002, cu modificările şi completările ulterioare;”.Modificarea adusă textului de lege criticat, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2003, ulterior abrogării acestuia, nu înlătură abrogarea, astfel încât dispoziţiile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2001 nu mai sunt în vigoare.În acelaşi timp, Curtea constată că, întrucât legile bugetului de stat au caracter anual, Legea nr. 631/2002 şi-a încetat aplicabilitatea la data de 31 decembrie 2003, astfel încât prevederile acesteia nu mai sunt în vigoare.În consecinţă, deoarece unul dintre textele de lege criticate este expres abrogat, iar celălalt nu mai este în vigoare datorită împlinirii termenului de aplicabilitate a actului normativ ce îl cuprinde, excepţia de neconstitu-ţionalitate este inadmisibilă, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, fapt neconstatat de instanţa judecătorească. Aceasta, potrivit alin. (6) al aceluiaşi articol, trebuia să respingă excepţia printr-o încheiere motivată, fără a mai sesiza Curtea Constituţională.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor referitoare la art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2001 privind reglementarea unor măsuri de asigurare a fondurilor necesare în vederea furnizării energiei termice şi a gazelor naturale pentru populaţie, precum şi a dispoziţiilor art. 31 din Ordonanţa Guvernului nr. 87/2003 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2003, excepţie ridicată de Primăria Municipiului Giurgiu în Dosarul nr. 40/CA/2004 al Tribunalului Giurgiu.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 31 martie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Cristina Toma___________

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x