DECIZIE nr. 189 din 31 martie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968 şi ale art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală



    Augustin Zegrean – preşedinte    Valer Dorneanu – judecător    Petre Lăzăroiu – judecător    Mircea Ştefan Minea – judecător    Daniel Marius Morar – judecător    Mona-Maria Pivniceru – judecător    Puskas Valentin Zoltan – judecător    Simona-Maya Teodoroiu – judecător    Tudorel Toader – judecător    Oana Cristina Puică – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968, ale art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor şi ale art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Filofteia Ciobanu în Dosarul nr. 18.349/197/2013 al Curţii de Apel Braşov – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 713D/2014.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autoarea excepţiei a depus la dosar două cereri prin care solicită recomunicarea actelor de citare şi acordarea unui nou termen de judecată, având în vedere că nu cunoaşte obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 713D/2014 şi consideră neîndeplinită procedura de citare, care a fost "împiedicată prin abuz de putere exact de grupul de funcţionari de poştă" cu care se află în litigiu.4. Reprezentantul Ministerului Public se opune cererilor formulate.5. Curtea, deliberând, respinge cererile de acordare a unui nou termen, deoarece procedura de citare cu autoarea excepţiei a fost refăcută prin telegramă.6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:7. Prin Decizia penală nr. 337/AP din 26 iunie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 18.349/197/2013, Curtea de Apel Braşov – Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968, ale art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor şi ale art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Filofteia Ciobanu cu ocazia soluţionării apelului declarat într-o cauză având ca obiect plângerea împotriva unei rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale.8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate, referitoare la caracterul definitiv al hotărârilor pronunţate de judecător în procedura plângerii împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (2) potrivit căruia "Nimeni nu este mai presus de lege" şi ale art. 124 alin. (3) care statuează că "Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii".9. Curtea de Apel Braşov – Secţia penală şi pentru cauze cu minori apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.10. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.11. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. Invocă, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume deciziile nr. 711 din 5 iulie 2012, nr. 244 din 21 mai 2013, nr. 271 din 23 mai 2013, nr. 408 din 8 octombrie 2013 şi nr. 467 din 14 noiembrie 2013.12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.14. Potrivit actului de sesizare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968, ale art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, şi ale art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală. Curtea constată că, la 1 februarie 2014, Codul de procedură penală din 1968 a fost abrogat prin Legea nr. 255 /2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Potrivit celor statuate de Curte prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, sintagma „în vigoare” din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, astfel încât dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968, deşi abrogate la momentul pronunţării Curţii, sunt supuse controlului de constituţionalitate, întrucât produc efecte juridice în cauză. Dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968 au fost modificate prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, iar cele ale art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală – prin art. 102 pct. 218 din Legea nr. 255/2013. Prin urmare, raportat la normele de tehnică legislativă consacrate de art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie doar dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968 şi ale art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, având următorul cuprins:– Art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968: "Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. 8 este definitivă.";– Art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală: "Încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6) şi la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) este definitivă."15. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (2) potrivit căruia "Nimeni nu este mai presus de lege" şi ale art. 124 alin. (3) care statuează că "Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii".16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că hotărârea împotriva căreia s-a formulat apel a fost pronunţată anterior datei de 1 februarie 2014, într-o cauză având ca obiect plângerea împotriva unei rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968. Prin urmare, dispoziţiile art. 341 alin. (8) din noul Cod de procedură penală nu au legătură cu soluţionarea respectivei cauze. Or, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti […] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei.” Ţinând cont de prevederile art. 29 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală este inadmisibilă.17. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968, Curtea constată că acestea au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederi din Constituţie invocate şi în prezenta cauză şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 363 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 697 din 14 noiembrie 2013, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, statuând că stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, Curtea a reţinut că acesta este sensul art. 129 din Constituţie, text care face referire la „condiţiile legii” atunci când reglementează exercitarea căilor de atac („Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii”), ca de altfel şi al art. 126 alin. (2) din Constituţie, care, referindu-se la competenţa instanţelor judecătoreşti şi la procedura de judecată, stabileşte că acestea „sunt prevăzute numai de lege” [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 460 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.153 din 7 decembrie 2004]. Nicio prevedere a Legii fundamentale nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, aşa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituţie stipulează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile art. 278^1 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci rezoluţia sau ordonanţa de netrimitere în judecată emisă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie nu sunt aplicabile. Eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 278^1 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului. Cu acelaşi prilej, Curtea a statuat că, referitor la presupusa atingere adusă prevederilor art. 16 din Constituţie, nu este contrară principiului egalităţii în drepturi instituirea unor reguli speciale de procedură, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac, atât timp cât aceste reguli se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţii identice sau similare. În acelaşi sens este şi Decizia nr. 242 din 29 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 429 din 12 iunie 2014.18. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată prin deciziile menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.19. Având în vedere motivele mai sus arătate, dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968 nu aduc atingere nici prevederilor constituţionale ale art. 124 alin. (3) referitoare la independenţa judecătorilor şi la supunerea lor numai legii.20. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Filofteia Ciobanu în Dosarul nr. 18.349/197/2013 al Curţii de Apel Braşov – Secţia penală şi pentru cauze cu minori.2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceeaşi autoare în acelaşi dosar şi constată că dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Braşov – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 31 martie 2015.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Oana Cristina Puică–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește