DECIZIE nr. 187 din 31 martie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 100 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor şi ale art. 224 din Codul de procedură penală



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorMarinela Mincă – procurorCristina Cătălina Turcu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească şi ale art. 224 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Viorel Mihai în Dosarul nr. 762/P/F/2004 al Curţii de Apel Braşov – Secţia penală.La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Magistratul-asistent informează completul de judecată că la dosarul cauzei s-a depus o cerere prin care autorul ridică şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, considerând că prin sintagma „în vigoare” acestea adaugă la dispoziţiile art. 146 lit. d) teza întâi din Constituţie.Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea acestei cereri, deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992.Curtea respinge cererea formulată de autorul excepţiei, în temeiul art. 29 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.Preşedintele constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fond.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca devenită inadmisibilă, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 100 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 303/2004, care au preluat soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992, arătând că acestea au avut aplicabilitate limitată până la data de 29 decembrie 2004.În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 224 din Codul de procedură penală, arată că acestea au mai format obiectul controlului de constituţionalitate, cu o motivare similară, iar Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate. Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a schimba jurisprudenţa anterioară a Curţii cu privire la textul de lege criticat, solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin încheierea din 22 septembrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 762/P/F/2004, Curtea de Apel Braşov – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească şi ale art. 224 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Viorel Mihai, inculpat în dosarul menţionat, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul susţine următoarele: dispoziţiile art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) privitoare la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, art. 15 alin. (2) referitoare la neretroactivitatea legii, art. 124 alin. (3) cu privire la independenţa judecătorilor, art. 125 alin. (2) care au în vedere competenţa Consiliului Superior al Magistraturii în ce priveşte sancţionarea judecătorilor, precum şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, încălcarea constând în aceea că avizul ministrului justiţiei, în ce priveşte cercetarea şi trimiterea sa în judecată, trebuie emis în mod obligatoriu, întrucât, pe de-o parte, la data săvârşirii faptei avea calitatea de magistrat, iar, pe de altă parte, trebuia să i se aplice principiul legii penale mai favorabile; dispoziţiile art. 224 din Codul de procedură penală încalcă prevederile art. 24 din Constituţie privitor la dreptul la apărare, deoarece actele premergătoare „au ca scop completarea informaţiilor organelor de urmărire penală, valorificarea informaţiilor primite pentru a se verifica concordanţa acestora cu realitatea, dar nu se pot lua măsuri procesuale şi nu se pot ridica înscrisuri”. Actele premergătoare trebuie să înceteze în momentul când există un minim de date pentru începerea urmăririi penale.Curtea de Apel Braşov – Secţia penală apreciază că excepţia ar fi inadmisibilă în situaţia în care s-ar solicita o interpretare sau modificare a textului de lege criticat, în temeiul art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 or, „inculpatul critică de fapt poziţia adoptată de ministrul justiţiei, prin interpretarea dată art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992„; „pe de altă parte, poziţia inculpatului este contradictorie, invocând în apărarea sa o prevedere legală pe care o critică pentru neconstituţionalitate”. În ceea ce priveşte prevederea din ultimul alineat al art. 224, potrivit căreia „Procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă”, apreciază că aceasta încalcă dispoziţiile art. 24 din Constituţie, întrucât „activitatea desfăşurată înainte de începerea urmării penale are un caracter pur informativ, pe baza căreia organul de urmărire penală apreciază dacă este sau nu cazul să dispună încetarea urmării penale”, fără a informa persoana bănuită ori apărătorul acesteia.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă în ce priveşte art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 şi neîntemeiată în ce priveşte art. 224 din Codul de procedură penală, cu următoarea motivare:"În privinţa dispoziţiilor art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992, autorul excepţiei învederează că s-a solicitat ministrului justiţiei eliberarea avizului necesar desfăşurării cercetării penale”, însă acesta a considerat că avizul respectiv nu este necesar, deoarece făptuitorului i-a încetat calitatea de magistrat, fiind eliberat din funcţie prin Decret al Preşedintelui României. Întrucât, pe de-o parte, chestiunea invocată de autorul excepţiei este una de interpretare şi aplicare a legii, iar nu de constituţionalitate, iar, pe de altă parte, dispoziţiile legale criticate nu mai sunt în vigoare, excepţia de neconstituţionalitate trebuie respinsă ca inadmisibilă, în temeiul art. 2 şi art. 29 din Legea nr. 47/1992.Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 224 din Codul de procedură penală este neîntemeiată, pentru considerentele exprimate în Decizia Curţii Constituţionale nr. 124/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 15 august 2001.Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă în ce priveşte art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 şi neîntemeiată în ce priveşte art. 224 din Codul de procedură penală.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 30 septembrie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, şi dispoziţiile art. 224 din Codul de procedură penală, având următorul conţinut:– Art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992: „Magistraţii nu pot fi cercetaţi, reţinuţi, arestaţi, percheziţionaţi sau trimişi în judecată fără avizul ministrului justiţiei.”– Art. 224 din Codul de procedură penală: "În vederea începerii urmării penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare.De asemenea, în vederea strângerii datelor necesare organelor de urmărire penală pentru începerea urmării penale, pot efectua acte premergătoare şi lucrătorii operativi din Ministerul de Interne, precum şi din celelalte organe de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, anume desemnaţi în acest scop, pentru fapte care constituie, potrivit legii, ameninţări la adresa siguranţei naţionale.Procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă."Ulterior datei la care a fost sesizată Curtea Constituţională, art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 a fost abrogat expres prin art. 107 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 29 iunie 2004. Dispoziţiile acestuia au fost preluate în cuprinsul art. 100 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora: „Judecătorii, procurorii şi magistraţii-asistenţi pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi preventiv numai cu încuviinţarea secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii. Până la constituirea noului Consiliu Superior al Magistraturii, încuviinţarea se acordă de către ministrul justiţiei.”Ţinând seama de această evoluţie legislativă, Curtea se va pronunţa cu privire la constituţionalitatea tezei a doua a art. 100 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, care a avut însă aplicabilitate limitată, până la data de 29 decembrie 2004, precum şi asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 224 din Codul de procedură penală.Autorul excepţiei consideră că textele de lege criticate aduc atingere prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) privitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, art. 24 referitor la dreptul la apărare, art. 124 alin. (3) privitor la independenţa judecătorilor, art. 125 alin. (2) referitor la competenţa Consiliului Superior al Magistraturii în ce priveşte sancţionarea judecătorilor, precum şi prevederilor art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:I. Dispoziţiile art. 100 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor, care preluaseră prevederile cuprinse în art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992, au avut aplicabilitate limitată, până la data de 29 decembrie 2004, aşa încât, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare […] „, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 100 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 303/2004 urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă.II. Cu privire la dispoziţiile art. 224 din Codul de procedură penală, Curtea constată că acestea au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, tot prin raportare la art. 24 din Constituţie privind dreptul la apărare. Astfel, prin Decizia nr. 124 din 26 aprilie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 15 august 2001, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate, statuând următoarele:"În conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. 1 din Codul de procedură penală, «Procesul penal se desfăşoară atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege». Art. 224 din Codul de procedură penală reglementează posibilitatea efectuării unor acte premergătoare începerii procesului penal. Faza actelor premergătoare nu este parte componentă a procesului penal şi, într-adevăr, pentru această fază nu este reglementată asigurarea exercitării dreptului la apărare. Este de observat însă că potrivit prevederilor art. 224 alin. 1 din Codul de procedură penală actele premergătoare se efectuează «în vederea începerii urmăririi penale».Începerea urmăririi penale se dispune, de principiu, în rem, atunci când există date cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, astfel cum prevede art. 228 alin. 1 din Codul de procedură penală, potrivit căruia «Organul de urmărire penală sesizat în vreunul din modurile prevăzute în art. 221 dispune prin rezoluţie începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute în art. 10, cu excepţia celui de la lit. b^1)». Începerea urmăririi penale se dispune în personam numai dacă, în acelaşi timp, există suficiente date şi cu privire la persoana autorului infracţiunii.Totodată, alin. 3 al art. 224 din Codul de procedură penală prevede că «Procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă». Rezultă deci că în această fază, cu excepţia procesului-verbal menţionat în textul citat, nu pot fi efectuate acte de procedură care să constituie mijloace de probă în sensul prevederilor art. 64 din Codul de procedură penală şi care să vizeze o anumită persoană, bănuită ca fiind autorul infracţiunii.Curtea reţine că efectuarea în practică, în cadrul actelor premergătoare, a unor acte specifice urmăririi penale, în scopul eludării garanţiilor procesuale asigurate persoanelor implicate într-o urmărire penală, în speţă a dreptului la apărare, aşa cum se susţine în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate din cauză, chiar dacă ar fi reală, reprezintă o problemă de aplicare şi respectare a legii, care nu intră sub incidenţa contenciosului constituţional."Întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele cuprinse în decizia menţionată îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 224 din Codul de procedură penală urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂîn numele legiiDECIDE:I. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 100 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor, excepţie ridicată de Viorel Mihai în Dosarul nr. 762/P/F/2004 al Curţii de Apel Braşov – Secţia penală.II. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 224 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 31 martie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Cristina Cătălina Turcu–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește