DECIZIE nr. 181 din 14 iunie 2001

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 alin. 2 şi ale art. 43 din Decretul nr. 328/1966 privind circulaţia pe drumurile publice, republicat



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorIoan Vida – judecătorIuliana Nedelcu – procurorMarioara Prodan – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 alin. 2 şi ale art. 43 din Decretul nr. 328/1966 privind circulaţia pe drumurile publice, republicat, excepţie ridicată de Marcel Maszni în Dosarul nr. 2.742/2000 al Curţii Supreme de Justiţie – Secţia de contencios administrativ.La apelul nominal se constata lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca fiind neîntemeiată, precizând ca dispoziţiile art. 42 alin. 2 şi ale art. 43 din Decretul nr. 328/1966 privind circulaţia pe drumurile publice, republicat, nu încalcă prevederile constituţionale ale art. 49, referitoare la restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 51, referitoare la respectarea Constituţiei şi a legilor, ale art. 25, referitoare la libera circulaţie, ale art. 32, privind dreptul la învăţătura, ale art. 38, referitoare la munca şi protecţia muncii, şi nici pe cele ale art. 150 din Constituţie, privind conflictul temporal de legi. Considera ca anularea pe cale administrativă a unui permis de conducere auto nu aduce atingere nici unui drept prevăzut în Constituţie sau în reglementări internaţionale privind drepturile omului.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 7 februarie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 2.742/2000, Curtea Suprema de Justiţie – Secţia de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 alin. 2 şi ale art. 43 din Decretul nr. 328/1966 privind circulaţia pe drumurile publice, republicat, excepţie ridicată de Marcel Maszni.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (2), referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 25, referitoare la libera circulaţie, ale art. 32, referitoare la dreptul la învăţătura, ale art. 38, referitoare la munca şi protecţia socială a muncii, ale art. 49, privind restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 51, referitoare la respectarea Constituţiei şi a legilor, precum şi pe cele ale art. 150 alin. (1) din Constituţie, privind conflictul temporal de legi. Textele de lege criticate sunt considerate neconstituţionale de către autorul excepţiei, deoarece permit unui organ administrativ, şi anume şeful poliţiei judeţene, sa anuleze permisul de conducere auto, deşi instanţa care a pronunţat condamnarea nu a dispus şi interzicerea dreptului de a conduce autovehicule, ceea ce reprezintă o restrangere nejustificată a dreptului la libera circulaţie prevăzut la art. 25 din Constituţie, contrar şi prevederilor art. 49 din Constituţie. De asemenea, se considera ca sunt aplicabile prevederile art. 150 alin. (1) din Constituţie, întrucât textele de lege criticate, fiind anterioare Constituţiei şi contrare prevederilor acesteia, sunt implicit abrogate. Totodată autorul excepţiei susţine ca aceleaşi dispoziţii sunt contrare şi prevederilor art. 16 alin. (2), ale art. 25 şi 51 din Constituţie, deoarece limitează dreptul la libera circulaţie şi rastoarna suprematia Constituţiei şi a legilor, deoarece şeful poliţiei nu poate anula un act oficial doveditor al unei calificări obţinute în urma promovării unor examene. Se mai arata ca măsura administrativă ar putea viza doar suspendarea permisului de conducere pentru o perioadă determinata, iar nu anularea acestui document oficial care atesta o anumită calificare a persoanei, întocmai ca o diploma de studii.Exprimandu-şi opinia asupra excepţiei, instanţa de judecată considera ca dispoziţiile art. 42 şi 43 din Decretul nr. 328/1966, republicat, nu sunt abrogate prin prevederile art. 150 alin. (1) din Constituţie, nefiind contrare prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. Potrivit art. 25 alin. (1) din Constituţie, condiţiile exercitării dreptului la libera circulaţie se stabilesc prin lege, iar legea poate reglementa restrangeri în exercitarea acestui drept atât pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, cat şi pentru prevenirea unor fapte penale, conform art. 49 alin. (1) din Constituţie şi art. 2 paragraful 3 din Protocolul adiţional nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Se arata, de asemenea, ca dispoziţiile legale criticate nu încalcă dreptul la munca şi nici dreptul la învăţătura, drepturi garantate prin dispoziţiile art. 32 şi 38 din Constituţie, şi nici principiul supremaţiei prevederilor constituţionale, consacrat prin art. 51 din Constituţie. În final se considera ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 şi 43 din Decretul nr. 328/1966, republicat, nu este intemeiata nici în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece nu se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără o motivare obiectivă şi rezonabila.În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece prin dispoziţiile legale criticate nu se încalcă prevederile art. 25 din Constituţie, referitoare la dreptul la libera circulaţie, întrucât acest drept nu include şi dreptul de a solicita eliberarea unui permis de conducere sau dreptul ca permisul de conducere să fie anulat numai printr-o procedură judiciară, iar nu şi administrativă. În opinia Guvernului, a considera ca anularea unui permis de conducere auto printr-o procedură administrativă încalcă dreptul la libera circulaţie constituie o interpretare abuzivă a dispoziţiilor art. 25 din Constituţie. În ceea ce priveşte neconcordanta textelor de lege criticate în raport cu prevederile art. 32, referitoare la dreptul la învăţătura, şi cu cele ale art. 38, referitoare la dreptul la munca şi la protecţia muncii, se apreciază ca aceasta nu poate fi reţinută, fiind domenii de reglementare absolut diferite. Astfel, permisul de conducere nu constituie "o diploma", asa cum considera autorul excepţiei, şi nu conferă titularului nici o calificare, asemenea efecte nefiind prevăzute în legislaţia în vigoare privind învăţământul şi calificarea profesională. Referitor la neconcordanta cu prevederile art. 49 din Constituţie se arata ca anularea unui permis de conducere pe cale administrativă nu aduce atingere nici unui drept prevăzut în Constituţie sau în reglementări internaţionale privind drepturile omului şi, prin urmare, prevederile constituţionale care privesc restrangerea exerciţiului unor drepturi sunt lipsite de relevanta. În final, se considera ca, întrucât nu se retine nici o încălcare a prevederilor constituţionale, nici art. 51 din Constituţie, referitor la respectarea Constituţiei şi a legilor, nu este încălcat.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din cererea formulată de autorul acesteia şi din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 42 alin. 2 şi ale art. 43 din Decretul nr. 328/1966, republicat, dispoziţii care au următorul conţinut:– Art. 42 alin. 2: "Permisul de conducere se poate anula şi în cazul când titularul acestuia a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă pentru vreuna din infracţiunile prevăzute în art. 22 alin. 4, dacă la săvârşirea ei făptuitorul s-a folosit de un autovehicul, în calitate de conducător.";– Art. 43: "Anularea permisului de conducere, în cazurile prevăzute de prezentul decret, se hotărăşte de şeful poliţiei judeţene sau al poliţiei municipiului Bucureşti ori de loctiitorii acestuia, în raza căreia titularul permisului a săvârşit fapta.Suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule şi stabilirea duratei suspendării se aproba de organele prevăzute la alin. 1, la propunerea ofiţerului sau subofiterului de poliţie care a constatat contravenţia ce atrage, potrivit legii, măsura suspendării.Procedura reţinerii şi a restituirii permisului de conducere în caz de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice se stabileşte prin regulament aprobat prin hotărâre a Guvernului."În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia a invocat următoarele prevederi constituţionale:– Art. 16 alin. (2): "Nimeni nu este mai presus de lege.";– Art. 25: "(1) Dreptul la libera circulaţie, în ţara şi în străinătate, este garantat. Legea stabileşte condiţiile exercitării acestui drept.(2) Fiecărui cetăţean îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţara, de a emigra, precum şi de a reveni în ţara."; … – Art. 32: "(1) Dreptul la învăţătura este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal şi prin cel profesional, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie şi de perfecţionare.(2) Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în limba română. În condiţiile legii, învăţământul se poate desfăşura şi într-o limbă de circulaţie internationala. … (3) Drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a învaţă limba lor maternă şi dreptul de a putea fi instruite în această limbă sunt garantate; modalităţile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege. … (4) Învăţământul de stat este gratuit, potrivit legii. … (5) Instituţiile de învăţământ, inclusiv cele particulare, se înfiinţează şi îşi desfăşoară activitatea în condiţiile legii. … (6) Autonomia universitară este garantată. … (7) Statul asigură libertatea învăţământului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult. În şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege."; … – Art. 38: "(1) Dreptul la munca nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei şi alegerea locului de muncă sunt libere.(2) Salariaţii au dreptul la protecţia socială a muncii. Măsurile de protecţie privesc securitatea şi igiena muncii, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii grele, precum şi alte situaţii specifice. … (3) Durata normală a zilei de lucru este, în medie, de cel mult 8 ore. … (4) La munca egala, femeile au salariu egal cu bărbaţii. … (5) Dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate."; … – Art. 49: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.(2) Restrangerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertăţii."; … – Art. 51: "Respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.";– Art. 150 alin. (1): "Legile şi toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii."Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:Referitor la încălcarea prin dispoziţiile art. 42 alin. 2 din Decretul nr. 328/1966, republicat, a art. 16 alin. (2) din Constituţie, Curtea considera că nu exista nici o neconcordanta între aceste dispoziţii şi textul constituţional invocat, deoarece anularea permisului de conducere de către organele poliţiei în cazurile expres menţionate se face potrivit legii, în speta potrivit Decretului nr. 328/1966, republicat, şi, astfel, organele poliţiei, aplicând prevederile legii, nu pot fi considerate „mai presus de lege”. Din aceeaşi perspectiva nu pot fi considerate contrare aceloraşi prevederi constituţionale nici dispoziţiile art. 43 din decretul menţionat, întrucât, tot potrivit legii, este anulat permisul de conducere în cazurile prevăzute de Decretul nr. 328/1966, republicat.Curtea observa ca prevederile constituţionale ale art. 25, referitoare la dreptul la libera circulaţie, nu au nici o legătură cu textele de lege criticate, întrucât acest drept fundamental nu include şi dreptul de a solicita eliberarea unui permis de conducere auto sau dreptul ca permisul de conducere să fie anulat numai printr-o procedură judiciară, iar nu şi administrativă. Constituţia garantează dreptul la libera circulaţie în ţara şi în străinătate, potrivit propriei voinţe, iar condiţiile exercitării acestui drept sunt stabilite prin lege. Dreptul de a conduce pe drumurile publice un autovehicul, conferit de permisul de conducere auto, nu are nici o legătură cu dreptul la libera circulaţie, deoarece prevederile constituţionale nu se referă şi la mijloacele de transport prin care se realizează libera circulaţie. Astfel, fiecare cetăţean poate utiliza mijloacele de transport pe care le considera potrivite (rutiere, feroviare, aeriene, fluviale, navale, mijloace de transport în comun sau personale). Pe de altă parte, "libera circulaţie" se desfăşoară potrivit unor reguli stabilite prin lege, reguli care au ca finalitate ocrotirea unor valori economice şi sociale, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, precum şi a unei normale desfăşurări a relaţiilor interstatale. Totodată dreptul la libera circulaţie asigura fiecărui cetăţean dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţara, de a emigra, precum şi de a reveni în ţara.Curtea mai constata ca, de asemenea, nu au incidenţa în cauza nici prevederile art. 32 din Constituţie, care se referă la dreptul la învăţătura, deoarece, potrivit alin. (1) al acestui text, "Dreptul la învăţătura este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal şi prin cel profesional, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie şi de perfecţionare". Or, anularea permisului de conducere auto de către organele de poliţie, în condiţiile prevăzute la art. 42 alin. 2 şi art. 43 din Decretul nr. 328/1966, republicat, nu vizează acest drept fundamental, ci constituie o măsura luată împotriva conducătorilor auto condamnaţi printr-o hotărâre judecătorească definitivă pentru săvârşirea infracţiunilor expres prevăzute la lit. a) şi b) din art. 42 alin. 1, precum şi a acelora cărora li s-a interzis exercitarea profesiei sau ocupaţiei de conducător de autovehicule, situaţie prevăzută la lit. c) a aceluiaşi articol. Aceasta dispoziţie de anulare a permisului de conducere auto are o dubla finalitate: de sancţiune şi, respectiv, consecinţa a condamnării, precum şi de prevenire a săvârşirii altor infracţiuni similare de către conducătorii auto condamnaţi penal. În acelaşi timp Curtea constata ca modul de desfăşurare a învăţământului, dreptul persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, gratuitatea învăţământului de stat, legalitatea desfăşurării activităţii instituţiilor de învăţământ, autonomia universitară, precum şi libertatea învăţământului religios (prevăzute la art. 32 din Constituţie) nu au nici o legătură cu anularea permisului de conducere auto de către organele de poliţie, anulare prevăzută de textele de lege criticate. Totodată Curtea observa ca permisul de conducere auto nu reprezintă o diploma de studii, ci atesta dreptul titularului de a conduce un autovehicul pe drumurile publice, drept care poate fi pierdut, în cazurile expres prevăzute de lege, din culpa conducătorului auto care nu a respectat regulile de circulaţie.În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei, referitoare la încălcarea prin textele de lege criticate a art. 38 din Constituţie, Curtea retine ca şi aceasta critica este lipsită de temei, deoarece art. 42 alin. 2 şi art. 43 din Decretul nr. 328/1966, republicat, reglementează anularea permisului de conducere auto de către organele de poliţie tocmai pentru asigurarea siguranţei circulaţiei rutiere, prin urmare pentru protejarea celor implicaţi în traficul rutier, inclusiv a conducătorului auto care a încălcat regulile de circulaţie. Drepturile fundamentale la munca şi la protecţia socială a muncii nu numai că nu sunt incalcate prin textele de lege criticate, ci sunt asigurate a se desfăşura în condiţii de respectare a legii şi de securitate pentru conducătorii auto şi pentru toţi cei implicaţi în traficul rutier. Măsura anulării permisului de circulaţie în cazurile prevăzute de dispoziţiile legale criticate respecta prevederile art. 38 din Constituţie. Curtea observa ca, dimpotriva, inexistenta unor asemenea prevederi legale, şi deci menţinerea permisului de conducere chiar şi în situaţiile în care titularul acestuia a săvârşit infracţiunile grave prevăzute de textele de lege criticate, ar constitui o încălcare a prevederilor constituţionale invocate, precum şi a drepturilor fundamentale la viaţa şi la integritate fizica şi psihică ale persoanelor, care nu ar mai putea fi garantate.Referitor la pretinsa contrarietate a dispoziţiilor art. 42 alin. 2 şi ale art. 43 din Decretul nr. 328/1966, republicat, cu prevederile art. 51 din Constituţie, Curtea constata ca acest text constituţional este respectat deoarece prevederile Legii fundamentale, suprematia acesteia, precum şi legile sunt respectate.Curtea constata că nu au incidenţa în cauza prevederile art. 49 din Constituţie, referitoare la restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, deoarece în cauza nu este pus în discuţie nici un asemenea drept fundamental şi, prin urmare, nici o restrangere a exerciţiului acestuia contrară prevederilor constituţionale.În sfârşit, Curtea constata ca textele de lege criticate (adoptate anterior Constituţiei) rămân în vigoare, potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, deoarece, pentru argumentele expuse, nu contravin prevederilor Constituţiei, invocate de autorul excepţiei.Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 alin. 2 şi ale art. 43 din Decretul nr. 328/1966, republicat, excepţie ridicată de Marcel Maszni în Dosarul nr. 2.742/2000 al Curţii Supreme de Justiţie – Secţia de contencios administrativ.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iunie 2001.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Marioara Prodan––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește