Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 645 din 11 decembrie 2000
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 376 alin. 1 şi ale art. 377 alin. 1 pct. 3 din Codul de procedură civilă
Ioan Muraru – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorPaula C. Pantea – procurorMihai Paul Cotta – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 376 alin. 1 şi ale art. 377 alin. 1 pct. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Termoelectrica" – S.A. – Sucursala Rovinari în Dosarul nr. 3.405/2000 al Judecătoriei Targu Jiu.La apelul nominal se prezintă domnul consilier juridic Virgil Novac, reprezentantul autorului excepţiei, lipsind părţile: Ion Ciobanu, Emilian Cadar, Gheorghe Voica şi Banca Comercială Română – S.A. – Filiala Gorj, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Societăţii Comerciale "Termoelectrica" – S.A. – Sucursala Rovinari solicita admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece atât art. 376 alin. 1, cat şi art. 377 alin. 1 pct. 3 din Codul de procedură civilă contravin principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor, prevăzut de Constituţie. Partea care este obligată prin hotărâre judecătorească poate fi executată silit înainte ca aceasta sa fi fost motivată şi comunicată. În felul acesta se executa silit o hotărâre care a parcurs numai primul grad de jurisdicţie, partea nemaiavand astfel posibilitatea de a-şi recupera paguba cauzată ca urmare a acestui fapt.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ridicate, considerând ca prevederile criticate sunt constituţionale. Reglementarea dreptului de a cere executarea silită nu poate fi condiţionată de exercitarea de către debitor a tuturor căilor legale de atac împotriva titlului executoriu, dacă legea prevede astfel.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 7 aprilie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 3.405/2000, Judecătoria Targu Jiu a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 376 alin. 1 şi ale art. 377 alin. 1 pct. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Termoelectrica" – S.A. – Sucursala Rovinari într-o cauza civilă având ca obiect soluţionarea unei cereri de validare poprire, formulată de creditori împotriva autorului excepţiei, care are calitatea de debitor.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut ca prevederile art. 376 alin. 1, referitoare la investirea hotărârilor judecătoreşti cu formula executorie, şi ale art. 377 alin. 1 pct. 3 din Codul de procedură civilă, referitoare la hotărârile date în apel, sunt neconstituţionale în raport cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) şi ale art. 21 alin. (2), coroborate cu cele ale art. 128 din Constituţie. Autorul excepţiei considera ca debitorul poate fi executat silit, după judecarea apelului, înainte ca hotărârea judecătorească să fie motivată şi comunicată. În felul acesta "echilibrul juridic dintre părţi se rupe, deoarece una dintre părţi are dreptul de a cere executarea silită mai devreme decât cealaltă parte, ceea ce este, indiscutabil, un avantaj creat de legiuitor, fără nici o justificare".Judecătoria Targu Jiu, exprimandu-şi opinia, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată, deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 300 alin. 2 din Codul de procedură civilă, în astfel de situaţii instanţa sesizată cu judecarea recursului poate dispune, motivat, suspendarea executării hotărârii recurate.Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 376 alin. 1 şi ale art. 377 alin. 1 pct. 3 din Codul de procedură civilă este neîntemeiată, întrucât dreptul de a cere executarea silită nu poate fi condiţionat de exercitarea de către debitor a tuturor căilor legale de atac împotriva titlului executor. O asemenea condiţionare ar fi contrară scopului urmărit de lege, şi anume acela de a oferi creditorului mijloacele adecvate de realizare cat mai grabnica a drepturilor prevăzute în titlul executor.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Analizând încheierea de sesizare, precum şi susţinerile formulate în dosarul cauzei de autorul excepţiei, Curtea retine ca obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 376 alin. 1 şi ale art. 377 alin. 1 pct. 3 din Codul de procedură civilă, care au următorul conţinut:– Art. 376 alin. 1: "Se investesc cu formula executorie hotărârile care au rămas definitive ori au devenit irevocabile, înscrisurile autentificate, precum şi orice alte hotărâri sau înscrisuri, pentru ca acestea sa devină executorii, în cazurile anume prevăzute de lege.";– Art. 377 alin. 1 pct. 3: "Sunt hotărâri definitive: […] hotărârile date în apel, prin care se rezolva fondul pricinii."Dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 16 alin. (2), care prevăd ca "Nimeni nu este mai presus de lege", ale art. 21 alin. (1), potrivit cărora "Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime", şi alin. (2), care stabileşte ca "Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept", precum şi cele ale art. 128, potrivit cărora "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".Autorul excepţiei considera ca, potrivit prevederilor legale criticate, poate fi executată silit o hotărâre judecătorească ce a parcurs numai prima treapta de jurisdicţie. În felul acesta prevederile art. 376 alin. 1 şi ale art. 377 alin. 1 pct. 3 din Codul de procedură civilă contravin dispoziţiilor art. 21 alin. (2) şi ale art. 128 din Constituţie.Analizând aceste sustineri, Curtea constata ca sunt neintemeiate. În conformitate cu dispoziţiile art. 125 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora "Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege", întreaga procedura de executare silită, inclusiv prevederile legale criticate, este prevăzută de lege, respectiv de partea a V-a din Codul de procedură civilă. Din ansamblul acestor reglementări rezultă ca părţile au acces la justiţie, iar debitorul are la dispoziţie garanţii procedurale care îi permit să se adreseze instanţei şi, pentru motive întemeiate, pe care le va aprecia instanţa, să solicite suspendarea executării sau chiar anularea titlului care se executa.Examinând excepţia de neconstituţionalitate sub aspectul criticii privind încălcarea principiului egalităţii în drepturi, prevăzut la art. 16 din Constituţie, Curtea retine ca aceasta este, de asemenea, neîntemeiată. Prin instituirea de către legiuitor, în textul de lege criticat, a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv al hotărârilor judecătoreşti, precum şi la investirea lor cu formula executorie nu se constituie nici un privilegiu ori discriminare, în sensul dispoziţiilor art. 16 alin. (2) din Constituţie.Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A. c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 376 alin. 1 şi ale art. 377 alin. 1 pct. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Termoelectrica" – S.A. – Sucursala Rovinari în Dosarul nr. 3.405/2000 al Judecătoriei Targu Jiu.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 octombrie 2000.PREŞEDINTE,prof. univ. dr. Ioan MuraruMagistrat-asistent,Mihai Paul Cotta––––