DECIZIE nr. 188 din 2 martie 2006

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorAntonia Constantin – procurorMihai Paul Cotta – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Romarta” – S.A. în Dosarul nr. 13.662/2005 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, care formează obiectul Dosarului nr. 972D/2005 al Curţii Constituţionale.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 61D/2006, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din aceeaşi ordonanţă, excepţie ridicată din oficiu de Judecătoria Arad în Dosarul nr. 12.627/2005.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea, având în vedere că obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate este parţial identic, pune în discuţie, din oficiu, conexarea lor.Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea celor două dosare.Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 61D/2006 la Dosarul nr. 972D/2005, care a fost primul înregistrat.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002, deoarece, în jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit că prevederile legale criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la garantarea dreptului de proprietate şi a creanţelor asupra statului.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin încheierile din 1 noiembrie 2005 şi 9 ianuarie 2006, pronunţate în dosarele nr. 13.662/2005 şi nr. 12.627/2005, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti şi Judecătoria Arad au sesizat Curtea Constituţională cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002, respectiv ale art. 1 din ordonanţă. Excepţiile au fost ridicate de Societatea Comercială „Romarta” – S.A. şi, respectiv, din oficiu, în cauze având ca obiect soluţionarea unor contestaţii la executare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Societatea Comercială "Romarta" – S.A. susţine că dispoziţiile art. 1 şi 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002, care prevăd că statul, prin instituţiile publice, printre care şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare, este obligat la plata debitelor sale numai dacă au fost înscrise sume cu această destinaţie în bugetele respective, contravin art. 41 alin. (1) din Constituţie, conform căruia dreptul de proprietate şi creanţele asupra statului sunt garantate [în realitate este vizat art. 44 alin. (1) din Constituţia revizuită şi republicată]. Astfel, se arată că, întrucât acele bugete sunt aprobate tot de autorităţi ale statului, rezultă că „statul pune sub o condiţie pur potestativă plata debitelor sale către particulari”.Judecătoria Arad, motivându-şi excepţia în conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, consideră că textul art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 exclude posibilitatea executării silite a statului cu privire la sumele cuprinse în titluri executorii, debitorul având libertatea de a nu executa sau de a amâna sine die executarea obligaţiilor stabilite prin titlu. Sunt încălcate astfel, în opinia instanţei, prevederile constituţionale ale art. 11, 20, ale art. 41 alin. (1) şi (2) [devenit, după republicarea Constituţiei, art. 44 alin. (1) şi (2)] şi ale art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens sunt invocate Cauzele Burdov împotriva Rusiei, 2002, şi Sandor împotriva României, 2005, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit, în esenţă, că neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive prin care s-a dispus plata de către administraţie a unei sume stabilite de instanţele judecătoreşti este de natură a încălca art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 1 din Protocolul adiţional la convenţie.Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, formulându-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, apreciază că aceasta este întemeiată. Se arată că dispoziţiile criticate sunt contrare prevederilor art. 44 alin. (1) din Constituţie, întrucât creează o inegalitate între instituţiile statului şi particulari în ceea ce priveşte regimul executării silite asupra fondurilor băneşti, care nu poate fi justificată prin necesitatea asigurării bunei funcţionări a instituţiilor de stat.Instanţa de judecată menţionează că jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului "este în sensul înlăturării diferenţelor de regim juridic între particulari şi instituţiile statului în ceea ce priveşte executarea silită a hotărârilor judecătoreşti, mergând chiar până acolo încât să considere că titlurile executorii împotriva autorităţilor statului, încorporând garanţia imparţialităţii şi independenţei actului de justiţie, ar trebui executate din oficiu".În conformitate cu prevederile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiilor de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului, în punctele sale de vedere formulate în cele două dosare, consideră că prevederile criticate sunt constituţionale.În argumentarea acestui punct de vedere se arată că raţiunea reglementării dispoziţiilor art. 1 şi 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 o constituie instituirea unei discipline financiare care nu poate fi considerată o încălcare a dispoziţiilor constituţionale referitoare la protecţia proprietăţii private şi garantarea creanţelor asupra statului. De asemenea, se apreciază că textul legal criticat este „o normă de protecţie de interes general, fiind de neconceput ca pe calea executării silite a unui titlu executoriu să se ajungă la lipsirea unei instituţii publice de resursele sale financiare destinate acoperirii altor cheltuieli decât cele stabilite prin titlul executoriu”. În acest sens, Avocatul Poporului menţionează Decizia Curţii Constituţionale nr. 326/2002.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ce formează obiectul celor două dosare conexate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 1 şi 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 1 februarie 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 288/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 344 din 23 mai 2002, care au următorul cuprins:– Art. 1: "Executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligaţia de plată respectivă.";– Art. 3: "În procesul executării silite a sumelor datorate de către instituţiile publice în baza unor titluri executorii trezoreria statului poate efectua numai operaţiuni privind plăţi dispuse de către ordonatorii de credite, în limita creditelor bugetare şi a destinaţiilor aprobate potrivit legii."Critica de neconstituţionalitate constă, în esenţă, în susţinerea că dispoziţiile criticate, care prevăd că instituţiile publice sunt obligate să plătească debitele lor în cadrul procedurii executării silite numai dacă au fost alocate special sume la bugetele respective, încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 44 alin. (1) şi (2) privind garantarea dreptului de proprietate şi a creanţelor asupra statului, precum şi ale art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la protecţia proprietăţii.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că textul de lege criticat nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei.Curtea Constituţională a examinat prin mai multe decizii constituţionalitatea Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002 şi a statuat că prevederile acestui act normativ sunt în concordanţă cu aceleaşi texte constituţionale ce sunt invocate ca fiind încălcate şi în prezenta cauză.De exemplu, prin Decizia nr. 529 din 11 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.025 din 18 noiembrie 2005, Curtea, făcând referire la jurisprudenţa sa, a reţinut că ordonanţa a cărei constituţionalitate este contestată are o evidentă finalitate de protecţie a patrimoniului instituţiilor publice, ca o premisă indispensabilă a derulării activităţii lor în condiţii optime şi, prin aceasta, a îndeplinirii atribuţiilor ce le revin ca parte integrantă a mecanismului statului. De asemenea, Curtea a constatat că ar fi disproporţionat şi inechitabil a recunoaşte creditorilor instituţiilor publice dreptul de a-şi valorifica creanţele în condiţiile dreptului comun, cu consecinţa perturbării grave a activităţii care constituie însăşi raţiunea de a fi a unor astfel de instituţii.Curtea a mai reţinut prin aceeaşi decizie că, deşi prin dispoziţiile legale criticate se instituie anumite limite ale executării, în sensul că aceasta nu se poate face asupra oricăror resurse băneşti ale instituţiilor publice, ci numai asupra celor alocate de la buget în acest scop, executarea silită a obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice nu este împiedicată, de vreme ce, potrivit art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002, se instituie obligaţia ordonatorilor de credite de a lua toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, pentru efectuarea plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii.De altfel, Curtea a evocat faptul că o asemenea măsură de protecţie a debitorului nu este singulară în legislaţia execuţională, fiind amintit în acest sens art. 406 din Codul de procedură civilă, prin care se prevede exceptarea de la urmărirea silită a unor anumite bunuri ale debitorului şi ale familiei acestuia. Or, instituirea de restricţii, impuse de raţiuni evidente, în valorificarea dreptului creditorului nu înseamnă negarea posibilităţii acestuia de a şi-l realiza, tot aşa cum instituirea unor termene pentru introducerea unei acţiuni sau pentru exercitarea căilor de atac nu semnifică restrângerea accesului liber la justiţie. Atâta vreme cât prevederile art. 44 alin. (1) din Constituţie, prin care se garantează creanţele asupra statului, nu precizează că aceasta presupune executarea lor de îndată, condiţiile instituite în această materie prin ordonanţă, chiar dacă afectează celeritatea procedurii, nu contravin Constituţiei, ci, urmărind găsirea resurselor necesare pentru executarea obligaţiilor, cu respectarea exigenţelor impuse de constituirea şi executarea bugetului, nu fac decât să dea expresie obligaţiei constituţionale a garantării obligaţiilor asupra statului.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine modificarea jurisprudenţei Curţii, soluţiile şi considerentele deciziilor pronunţate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.În cauza care formează obiectul dosarului de faţă Curtea constată că textele criticate sunt în acord cu art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât ordonanţa nu reglementează refuzul de a executa hotărârile judecătoreşti împotriva statului, nici întârzierea nejustificată în executare, ci numai instaurarea unui climat de ordine financiar-bugetară, care nu scuteşte, ci, dimpotrivă, obligă ordonatorii de credite la demersuri pentru a obţine prevederi în buget pentru satisfacerea obligaţiilor înscrise în titluri executorii.Curtea Constituţională nu poate reţine susţinerea autorului excepţiei – Judecătoria Arad, întemeiată pe invocarea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului "în sensul înlăturării diferenţelor de regim juridic între particulari şi instituţiile statului în ceea ce priveşte executarea silită a hotărârilor judecătoreşti". Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat, într-adevăr, prin mai multe hotărâri, cu privire la obligaţia statului de a executa hotărârile judecătoreşti, dar cu unele nuanţe. În cazul Burdov contra Rusiei, 2002, de exemplu, a stabilit că, deşi o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidităţi pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare, în mod excepţional se admite că o întârziere în executare ar putea fi justificată de circumstanţe speciale, chiar dacă regula este aceea a executării într-un termen rezonabil. Dar această întârziere nu trebuie să se eternizeze, astfel încât să aducă atingere substanţei înseşi a dreptului protejat de art. 6 paragraful 1 din convenţie. (În acest sens, sunt şi cazurile Di Pede contra Italiei, 1996, Zappia contra Italiei, 1996, şi Immobiliare Saffi contra Italiei, 1999, citate în această cauză).Potrivit considerentelor expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Romarta” – S.A. în Dosarul nr. 13.662/2005 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, şi a dispoziţiilor art. 1 din aceeaşi ordonanţă, excepţie ridicată din oficiu de Judecătoria Arad în Dosarul nr. 12.627/2005.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 martie 2006.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Mihai Paul Cotta––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește