DECIZIE nr. 180 din 14 iunie 2001

referitoare la excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorIoan Vida – judecătorIuliana Nedelcu – procurorMarioara Prodan – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţii ridicate de Palfi Duman în Dosarul nr. 960/2001 al Curţii de Apel Pitesti – Secţia penală şi, respectiv, de Ioan Ionas în Dosarul nr. 961/2001 al aceleiaşi instanţe.La apelul nominal în Dosarul nr. 102C/2001 se constata lipsa autorului excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 103C/2001 aflat astăzi pe rol, în vederea discutarii conexarii la prezenta cauza.La apelul nominal lipseşte, de asemenea, autorul excepţiei Ioan Ionas, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Din oficiu Curtea ridica problema conexarii dosarelor, având în vedere obiectul identic al celor două cauze.Având cuvântul asupra acestui incident procedural, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de conexare a Dosarului nr. 103C/2001 la Dosarul nr. 102C/2001, în temeiul art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicată, raportat la art. 164 din Codul de procedură civilă, întrucât excepţiile de neconstituţionalitate ridicate au acelaşi obiect.Curtea, deliberând, decide conexarea Dosarului nr. 103C/2001 la Dosarul nr. 102C/2001, în temeiul art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicată, conform căruia „Procedura jurisdicţională […] se completează cu regulile procedurii civile […]”, raportat la art. 164 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia „[…] întrunirea mai multor pricini […] în care sunt aceleaşi părţi sau chiar împreună cu alte părţi şi al căror obiect şi cauza au între dânsele o strânsă legătură […] poate fi facuta de judecător chiar dacă părţile nu au cerut-o”.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiilor de neconstituţionalitate ca fiind neintemeiate, precizând ca art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală nu încalcă prevederile constituţionale ale art. 20 alin. (2), referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 24, referitoare la dreptul la apărare, şi nici pe cele ale art. 128, care privesc folosirea căilor de atac. Dimpotriva, dreptul la un recurs efectiv exista deoarece invinuitul sau inculpatul arestat are posibilitatea de a solicita încetarea de drept a măsurii preventive, de a se plange împotriva ordonanţei de arestare preventivă sau poate solicita revocarea ori înlocuirea măsurii preventive. Or, aceste încheieri pot fi atacate cu recurs atât de procuror, cat şi de inculpat, în conformitate chiar cu dispoziţiile legale criticate, prevederi care nu contravin textelor constituţionale şi nici celor ale art. 5 pct. 4 şi ale art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Pe de altă parte, potrivit prevederilor art. 128 din Constituţie, "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii", iar conform art. 125 alin. (3) din Legea fundamentală, "Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege", intrand în competenţa exclusiva a legiuitorului stabilirea şi modul de exercitare a căilor de atac, iar nu în competenţa Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin încheierile din 13 februarie 2001, pronunţate în dosarele nr. 960/2001 şi nr. 961/2001, Curtea de Apel Pitesti – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţii ridicate de Duman Palfi şi, respectiv, de Ioan Ionas.În şedinţa publică din 14 iunie 2001 Curtea Constituţională a dispus conexarea Dosarului Curţii Constituţionale nr. 103C/2001 la Dosarul Curţii Constituţionale nr. 102C/2001, în temeiul art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicată, coroborat cu art. 164 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă.În motivarea excepţiilor de neconstituţionalitate autorii acestora susţin ca dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 20 alin. (2), referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 24, referitoare la dreptul la apărare, ale art. 128, referitoare la folosirea căilor de atac, precum şi prevederile art. 5 pct. 4 şi ale art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi pe cele ale art. 2 pct. 1 din Protocolul adiţional nr. 7 la aceasta convenţie. Textul de lege criticat este considerat neconstitutional de către autorii excepţiilor, deoarece nu prevede calea de atac a recursului şi împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive. De asemenea, se considera ca este încălcat "dreptul la doua grade de jurisdicţie în materie penală", principiu "ce constituie titlul art. 2 din Protocolul nr. 7 la convenţie". Autorul excepţiei, Ioan Ionas, mai considera ca "nemaiavand dreptul la exercitarea unei cai de atac […], este îngrădit dreptul la apărare, întrucât încheierea prin care s-a dispus respingerea cererii de revocare a măsurii arestării preventive nu mai poate fi controlată într-un alt grad de jurisdicţie".Exprimandu-şi opiniile asupra excepţiilor, instanţa de judecată considera ca acestea sunt întemeiate, apreciind ca în raport cu prevederile art. 20 alin. (2) din Constituţie, referitoare la prioritatea reglementărilor internaţionale privind drepturile omului în cazul existenţei unei neconcordante a legilor interne cu aceste tratate la care România este parte, textul de lege criticat este neconstitutional, deoarece contravine Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, "în care este consacrat principiul dreptului la doua grade de jurisdicţie în materie penală". În final se arata ca "Soluţionarea pe fond a cauzelor penale presupune o activitate ce se poate prelungi în timp, iar posibilitatea de a uza de calea de atac a recursului o dată cu fondul cauzei constituie o ingradire a drepturilor constituţionale ale părţilor, cu consecinţe deosebite ce vizează starea de libertate".În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în punctele sale de vedere, apreciază ca excepţiile de neconstituţionalitate sunt neintemeiate, deoarece prin dispoziţiile legale criticate nu se încalcă prevederile art. 5 pct. 4 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prevederi care se referă la o cale de atac împotriva actului prin care s-a dispus luarea unei măsuri preventive. Or, potrivit art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală, încheierea data în prima instanţa, prin care s-a dispus luarea unei măsuri preventive, poate fi atacată separat cu recurs. Se considera, prin urmare, ca dispoziţiile respective sunt în deplina concordanta cu prevederile art. 5 pct. 4 din convenţia invocată. Pe de altă parte, chiar în condiţiile în care încheierea prin care s-a respins cererea de revocare a arestării preventive nu poate fi atacată separat cu recurs, persoana arestata dispune de o serie de alte garanţii împotriva menţinerii unei arestari ilegale. Astfel, potrivit art. 5 alin. 3 din Codul de procedură penală, dacă cel împotriva căruia s-a luat măsura arestării preventive sau o măsura de restrangere a libertăţii considera ca aceasta este ilegala, are dreptul în tot cursul procesului să se adreseze instanţei competente, potrivit legii. De asemenea, se mai arata ca potrivit art. 139 alin. 1 din Codul de procedură penală măsura preventivă luată se poate înlocui cu o alta măsura preventivă, dacă s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiilor de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei şi la cele ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, inclusiv la cele ale Protocolului nr. 7 adiţional la convenţie, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din cererile formulate de autorii acestora şi din încheierile de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală, dispoziţii care au următorul conţinut: "Încheierea data în prima instanţa prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea sau încetarea unei măsuri preventive poate fi atacată separat cu recurs, de procuror sau de inculpat. Termenul de recurs este de 3 zile şi curge de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsa."În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia au invocat următoarele prevederi constituţionale:– Art. 20 alin. (2): "Dacă exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale.";– Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.(2) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."; … – Art. 128: "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."De asemenea, autorii excepţiilor au considerat ca textul de lege criticat încalcă şi prevederile art. 5 pct. 4 şi ale art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care sunt următoarele:– Art. 5 pct. 4: "Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deţinere are dreptul sa introducă un recurs în faţa unui tribunal, pentru ca acesta sa statueze într-un termen scurt asupra legalităţii deţinerii sale şi sa dispună eliberarea sa dacă deţinerea este ilegala.";– Art. 6 pct. 1: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţa independenta şi impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţa poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţa atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiţiei."Autorul excepţiei, Duman Palfi, a mai invocat şi încălcarea art. 2 pct. 1 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care are următoarea redactare: "Orice persoană declarata vinovata de o infracţiune de către un tribunal are dreptul sa ceara examinarea declaraţiei de vinovăţie sau a condamnării de către o jurisdicţie superioară. Exercitarea acestui drept, inclusiv motivele pentru care acesta poate fi exercitat, sunt reglementate de lege."Examinând excepţiile de neconstituţionalitate, Curtea constata ca acestea sunt neintemeiate pentru considerentele ce urmează:Astfel, referitor la încălcarea prin dispoziţiile art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală a art. 24 din Constituţie, Curtea considera ca omisiunea legiuitorului de a fi prevăzut o astfel de cale de atac şi împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de încetare de drept a măsurii preventive nu poate fi considerată contrară Constituţiei, deoarece, potrivit art. 128 din Legea fundamentală, "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". Este atributul exclusiv al legiuitorului de a institui căile de atac şi condiţiile în care acestea pot fi exercitate. Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 47/1992, republicată, „În exercitarea controlului, Curtea Constituţională se pronunţa numai asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului”. Or, autorii excepţiilor solicita tocmai completarea prevederilor art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală, solicitare contrară atât prevederilor menţionate, cat şi prevederilor constituţionale cuprinse în art. 58 alin. (1), potrivit cărora „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a tarii”.În ceea ce priveşte susţinerea unuia dintre autorii excepţiei referitoare la încălcarea prin art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală a art. 128 din Constituţie, Curtea retine ca şi aceasta critica este lipsită de temei, deoarece art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală reglementează tocmai calea de atac a recursului împotriva încheierii prin care instanţa de judecată a dispus luarea, revocarea, înlocuirea sau încetarea unei măsuri preventive. Totodată Curtea observa ca accesul liber la justiţie, în sensul prevederilor art. 5 pct. 4 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, înseamnă posibilitatea oricărei persoane lipsite de libertate de a contesta în faţa unui tribunal competent legalitatea măsurii privative de libertate luate împotriva sa. Acestei cerinţe îi răspunde în mod evident textul de lege criticat care prevede în plus şi calea de atac a recursului împotriva încheierii privind măsurile preventive. Din aceasta perspectiva art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală nu contravine nici prevederilor art. 20 din Constituţie, referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului.Referitor la pretinsa contrarietate a dispoziţiilor art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală cu prevederile art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale Curtea constata ca acest text al convenţiei, care se referă la dreptul oricărei persoane "la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţa independenta şi impartiala, instituită de lege […]", nu are legătură cu dispoziţiile legale criticate, care nu reglementează judecarea în fond a cauzei, ci "Calea de atac în contra încheierii privind măsurile preventive".Pentru aceleaşi considerente Curtea constata că nu au incidenţa în cauza nici prevederile art. 2 pct. 1 din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care se referă la dreptul oricărei persoane "declarata vinovata de o infracţiune penală" de a cere "examinarea declaraţiei de vinovăţie sau a condamnării de către o jurisdicţie superioară", deci la dreptul la o cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti prin care se constata vinovăţia penală a unei persoane, iar nu la dreptul la recurs împotriva încheierilor privind măsurile preventive.De altfel asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală Curtea Constituţională s-a mai pronunţat, respingând excepţiile, ca fiind neintemeiate, prin mai multe decizii, dintre care menţionăm Decizia nr. 649 din 16 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 80 din 19 februarie 1998, şi Decizia nr. 38 din 26 februarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 13 mai 1998, prin care s-a reţinut ca "restrangerea prin lege a căilor de atac este constituţională, nefiind contrară dispoziţiilor art. 128 din Constituţie".Curtea constata ca atât considerentele, cat şi soluţiile pronunţate prin aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauza, întrucât nu au intervenit elemente noi de natura sa determine o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii.Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţii ridicate de Duman Palfi şi Ioan Ionas în dosarele nr. 960/2001 şi nr. 961/2001 ale Curţii de Apel Pitesti – Secţia penală.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iunie 2001.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Marioara Prodan──────────────

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește