DECIZIE nr. 183 din 20 iunie 2002

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 131 alin. 3 şi 4 din Codul penal



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorLucian Stangu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorIoan Vida – judecătorIuliana Nedelcu – procurorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 131 alin. 3 şi 4 din Codul penal, excepţie ridicată de Maria Raceanu şi Ionela-Claudia Raceanu în Dosarul nr. 6.135/2001 al Judecătoriei Targoviste.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, arătând ca prin textul de lege criticat nu se instituie privilegii sau discriminări, care să contravină principiului egalităţii în drepturi prevăzut de art. 16 din Constituţie. Se mai arata ca legiuitorul este singurul competent sa reglementeze modul de tragere la răspundere a faptuitorilor care au săvârşit infracţiuni, partea vătămată având un rol strict determinat în cadrul procedurii plângerii prealabile.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:Prin Încheierea din 26 februarie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 6.135/2001, Judecătoria Targoviste a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 131 alin. 3 şi 4 din Codul penal, excepţie ridicată de Maria Raceanu şi Ionela-Claudia Raceanu în dosarul menţionat.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile legale criticate sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor, întrucât creează un avantaj pentru partea vătămată şi posibilitatea infaptuirii unui abuz de drept din partea acesteia. Se considera ca dispoziţiile legale criticate dau posibilitatea persoanei vătămate să îşi extindă plângerea şi împotriva altor persoane, chiar dacă iniţial formulase plângerea numai cu privire la una sau unele persoane, în condiţiile în care cunoştea făptuitorul. Se arata, de asemenea, ca aceleaşi dispoziţii contravin şi prevederilor art. 284 din Codul de procedură penală, care obliga partea vătămată sa introducă plângerea prealabilă în termen de doua luni de la data când a luat cunoştinţa de persoana făptuitorului. În cazul în care nu a înaintat plângerea autorităţii competente, aceasta echivaleaza cu lipsa acestei plângeri, cauza care inlatura răspunderea penală.Judecătoria Targoviste arata ca textul art. 131 alin. 4 din Codul penal se interpretează în raport cu dispoziţiile art. 279 alin. 2 lit. a) teza finala din Codul de procedură penală, care prevăd ca atunci când făptuitorul este necunoscut, persoana vătămată se poate adresa organului de cercetare penală pentru identificarea lui. Prin urmare, se apreciază ca, dacă în plângerea sa persoana vătămată a precizat ca au existat mai mulţi făptuitori, însă unii îi erau necunoscuţi, îi revine organului de cercetare penală sarcina sa îi identifice pe aceşti făptuitori, astfel că nu se poate susţine ca persoana vătămată şi-a extins ulterior plângerea în faţa instanţei judecătoreşti. În schimb, dacă persoana vătămată a precizat în plângere ca au existat unul sau mai mulţi făptuitori, iar în faţa instanţei a indicat şi alte persoane, după expirarea termenului de doua luni, instanţa apreciază ca dispoziţiile art. 131 alin. 4 din Codul penal sunt neconstituţionale.În aplicarea dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a instanţei a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a transmite punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în cauza.Preşedintele Camerei Deputaţilor considera ca dispoziţiile art. 131 alin. 3 şi 4 din Codul penal sunt constituţionale, considerând excepţia ca fiind neîntemeiată.Guvernul arata ca dispoziţiile art. 131 alin. 3 din Codul penal consacra principiul indivizibilitatii active a răspunderii penale, potrivit căruia, în cazul unei pluralitati de persoane vătămate, nu se poate vorbi de lipsa plângerii prealabile decât dacă nici una dintre acestea nu a introdus plângere în termenul legal. Dacă însă una dintre ele s-a plans, este suficient pentru tragerea la răspundere penală a infractorului. Acesta nu are nici o legătură cu principiul egalităţii în drepturi, asa cum pretind autoarele excepţiei, nefiind vorba despre privilegii sau discriminări.Articolul 131 alin. 4 din Codul penal consacra principiul indivizibilitatii pasive a răspunderii penale, care funcţionează în cazul în speta. Dacă persoana vătămată se plange împotriva unuia dintre participanţi, este firesc să fie traşi la răspundere toţi participanţii, plângerea prealabilă fiind considerată ca fiind facuta împotriva tuturor. Dacă în cursul judecaţii apar date sau indicii ca la săvârşirea faptei au participat şi alte persoane, procesul penal poate fi extins cu privire la aceste persoane, deoarece, prin lege, se considera ca plângerea prealabilă a fost facuta faţă de toţi participanţii. Dispoziţiile art. 131 alin. 4 din Codul penal nu numai că nu contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, dar chiar constituie o reflectare a acestor dispoziţii, deoarece asigura tragerea la răspundere penală a tuturor faptuitorilor. Dacă persoana vătămată doreşte ca unii dintre făptuitori să fie iertati, ea se poate împacă cu aceştia.Pentru aceste motive se considera ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 131 alin. 3 şi 4 din Codul penal este neîntemeiată.Preşedintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională constata ca este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 131 alin. 3 şi 4 din Codul penal, care au următorul cuprins: "Fapta care a adus vătămare mai multor persoane atrage răspunderea penală, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut sau se menţine numai de către una dintre ele.Fapta atrage răspunderea penală a tuturor participanţilor la săvârşirea ei, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut sau se menţine cu privire numai la unul dintre ei."Textul constituţional invocat de autorul excepţiei ca fiind încălcat este art. 16 alin. (1) care are următoarea redactare: "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări."Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 131 alin. 3 şi 4 din Codul penal, Curtea constata ca susţinerea conform căreia aceste dispoziţii creează o situaţie privilegiată persoanei vătămate, prin regula instituită de alin. 4, deoarece, în cazul pluralităţii de infractori, este suficient ca persoana vătămată sa formuleze plângere împotriva unuia dintre aceştia pentru ca toţi ceilalţi să fie traşi la răspundere penală, este neîntemeiată.Prin dispoziţiile art. 131 alin. 3 şi 4 din Codul penal au fost instituite principiile indivizibilitatii active a răspunderii penale, în cazul pluralităţii de victime, şi indivizibilitatii pasive a răspunderii penale, în cazul pluralităţii de infractori, pentru a asigura tragerea la răspundere a tuturor infractorilor în cadrul procedurii plângerii prealabile.În cazul pluralităţii de făptuitori, ca în speta, legea prevede că, dacă plângerea s-a realizat sau se menţine numai cu privire la unul dintre ei, toţi faptuitorii vor fi traşi la răspundere penală, ca participanţi la infracţiune, chiar dacă persoana vătămată nu ar dori acest lucru. Infracţiunea fiind unica şi fiind rezultatul contribuţiei tuturor faptuitorilor, indiferent de forma de participaţie: coautorat, instigare, complicitate, ea constituite temeiul răspunderii penale pentru toţi. Pluralitatea de infractori presupune contribuţii efective ce ţin de latura obiectivă a infracţiunii şi voinţa comuna de a coopera la săvârşirea unei infracţiuni. De aceea legea prevede că pentru tragerea la răspundere penală a tuturor faptuitorilor este suficient ca persoana vătămată să facă plângere numai cu privire la unul dintre aceştia, indiferent dacă îi cunoştea sau nu pe ceilalţi ori nu a dorit să depună plângere împotriva lor. Datorită indivizibilitatii răspunderii penale, care decurge din unitatea infracţiunii, plângerea prealabilă atrage răspunderea tuturor, indiferent de voinţa persoanei vătămate, astfel încât, fiind formulată cu privire la unul sau la unii dintre făptuitori, ea atrage, prin voinţa legii, răspunderea penală a tuturor.Dacă persoana vătămată nu doreşte să fie traşi la răspundere unii dintre participanţi, ea se poate împacă cu aceştia, fapt ce determina numai înlăturarea răspunderii lor penale, împăcarea având un caracter personal.Dispoziţia art. 279 alin. 2 lit. a) partea finala din Codul de procedură penală, care prevede că, dacă făptuitorul este necunoscut, persoana vătămată se poate adresa organului de cercetare penală pentru identificarea lui, nu înseamnă, în caz de pluralitate de infractori, ca este necesar să fie identificati toţi faptuitorii în momentul introducerii plângerii prealabile, fiind suficienta stabilirea identităţii numai a unuia dintre aceştia. Dacă în cursul judecaţii sunt identificati şi ceilalţi participanţi, este firesc să fie traşi la răspundere şi ei, în temeiul aceleiaşi plângeri.Prin urmare, Curtea retine ca dispoziţiile art. 131 alin. 3 şi 4 din Codul penal nu instituie privilegii sau discriminări, ele se aplică tuturor persoanelor aflate în situaţii similare, astfel încât nu poate fi pusă în discuţie încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie.Curtea Constituţională mai constata că nu pot fi primite susţinerile autoarelor excepţiei privind contrarietatea dintre dispoziţiile legale criticate şi prevederile Codului de procedura penală, întrucât în atribuţiile sale intra doar examinarea dispoziţiilor legale în raport cu prevederile şi principiile constituţionale. În acest sens este jurisprudenta constanta a Curţii, concretizata, de exemplu, prin Decizia nr. 67 din 27 aprilie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 30 iunie 1999, sau Decizia nr. 151 din 12 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 7 ianuarie 2000. Asa fiind, aceste sustineri urmează să fie respinse.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 131 alin. 3 şi 4 din Codul penal, excepţie ridicată de Maria Raceanu şi Ionela-Claudia Raceanu în Dosarul nr. 6.135/2001 al Judecătoriei Targoviste.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 iunie 2002.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Mihaela Senia Costinescu–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește