DECIZIE nr. 186 din 26 februarie 2008

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorMarinela Mincă – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, excepţie invocată de Valeriu Tasciuc în Dosarul nr. 3.962/2/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală.La apelul nominal este prezent Valeriu Tasciuc, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Autorul excepţiei solicită a se constata lipsa de procedură cu partea Adina Onica, urmare schimbării domiciliului acesteia.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii formulate, în temeiul art. 98 din Codul de procedură civilă. Consideră cauza în stare de judecată.Curtea, deliberând, constată procedura îndeplinită şi, pe cale de consecinţă, respinge cererea formulată, acordând cuvântul pe fond.Având cuvântul, Valeriu Tasciuc solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate aşa cum a fost formulată, reiterând, pe larg, motivele susţinute în faţa instanţei de judecată. Depune la dosar şi concluzii scrise în acest sens.Ministerul Public solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată, arătând că normele criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 8 noiembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 3.962/2/2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, excepţie invocată de Valeriu Tasciuc în dosarul menţionat.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că textul de lege criticat este neconstituţional, deoarece favorizează avocatul faţă de ceilalţi cetăţeni. Astfel, pentru aceleaşi infracţiuni săvârşite împreună de un avocat şi de o persoană care nu are această calitate, competenţa materială de a judeca în primă instanţă cauza este diferită. Se mai arată că "apare un tratament discriminatoriu în comparaţie cu consilierii juridici, care nu beneficiază de prevederile Legii nr. 79/2007, deşi ambele categorii profesionale au aceleaşi obligaţii în cadrul procesului, au aceeaşi pregătire profesională”, precum şi faptul că profesiunile liberale – avocaţi, notari publici, executori judecătoreşti – sunt asimilate ilegal funcţiilor publice, fără nicio justificare legală.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată, întrucât textul de lege criticat nu încalcă normele constituţionale invocate, fiind atributul puterii legiuitoare să stabilească competenţa materială a instanţelor.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că dispoziţiile art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală nu încalcă dispoziţiile constituţionale privind egalitatea în drepturi. Se arată în acest sens că "nu este contrară principiului egalităţii în faţa legii instituirea competenţei curţilor de apel de a soluţiona infracţiunile săvârşite de avocaţi, de notarii publici, de executorii judecătoreşti şi de controlorii financiari ai Curţii de Conturi, întrucât aceştia, prin natura profesiilor lor liberale, sunt direct implicaţi în înfăptuirea actului de justiţie, iar o eventuală activitate infracţională din partea acestora necesită o experienţă sporită".Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, potrivit cărora "Curtea de Apel:1. judecă în primă instanţă:[…] b) infracţiunile săvârşite de judecătorii de la judecătorii şi tribunale şi de procurorii de la parchetele care funcţionează pe lângă aceste instanţe, precum şi de avocaţi, notari publici, executori judecătoreşti şi de controlorii financiari ai Curţii de Conturi."În opinia autorului excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări. Se invocă, totodată, încălcarea art. 5 – Dreptul la libertate şi la siguranţă, art. 6 – Dreptul la un proces echitabil şi art. 13 – Dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi a art. 7, 8, 10 şi 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, privind egalitatea în faţa legii, dreptul oricărei persoane de a se adresa în mod efectiv instanţelor judiciare competente, dreptul oricărei persoane de a fi audiată în mod echitabil şi public de un tribunal independent şi imparţial, dreptul la muncă.Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:Stabilirea competenţei, inclusiv a celei după calitatea persoanei, şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti sunt de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate prevedea, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi de exercitare a drepturilor procesuale, fără ca prin aceasta să se aducă atingere prevederilor constituţionale. Astfel, reglementarea competenţei curţilor de apel de a soluţiona în primă instanţă infracţiunile săvârşite de judecătorii de la judecătorii şi tribunale şi de procurorii de la parchetele care funcţionează pe lângă aceste instanţe, precum şi de avocaţi, notari publici, executori judecătoreşti şi de controlorii financiari ai Curţii de Conturi, nu este de natură să aducă atingere prevederilor art. 16 din Legea fundamentală şi nici celor ale art. 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, deoarece situaţia deosebită a acestor categorii profesionale justifică un tratament juridic diferit. Susţinerea potrivit căreia, prin instituirea acestei reguli de competenţă se creează o discriminare între avocaţi şi consilieri juridici, nu poate fi reţinută, întrucât aceasta vizează, în realitate, completarea textului de lege criticat, în sensul includerii consilierilor juridici în categoriile profesionale enumerate de art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”.De asemenea, textul de lege criticat nu contravine liberului acces la justiţie şi nici dreptului la un proces echitabil. Instituirea unor reguli de competenţă după calitatea persoanei nu îngrădeşte dreptul persoanelor, în speţă al avocaţilor, de a se adresa instanţelor judecătoreşti şi de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil, condiţii care sunt asigurate şi în situaţia judecării cauzelor în primă instanţă de către curţile de apel. Totodată, prevederile criticate asigură dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală, reglementat de art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Dispoziţiile art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, privitoare la dreptul la muncă, precum şi cele ale art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la libertate şi la siguranţă, nu sunt incidente în cauză.Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, excepţie invocată de Valeriu Tasciuc în Dosarul nr. 3.962/2/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 februarie 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Florentina Geangu––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește