DECIZIE nr. 184 din 8 mai 2003

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 319 alin. 2 din Codul de procedură civilă



Costica Bulai – preşedinteConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorFlorentina Balta – procurorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 319 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Roza Szeghalmi în Dosarul nr. 10.153/1998 al Judecătoriei Oradea.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, sustinand ca, prin instituirea termenului de un an în cadrul căruia poate fi introdusă contestaţia în anulare împotriva unei hotărâri irevocabile, se asigura respectarea drepturilor procesuale ale părţilor, în conformitate cu prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privitoare la dreptul persoanei la judecarea în mod echitabil şi într-un termen rezonabil a cauzei sale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:Prin Încheierea din 12 noiembrie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 10.153/1998, Judecătoria Oradea a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 319 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Roza Szeghalmi.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca textul de lege criticat contravine prevederilor constituţionale privind accesul liber la justiţie, întrucât instituie termenul limita de un an în care poate fi introdusă contestaţia în anulare împotriva hotărârilor irevocabile. Se apreciază ca în acest mod persoanele interesate, care nu au avut cunoştinţa de existenta hotărârii irevocabile, nu îşi pot exercita drepturile procesuale garantate de lege.Judecătoria Oradea apreciază ca excepţia este neîntemeiată, întrucât instituirea termenului maxim de un an pentru promovarea caii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare nu aduce atingere accesului liber la justiţie. Se arata ca, dimpotriva, dacă s-ar admite ca partea ar putea exercita oricând aceasta cale de atac, s-ar încalcă principiul privind dreptul la un proces echitabil prevăzut în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.Guvernul considera ca, departe de a îngrădi drepturi consacrate constituţional, textul de lege criticat reprezintă o garanţie a aplicării riguroase a principiilor fundamentale ale procesului civil, a respectării drepturilor şi obligaţiilor procesuale ale părţilor. Întrucât partea are posibilitatea ca prin actele materiale de executare sa ia cunoştinţa despre proces şi existenta hotărârii, iar cat priveşte hotărârile nesusceptibile de executare silită, deşi exista un termen scurt de 15 zile, acesta se calculează de la data când efectiv partea a cunoscut existenta hotărârii, dar nu mai târziu de un an, susţinerile părţii privind imposibilitatea exercitării drepturilor procesuale apar ca fiind neintemeiate.Avocatul Poporului apreciază ca exercitarea drepturilor procesuale în cadrul unor termene legale reprezintă, de fapt, aplicabilitatea principiului prevăzut de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în sensul judecării unei cauze în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, pentru a putea fi inlaturate eventualele abuzuri ale părţilor, prin care s-ar tinde la tergiversarea soluţionării unui proces. O reglementare contrară, prin care s-ar lasă la liberul arbitru introducerea sine die a unor cai de atac, ar determina încălcarea principiului soluţionării cu celeritate a procesului civil.Referitor la încălcarea art. 16 din Constituţie, se arata ca textul de lege criticat nu creează nici privilegii, nici discriminări, întrucât respecta criteriile egalităţii în drepturi enumerate în art. 4 din Constituţie. Pe de altă parte, principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament diferit atunci când situaţiile la care se aplică sunt diferite.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 319 alin. 2 din Codul de procedură civilă. Textul de lege criticat are următorul conţinut:– Art. 319 alin. 2: "Contestaţia se poate face înainte de începerea executării şi în tot timpul ei, până la săvârşirea ultimului act de executare. Împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestaţia poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţa de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă."Autorul excepţiei susţine ca dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 21 din Constituţie, conform cărora:"(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept." … De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora: "1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţa independenta şi impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţa poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţa atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiţiei."Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine, în esenta, ca textul de lege criticat este contrar dispoziţiilor art. 21 din Legea fundamentală, referitor la accesul liber la justiţie, întrucât limitează în timp, la un an de zile, posibilitatea de a ataca cu contestaţie în anulare hotărârea irevocabilă, nesusceptibila de executare silită.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca, faţă de împrejurarea ca hotărârile irevocabile nu se comunică în cazul acelora care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, art. 319 alin. 2 din Codul de procedură civilă instituie doua termene pentru exercitarea caii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare, şi anume un termen subiectiv de 15 zile, care începe să curgă de la data când contestatorul a luat cunoştinţa de hotărâre, şi un termen obiectiv de un an, care curge de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.În aceasta materie, ca de altfel oriunde legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu s-a procedat în acest fel cu intenţia de a restrânge accesul liber la justiţie, de care, în mod evident, cel interesat a beneficiat în cadrul termenului legal instituit, ci exclusiv pentru a instaura un climat de ordine, indispensabil, în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21, prevenind astfel abuzurile şi asigurând protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalte părţi. De altfel, Curtea a statuat în mod constant ca reglementarea de către legiuitor, în limitele competentei ce i-a fost conferita prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept – subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrangere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficienta de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egala măsura ocrotite.Asa fiind, termenele instituite prin textul de lege criticat au în vedere soluţionarea procesului cu celeritate, în absenta lor, contestaţia în anulare putând fi formulată oricând, fapt ce ar fi de natura a genera o stare de perpetua incertitudine cat priveşte raporturile juridice stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, afectand astfel grav stabilitatea şi securitatea care trebuie să le caracterizeze.De altfel, art. 125 alin. (3) din Constituţie, potrivit căruia "Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege", precum şi art. 128, care prevede că "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii", atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competentei şi procedurii de judecată, inclusiv a condiţiilor de exercitare a căilor de atac. Prin urmare, termenele procedurale instituite de textul de lege criticat reprezintă expresia aplicării dispoziţiilor constituţionale invocate mai sus.Departe de a îngrădi drepturi consacrate constituţional, reglementarea prevăzută de art. 319 alin. 2 din Codul de procedură civilă constituie o garanţie a aplicării principiului prevăzut de art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind judecarea unei cauze în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, în scopul inlaturarii oricăror abuzuri din partea părţilor, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluţionării unui proces.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 319 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Roza Szeghalmi în Dosarul nr. 10.153/1998 al Judecătoriei Oradea.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 mai 2003.PREŞEDINTE,prof. univ. dr. COSTICA BULAIMagistrat-asistent,Mihaela Senia Costinescu––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește