DECIZIE nr. 188 din 18 noiembrie 1999

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal



Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIoan Muraru – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorIuliana Nedelcu – procurorMarioara Prodan – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal, ridicată de Daniel Marius Tcaciuc în Dosarul nr. 6.860/1998 al Tribunalului Sibiu.La apelul nominal se prezintă Ioan Ovidiu Sitterli, în calitate de mandatar al autorului excepţiei, Daniel Marius Tcaciuc, în baza procurii autentificate pe care o depune la dosar, lipsind celelalte părţi: Luca Ovidiu Mihu, Florian Dinca, Vasile Bejan şi Alexandru Rad. Procedura de citare este legal îndeplinită.Mandatarul autorului excepţiei solicita acordarea unui nou termen de judecată, pentru a lua cunoştinţa de conţinutul raportului judecătorului-raportor, precum şi de punctul de vedere al Guvernului.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii, arătând ca este al doilea termen pentru lipsa de apărare, solicitat de autorul excepţiei.Curtea, deliberând asupra cererii formulate de reprezentantul autorului excepţiei, o respinge, având în vedere că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 156 alin. (1) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora instanţa va putea da un singur termen pentru lipsa de apărare, temeinic motivată.Cauza fiind în stare de judecată, mandatarul autorului excepţiei solicita admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, considerând ca prevederile art. 81 alin. 3 din Codul penal contravin dispoziţiilor art. 22 alin. (2) din Constituţie referitoare la interzicerea torturii, a pedepselor şi a tratamentului inuman sau degradant. Mai arata ca exceptarea unor inculpaţi de la beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei, în raport de natura infracţiunilor săvârşite, constituie un asemenea tratament degradant.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca fiind neîntemeiată, arătând ca textul de lege criticat a mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, iar prin Decizia nr. 25 din 23 februarie 1999 Curtea Constituţională a statuat ca regimul pedepselor constituie o problemă de politica penală, aflată în competenţa exclusiva a autorităţii legiuitoare, iar nu o chestiune de neconstituţionalitate. Totodată considera ca executarea pedepsei nu constituie un tratament inuman sau degradant.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 26 aprilie 1999 Tribunalul Sibiu a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal, ridicată de Daniel Marius Tcaciuc, prin apărătorul sau, în Dosarul nr. 6.860/1998.În motivarea excepţiei se susţine ca dispoziţiile legale atacate sunt neconstituţionale în raport cu prevederile art. 22 alin. (2) din legea fundamentală, deoarece constituie o "limitare", datorită căreia "în procesul de individualizare a pedepsei nu se tine seama de principiul umanismului sancţiunii aplicate, respectiv ca pedeapsa să fie în concordanta cu constiinta morala şi juridică a societăţii", şi astfel se încalcă "drepturile fundamentale ale omului".Exprimandu-şi opinia, instanţa de judecată apreciază ca excepţia ridicată este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile art. 81 alin. 3 din Codul penal, "care limitează aplicarea beneficiului suspendării executării pedepsei", nu pot fi considerate neconstituţionale.Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.În punctul sau de vedere Guvernul considera ca excepţia este neîntemeiată, deoarece nu se poate susţine ca, prin limitarea sferei de aplicare a suspendării condiţionate a executării pedepsei, se aduce atingere dispoziţiei constituţionale a art. 22 alin. (2), "întrucât executarea efectivă a pedepsei închisorii, în condiţiile prevăzute de Codul penal şi de Legea pentru executarea pedepselor, nu poate echivala cu supunerea persoanei condamnate la tortura, la pedepse sau la tratamente inumane sau degradante". Se fac referiri şi la jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului (cazul "Tyrer contra Regatului Unit", 1978, privitor la pedepse judiciare corporale), arătându-se ca, în opinia Curţii, pentru ca o pedeapsă să fie "degradanta" şi contrară art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, umilirea şi dispretuirea provocate trebuie să atinga un nivel deosebit şi sa difere de elementul obişnuit de umilire pe care îl comporta în mod normal şi aproape inevitabil pedepsele judiciare. De asemenea, se invoca deciziile Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 25 din 23 februarie 1999, prin care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a aceluiaşi text de lege (art. 81 alin. 3 din Codul penal), raportată însă la alte prevederi constituţionale [art. 4 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) din legea fundamentală] şi prin care Curtea a statuat ca "regimul pedepselor constituie o problemă de politica penală, pe care organul legislativ este singurul îndreptăţit sa o soluţioneze în funcţie de împrejurările existente la un moment dat în domeniul criminalitatii".Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţia legală criticata, raportată la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie, art. 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 81 alin. 3 din Codul penal, care au următoarea redactare: "Suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, precum şi în cazul infracţiunilor de vătămare corporală grava, viol şi tortura."Autorul excepţiei susţine ca aceste dispoziţii încalcă prevederile art. 22 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsa sau de tratament inuman ori degradant", întrucât prin executarea efectivă a pedepsei închisorii i se refuza condamnatului posibilitatea îndreptării în condiţii de normalitate şi a reeducării în mijlocul societăţii.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca prevederile art. 81 alin. 3 din Codul penal, referitoare la excluderea de la beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei a acelor infractori care au săvârşit infracţiuni intenţionate grave sau infracţiuni de violenta nominalizate, nu aduc atingere dispoziţiei constituţionale cuprinse în art. 22 alin. (2). În mod evident, executarea efectivă a pedepsei închisorii, în condiţiile prevăzute de Codul penal şi de Legea nr. 23/1969 pentru executarea pedepselor, nu poate echivala cu supunerea persoanei condamnate la tortura, la pedepse ori tratamente inumane sau degradante.Astfel, potrivit art. 52 din Codul penal, "Pedeapsa este o măsura de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.Prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială. Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi nici sa înjosească persoana condamnatului".Dispoziţia constituţională a art. 22 alin. (2) reproduce fidel dispoziţiile art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora "Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante". În interpretarea acestui text, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut ca o pedeapsă penală nu echivaleaza, prin ea însăşi, cu o tortura sau cu un rau tratament şi ca o astfel de măsura ar putea capata un caracter degradant, deci contrar prevederilor art. 3 din convenţie, doar dacă aplicarea ei ar produce "o umilire sau o dispretuire a persoanei condamnate", în condiţiile în care ea "ar atinge un nivel deosebit, având un caracter diferit de elementele pe care le presupune, în mod normal, o pedeapsă judiciară" (cazul "Tyrer contra Regatului Unit", 1978), ceea ce nu este cazul în care se afla prevederea legală criticata prin excepţia de neconstituţionalitate de faţa.De aceea, susţinerea autorului excepţiei referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal în raport cu prevederile art. 22 alin. (2) din Constituţie nu poate fi primită, executarea unei pedepse neputând constitui o încălcare a dispoziţiei constituţionale menţionate.În realitate, finalitatea textului de lege criticat este aceea de a exclude anumite categorii de inculpaţi de la posibilitatea acordării suspendării executării pedepsei, în scopul evitării riscului la care societatea s-ar expune prin lăsarea în libertate şi fără supraveghere a infractorilor din aceste categorii.Pentru motivele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal, excepţie ridicată de Daniel Marius Tcaciuc în Dosarul nr. 6.860/1998 al Tribunalului Sibiu.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 noiembrie 1999.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Marioara Prodan––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește