DECIZIE nr. 185 din 25 iunie 2002

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14, 25 şi 33 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorIoan Vida – judecătorGabriela Ghita – procurorMaria Bratu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14, 25 şi 33 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, excepţie ridicată de Cornelia Daniela Tarina în Dosarul nr. 4.394/C/2001 al Curţii de Apel Timişoara – Secţia civilă.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibila, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999, întrucât aceste dispoziţii au fost abrogate prin Legea nr. 241 din 16 mai 2001. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a celorlalte dispoziţii legale criticate solicita respingerea acesteia ca neîntemeiată, invocandu-se în acest sens jurisprudenta Curţii.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 10 octombrie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 4.934/C/2001, Curtea de Apel Timişoara – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14, 25 şi 33 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, excepţie ridicată de Cornelia Daniela Tarina.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia arata ca dispoziţiile Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 contravin prevederilor art. 114 din Constituţie, deoarece „o ordonanţa de urgenţă a Guvernului nu poate intră în vigoare dacă în prealabil publicării sale nu a fost supusă spre aprobare Parlamentului, încălcarea acestei condiţii conducand la inexistenta ordonanţei”. Se mai susţine ca dispoziţiile art. 14 şi 33 din aceasta ordonanţa deroga de la principiile dreptului comun, asa cum sunt reglementate de Codul civil, iar prevederile art. 25, care „reduc căile de atac”, contravin prevederilor Codului de procedura civilă.Curtea de Apel Timişoara – Secţia civilă considera ca excepţia este neîntemeiată, invocandu-se în acest sens jurisprudenta Curţii Constituţionale.Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul arata, pe de o parte, ca relaţiile sociale ce fac obiectul Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 nu sunt de domeniul legilor organice, asa cum de altfel a statuat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 25/2001 şi prin Decizia nr. 26/2001. Pe de altă parte, ordonanţele de urgenta sunt supuse regimului derogatoriu prevăzut la art. 114 alin. (4) din Constituţie, astfel încât lor nu le este aplicabilă condiţia impusa la alin. (1) al aceluiaşi articol. În ceea ce priveşte celelalte critici, arata ca acestea nu se referă la motive de neconstituţionalitate, ele excedand competentei Curţii Constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 14, 25 şi 33 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241 din 16 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 23 mai 2001.Potrivit pct. 21 al articolului unic din Legea nr. 241/2001, art. 33 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 a fost abrogat. Faţa de aceasta situaţie instanţa de judecată trebuia să constate ca dispoziţia legală atacată este abrogată şi, pe cale de consecinţa, sa respingă excepţia privind aceste dispoziţii, ca fiind inadmisibila, în temeiul prevederilor art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, republicată. Potrivit acestor prevederi Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unor dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţa, numai dacă acestea sunt în vigoare, iar atunci când nu este îndeplinită aceasta condiţie instanţa de judecată însăşi trebuie să respingă excepţia ca inadmisibila. Curtea Constituţională constata că nu se poate exercita controlul de constituţionalitate a unei dispoziţii legale abrogate şi de aceea se impune respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999, ca fiind inadmisibila.În consecinţa, Curtea va exercita controlul de constituţionalitate asupra dispoziţiilor art. 14 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999, asa cum a fost modificat prin Legea nr. 241/2001, precum şi ale art. 25 din aceeaşi ordonanţa, texte al căror conţinut este următorul:– Art. 14: "(1) La expirarea termenului de închiriere stabilit conform prezentei ordonanţe de urgenţă chiriaşul are dreptul la reînnoirea contractului, pentru aceeaşi perioadă, dacă părţile nu modifica prin acord expres durata închirierii.(2) Proprietarul poate refuza reînnoirea contractului de închiriere numai pentru următoarele motive: … a) locuinta este necesară pentru a satisface nevoile sale de locuit, ale soţului, părinţilor ori copiilor oricăruia dintre aceştia, numai dacă sunt cetăţeni români cu domiciliul în România; … b) locuinta urmează să fie vândută în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă; … c) chiriaşul nu a achitat chiria cel puţin 3 luni consecutive în executarea contractului de închiriere; … d) în cazurile prevăzute la art. 13 lit. f)-i). … (3) Proprietarul este obligat sa îi notifice chiriaşului refuzul de a reînnoi contractul de închiriere cu cel puţin un an înainte de expirarea acestuia, pentru situaţiile prevăzute la alin. (2) lit. a) şi b). În cazurile prevăzute la alin. (2) lit. d) notificarea se face cu cel puţin 60 de zile înainte de expirarea contractului. … (4) Sunt permise mai multe reinnoiri succesive. … (5) Chiriaşul este obligat sa părăsească locuinta în termen de 60 de zile de la expirarea termenului contractual, dacă locaţiunea nu s-a reînnoit. Chiriaşul este obligat sa plătească întreaga chirie, precum şi toate cheltuielile pentru servicii şi întreţinere aferente perioadei în care a ocupat efectiv locuinta."; … – Art. 25: "Litigiile dintre proprietari şi chiriaşi, legate de schimbul obligatoriu de locuinta, sunt de competenţa judecătoriei în raza căreia se afla imobilul. Hotărârea pronunţată de judecătorie poate fi atacată în recurs. Hotărârea instanţei de recurs este definitivă şi irevocabilă."Autorul excepţiei critica prevederile ordonanţei în ansamblul ei, pe motiv ca modifica o lege organică (Legea nr. 114/1996) şi ca este inaplicabila întrucât nu a fost supusă aprobării Parlamentului înainte de a fi publicată.Cu privire la aceste argumente Curtea Constituţională s-a pronunţat în mod constant în jurisprudenta sa (de exemplu, prin Decizia nr. 34/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 25 februarie 1998), statuand ca interdicţia reglementării de către Guvern în domeniul legilor organice priveşte numai ordonanţele Guvernului adoptate în baza unei legi speciale de abilitare, aceasta interdicţie decurgând nemijlocit din textul constituţional. O asemenea limitare nu este prevăzută însă la alin. (4) al art. 114 din Constituţie, referitor la ordonanţele de urgenta, deoarece cazul excepţional ce impune adoptarea unor măsuri urgente pentru salvgardarea unui interes public ar reclama instituirea unei reglementări în domeniul legii organice, care, dacă nu ar fi adoptată, interesul public avut în vedere ar fi sacrificat, ceea ce este contrar finalitatii constituţionale a instituţiei.Cele statuate prin aceasta decizie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauza, neintervenind elemente noi care să determine modificarea jurisprudenţei Curţii.Nici critica de neconstituţionalitate ce vizează nedepunerea ordonanţei la Parlament spre aprobare, prealabil publicării ei, nu poate fi reţinută. Potrivit art. 114 alin. (4) din Constituţie, ordonanţa intră în vigoare după depunerea ei spre aprobare la Parlament. Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 a fost depusa spre aprobare la Parlament la data de 8 aprilie 1999. De altfel, la data sesizării Curţii (10 octombrie 2001), Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 fusese aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241 din 16 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 23 mai 2001. Or, asa cum a statuat Curtea Constituţională în jurisprudenta sa (de exemplu, Decizia nr. 46 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 28 mai 1996), după intrarea în vigoare a legii de aprobare ordonanţa este incorporată în lege, care apare astfel ca un act juridic distinct de fosta ordonanţa, ale carei dispoziţii, menţinute de legea de aprobare, operează în temeiul acesteia.Aceste considerente îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţa, neintervenind elemente noi de natura sa determine o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii.În ceea ce priveşte raportarea dispoziţiilor atacate la unele dispoziţii şi principii din Codul civil şi din Codul de procedură civilă, Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenta sa ca examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale, iar nu raportarea la alte dispoziţii legale.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge, ca fiind inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, excepţie ridicată de Cornelia Daniela Tarina în Dosarul nr. 4.394/C/2001 al Curţii de Apel Timişoara – Secţia civilă.2. Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 şi 25 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 iunie 2002.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Maria Bratu––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește