DECIZIE nr. 190 din 10 octombrie 2000

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi a dispoziţiilor art. 71 şi art. 69 alin. 1 din Statutul profesiei de avocat



Ioan Muraru – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorMariana Trofimescu – procurorLaurentiu Cristescu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi a dispoziţiilor art. 71 şi art. 69 alin. 1 din Statutul profesiei de avocat, excepţie ridicată de Alexandrina Coldea în Dosarul nr. 4.277/1999 al Curţii de Apel Cluj – Secţia civilă.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 26 septembrie 2000 şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la 10 octombrie 2000.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:Prin Încheierea din 29 octombrie 1999, pronunţată în Dosarul nr. 4.277/1999, Curtea de Apel Cluj – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, precum şi a dispoziţiilor art. 71 şi art. 69 alin. 1 din Statutul profesiei de avocat, excepţie ridicată de contestatoarea-intimata Coldea Alexandrina.În motivarea excepţiei autorul acesteia arata ca prin dispoziţiile criticate pentru neconstituţionalitate sunt nesocotite prevederile art. 24 din Constituţie, referitoare la dreptul părţilor dintr-un proces de a fi asistate de un avocat ales, drept care implica şi dreptul oricărui justiţiabil de a-şi alege liber avocatul pe care îl doreşte. De asemenea, se susţine ca textele criticate încalcă şi prevederile art. 38 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "Dreptul la munca nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei şi alegerea locului de muncă sunt libere". Or, se arata în continuare, îndeplinirea de către avocatul aflat în situaţia prevăzută la art. 17 din Legea nr. 51/1995 a activităţilor specifice profesiei (asa cum acestea sunt înscrise în art. 1-3 din lege), în faţa instanţei, considerată ca instituţie (unde soţul sau ruda sa este magistrat), înseamnă exercitarea dreptului sau la munca.Totodată se invoca şi încălcarea art. 49 din Constituţie, considerându-se ca "dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 51/1995 şi ale art. 71, raportate la art. 69 alin. 1 din Statutul profesiei de avocat, au ca efect o restrangere a dreptului la munca al avocatului aflat în situaţia vizata de aceste texte”. Interdicţia de exercitare a profesiei în faţa unei instanţe, „considerată ca instituţie în sine”, asa cum este definită în Legea nr. 92/1992, reprezintă în opinia autorului excepţiei o restrangere care se încadrează în textul art. 49 din Constituţie. Se mai arata ca „substratul interdicţiei în cauza se releva a fi acela al unei prezumţii de necinste, atât în sarcina avocatului, cat şi a tuturor magistraţilor unei instanţe (instanţa unde soţul sau ruda avocatului este magistrat), precum şi acela al unei prezumţii de partialitate al tuturor acestor magistraţi”. Prin conţinutul lor „vadit infamant, ca şi prin apriorismul lor”, aceste prezumţii sunt considerate de autorul excepţiei ca fiind „contrare moralei publice” şi, în consecinţa, ele nu pot justifica restrangerea dreptului de exercitare a profesiei de avocat pentru avocaţii aflaţi în situaţia prevăzută la art. 17 din Legea nr. 51/1995. Pe de altă parte, analizând proportionalitatea restrângerii operate prin dispoziţia legală criticata pentru neconstituţionalitate, precum şi limita restrângerii prevăzute la art. 49 din Constituţie, de a nu se atinge însăşi existenta dreptului, se considera ca restrangerea dreptului de exercitare a profesiei ar putea fi circumscrisa numai în termenii unei incompatibilităţi restrânse la completul în care funcţionează magistratul care este ruda cu avocatul în cauza (în genul celei prevăzute la art. 24 şi următoarele din Codul de procedură civilă sau la art. 64 şi următoarele din Codul de procedură penală).Un alt motiv de neconstituţionalitate a dispoziţiilor criticate, invocat de autorul excepţiei, se bazează pe încălcarea prevederilor art. 44 din Constituţie, întrucât "încheierea căsătoriei sau menţinerea celei deja încheiate de către avocaţii vizati de aceste texte, respectiv de către magistraţi, devine incompatibilă cu exercitarea dreptului la munca, după cum exercitarea acestui drept capata valenta unui criteriu obligatoriu de evitat pentru a putea întemeia sau menţine o familie" (un veritabil impediment la căsătorie).Instanţa judecătorească, exprimandu-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, considera ca aceasta "este fondată, atâta timp cat prin dispoziţiile a căror neconstituţionalitate este invocată se menţine interdicţia avocatului de a-şi exercită profesia la instanţa sau parchetul la care soţul avocatului sau ruda ori afinul sau până la gradul al treilea inclusiv îndeplineşte funcţia de magistrat şi nu se are în vedere doar o incompatibilitate a unui anume magistrat, nu a instanţei sau parchetului ca instituţie, asa cum prevăd dispoziţiile art. 24 şi următoarele din Codul de procedură civilă şi ale art. 46 şi următoarele din Codul de procedură penală".Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul sau de vedere, apreciază ca dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 51/1995 sunt neconstituţionale. În argumentarea acestui punct de vedere se arata ca, deşi prin doua decizii Curtea Constituţională a considerat ca dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 51/1995 sunt constituţionale, nu s-a analizat suficient temeiul invocat de autorii excepţiei privind încălcarea dreptului la apărare şi, în special, „importanţa desemnării voluntare a avocatului” de către partea interesată, drept reglementat ca atare şi de art. 6 alin. 3 lit. c) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi de art. 14 alin. 3 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. Se mai susţine ca „nu atât din perspectiva neingradirii dreptului la munca, ce poate fi invocată de către un avocat, ci, îndeosebi, din unghiul de vedere al justiţiabilului se pune problema dacă art. 24 alin. (2) din Constituţie poate fi supus efectului restrictiv al art. 49 din Legea fundamentală”. În acest sens se arata ca „nici unul din temeiurile menţionate în art. 49 alin. (1) din Constituţie nu poate justifica restrangerea sferei de opţiune a justiţiabilului în exercitarea dreptului sau la apărare”. Se apreciază ca, dimpotriva, „restrangerea exerciţiului anumitor drepturi şi libertăţi se poate impune, în condiţiile prescrise de art. 49 alin. (2) din Constituţie, tocmai în scopul ocrotirii dreptului la apărare, precum şi a drepturilor pe care acesta le conţine, între care şi posibilitatea de a selecta un anumit avocat”. Se mai considera, de asemenea, ca dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 51/1995 sunt criticabile şi sub un alt aspect, şi anume acela ca „existenta unui set de incompatibilităţi pentru magistraţi şi auxiliarii justiţiei nu justifica, sub aspect constituţional, edictarea unor norme similare pentru alte categorii de participanţi la sistemul administrării justiţiei, deoarece în felul acesta s-ar ajunge la dezechilibre semnificative între ansamblul de drepturi şi cel de obligaţii, cu riscul de a se afecta însăşi existenta unor drepturi fundamentale”. Se mai considera ca introducerea acestei interdicţii reprezintă tocmai rezultatul „unei abordari suprarepresive şi, în orice caz, necorelate cu dispoziţiile celorlalte legi care au incidenţa în materia administrării justiţiei”. În final se apreciază ca o asemenea opţiune legislativă, care practic „postuleaza prezumţia de rea-credinţa, nesocoteste dispoziţiile art. 54 din Constituţie, în sensul cărora «Cetăţenii […] trebuie să îşi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu buna-credinţa, fără sa încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi»”.Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca "excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 51/1995 şi a celor ale art. 71 raportat la art. 69 alin. 1 din Statutul profesiei de avocat este neîntemeiată”. Se arata ca interdicţia legală instituită prin art. 17 din Legea nr. 51/1995 „vizează sfera dreptului de a exercita profesia de avocat de către membrii barourilor şi nu restrangerea dreptului la apărare al cetăţeanului, prevăzut la art. 24 din Constituţie, drept garantat prin posibilitatea titularului acestui drept de a alege oricare alt avocat înscris în barourile din România în afară celor care au interdicţia de a exercita acte specifice profesiei datorită unei situaţii personale, interdicţie limitată la o anumită instanţa”. Se mai susţine ca aceasta incompatibilitate „constituie o măsura de protecţie pentru părţi şi împotriva suspiciunii ce ar putea altera actul de justiţie”. Totodată se apreciază ca „aceasta nu contravine dispoziţiilor art. 38 din Constituţie, care prevăd ca dreptul la munca nu poate fi îngrădit, neconstituind o restrangere a exercitării dreptului de a profesa avocatura, ci o garanţie legală instituită în scopul ocrotirii probitatii tuturor participanţilor la realizarea justiţiei”. Guvernul considera ca restrangerea de drepturi instituită prin textele criticate este „impusa de necesitatea apărării unor valori sociale importante, între care ordinea şi morala publică”, astfel ca „prevederile legale contestate nu contravin nici dispoziţiilor art. 49 alin. (1) din Legea fundamentală”. În legătură cu susţinerea potrivit căreia s-ar fi încălcat prin dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 51/1995 dispoziţiile art. 44 din Constituţie Guvernul arata ca „prevederile art. 17 din Legea nr. 51/1995 nu contravin nici uneia din dispoziţiile cuprinse în art. 44 din Constituţie”. Referitor la prevederile cuprinse în art. 71, raportat la art. 69 din Statutul profesiei de avocat, Guvernul arata ca acestea „sunt în concordanta cu dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 51/1995, făcând unele precizări cu privire la aplicarea acestora”. Se face referire la jurisprudenta Curţii Constituţionale, invocandu-se în acest sens Decizia nr. 45 din 2 mai 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 12 mai 1995, şi Decizia nr. 57 din 14 mai 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 19 noiembrie 1996.Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, susţinerile autorului excepţiei, punctele de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor şi al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 9 iunie 1995, precum şi prevederile art. 71, raportate la cele ale art. 69 alin. 1 din Statutul profesiei de avocat, adoptat de Consiliul Uniunii Avocaţilor din România la 30 septembrie 1995 şi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 17 octombrie 1995.Cu toate ca Legea nr. 51/1995 a fost modificată prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 85/1997 privind impunerea veniturilor realizate de persoanele fizice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 246/1998, care a abrogat art. 77 din această lege, iar Statutul profesiei de avocat a fost modificat prin Hotărârea Consiliului Uniunii Avocaţilor din România din 15 martie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 17 iunie 1997, textele care formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate nu au suferit modificări.1. Excepţia de neconstituţionalitate se referă în primul rând la dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, care au următorul cuprins: „Profesia de avocat nu poate fi exercitată la instanţa de judecată sau la parchetul unde soţul avocatului sau ruda ori afinul sau până la gradul al treilea inclusiv îndeplineşte funcţia de magistrat.Dispoziţiile alineatului precedent se aplică în mod corespunzător şi avocatului al cărui soţ sau ruda ori afin până la gradul al treilea inclusiv îndeplineşte funcţia de judecător financiar, consilier de conturi sau procuror financiar, la instanţele Curţii de Conturi."Autorul excepţiei de neconstituţionalitate considera ca acest text încalcă prevederile art. 24 din Constituţie, referitoare la dreptul la apărare, pe cele ale art. 38 din Constituţie, privind munca şi protecţia socială a muncii, pe cele ale art. 44 din Constituţie, privind familia, precum şi prevederile art. 49 din Constituţie, privind restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.Dispoziţiile constituţionale invocate în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate de către autorul acesteia au următorul conţinut:– Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.(2) În tot cursul procesului părţile au dreptul să fie asistate de un avocat ales sau numit din oficiu." … Curtea constata ca deşi autorul excepţiei se referă la încălcarea dispoziţiilor art. 38 în întregime, în realitate dispoziţiile pertinente ale art. 38 sunt cuprinse numai în alin. (1) al acestui articol, care are următorul cuprins:"(1) Dreptul la munca nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei şi alegerea locului de muncă sunt libere."De asemenea, în legătură cu prevederile art. 44 din Constituţie, invocate, de asemenea, în integralitate, Curtea observa ca în realitate autorul excepţiei se referă în motivare doar la alin. (1) şi la teza întâi a alin. (2), care au următorul cuprins: "(1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.(2) Condiţiile de încheiere, de desfacere şi de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege." … – Art. 49: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.(2) Restrangerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertăţii." … Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, Curtea retine ca interdicţia instituită prin art. 17 din Legea nr. 51/1995 vizează sfera dreptului de a exercita profesia de avocat de către membrii barourilor, iar nu restrangerea dreptului la apărare al cetăţeanului, prevăzut la art. 24 din Constituţie. Acest drept este garantat prin posibilitatea titularului de a alege orice avocat înscris în barourile din România în afară celor care au interdicţie de a exercita acte specifice profesiei datorită unei situaţii personale (interdicţie limitată la o anumită instanţa).Din aceasta perspectiva incompatibilitatea stabilită prin textul de lege criticat nu contravine nici prevederilor art. 38 alin. (1) din Constituţie, care prevăd ca dreptul la munca nu poate fi îngrădit, deoarece textul nu instituie o restrangere a exercitării dreptului de a profesa avocatura, ci o garanţie legală prevăzută în scopul asigurării probitatii participanţilor la realizarea justiţiei.Dispoziţiile legale criticate nu încalcă nici prevederile art. 49 alin. (1) din Constituţie, deoarece, pe de o parte, interdicţia cuprinsă în art. 17 din Legea nr. 51/1995 este impusa de necesitatea apărării unor valori sociale importante, şi anume ordinea şi morala publică, iar pe de altă parte, nu atinge existenta vreunui drept.Referitor la pretinsa încălcare, prin dispoziţiile legale amintite, a prevederilor art. 44 din Constituţie, privind familia, Curtea observa ca aceste prevederi ale Legii fundamentale nu au nici o incidenţa în cauza, întrucât se referă la încheierea căsătoriei, egalitatea în drepturi a soţilor, condiţiile de încheiere a căsătoriei, care nu au nici o legătură cu textul de lege criticat.Curtea constata, de asemenea, ca acest text a mai format obiect al controlului de constituţionalitate exercitat de Curte. Astfel, prin Decizia nr. 45 din 2 mai 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 12 mai 1995, Curtea Constituţională, pronunţându-se, în cadrul controlului prealabil prevăzut la art. 144 lit. a) din Constituţie, asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, a stabilit ca acestea sunt constituţionale. În considerentele acelei decizii Curtea a reţinut ca „Prevederile art. 17 nu instituie însă restrangeri ale exercitării dreptului de a profesa avocatura, ci incompatibilităţi care constituie măsuri de protecţie pentru părţi şi împotriva unor suspiciuni ce ar putea altera actul de justiţie. Textul legal priveşte direct avocatul şi nu judecătorul, procurorul etc., astfel cum se prevede în codurile de procedura”. În motivarea sesizării de neconstituţionalitate formulate de Curtea Suprema de Justiţie cu privire la acest text s-a invocat numai încălcarea dispoziţiilor art. 49 din Constituţie. Printr-o decizie ulterioară – nr. 57 din 14 mai 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 19 noiembrie 1996, Curtea Constituţională, în cadrul controlului posterior de constituţionalitate, a respins „ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat”, cu motivarea ca, referitor la aceste dispoziţii legale, Curtea, prin Decizia nr. 45/1995 a plenului, a stabilit ca sunt constituţionale. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate care a format obiectul Deciziei nr. 57/1996 s-a invocat încălcarea mai multor dispoziţii constituţionale privitoare la drepturi fundamentale, şi anume: art. 24 alin. (2) privind dreptul la apărare, art. 38 alin. (1) privind dreptul la munca, la alegerea profesiei şi a locului de muncă, art. 44 alin. (1) privind garantarea libertăţii căsătoriei, art. 20 alin. (2) privind prioritatea convenţiilor internaţionale privitoare la drepturile fundamentale, art. 21 şi art. 125 privind accesul liber la justiţie şi la realizarea justiţiei de către instanţele judecătoreşti.Curtea Constituţională constata ca, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natura a reconsidera aceasta jurisprudenta, atât considerentele acestor decizii, cat şi soluţia pronunţată îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauza.2. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 raportat la art. 69 din Statutul profesiei de avocat, aprobat de Consiliul Uniunii Avocaţilor din România, Curtea constata, în temeiul prevederilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, conform cărora Curtea Constituţională decide numai asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţa, ca excepţia este inadmisibila, deoarece statutul criticat nu se încadrează în aceste categorii de acte normative.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, al art. 1, 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, excepţie ridicată de Alexandrina Coldea în Dosarul nr. 4.277/1999 al Curţii de Apel Cluj – Secţia civilă.Respinge, ca fiind inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 şi art. 69 alin. 1 din Statutul profesiei de avocat, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 octombrie 2000.PREŞEDINTE,prof.univ.dr. Ioan MuraruMagistrat-asistent,Laurentiu CristescuÎntrucât magistratul-asistent Laurentiu Cristescu se afla în incapacitate temporară de muncă, în locul sau semnează, în temeiul art. 261 din Codul de procedură civilă,Magistrat-asistent şef,Claudia Miu––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește