DECIZIE nr. 189 din 31 martie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor titlului VII – Accize din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi ale art. 190 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorAurelia Popa – procurorBenke Karoly – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor titlului VII şi ale art. 246 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Florin Brîncuş în Dosarul nr. 8.039/CV/2003 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a pentru conflicte de muncă şi litigii de muncă.La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, personal şi asistat de avocat, lipsă fiind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul autorului excepţiei arată că, prin excepţia de neconstituţionalitate ridicată, critică modalitatea de adoptare a Codului fiscal, ca lege ordinară, şi nu ca lege organică. Se mai apreciază că instanţa de judecată a schimbat conţinutul excepţiei ridicate datorită unei greşite aplicări a dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, astfel încât excepţia, care iniţial privea Codul fiscal în ansamblul său, deci cuprindea o critică de neconstituţionalitate extrinsecă, a fost redusă numai la dispoziţiile titlului VII şi ale art. 245 din Codul fiscal. Prin urmare, se solicită judecarea excepţiei de către Curtea Constituţională astfel cum a fost ridicată în faţa instanţei de judecată. Având în vedere aceste argumente, se apreciază că dispoziţiile art. 245 din Codul fiscal cuprind norme penale, iar adoptarea Codului fiscal ca lege ordinară este neconstituţională, întrucât art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie prevede că astfel de reglementări sunt exclusiv rezervate domeniului legii organice.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât dispoziţiile cu care a fost sesizată Curtea nu reglementează infracţiuni şi, în consecinţă, textul art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie nu are incidenţă în cauză.De asemenea, se apreciază că modul în care instanţa de judecată a sesizat Curtea Constituţională este corect, fiind în conformitate cu dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât numai dispoziţiile legale cu care a fost sesizată Curtea au legătură cu soluţionarea cauzei. Se mai susţine că dispoziţiile art. 245 din Codul fiscal, direct vizate în critica de neconstituţionalitate, reglementează infracţiuni şi nu au legătură cu cauza, obiectul acesteia fiind soluţionarea recursului împotriva unei sentinţe prin care s-a respins plângerea formulată împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 26 august 2004, pronunţată în Dosarul nr. 8.039/CV/2003, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a pentru conflicte de muncă şi litigii de muncă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor titlului VII şi ale art. 246 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Florin Brîncuş într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului împotriva unei sentinţe prin care s-a respins plângerea formulată împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii.Prin aceeaşi încheiere, instanţa, conform dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate privind celelalte articole ale Legii nr. 571/2003, constatând că acestea nu au legătură cu cauza.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile Legii nr. 571/2003 contravin prevederilor constituţionale ale art. 73 alin. (3) lit. h) şi ale art. 76 alin. (1). În acest sens, se arată că "Legea nr. 571/2003, la art. 245, stabileşte infracţiuni în legătură cu regimul produselor supuse accizelor armonizate” şi, „ori de câte ori o lege conţine o normă penală, ea trebuie adoptată ca lege organică, în condiţiile prevăzute de art. 76 alin. (1) din Constituţia României, şi nu ca lege ordinară”. Astfel, se consideră că, „adoptându-se de către cele două Camere Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal ca lege ordinară, au fost încălcate prevederile art. 76 alin. (1) din Constituţie, întreaga lege fiind neconstituţională”.Totodată, în subsidiar, se mai susţine: "Constituţia prevede majoritatea necesară pentru adoptarea diferitelor legi, în funcţie de conţinutul acestora, legi ordinare, respectiv legi organice, iar depăşirea majorităţii necesare prevăzute pentru adoptarea unei legi ordinare, până la nivelul cerut pentru adoptarea unei legi organice, nu este de natură ca, după numărul de voturi întrunit, să conducă la schimbarea naturii legii respective din lege ordinară în lege organică".Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a pentru conflicte de muncă şi litigii de muncă, formulându-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, consideră că aceasta este neîntemeiată. În acest sens, instanţa apreciază că atât prevederile art. 246, cât şi cele ale titlului VII din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal sunt constituţionale, „neconţinând dispoziţii de natură penală care să impună votarea lor în condiţiile unei legi organice”.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În punctul de vedere prezentat, Guvernul arată că susţinerea conform căreia au fost încălcate dispoziţiile art. 76 alin. (1) din Constituţie este neîntemeiată, "având în vedere că atât prevederile art. 246, cât şi ale titlului VII – Accize în integralitatea sa nu constituie reglementări de natura legii organice, astfel încât nu necesitau adoptarea de către Parlament potrivit procedurii legislative specifice legilor organice".Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 246 din Legea nr. 571/2003 este inadmisibilă, având în vedere că acestea au fost abrogate prin art. 208 lit. j) din Codul de procedură fiscală.Cu privire la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor întregului titlu VII din aceeaşi lege, se apreciază că "numai Curtea Constituţională poate stabili dacă procedura prin care s-a adoptat şi promulgat legea privind Codul fiscal este conformă cu dispoziţiile constituţionale invocate".Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, cu care instanţa de judecată a sesizat Curtea Constituţională, îl constituie dispoziţiile titlului VII – Accize şi ale art. 246 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003.Curtea reţine că, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, instanţa, în mod corect, a respins ca inadmisibilă critica de neconstituţionalitate pentru celelalte articole ale Legii nr. 571/2003, apreciind că acestea nu au legătură cu cauza dedusă judecăţii.Ulterior datei încheierii de sesizare a Curţii, titlul VII – Accize din Codul fiscal a fost modificat şi completat, în mod succesiv, prin Ordonanţa Guvernului nr. 83/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 793 din 27 august 2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 494/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.092 din 24 noiembrie 2004, şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 123/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, toate aceste acte normative intrând în vigoare la data de 1 ianuarie 2005. Curtea observă că soluţia legislativă iniţială a fost, în esenţă, menţinută şi după aceste modificări şi completări aduse Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 246 din Legea nr. 571/2003, acestea au fost abrogate prin dispoziţiile art. 208 lit. j) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 24 iunie 2004, în temeiul art. II din Legea nr. 174/2004 de aprobare a acesteia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 25 mai 2004. Curtea reţine că soluţia legislativă reglementată iniţial de art. 246 din Legea nr. 571/2003 a fost preluată, în esenţă, prin dispoziţiile art. 190 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003.Aşadar, prin prezenta decizie, Curtea se va pronunţa asupra constituţionalităţii dispoziţiilor titlului VII – Accize din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi ale art. 190 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.Dispoziţiile titlului VII – Accize din Codul fiscal, criticate ca fiind neconstituţionale, reglementează regimul şi sfera de aplicare a accizelor, iar art. 190 din Codul de procedură fiscală reglementează contravenţiile şi sancţiunile la regimul produselor accizabile.Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 73 alin. (3) lit. h) şi ale art. 76 alin. (1), acestea având următorul cuprins:– Art. 73 alin. (3) lit. h): "Prin lege organică se reglementează: […] h) infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora.";– Art. 76 alin. (1): "Legile organice şi hotărârile privind regulamentele Camerelor se adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere."Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:În esenţă, autorul excepţiei de neconstituţionalitate apreciază că Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, fiind adoptată ca lege ordinară, încalcă prevederile constituţionale ale art. 73 alin. (3) lit. h), precum şi pe cele ale art. 76 alin. (1), întrucât art. 245 al legii reglementează infracţiuni, vizând, deci, un domeniu aparţinând legii organice.Curtea reţine că autorul excepţiei nu a atacat la instanţa imediat superioară încheierea de respingere ca inadmisibilă a excepţiei cu privire la celelalte dispoziţii ale legii.Reţinând că sesizarea Curţii a fost făcută prin încheierea instanţei de judecată numai în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 246 din Codul fiscal care prevedea contravenţii, precum şi cu privire la dispoziţiile titlului VII din Codul fiscal intitulat Accize, cuprinzând art. 162 – art. 221, Curtea constată că, referitor la aceste texte, autorul excepţiei nu îşi motivează critica de neconstituţionalitate, deşi dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 prevăd că sesizările adresate Curţii Constituţionale trebuie motivate.În mod constant, jurisprudenţa Curţii a stabilit că sesizările de neconstituţionalitate adresate Curţii, inclusiv excepţiile, fără a fi motivate, trebuie respinse ca inadmisibile, Curtea neputându-se substitui subiectelor îndreptăţite să o sesizeze, întrucât ar exercita un control din oficiu, ceea ce este contrar sistemului nostru constituţional.De asemenea, Curtea constată că nu se poate reţine că referirea pe care autorul excepţiei o face cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 73 alin. (3) lit. h) şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţie ar constitui temeiuri pentru constatarea neconstituţionalităţii art. 246 şi ale titlului VII – Accize din Codul fiscal, întrucât, aşa cum corect a reţinut instanţa de judecată, aceste texte legale nu au legătură cu problema reglementării infracţiunii prevăzute iniţial la art. 245 din Codul fiscal, în cauză autorul excepţiei de neconstituţionalitate nefiind trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni, ci sancţionat contravenţional.De altfel, Curtea observă că, prin Legea nr. 494/2004 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 83/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, adoptată de Parlament cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.092 din 24 noiembrie 2004, s-a prevăzut abrogarea textului art. 245 al Codului fiscal. De asemenea, prin aceeaşi lege, a fost introdus în Codul fiscal titlul IX^1 cu denumirea „Infracţiuni”.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin.(1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor titlului VII – Accize din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi ale art. 190 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Florin Brîncuş în Dosarul nr. 8.039/CV/2003 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a pentru conflicte de muncă şi litigii de muncă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 31 martie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Benke Karoly––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește