DECIZIE nr. 18 din 17 octombrie 2011

referitor la examinarea recursului în interesul legii privind aplicarea dispoziţiilor art. 32^4 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 88/1997



Dosar nr. 16/2011Rodica Aida Popa – vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele completuluiLavinia Curelea – preşedintele Secţiei I civileCorina Michaela Jîjîie – preşedintele delegat al Secţiei penaleGabriela Victoria Bîrsan – preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscalAdrian Bordea – preşedintele Secţiei a II-a civileElena Cârcei – judecător la Secţia a II-a civilăMariana Cârstocea – judecător la Secţia a II-a civilăCarmen Trănica Teau – judecător la Secţia a II-a civilăVeronica Carmen Popescu – judecător la Secţia a II-a civilăMinodora Condoiu – judecător la Secţia a II-a civilăMaura Olaru – judecător la Secţia a II-a civilăViorica Trestianu – judecător la Secţia a II-a civilăElena Daniela Marta – judecător la Secţia a II-a civilăRoxana Popa – judecător la Secţia a II-a civilă – judecător raportorNela Petrişor – judecător la Secţia a II-a civilăAurelia Motea – judecător la Secţia a II-a civilăAdriana Chioseaua – judecător la Secţia a II-a civilăMărioara Isailă – judecător la Secţia a II-a civilăVeronica Rădulescu – judecător la Secţia a II-a civilăAlina Iuliana Ţuca – judecător la Secţia I civilăDragu Creţu – judecător la Secţia I civilăElena Canţăr – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscalIonel Barbă – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscalŞtefan Pistol – judecător la Secţia penalăNiculina Alexandru – judecător la Secţia penalăCompletul competent să judece recursul în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 19/2011 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 330^6 alin. 1 din Codul de procedură civilă, modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010, şi ale art. 27^2 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.Şedinţa completului este prezidată de doamna judecător Rodica Aida Popa, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror-şef adjunct Antonia Eleonora Constantin.La şedinţa de judecată participă prim-magistratul-asistent delegat al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna Aneta Ionescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27^3 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind aplicarea dispoziţiilor art. 32^4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare.Reprezentantului procurorului general, doamna procuror-şef adjunct Antonia Eleonora Constantin, a susţinut recursul în interesul legii şi a solicitat să se constate că despăgubirile acordate societăţilor comerciale de instituţiile publice implicate în procesul de privatizare pentru prejudiciul suferit ca urmare a retrocedării unor imobile trebuie să reprezinte, din patrimoniul prezent, aceeaşi proporţie pe care activul o avea în patrimoniul societăţii ale cărei acţiuni au fost cumpărate prin contractul de privatizare la momentul cumpărării, prin aplicarea aceleiaşi proporţii dintre procentul acţiunilor vândute din întregul capital social la valoarea preţului încasat şi plătit.Preşedintele completului, doamna judecător Rodica Aida Popa, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra recursului în interesul legii.ÎNALTA CURTE,deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:1. Problema de drept care a generat practica neunitarăPrin sesizarea cu recurs în interesul legii, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a învederat existenţa unei divergenţe jurisprudenţiale determinate de aplicarea dispoziţiilor art. 32^4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la criteriile de stabilire a cuantumului despăgubirilor acordate societăţilor comerciale de instituţiile publice implicate în procesul de privatizare, ca urmare a retrocedării unor imobile foştilor proprietari.2. Examenul jurisprudenţialÎn urma verificărilor jurisprudenţei la nivelul întregii ţări, s-a constatat că în soluţionarea cauzelor având ca obiect acţiuni întemeiate pe dispoziţiile art. 32^4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările şi completările ulterioare, practica judiciară este neunitară.3. Soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti3.1. Unele instanţe de judecată, învestite cu cereri având ca obiect acordarea de despăgubiri, drept consecinţă a ieşirii din patrimoniul societăţilor comerciale a imobilelor restituite foştilor proprietari, au dispus obligarea instituţiilor publice implicate la plata unor despăgubiri reprezentând valoarea de circulaţie a imobilului retrocedat.În susţinerea acestei soluţii s-a reţinut incidenţa prevederilor art. 32^4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a prevederilor art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002, cu modificările şi completările ulterioare. În lipsa unor criterii legale speciale de determinare a prejudiciului, s-a apreciat că se aplică principiul general de drept al reparării integrale a prejudiciului, care trebuie să acopere atât paguba efectiv suferită (damnum emergens), cât şi beneficiul nerealizat (lucrum cesans). Astfel, cuantumul despăgubirilor a fost stabilit în raport cu valoarea pagubei la momentul pronunţării hotărârii, întrucât numai astfel se realizează echivalenţa între valoarea ieşită din patrimoniul societăţii, prin restituirea imobilelor către foştii proprietari, şi valoarea ce trebuie adusă în loc, prin despăgubirea plătită de instituţia implicată în procesul de privatizare. Instanţele care au stabilit această modalitate de acordare a despăgubirilor au apreciat că numai valoarea de circulaţie a bunului imobil poate să asigure o justă reparaţie şi o reală protecţie a drepturilor societăţii comerciale, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.3.2. Alte instanţe au apreciat că obligaţia de reparare a prejudiciului suferit de societatea comercială din al cărei patrimoniu a fost retrocedat imobilul se limitează la valoarea de inventar actualizată, în raport cu indicele de inflaţie la momentul predării efective a bunului sau cu coeficientul de reevaluare a construcţiilor şi terenurilor.S-a apreciat că nu se pot acorda despăgubiri la nivelul valorii contabile stabilite la data vânzării pachetului de acţiuni, ca urmare a faptului că societăţile comerciale sunt obligate, prin lege, să procedeze la anumite intervale de timp la actualizarea valorii contabile a imobilelor din patrimoniu, conform coeficienţilor adoptaţi de legiuitor. În urma acestei evaluări, bunurile primesc o nouă valoare contabilă, înscrisă în evidenţele financiare ale societăţii, valoare care se impune a fi avută în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor.3.3. Într-o a treia interpretare jurisprudenţială s-a considerat că prejudiciul societăţilor comerciale, creat prin restituirea imobilului foştilor proprietari, nu poate echivala cu valoarea de circulaţie a imobilului, deoarece despăgubirea trebuie să reprezinte, din patrimoniul prezent, aceeaşi proporţie pe care valoarea activului respectiv o avea în patrimoniul societăţii ale cărei acţiuni au fost cumpărate prin contractul de privatizare la momentul cumpărării, prin aplicarea aceleiaşi proporţii dintre procentul acţiunilor vândute din întregul capital social la valoarea preţului încasat şi plătit.S-a apreciat că, chiar dacă obiectul contractului de vânzare-cumpărare îl constituie pachetul de acţiuni reprezentând o fracţie a capitalului social în expresie juridică, acestui capital, evidenţiat în bilanţ la pasiv, îi corespund la activ bunuri ale societăţii, aşa încât echilibrul dintre acesta şi preţul încasat trebuie menţinut şi ulterior încheierii actului de înstrăinare, pentru eventualele pierderi prevăzute de legiuitor ulterior privatizării şi a căror obligaţie de acoperire a fost instituită în sarcina vânzătorului, respectiv a instituţiei publice implicate. În acest context, s-a statuat că raţiunea obligării instituţiei implicate în procesul de privatizare la o despăgubire care să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin retrocedarea imobilelor foştilor proprietari este aceea de menţinere a capitalului social la nivelul avut la momentul privatizării, consemnat în dosarul de privatizare, conform principiului fixităţii capitalului social, al corespondenţei lui cu bunurile înscrise în bilanţ la activ.S-a reţinut totodată că în stabilirea judiciară a echivalentului bănesc al prejudiciului se aplică principiile instituite prin art. 1084-1086 din Codul civil, în sensul că prejudiciul trebuie să cuprindă pierderea efectiv suferită şi câştigul nerealizat, repararea privind numai prejudiciul previzibil la momentul încheierii contractului, respectiv prejudiciul direct, în legătură cauzală cu faptul ce l-a generat. S-a concluzionat că după determinarea prejudiciului, ca proporţie reprezentată de valoarea bunului restituit în valoarea capitalului social, la care se aplică procentul de capital vândut, rezultatul se va raporta, prin regula de trei simplă, la preţul încasat, prin adăugarea la valoarea astfel obţinută a câştigului nerealizat, constând în lipsa de folosinţă de la momentul notificării restituirii imobilului şi până la data nerealizării acordului de plată, dacă se constată culpa comună a părţilor.4. Opinia procurorului generalExprimându-şi punctul de vedere, procurorul general a apreciat ca fiind corectă orientarea jurisprudenţială în conformitate cu care, prin aplicarea regulilor de drept comun, instituite prin art. 1084-1086 din Codul civil, coroborate cu dispoziţiile speciale din cuprinsul art. 14 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, prejudiciul suferit de cumpărătorul pachetului de acţiuni în cadrul procesului de privatizare nu poate fi stabilit decât ca proporţia reprezentată de valoarea bunului restituit în valoarea capitalului social, la care se va aplica procentul de capital vândut, rezultatul urmând a se raporta la preţul încasat.5. Raportul asupra recursului în interesul legiiRaportul întocmit în cauză, conform art. 330^6 alin. 6 din Codul de procedură civilă, a concluzionat ca fiind corectă una dintre soluţiile identificate de examenul jurisprudenţial, respectiv aceea că despăgubirile acordate societăţilor comerciale de instituţiile publice implicate în procesul de privatizare, ca urmare a retrocedării unor imobile, se raportează la valoarea contabilă a imobilului, astfel cum aceasta este reflectată în bilanţ la momentul ieşirii efective a bunului din patrimoniul societăţii, valoare ce trebuie actualizată cu indicele de inflaţie de la momentul plăţii despăgubirii.6. Înalta CurtePentru înţelegerea problemei de drept ce face obiectul recursului în interesul legii, trebuie prezentată mai întâi evoluţia legislativă. Primul act normativ care a prevăzut plata unor despăgubiri este Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare. În acest act normativ se regăseşte dispoziţia legală supusă interpretării, respectiv art. 32^4 alin. (1) potrivit căruia „instituţiile publice implicate asigură repararea prejudiciilor cauzate societăţilor comerciale privatizate sau în curs de privatizare prin restituirea către foştii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat”.Art. 32^4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, a fost abrogat expres prin art. 56 din Legea nr. 137/2002, cu modificările şi completările ulterioare. Noul act normativ a introdus o nouă modalitate de plată a despăgubirilor prin art. 29, potrivit căruia „instituţia publică implicată asigură cumpărătorilor cu care a încheiat contracte de vânzare-cumpărare de acţiuni repararea prejudiciilor cauzate acestora prin executarea unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile care obligă la restituirea în natură către foştii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat”, precum şi un plafon maxim al acestor despăgubiri, ele neputând depăşi 50% din preţul efectiv plătit de cumpărătorul acţiunilor. Totodată, art. 30 alin. (3) din lege a statuat că prevederile art. 32^4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, rămân aplicabile pentru contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiate anterior intrării în vigoare a legii.Din analiza acestor texte legale rezultă că legiuitorul a prevăzut, succesiv, două modalităţi diferite de plată a despăgubirilor: cea iniţială, din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, care stabilea plata despăgubirilor către societatea comercială privatizată, şi cea ulterioară, din Legea nr. 137/2002, cu modificările şi completările ulterioare, care stabileşte plata despăgubirilor către cumpărătorul acţiunilor din cadrul procesului de privatizare.Diferenţa este importantă din perspectiva problemei de drept ce face obiectul recursului în interesul legii: astfel, prima reglementare nu conţine norme de limitare a cuantumului despăgubirilor ce pot fi achitate societăţii comerciale prejudiciate, în timp ce a doua reglementare, raportându-se la cumpărătorul acţiunilor, limitează cuantumul maxim al despăgubirilor ce pot fi achitate la 50% din preţul efectiv plătit pe acţiuni.Prin prevederea expresă în cadrul Legii nr. 137/2002, cu modificările şi completările ulterioare, a faptului că textul art. 32^4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, rămâne aplicabil contractelor încheiate anterior intrării în vigoare a legii, s-a creat o situaţie de ultraactivitate a legii, respectiv de excepţie ce trebuie analizată ca atare, fără raportare la prevederile ulterioare. În consecinţă, pentru contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 137/2002, cu modificările şi completările ulterioare, fiind aplicabile dispoziţiile art. 324 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, nu există norme de limitare a despăgubirilor, aceste limitări intervenind doar pentru contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiate sub imperiul Legii nr. 137/2002, cu modificările şi completările ulterioare.În concluzie, din analiza textelor legale prezentate se desprind două idei principale:– în primul rând, titularul acţiunii în despăgubire întemeiate pe dispoziţiile art. 32^4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, pentru prejudiciile suferite ca urmare a retrocedării unor imobile către foştii proprietari este întotdeauna societatea comercială privatizată;– în al doilea rând, prin menţinerea în aplicare a dispoziţiilor art. 32^4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, pentru contractele încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 137/2002, cu modificările şi completările ulterioare, despăgubirile ce pot fi acordate societăţilor comerciale nu sunt limitate, neputându-se face raportare la prevederile legale ce stabilesc cuantumul maxim la nivelul de 50% din preţul efectiv plătit de cumpărătorul acţiunilor.Din această perspectivă, argumentele prezentate în recursul în interesul legii declarat de procurorul general nu au relevanţă în analiza problemei de drept vizând întinderea despăgubirilor cuvenite societăţilor comerciale în acţiunile întemeiate pe dispoziţiile art. 32^4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, în condiţiile în care aceste argumente se bazează pe modalitatea de plată a despăgubirilor reglementată de Legea nr. 137/2002, cu modificările şi completările ulterioare.Constatăm însă că există o practică judiciară divergentă la nivelul instanţelor de judecată cu privire la modalitatea de stabilire a despăgubirilor cuvenite societăţilor comerciale prejudiciate ca urmare a retrocedării unor imobile către foştii proprietari.Se constată că fiind corectă jurisprudenţa în materie potrivit căreia obligaţia de reparare a prejudiciului suferit de societatea comercială din al cărei patrimoniu a fost retrocedat imobilul se limitează la valoarea de inventar (valoarea contabilă), actualizată în raport cu indicele de inflaţie.Se reţine necesitatea unei corespondenţe în modalitatea de evaluare a patrimoniului societăţii comerciale, atât la momentul privatizării, cât şi la momentul ieşirii unui imobil din patrimoniu. Astfel, la momentul vânzării acţiunilor, în cadrul dosarului de prezentare, patrimoniul societăţii comerciale este evaluat conform normelor de evaluare în vigoare, valoarea acestui patrimoniu fiind reflectată în valoarea acţiunilor ce urmează a fi vândute, respectiv în capitalul social al societăţii comerciale ce urmează a fi privatizată.Ca regulă generală, capitalul social cuprinde aporturile în numerar şi în natură ale asociaţilor care participă la constituirea societăţii. În bilanţul societăţii, capitalul social este evidenţiat la pasiv, ca o obligaţie a societăţii faţă de asociaţi. În schimb, bunurile efective, care constituie aporturile asociaţilor, figurează în bilanţul societăţii, deoarece, intrând în patrimoniul societăţii, ele aparţin acesteia.Capitalul social nominal este fix pe toată durata societăţii, în sensul că valoarea activului patrimoniului societăţii trebuie să fie cel puţin la nivelul capitalului social, legiuitorul prevăzând obligaţia reîntregirii sau reducerii acestuia (art. 207 şi art. 212 şi urm. din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare).Deosebit de aceste modalităţi de reducere şi majorare a capitalului social, legiuitorul a mai prevăzut o modalitate specifică de majorare a capitalului social, şi anume prin reevaluarea activelor societăţii. Astfel, legislaţia promovată după anul 1990 a avut în vedere efectuarea unor reevaluări ale activelor din patrimoniul întreprinderilor, reevaluarea contabilă a fost făcută la decizia autorităţii – Ministerul Finanţelor Publice, fiind o activitate administrativă prin care se urmărea reactualizarea valorilor contabile ale imobilizărilor corporale (mijloace fixe) înregistrate la costuri istorice la valorile actuale influenţate de procesul inflaţionist. Activitatea de reevaluare contabilă a fost un proces obligatoriu în urma publicării Hotărârii Guvernului nr. 945/1990 privind inventarierea şi reevaluarea patrimoniului unităţilor economice de stat, Hotărârii Guvernului nr. 26/1992 privind reevaluarea unor active şi pasive ca urmare a unificării cursurilor de schimb ale leului şi regimului de preţuri şi tarife în aceste condiţii, cu completările ulterioare, şi a Hotărârii Guvernului nr. 500/1994 privind reevaluarea imobilizărilor corporale şi modificarea capitalului social, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv un proces aflat la îndemâna societăţilor comerciale, astfel cum a fost reglementat prin Hotărârea Guvernului nr. 983/1998 privind reevaluarea clădirilor, construcţiilor speciale şi a terenurilor, modificată şi completată prin Hotărârea Guvernului nr. 95/1999, respectiv Hotărârea Guvernului nr. 403/2000 privind reevaluarea imobilizărilor corporale şi Hotărârea Guvernului nr. 1.553/2003 privind reevaluarea imobilizărilor corporale şi stabilirea valorii de intrare a mijloacelor fixe, cu modificările ulterioare.Conform dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.553/2003, reevaluarea imobilizărilor corporale se efectuează în vederea determinării valorii juste a acestora, ţinându-se seama de inflaţie, utilitatea bunului, starea acestuia şi de preţul pieţei, atunci când valoarea contabilă diferă semnificativ de valoarea justă.De asemenea, Hotărârea Guvernului nr. 500/1994, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte obligativitatea reevaluării imobilizărilor corporale şi înregistrarea diferenţelor în capitalul social al regiilor autonome sau al societăţilor comerciale cu capital integral sau parţial de stat.Deci societăţile comerciale, ulterior procesului de privatizare prin vânzarea pachetului de acţiuni (indiferent dacă a avut loc o vânzare totală sau parţială a pachetului de acţiuni deţinut de stat), au fost obligate la reevaluarea continuă a activelor sale patrimoniale, noile valori fiind reflectate la nivelul bilanţului la capitolul active.În consecinţă, apreciem, pe o linie de consecvenţă în evaluarea patrimoniului societăţilor comerciale privatizate, că societatea comercială prejudiciată prin restituirea unor imobile către foştii proprietari trebuie despăgubită cu valoarea cu care aceste imobile figurau în bilanţul societăţii, în condiţiile în care, respectând dezideratul fixităţii capitalului social, în locul imobilului retrocedat trebuie înscrisă valoarea acestuia rezultată în urma procesului obligatoriu de reevaluare.Această valoare acoperă însă doar paguba efectiv suferită (damnum emergens). În baza principiului reparării integrale a prejudiciului, la valoarea imobilului evidenţiată în bilanţ trebuie adăugată rata inflaţiei, calculată prin raportare la momentul plăţii despăgubirii (aceasta acoperind şi beneficiul nerealizat – lucruum cesans).Nu pot fi reţinute valorile stabilite prin soluţiile care au statuat în sensul plăţii unor despăgubiri la valoarea de circulaţie a imobilului retrocedat, pentru următoarele considerente: aşa cum s-a arătat deja, capitalul social este fix, el corespunzând valorii aporturilor în numerar şi în natură aduse de asociaţi, cu menţiunea că aporturile în natură, în lipsa unei stipulaţii contrare, intră în patrimoniul societăţii (în situaţia societăţilor comerciale privatizate, foste unităţi de stat, nici nu există aporturi în natură ale asociaţilor la constituirea lor, patrimoniul acestora fiind format din bunurile date în administrare sau în folosinţă în perioada anterioară anului 1990). În măsura în care despăgubirile ar fi achitate la nivelul valorii de piaţă a activului retrocedat, societatea nu ar putea înscrie în capitalul său social decât valoarea de înlocuire a imobilului, respectiv valoarea sa contabilă, pentru a menţine în acest fel capitalul social. Pentru suma ce excedează acestei valori contabile societatea ar trebui să declanşeze procedura de majorare a capitalului social, cu consecinţa legală a emiterii de noi acţiuni. Or, scopul legiuitorului în reglementarea posibilităţii de plată a despăgubirilor nu a fost acela de determinare a majorării capitalului social, conform prevederilor Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ci acela de a păstra neschimbată valoarea capitalului social, astfel cum aceasta este reflectată în activele societăţii.De asemenea, nu pot fi reţinute considerentele exprimate în recursul în interesul legii, acestea raportându-se la cumpărătorul acţiunilor în cadrul procesului de privatizare, în condiţiile în care textul legal ce a determinat problema de drept reglementează posibilitatea acordării despăgubirilor către societatea comercială privatizată, iar nu către cumpărătorul acţiunilor (situaţie reglementată de Legea nr. 137/2002, cu modificările şi completările ulterioare, aplicabilă doar contractelor încheiate după intrarea în vigoare a legii).Stabilirea despăgubirilor ce pot fi acordate societăţilor comerciale prejudiciate prin retrocedarea unor imobile la nivelul valorii contabile răspunde şi dezideratului de respectare a accepţiunii noţiunii de "bun", reglementat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, instanţa europeană a arătat că, în situaţiile ce presupun indemnizarea unor categorii largi de persoane prin măsuri legislative ce pot avea consecinţe economice importante asupra ansamblului unui stat, autorităţile naţionale trebuie să dispună de o mare putere discreţionară nu numai în a alege măsurile de natură a garanta drepturile patrimoniale sau a reglementa raporturile de proprietate, ci şi în a dispune de timpul necesar pentru aplicarea unor asemenea măsuri; alegerea acestora poate presupune diminuarea indemnizării pentru privarea de proprietate sau restituirea de bunuri de o valoare inferioară celei a bunului de care a fost privat un proprietar. Acest principiu, în accepţiunea instanţei europene, este aplicabil cu deosebire în situaţiile în care dreptul la indemnizare nu decurge dintr-o privare de proprietate impusă unei persoane de statul în cauză, ci este concepută spre a atenua efectele unei privări sau pierderi de proprietate ce nu este imputabilă acestui stat; ceea ce pretinde art. 1 din Protocolul nr. 1 este ca nivelul indemnizării acordate să fie în raport rezonabil cu valoarea bunului în discuţie*1).De asemenea, într-o altă decizie, având a analiza disproporţia susţinută de petenţi între indemnizaţie şi valoarea bunului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că trebuia definită de la început o formulă comună de indemnizare, că sectorul public suportă atât povara oricărui declin, cât şi profitul unei eventuale creşteri, că orice dezvoltare a societăţilor se explică şi prin factori exteriori, că trebuie să se ţină cont de evoluţia previzibilă şi că orice modificare a metodei alese ar fi subminat securitatea juridică şi aşteptările publicului, putând fi dezavantajoasă pentru foştii proprietari şi permiţând distorsiuni ale valorilor*2).__________*1) CEDH, 22 iunie 2004, Broniowski c/Pologne.*2) Cazul Lithgow şi alţii contra Regatului Unit, Hotărârea din 8 iulie 1986.Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 330^7 cu referire la art. 329 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010,ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIEÎn numele legiiDECIDE:Admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.Stabileşte că, în aplicarea dispoziţiilor art. 32^4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998, modificată şi completată prin Legea nr. 99/1999, despăgubirile acordate societăţilor comerciale de instituţiile publice implicate în procesul de privatizare, ca urmare a retrocedării unor imobile, se raportează la valoarea contabilă a imobilului, astfel cum aceasta este reflectată în bilanţ la momentul ieşirii efective a bunului din patrimoniul societăţii, valoare ce trebuie actualizată cu indicele de inflaţie de la momentul plăţii despăgubirii.Obligatorie, potrivit art. 330^7 alin. 4 din Codul de procedură civilă.Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 octombrie 2011.VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,RODICA AIDA POPAPrim-magistrat-asistent delegat,Aneta Ionescu–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește