DECIZIE nr. 182 din 14 august 2001

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3 teza finala din Codul penal



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorIoan Vida – judecătorIuliana Nedelcu – procurorDoina Suliman – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3 teza finala din Codul penal, excepţie ridicată de Nicolae Bela în Dosarul nr. 858/2000 al Judecătoriei Agnita, judeţul Sibiu.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudenta Curţii Constituţionale în materie, precum şi faptul ca în speta nu au intervenit elemente noi de natura să justifice schimbarea acesteia, solicita respingerea excepţiei ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 18 ianuarie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 858/2000, Judecătoria Agnita, judeţul Sibiu, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3 teza finala din Codul penal, excepţie ridicată de Nicolae Bela.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 29 alin. (6) şi ale art. 49 alin. (2). De asemenea, se considera ca art. 81 alin. 3 teza finala din Codul penal este în contradictie cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, precum şi cu art. 5 din Convenţia europeană a drepturilor omului, intitulat "Libertatea şi siguranţa persoanei".Instanţa de judecată, exprimandu-şi opinia, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, dispoziţiile art. 81 alin. 3 teza finala din Codul penal nefiind contrare prevederilor constituţionale invocate.Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul de vedere comunicat, apreciază ca dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate şi nici celor din tratatele internaţionale privind drepturile omului.Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra excepţiei ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor şi cel al Guvernului, raportul întocmit în cauza de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 81 alin. 3 teza finala din Codul penal, astfel cum au fost modificate şi completate prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 207/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 22 noiembrie 2000.Art. 81 alin. 3 teza finala din Codul penal are următorul conţinut: "Suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu poate fi dispusă […] în cazul infracţiunilor de vătămare corporală grava, viol şi tortura."Autorul excepţiei, invocand neconstituţionalitatea acestor dispoziţii legale, apreciază ca au fost incalcate următoarele prevederi constituţionale:– Art. 15 alin. (1): "Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea.";– Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";– Art. 20 alin. (1): "Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.";– Art. 29 alin. (6): "Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine.";– Art. 49 alin. (2): "Restrangerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertăţii."Autorul excepţiei considera ca sunt infrante şi prevederile art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care au următorul conţinut:"1. Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţa. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale:a) dacă este deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent; … b) dacă a făcut obiectul unei arestari sau al unei detineri legale pentru nesupunerea la o hotărâre pronunţată, conform legii, de către un tribunal ori în vederea garantarii executării unei obligaţii prevăzute de lege; … c) dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când exista motive verosimile de a banui ca a săvârşit o infracţiune sau când exista motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica sa săvârşească o infracţiune sau sa fuga după săvârşirea acesteia; … d) dacă este vorba de detenţia legală a unui minor, hotărâtă pentru educaţia sa sub supraveghere sau despre detenţia sa legală, în scopul aducerii sale în faţa autorităţii competente; … e) dacă este vorba despre detenţia legală a unei persoane susceptibile sa transmită o boala contagioasa, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond; … f) dacă este vorba despre arestarea sau detenţia legală a unei persoane pentru a o împiedica sa pătrundă în mod ilegal pe teritoriu sau împotriva căreia se afla în curs o procedură de expulzare ori de extrădare. … 2. Orice persoană arestata trebuie să fie informată, în termenul cel mai scurt şi într-o limbă pe care o înţelege, asupra motivelor arestării sale şi asupra oricărei acuzatii aduse împotriva sa.3. Orice persoană arestata sau deţinută, în condiţiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare şi are dreptul de a fi judecata într-un termen rezonabil sau eliberata în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonata unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauza la audiere.4. Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deţinere are dreptul sa introducă un recurs în faţa unui tribunal, pentru ca acesta sa statueze într-un termen scurt asupra legalităţii deţinerii sale şi sa dispună eliberarea sa dacă deţinerea este ilegala.5. Orice persoană care este victima unei arestari sau a unei detineri în condiţii contrare dispoziţiilor acestui articol are dreptul la reparaţii."Totodată autorul excepţiei susţine ca dispoziţiile legale criticate sunt în contradictie şi cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, fără a indica însă vreun text al acestui document internaţional.Examinând excepţia, Curtea constata ca jurisprudenta sa în materie este constanta, în sensul considerarii dispoziţiilor legale criticate ca fiind constituţionale (spre exemplu, Decizia nr. 25 din 23 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 1 aprilie 1999, şi Decizia nr. 79 din 20 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 6 iulie 1999). În considerentele acestor decizii Curtea a reţinut ca, deşi prin art. 81 alin. 3 din Codul penal legiuitorul a restrâns aplicarea măsurii de individualizare a pedepsei, în sensul că nu poate fi dispusă în cazul persoanelor care au săvârşit cu intenţie infracţiunile menţionate în acest text de lege, aceasta nu contravine însă prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi ale art. 49. Drepturile fundamentale reprezintă o constanta a personalităţii cetăţeanului, o sansa egala acordată fiecărui individ şi, din aceasta cauza, principiul egalităţii cuprinde egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, iar nu egalitatea de tratament juridic aplicat unei categorii de cetăţeni în comparatie cu alta. În aceasta situaţie este evident ca regimul pedepselor constituie o problemă de politica penală, pe care organul legislativ este singurul îndreptăţit sa o soluţioneze în funcţie de împrejurările existente la un moment dat în domeniul criminalitatii. Prin măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei în condiţiile art. 81 alin. 3 din Codul penal s-a urmărit în exclusivitate instituirea unui tratament penal mai sever pentru acele categorii de infracţiuni apreciate de legiuitor ca fapte cu un grad de pericol ridicat. În asemenea condiţii încălcarea principiului egalităţii s-ar putea pune în discuţie numai dacă instituirea unor astfel de măsuri ar crea discriminări între cetăţeni, potrivit criteriilor stabilite de legiuitorul constituant. Dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, iar nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifica nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea lui. Cu privire la restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi Curtea a constatat ca proportionalitatea, asa cum este consfintita de alin. (2) al art. 49 din Constituţie, priveşte măsura restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, iar nu restrangerea aplicării măsurii de suspendare condiţionată a executării pedepsei, impusa de necesitatea realizării unei politici represive mai ferme.Deoarece nu au intervenit elemente noi de natura să justifice schimbarea jurisprudenţei, soluţiile adoptate de Curtea Constituţională în aceste decizii, precum şi considerentele pe care s-au întemeiat îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţa.Referitor la toate celelalte critici de neconstituţionalitate Curtea constata că nu le poate retine, deoarece acestea nu au o legătură semnificativă cu soluţionarea excepţiei. De altfel, în temeiul art. 58 alin. (1) din Constituţie, Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii care adopta reglementări, inclusiv pentru instituirea mijloacelor de individualizare a pedepselor, asa cum este suspendarea executării pedepsei în cele doua forme ale sale.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3 teza finala din Codul penal, excepţie ridicată de Nicolae Bela în Dosarul nr. 858/2000 al Judecătoriei Agnita, judeţul Sibiu.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iunie 2001.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Doina Suliman––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește