DECIZIE nr. 193 din 27 aprilie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86^1 şi 86^2 din Codul de procedură penală



Nicolae Popa – preşedinteCostică Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorLucian Stângu – judecătorIoan Vida – judecătorIuliana Nedelcu – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86^1 şi 86^2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Artur Kocharyan şi Vadim Casu în Dosarul nr. 1.372/2003 al Tribunalului Argeş – Secţia penală.La apelul nominal răspunde avocat Ion Grigoroiu, pentru autorul excepţiei Artur Kocharyan, lipsă fiind autorul excepţiei Vadim Casu, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Având cuvântul pe fond, reprezentantul autorului excepţiei Artur Kocharyan solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate aşa cum a fost formulată, susţinând că dispoziţiile art. 86^1 şi 86^2 din Codul de procedură penală încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la dreptul la apărare. Se arată că din redactarea art. 86^2 alin. 2 din Codul de procedură penală rezultă că la audierea martorilor în timpul judecăţii participă doar procurorul şi preşedintele instanţei, nefiind asigurat dreptul la apărare al inculpatului, câtă vreme acesta, nefiind prezent la audiere, nu are posibilitatea de a pune întrebări martorilor.Reprezentantul Ministerului Public apreciază că textele de lege criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate de autorii excepţiei. În acest sens şi cu referire la jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv cazul Kostovski contra Olandei, arată că principiul potrivit căruia fiecare element de probă trebuie prezentat în faţa acuzatului permite şi excepţii, sub rezerva respectării dreptului la apărare, respectiv a asigurării pentru acuzat a dreptului de a asculta declaraţiile martorului şi de a-l interoga pe acesta. Or, dispoziţiile art. 86^2 alin. 8 din Codul de procedură penală, prin trimiterea expresă la dispoziţiile art. 86 din acelaşi cod, care stipulează în alin. 2 că "După ce martorul a făcut declaraţii, i se pot pune întrebări cu privire la faptele şi împrejurările care trebuie constatate în cauză, cu privire la persoana părţilor, precum şi în ce mod a luat cunoştinţă despre cele declarate", asigură îndeplinirea acestor exigenţe corespunzătoare respectării dreptului la apărare, inculpatul având posibilitatea legală de a pune întrebări martorului. Conchizând, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 10 februarie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 1.372/2003, Tribunalul Argeş – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86^1 şi 86^2 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Artur Kocharyan şi Vadim Casu, inculpaţi în dosarul menţionat, trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin că dispoziţiile criticate, referitoare la protecţia martorilor, încalcă dreptul la apărare reglementat de art. 24 din Constituţie, republicată, şi de art. 6 pct. 1 şi 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Se arată că, potrivit dispoziţiilor art. 86^2 alin. 2 din Codul de procedură penală, la audierea martorilor în timpul judecăţii participă doar procurorul şi preşedintele instanţei, ceea ce înseamnă că dreptul la apărare este încălcat, inculpatul neavând posibilitatea de a asculta depoziţiile martorilor şi de a le pune întrebări. Referindu-se la speţă, autorii excepţiei arată că, în timpul cercetării judecătoreşti, instanţa, la cererea procurorului, a hotărât audierea secretă a unui număr de cinci martori, deşi în faza de urmărire penală inculpaţii au cunoscut martorii, identitatea şi adresele acestora. Martorii au fost audiaţi în lipsa inculpaţilor şi a apărătorului ales, ajungându-se la această îngrădire a dreptului la apărare potrivit susţinerilor autorilor excepţiei – prin interpretarea dispoziţiilor art. 86^1 şi 86^2 din Codul de procedură penală.Tribunalul Argeş – Secţia penală consideră că excepţia este neîntemeiată, textele criticate fiind în acord cu prevederile art. 53 din Constituţie, republicată, referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Se arată că dispoziţiile legale criticate, care dau posibilitatea procurorului sau instanţei de judecată ca, în urma admiterii cererii formulate de partea interesată sau de procuror, în situaţia în care există probe sau indicii temeinice că prin declararea identităţii reale a martorului, a localităţii acestuia de domiciliu ori de reşedinţă ar fi periclitată viaţa, integritatea corporală sau libertatea lui ori a altei persoane, să încuviinţeze martorului să nu declare aceste date, nu încalcă dreptul la apărare al inculpatului sau principiul proporţionalităţii, având în vedere situaţia ce a determinat restrângerea dreptului la apărare, şi anume necesitatea protejării drepturilor şi libertăţilor martorilor audiaţi în cauză. Totodată se arată că, potrivit dispoziţiilor art. 86^1 alin. 6 din Codul de procedură penală, declaraţiile martorilor cărora li s-a atribuit o altă identitate pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză, ceea ce nu face decât să garanteze dreptul la apărare al inculpatului, contrar celor susţinute de autorii excepţiei.În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al acestei instituţii.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile criticate constituie limitări normale ale dreptului la apărare, în considerarea apărării ordinii publice, a sănătăţii, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, precum şi în vederea desfăşurării instrucţiei penale, în concordanţă cu dispoziţiile art. 53 şi art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicată. Se mai arată că această restrângere este în acord şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care s-a statuat că aplicarea unor măsuri similare celor prevăzute în art. 86^1 şi 86^2 din Codul de procedură penală este conformă Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dacă este îndeplinită condiţia existenţei unor măsuri de control care să suplinească presupusa limitare, precum şi condiţia ca declaraţia obţinută în aceste circumstanţe să nu constituie singurul element probatoriu care stă la baza condamnării. Or, aceste condiţii sunt îndeplinite, întrucât elementele procesuale de echilibrare a măsurilor prevăzute de art. 86^1 şi 86^2 satisfac standardele stabilite de Curte, iar în ceea ce priveşte declaraţiile martorilor cărora li s-a atribuit o altă identitate, acestea pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. În concluzie, Guvernul apreciază că excepţia este neîntemeiată.Avocatul Poporului consideră că nu poate fi reţinută neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 86^1 şi 86^2 din Codul de procedură penală, faţă de prevederile art. 24 şi 53 din Constituţie, republicată, deoarece textele legale criticate nu aduc atingere existenţei dreptului la apărare, ci doar restrâng, în limitele stabilite de Constituţie, exerciţiul acestui drept. Scopul protecţiei datelor de identificare a martorului este acela de a-i asigura acestuia, precum şi celorlalţi cetăţeni care ar fi expuşi prin declararea identităţii reale a martorului dreptul la viaţă, la integritate fizică şi libertate individuală. Restrângerea exerciţiului dreptului este proporţională cu situaţia care a determinat-o şi are loc numai dacă sunt probe sau indicii temeinice că fără ea ar fi periclitate drepturile şi libertăţile menţionate. Se mai arată că declaraţiile martorilor cărora li s-a atribuit o altă identitate pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză, nefiind încălcat, aşadar, dreptul la apărare. Se conchide că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, susţinerile părţii prezente, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 86^1 şi 86^2 din Codul de procedură penală, având următorul cuprins:– Art. 86^1: "Dacă există probe sau indicii temeinice că prin declararea identităţii reale a martorului sau a localităţii acestuia de domiciliu ori de reşedinţă ar fi periclitată viaţa, integritatea corporală sau libertatea lui ori a altei persoane, martorului i se poate încuviinţa să nu declare aceste date, atribuindu-i-se o altă identitate sub care urmează să apară în faţa organului judiciar.Această măsură poate fi dispusă de către procuror în cursul urmăririi penale, iar în cursul judecăţii de instanţă, la cererea motivată a procurorului, a martorului sau a oricărei alte persoane îndreptăţite.Datele despre identitatea reală a martorului se consemnează într-un proces-verbal, care va fi păstrat, la sediul parchetului care a efectuat sau a supravegheat efectuarea urmăririi penale ori, după caz, la sediul instanţei, într-un loc special, în plic sigilat, în condiţii de maximă siguranţă. Procesul-verbal va fi semnat de cel care a înaintat cererea, precum şi de cel care a dispus măsura.Documentele privind identitatea reală a martorului vor fi prezentate procurorului sau, după caz, completului de judecată, în condiţii de strictă confidenţialitate.În toate cazurile, documentele privind identitatea reală a martorului vor fi introduse în dosarul penal numai după ce procurorul, prin ordonanţă sau, după caz, instanţa, prin încheiere, a constatat că a dispărut pericolul care a determinat luarea măsurilor de protecţie a martorului.Declaraţiile martorilor cărora li s-a atribuit o altă identitate, redate în procesul-verbal al procurorului potrivit art. 86^2 alin. 5, precum şi declaraţia martorului, consemnată în cursul judecăţii şi semnată de procurorul care a fost prezent la ascultarea martorului şi de preşedintele completului de judecată, potrivit art. 86^2 alin. 6, teza I, pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.Pot fi audiaţi ca martori cărora li s-a atribuit o altă identitate şi investigatorii sub acoperire.Dispoziţiile prevăzute în alin. 1-6 se aplică şi experţilor.";– Art. 86^2: "În situaţiile prevăzute în art. 86^1, dacă există mijloace tehnice corespunzătoare, procurorul sau, după caz, instanţa poate admite ca martorul să fie ascultat fără a fi prezent fizic la locul unde se află organul de urmărire penală sau în sala în care se desfăşoară şedinţa de judecată, prin intermediul mijloacelor tehnice prevăzute în alineatele următoare.Luarea declaraţiei martorului, în condiţiile arătate în alin. 1, se face în prezenţa procurorului.Martorul poate fi ascultat prin intermediul unei reţele de televiziune cu imaginea şi vocea distorsionate, astfel încât să nu poată fi recunoscut.Declaraţia martorului ascultat, în condiţiile arătate în alin. 1 şi 2, se înregistrează prin mijloace tehnice video şi audio şi se redă integral în formă scrisă.În cursul urmăririi penale, se întocmeşte un proces-verbal în care se redă cu exactitate declaraţia martorului şi acesta se semnează de procurorul care a fost prezent la ascultarea martorului şi de organul de urmărire penală şi se depune la dosarul cauzei. Declaraţia martorului, transcrisă, va fi semnată şi de acesta şi va fi păstrată în dosarul depus la parchet, într-un loc special, în plic sigilat, în condiţii de maximă siguranţă.În cursul judecăţii, declaraţia martorului va fi semnată de procurorul care a fost prezent la ascultarea martorului şi de preşedintele completului de judecată. Declaraţia martorului, transcrisă, va fi semnată şi de martor, fiind păstrată în dosarul depus la instanţă, în condiţiile prevăzute în alin. 5.Casetele video şi audio pe care a fost înregistrată declaraţia martorului, în original, sigilate cu sigiliul parchetului sau, după caz, al instanţei de judecată în faţa căreia s-a făcut declaraţia, se păstrează în condiţiile prevăzute în alin. 5. Casetele video şi audio înregistrate în cursul urmăririi penale vor fi înaintate la terminarea urmăririi penale instanţei competente, împreună cu dosarul cauzei, şi vor fi păstrate în aceleaşi condiţii.Dispoziţiile art. 78, 85 şi ale art. 86 alin. 1 şi 2 se aplică în mod corespunzător."Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 24, care garantează dreptul la apărare, precum şi dispoziţiile art. 6 pct. 1 şi 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la apărare, în contextul mai larg al dreptului la un proces echitabil.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit art. 53 din Constituţie, republicată, "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii." … Curtea observă că dispoziţiile legale supuse criticii de neconstituţionalitate reprezintă o concretizare a prevederilor constituţionale citate, necesitatea asigurării protecţiei datelor de identificare a martorului determinând restrângerea prin lege a dreptului la apărare al persoanei supuse acuzării. Această măsură este impusă de necesitatea asigurării pentru martor, precum şi pentru ceilalţi cetăţeni care ar fi expuşi prin declararea identităţii reale a martorului a dreptului la viaţă, la integritate fizică şi libertate individuală, valori supreme şi garantate în statul român de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Constituţie, republicată. Restrângerea dreptului la apărare este proporţională cu situaţia care a determinat-o, realizându-se numai dacă sunt probe sau indicii temeinice că prin declararea identităţii reale a martorului sau a localităţii acestuia de domiciliu ori de reşedinţă ar fi periclitate drepturile şi libertăţile menţionate, şi nu încalcă acest drept, contrar celor susţinute de autorii excepţiei.Curtea mai observă că, în ceea ce priveşte problema restrângerii dreptului la apărare realizată prin aplicarea unor măsuri similare celor prevăzute în art. 86^1 şi 86^2 din Codul de procedură penală, s-a pronunţat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa. Astfel, în aplicarea dispoziţiilor art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora "Orice acuzat are, în special, dreptul (…) să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării (…)", Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că se admit excepţii de la principiul potrivit căruia elementele de probă trebuie produse în faţa acuzatului în şedinţă publică, în vederea unei dezbateri în contradictoriu. Aceasta însă sub rezerva respectării drepturilor apărării care impun, ca regulă generală, să se asigure acuzatului, la unul sau la altul dintre stadiile procedurii, o ocazie adecvată şi suficientă de a contesta o mărturie în acuzare şi de a interoga autorul mărturiei, şi cu respectarea condiţiei ca, în ipoteza în care de-a lungul întregii proceduri acuzatului nu i s-a acordat posibilitatea de a chestiona martorul şi a combate mărturia acestuia, hotărârea de condamnare să nu se întemeieze în totalitate sau în mod determinant pe această mărturie (cazul Kostovski contra Olandei, 1989).În acord cu cele statuate în această jurisprudenţă, dispoziţiile supuse criticii de neconstituţionalitate reglementează, pe de o parte, posibilitatea de a i se pune întrebări martorului supus măsurilor de protecţie, după ce acesta a făcut declaraţii (prin trimiterea realizată de art. 86^2 alin. 8 din Codul de procedură penală la dispoziţiile art. 86 din acelaşi cod, referitoare la modul şi limitele ascultării martorului, dispoziţii cu privire la care se arată că "se aplică în mod corespunzător"), iar pe de altă parte, reglementează obligaţia coroborării, în vederea aflării adevărului, a declaraţiilor martorilor cărora li s-a atribuit o altă identitate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză (prin dispoziţiile art. 86^1 alin. 6 din Codul de procedură penală). Totodată, măsurile de protecţie menţionate se conformează unor reguli stricte privind consemnarea declaraţiilor martorului, semnarea acestora, aducerea la cunoştinţa organelor judiciare şi verificarea lor. De asemenea, după dispariţia pericolului care a determinat luarea acestor măsuri, documentele privind identitatea reală a martorului sunt introduse în dosarul penal.Faţă de cele reţinute, nu poate fi primită susţinerea autorilor excepţiei în sensul că dispoziţiile art. 86^1 şi 86^2 din Codul de procedură penală încalcă dreptul la apărare, întrucât textele legale criticate nu aduc atingere existenţei acestui drept, ci doar îl restrâng, în limitele stabilite de Constituţie, şi, de asemenea, există suficiente elemente procesuale de echilibrare a măsurilor reglementate prin aceste norme, în concordanţă cu prevederile art. 24 şi 53 din Constituţie, republicată, precum şi cu dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86^1 şi 86^2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Artur Kocharyan şi Vadim Casu în Dosarul nr. 1.372/2003 al Tribunalului Argeş – Secţia penală.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 aprilie 2004.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Florentina Geangu________________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește