DECIZIE nr. 193 din 19 iunie 2001

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 136 alin. (2) din Codul muncii (adoptat prin Legea nr. 10 din 23 noiembrie 1972)



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorIoan Vida – judecătorPaula C. Pantea – procurorMihai Paul Cotta – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 136 alin. (2) din Codul muncii, excepţie ridicată de Radu Chis în Dosarul nr. 3.632/2000 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.La apelul nominal se prezintă avocatul Gheorghe Badica pentru Radu Chis, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Avocatul autorului excepţiei de neconstituţionalitate susţine ca aceasta este fondată, deoarece prevederile art. 136 alin. (2) din Codul muncii, referitoare la diminuarea despăgubirilor şi pentru cazul în care persoana a realizat câştiguri mai mici, fără a se defini natura sau izvorul acestora, contravin dispoziţiilor art. 38 din Constituţie. O asemenea prevedere legală era caracteristica sistemului economiei centralizate, de comanda, nemaifiind în conformitate însă cu logica economiei de piaţa. Este evocata o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 160/1999, prin care s-a declarat neconstitutional art. 136 alin. (1) din Codul muncii.Reprezentantul Ministerului Public solicita admiterea excepţiei, deoarece considera ca art. 136 alin. (1) din Codul muncii este abrogat prin efectul art. 150 alin. (1) din Constituţie, fiind contrar prevederilor constituţionale ale art. 38 privind dreptul la munca, iar dispoziţiile legale criticate prin excepţia ridicată fac trimitere la acest text, constatat de Curte ca fiind ieşit din vigoare.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 24 noiembrie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 3.632/2000, Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 136 alin. (2) din Codul muncii, excepţie ridicată de Radu Chis într-un dosar având ca obiect judecarea recursului declarat de autorul excepţiei în cadrul unui litigiu de muncă privind acordarea de despăgubiri pe perioada cat contestatorul nu a lucrat, decizia de desfacere a contractului de muncă a angajatorului fiind anulată.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile art. 136 alin. (2) din Codul muncii contravin prevederilor art. 38 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din Constituţie, deoarece acorda despăgubiri diminuate salariatului reincadrat în munca ca urmare a anulării deciziei de desfacere a contractului de muncă. Se arata că nu pot fi diminuate câştigurile salariale de care a fost lipsită o persoană prin încălcarea dreptului la munca de faptul ca, în calitate de acţionar, a participat la repartizarea beneficiilor societăţii comerciale la care a subscris capital social.Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă, exprimandu-şi opinia, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este intemeiata, întrucât "În sensul dispoziţiilor actuale este incurajata persoana căreia i s-a desfăcut contractul de muncă sa nu munceasca, pe motiv ca oricum va fi despagubita şi cu acea diferenţa de bani rezultată ca urmare a desfăşurării unei activităţi în afară unităţii care i-a desfăcut contractul de muncă." Totodată se considera ca prevederile legale criticate "nu trebuie să refuze" plata integrală a drepturilor ce s-ar fi cuvenit salariatului dacă nu i s-ar fi desfăcut contractul de muncă din culpa lui.Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, au fost solicitate punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia de neconstituţionalitate este intemeiata. Se arata ca dispoziţiile art. 136 alin. (2) din Codul muncii sunt neconstituţionale în raport cu prevederile art. 38 alin. (1) teza întâi şi ale art. 134 din Constituţie, care permit obţinerea de câştiguri licite şi din activităţi comerciale ori de alt gen, specifice economiei de piaţa. Fiind menţionată Decizia Curţii Constituţionale nr. 160/1999 prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 136 alin. (1) din Codul muncii, se considera ca aceasta soluţie este aplicabilă, prin analogie, şi cu referire la alin. (2) al aceluiaşi articol, care face trimitere la despăgubirea prevăzută la alin. (1).Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, concluziile scrise depuse de autorul excepţiei, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 136 alin. (2) din Codul muncii (adoptat prin Legea nr. 10 din 23 noiembrie 1972), care au următorul cuprins: „Dacă persoana în cauza s-a încadrat între timp într-o funcţie cu un salariu inferior sau a realizat alte câştiguri mai mici, despăgubirea prevăzută în alineatul precedent va consta, pentru perioada respectiva, în diferenţa dintre salariul mediu realizat anterior desfacerii contractului de muncă şi câştigul realizat între timp.”Autorul excepţiei susţine ca prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 38 alin. (1) teza întâi, potrivit cărora "Dreptul la munca nu poate fi îngrădit", precum şi celor ale art. 134 alin. (1), care prevăd ca "Economia României este economie de piaţa".Analizând actele dosarului, Curtea Constituţională retine ca în cauza este stabilit prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă ca dreptul la munca al autorului excepţiei a fost încălcat prin desfacerea nelegală a contractului de muncă şi, în consecinţa, persoana angajata a fost lipsită, printr-un act injust al angajatorului, de încasarea salariului. Or, pentru perioada în care un salariat a fost împiedicat printr-o măsura nelegală să îşi îndeplinească obligaţiile prevăzute în contractul de muncă şi, corelativ, să îşi primească salariul ce i s-ar fi cuvenit pentru munca pe care ar fi prestat-o dacă nu i-ar fi fost încălcat de către angajator dreptul la munca, acest salariat are dreptul de a beneficia de o despăgubire echivalenta cu totalul sumelor de bani pe care le-ar fi primit dacă nu s-ar fi luat de către angajator măsura nelegală de îndepărtare din munca, iar nu o despăgubire limitată la "diferenţa dintre salariul mediu realizat anterior desfacerii contractului de muncă şi câştigul realizat între timp", cum prevede alin. (2) al art. 136 din Codul muncii.Având în vedere prevederile constituţionale ale art. 11 alin. (1), potrivit cărora "Statul român se obliga sa îndeplinească întocmai şi cu buna-credinţa obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte", precum şi ale art. 20 alin. (1), care prevăd ca "Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte", Curtea retine, de asemenea, ca România este semnatara a mai multor acte internaţionale care recunosc şi garantează dreptul la munca. Astfel, prin Decretul nr. 212 din 31 octombrie 1974, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 146 din 20 noiembrie 1974, a fost ratificat Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, adoptat de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 16 decembrie 1966. Potrivit art. 6 pct. 1 din acest act internaţional, „Statele-părţi la prezentul pact recunosc dreptul la munca, ce cuprinde dreptul pe care îl are orice persoană de a obţine posibilitatea să-şi câştige existenta printr-o munca liber aleasă sau acceptată şi vor lua măsuri potrivite pentru garantarea acestui drept.” În plus, prin art. 7 al aceluiaşi act internaţional, statele-părţi „recunosc dreptul pe care îl are orice persoană de a se bucura de condiţii de muncă juste […]”, drept care trebuie să asigure, printre altele, dar îndeosebi, „remuneraţia”. Tot astfel, prin Legea nr. 74 din 3 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 4 mai 1999, a fost ratificată Carta socială europeană revizuită, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996. Conform art. 1 pct. 2 din Carta socială europeană revizuită, „În vederea exercitării efective a dreptului la munca, părţile se angajează: […] 2. sa protejeze de o maniera eficienta dreptul lucrătorului de a-şi câştiga existenta printr-o munca liber întreprinsă;”.În raport cu dispoziţiile art. 38 alin. (1) teza întâi din Constituţie şi în lumina prevederilor din documentele internaţionale menţionate Curtea constata ca sunt neconstituţionale prevederile art. 136 alin. (2) din Codul muncii, referitoare la stabilirea despăgubirii cuvenite salariatului reincadrat între timp într-o funcţie cu un salariu tarifar inferior sau care a realizat alte câştiguri mai mici la o sumă calculată prin diferenţa dintre salariul mediu realizat anterior desfacerii contractului de muncă şi câştigul realizat între timp.Limitarea la o sumă comensurata pe baza unor criterii artificiale a despăgubirii acordate în cazul reintegrarii în munca a celui căruia i s-a desfăcut contractul de muncă în mod nejustificat constituie, de altfel, o derogare de la regula generală de drept al muncii stabilită la art. 111 alin. (1) din Codul muncii, conform căruia "Unitatea este obligată, în condiţiile legii, sa despăgubească persoana încadrată în munca, în situaţia în care aceasta a suferit, din culpa unităţii, un prejudiciu în timpul îndeplinirii îndatoririlor de muncă sau în legătură cu serviciul". Asa fiind, dispoziţiile art. 136 alin. (2) din Codul muncii sunt neconstituţionale şi prin raportare la prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări". Şi aceasta întrucât se afla în situaţii egale salariaţii cărora li s-a creat un prejudiciu prin desfacerea nelegală, din culpa unităţii, a contractului de muncă, adică salariaţii aflaţi în ipoteza reglementată la art. 136 alin. (2) din Codul muncii, precum şi salariaţii cărora li s-a creat un prejudiciu prin vreo alta fapta culpabilă a angajatorului decât desfacerea nelegală a contractului de muncă, adică salariaţii aflaţi în ipoteza reglementată prin art. 111 alin. (1) din Codul muncii. De aceea, în vederea respectării principiului constituţional stabilit la art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, este necesară, pentru toate aceste situaţii, instituirea unui tratament juridic nediscriminatoriu, care presupune aplicarea regulii generale cuprinse în art. 111 alin. (1) din Codul muncii.Prin Decizia nr. 160 din 19 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 610 din 14 decembrie 1999, Curtea Constituţională s-a pronunţat şi asupra prevederilor art. 136 alin. (1) din Codul muncii, în sensul că a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat ca sunt contrare Constituţiei şi, în consecinţa, nu mai sunt în vigoare, potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile tezei finale a art. 136 alin. (1) din Codul muncii, conform cărora despăgubirea cuvenită salariatului reincadrat în funcţia avută, ca urmare a anulării desfacerii contractului de muncă, este "calculată pe baza salariului sau mediu realizat în ultimele 3 luni anterioare desfacerii contractului de muncă". Faţa de aceasta împrejurare admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 136 alin. (2) din Codul muncii se impune cu atât mai mult cu cat prevederile legale criticate fac trimitere la alin. (1) al art. 136 din Codul muncii, respectiv la o dispoziţie normativa constatată de Curte ca nemaifiind în vigoare.Totodată în privinta neconstitutionalitatii art. 136 alin. (2) din Codul muncii, adoptat prin Legea nr. 10 din 23 noiembrie 1972, asadar anterior adoptării Constituţiei, rezultă ca sunt incidente dispoziţiile art. 150 alin. (1) din Legea fundamentală, conform cărora „Legile şi toate celelalte acte normative rămân în vigoare în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii”, cu consecinţa constatării pe aceasta cale ca prevederile legale menţionate nu mai sunt în vigoare.Faţa de cele arătate, prevederile art. 136 alin. (2) din Codul muncii nu mai sunt în vigoare, în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituţie, întrucât vin în contradictie cu dispoziţiile art. 16 alin. (1), ale art. 38 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din Legea fundamentală.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 150 alin. (1) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Radu Chis în Dosarul nr. 3.632/2000 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV-a civilă şi constata ca dispoziţiile art. 136 alin. (2) din Codul muncii nu mai sunt în vigoare întrucât sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1), ale art. 38 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din Constituţie.Definitivă şi obligatorie.Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 iunie 2001.PREŞEDINTELE CURŢIICONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Mihai Paul Cotta––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește