DECIZIE nr. 189 din 18 noiembrie 1999

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^18 din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 45/1993, precum şi a dispoziţiilor art. 34 din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993, republicată



Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIoan Muraru – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorIuliana Nedelcu – procurorMarioara Prodan – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^18 din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 45/1993, precum şi a dispoziţiilor art. 34 din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993, republicată, ridicată de Carmen Teodora Iordan în Dosarul nr. 2.078/1999 al Curţii de Apel Ploiesti – Secţia penală.La apelul nominal se prezintă avocat Eugen Oprea, pentru Carmen Teodora Iordan, precum şi Elena Druga, asistată de avocat Nicolae Cerveni.Procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, avocatul autorului excepţiei solicita admiterea acesteia, considerând ca textele de lege criticate încalcă principiul independentei judecătorilor, consacrat în art. 123 alin. (2) din Constituţie, deoarece judecătorii sunt obligaţi să aplice dispoziţiile date de instanţa de casare, fără a avea libertatea de a judeca potrivit propriei lor constiinte şi în raport cu dispoziţiile legale. Acesta considera ca noţiunea de independenta a judecătorilor trebuie considerată nu numai faţă de o alta putere în stat, ci şi faţă de alţi judecători.Avocatul părţii Elena Druga solicita respingerea excepţiei, întrucât dispoziţiile legale criticate nu contravin principiului constituţional al independentei judecătorilor, ci reglementează controlul judiciar al instanţelor ierarhic superioare. Acesta considera că nu numai Parlamentul interpretează legile, ci interpretarea legii aparţine, în primul rând, instanţei de judecată, care aplica legea.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei, considerând ca textele de lege criticate nu încalcă principiul constituţional cuprins în art. 123 alin. (2), referitor la independenta judecătorilor şi supunerea lor numai legii, în raport şi cu prevederile constituţionale ale art. 125 alin. (3), conform cărora competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:Prin Încheierea din 23 aprilie 1999, pronunţată în Dosarul nr. 2.078/1999, Curtea de Apel Ploiesti – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^18 din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 45/1993, precum şi a dispoziţiilor art. 34 din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993, republicată, excepţie ridicată de Carmen Teodora Iordan.Autorul excepţiei considera ca dispoziţiile legale menţionate sunt contrare prevederilor constituţionale cuprinse în art. 123 privind independenta judecătorilor şi supunerea lor numai legii, în art. 58 alin. (1) referitor la Parlament ca unica autoritate legiuitoare a tarii, în art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, în art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, precum şi prevederilor art. 10 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, texte care se referă la dreptul oricărei persoane de a fi judecata în mod echitabil de un tribunal independent şi impartial stabilit de lege. Se susţine în motivarea excepţiei ca textele de lege criticate, referitoare la limitele rejudecarii în caz de casare, contravin prevederilor art. 123 din Constituţie, potrivit cărora justiţia se înfăptuieşte în numele legii, iar judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii. Aceasta înseamnă ca judecătorii nu pot fi obligaţi să se supună decât legii, în opera de interpretare a acesteia, fiind exclusa orice alta subordonare în activitatea de infaptuire a justiţiei. Se mai susţine ca judecătorul are nu numai dreptul, dar şi obligaţia, în afară de cazul în care interpretarea unui text de lege este facuta de însăşi puterea legiuitoare, sa dea propria interpretare textului, ţinând seama de dimensiunile istorice, semantice, teleologice ale acestuia. De asemenea, sunt invocate şi prevederile art. 58 alin. (1) din Constituţie, referitoare la competenţa Parlamentului ca unica autoritate legiuitoare în stat şi singura autoritate competentă, în opinia autorului excepţiei, sa interpreteze legea, aceasta interpretare fiind singura obligatorie pentru judecători, nu şi aceea data de un alt organ judiciar.Exprimandu-şi opinia asupra excepţiei ridicate, Curtea de Apel Ploiesti – Secţia penală o considera neîntemeiată, deoarece judecătorii, cu ocazia soluţionării cauzelor, îşi exprima independenta numai în limitele legii, iar conform art. 125 alin. (3) din Constituţie, competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege. Împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac în condiţiile prevăzute de lege.În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.În punctul de vedere al Guvernului se considera ca excepţia este neîntemeiată, întrucât textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate. Astfel, art. 125 din Constituţie prevede va justiţia se înfăptuieşte de instanţele judecătoreşti stabilite de lege, iar competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite prin lege, în cazul de faţa prin art. 385^18 din Codul de procedură penală şi prin art. 34 din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993, republicată. În continuare Guvernul arata ca art. 385^18 din Codul de procedură penală, criticat ca fiind neconstitutional, face parte din secţiunea a II-a („Recursul”) din cap. III al Părţii speciale, destinat căilor ordinare de atac. Se mai arata ca, faţă de calea de atac a apelului, care reia judecarea cauzei atât în fapt, cat şi în drept, sub toate aspectele, în recurs se reia judecarea cauzei, cu precădere, în drept, starea de fapt fiind supusă controlului instanţei de recurs numai în mod excepţional. Prin acest text sunt stabilite limitele rejudecarii cauzei, în cazul desfiinţării hotărârii de recurs. Rejudecarea cauzei nu înseamnă însă o activitate procesuala de acelaşi volum şi cu aceeaşi întindere ca şi judecata anterioară. Este firesc ca activitatea procesuala de rejudecare, dispusă de instanţa de recurs, sa cunoască anumite limitări rezultate din controlul judecătoresc efectuat de o instanţa superioară. În cadrul acestor limitări se afla şi cea prevăzută la art. 385^18 din Codul de procedură penală.Guvernul considera că nu poate fi vorba de o încălcare a dispoziţiilor art. 125 din Constituţie, din moment ce rejudecarea se face cu excluderea intervenţiei oricărei alte autorităţi, în limita controlului judecătoresc, asigurându-se accesul liber la justiţie prevăzut la art. 21 din Constituţie. Referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 20 şi ale art. 58 alin. (1) din Constituţie Guvernul apreciază ca aceste texte nu au nici o legătură cu art. 385^18 din Codul de procedură penală. Se arata în final ca, nefiind afectată independenta judecătorilor în aceasta faza a procedurii penale, nu sunt incalcate nici prevederile art. 10 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională este competenţa să soluţioneze excepţia cu care a fost legal sesizată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 385^18 din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 45/1993, precum şi dispoziţiile art. 34 din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993, republicată.Art. 385^18 din Codul de procedură penală, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 45/1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 147 din 1 iulie 1993, are următorul cuprins: „Instanţa de rejudecare trebuie să se conformeze hotărârii instanţei de recurs, în măsura în care situaţia de fapt rămâne cea avută în vedere la soluţionarea recursului.Când hotărârea este desfiintata numai cu privire la unele fapte sau persoane ori numai în ce priveşte latura penală sau civilă, instanţa de rejudecare se pronunţa în limitele în care hotărârea a fost casată."Art. 34 din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 din 8 februarie 1999, are următoarea redactare: „În caz de casare cu trimitere, soluţiile pronunţate în drept de Curtea Suprema de Justiţie sunt obligatorii, dacă în urma rejudecarii nu se schimba situaţia de fapt.”Aceste prevederi sunt considerate neconstituţionale de autorul excepţiei, în raport cu dispoziţiile art. 20, 21, art. 58 alin. (1) şi ale art. 123 din Constituţie, precum şi în raport cu prevederile art. 10 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi cu cele ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate Curtea Constituţională retine ca prin textele de lege criticate nu s-a adus nici o atingere dispoziţiilor art. 10 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Potrivit art. 10 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, "Orice persoană are dreptul, în deplina egalitate, să fie ascultata în mod echitabil şi public de un tribunal independent şi impartial, care va hotărî fie asupra drepturilor şi obligaţiilor sale, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptată împotriva ei". Acest text este preluat şi concretizat de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care în cuprinsul art. 6 pct. 1 prevede că "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţa independenta şi impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa […]".Este evident ca dispoziţiile legale criticate, referitoare la limitele rejudecarii în cazul casării hotărârii de instanţa de recurs, nu pot fi considerate ca ar leza dreptul oricărei persoane de a fi judecata în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil de o instanţa independenta şi impartiala, instituită de lege.Conform art. 125 din Constituţie, "Justiţia se realizează prin Curtea Suprema de Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege" [alin. (1)], iar "Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege" [alin. (3)]. Textul de lege criticat (art. 385^18 din Codul de procedură penală) face parte din secţiunea a II-a ("Recursul") din cap. III destinat căilor ordinare de atac. Spre deosebire de calea de atac a apelului, care are rolul de a relua judecarea cauzei atât în fapt, cat şi în drept, sub toate aspectele, în recurs se reia judecarea cauzei cu precădere în drept, fiind repuse în discuţie doar chestiuni de drept sau de drept şi de fapt, pentru motive bine întemeiate. Starea de fapt este supusă deci controlului instanţei de recurs numai în mod excepţional. Scopul recursului consta tocmai în asigurarea unui control judecătoresc al legalităţii şi al aflarii adevărului în judecarea şi în soluţionarea cauzelor penale de prima instanţa şi de instanţa de apel.Aceleaşi dispoziţii procedurale, referitoare la limitele rejudecarii şi la obligativitatea deciziilor instanţei de recurs în privinta soluţiilor pronunţate în drept, se regăsesc şi în cuprinsul art. 34 din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993, republicată, cu deosebirea ca în acest caz instanţa de recurs este Curtea Suprema de Justiţie, text prin care, pentru considerentele expuse, nu s-a adus nici o atingere prevederilor art. 20 din Constituţie, referitor la prioritatea actelor internaţionale privind drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte.De asemenea, Curtea mai constata că nu pot fi primite nici criticile referitoare la încălcarea accesului liber la justiţie, prevăzut la art. 21 din Constituţie (conform căruia: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept."), deoarece prin prevederile legale criticate nu este îngrădită exercitarea acestui drept, ci, dimpotriva, se asigura exercitarea lui în condiţiile legii (Codul de procedură penală şi Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993, republicată).Textele de lege criticate nu contravin nici dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 123, referitoare la înfăptuirea justiţiei în numele legii [alin. (1)] şi la independenta judecătorilor şi supunerea lor numai legii [alin. (2)], pentru ca rejudecarea cauzei se face cu excluderea intervenţiei oricărei alte autorităţi şi în limitele prevăzute de lege, respectiv de Codul de procedură penală şi de Legea nr. 56/1993. Judecătorii nu pot fi independenţi faţă de lege, ei fiind obligaţi să respecte şi să aplice legea. Respectând limitele stabilite de instanţa de recurs, instanţa de rejudecare este pe deplin independenta, nefiind vorba de amestecul unei alte autorităţi. Decizia instanţei de recurs trebuie, în mod firesc şi logic, să fie respectata cu ocazia rejudecarii cauzei după casare, evident în cazul în care situaţia de fapt a rămas aceeaşi. Altfel exercitarea căilor de atac, precum şi controlul judiciar al instanţelor superioare ar fi lipsite de eficienta, iar înfăptuirea justiţiei s-ar transforma într-o activitate arbitrară, în afară legii.Invocarea de către autorul excepţiei a încălcării prevederilor art. 58 alin. (1) din Constituţie, în legătură cu dispoziţiile art. 358^18 din Codul de procedură penală şi cu cele ale art. 34 din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993, republicată, este neîntemeiată. Potrivit prevederilor art. 128 din Constituţie, părţile interesate pot exercita căile de atac în condiţiile legii, iar dispoziţiile legale criticate ca fiind neconstituţionale nu fac decât sa prevadă condiţiile exercitării caii de atac a recursului, inclusiv limitele rejudecarii cauzei după desfiinţarea hotărârii de către instanţa de control judiciar. Or, dispoziţiile legale criticate fiind adoptate de Parlament ca unica autoritate legiuitoare a tarii, nu se poate susţine ca acestea sunt neconstituţionale.Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^18 din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 45/1993, precum şi a dispoziţiilor art. 34 din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993, republicată, excepţie ridicată de Carmen Teodora Iordan în Dosarul nr. 2.078/1999 al Curţii de Apel Ploiesti – Secţia penală.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 noiembrie 1999.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Marioara Prodan–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește