DECIZIE Nr. 18*) din 14 martie 1994

Notă …
*) A se vedea Decizia nr. 95 din 21 octombrie 1994. Victor Dan Zlatescu – preşedinteIon Filipescu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorIoan Griga – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145, art. 147 şi art. 148 din Codul penal, a titlului IV – Infracţiuni contra avutului obştesc şi a titlului VI cap. I, Partea specială – Infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul, invocată de reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia în cauza ce formează obiectul Dosarului nr. 7986/1992 al acestei instanţe. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 9 martie 1994 în prezenta procurorului şi a părţii civile – Societatea Comercială "Sada" – S.A. Cluj-Napoca şi au fost consemnate în încheierea din acea data, pronunţarea fiind amînată pentru astăzi, 14 martie 1994. Procurorul a susţinut, în esenta, ca excepţia este inadmisibila deoarece priveşte o lege anterioară Constituţiei şi, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din legea fundamentală, ale art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi ale art. 23-26 din Legea nr. 47/1992, numai legile şi ordonanţele adoptate după intrarea în vigoare a Constituţiei pot face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate. De altfel, excepţia nu poate fi primită şi pentru ca dispoziţiile constituţionale nu operează direct şi automat, ci mijlocit, prin intermediul legiuitorului ordinar, care are obligaţia de a completa şi a preciza reglementările de principiu ale legii fundamentale. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele: Prin rechizitoriul nr. 355/P/1991 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, Precup Petru a fost trimis în judecata pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute la art. 178 şi art. 249 din Codul penal, cauza formind obiectul Dosarului nr. 7986/1992 al Judecătoriei Alba Iulia. La termenul de judecată din 26 octombrie 1992, reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145, art. 147 şi art. 148 din Codul penal, a titlului IV – Infracţiuni contra avutului obştesc şi a titlului VI cap. I, Partea specială – Infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul. Instanţa a aminat cauza la 16 noiembrie 1992, în vederea motivarii în fapt şi în drept a excepţiei, şi prin încheierea din aceeaşi dată a sesizat Curtea Constituţională. În susţinerea excepţiei se arata, în esenta, ca normele penale care incrimineaza şi pedepsesc faptele contra avutului obştesc sunt în contradictie cu dispoziţiile art. 41, art. 134 şi 135 din Constituţie. Exprimindu-şi opinia, potrivit dispoziţiilor art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, instanţa a considerat ca neconcordanta dintre reglementările Constituţiei şi legile anterioare poate fi interpretată ca o abrogare tacită, consecinţa acestei interpretări constind în posibilitatea recalificarii faptelor săvârşite în funcţie de raporturile sociale incalcate, a consecinţelor juridice create potrivit normelor legale existente şi reglementate în Codul penal. În vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate, au fost solicitate, potrivit Legii nr. 47/1992, puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului. În punctul de vedere primit de la Guvern se contesta competenţa Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei invocate, considerind ca aceasta nu este o problemă de ordin constituţional, ci o chestiune de interpretare juridică de competenţa instanţelor judecătoreşti. Pe fond, se susţine ca atât noţiunea obştesc folosită în art. 145 din Codul penal, cît şi categoria juridică de avut obştesc nu sunt contrare Constituţiei, aceasta din urma având o sfera mai larga decît conceptul de avut public, în care se identifica doar bunurile proprietăţii publice. Senatul şi Camera Deputaţilor nu au comunicat punctul lor de vedere. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,examinînd încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecătorului-raportor, prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele: În temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 3 şi art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională constata ca este competenţa să se pronunţe asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocată. Cu privire la problema de fond, şi anume dacă dispoziţiile art. 145, art. 147, art. 148, titlul IV şi titlul VI din Codul penal sunt sau nu constituţionale, se reţin următoarele: Potrivit art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate poate viza numai acele dispoziţii legale de care depinde judecarea cauzei. Rezultă ca excepţia de neconstituţionalitate putea viza numai dispoziţiile art. 178 şi art. 249 din Codul penal, pentru care inculpatul a fost trimis în judecata. În faţa Judecătoriei Alba Iulia s-a invocat „excepţia de neconstituţionalitate a art. 145, art. 147, art. 148, titlul IV şi titlul VI din Codul penal”. Este de observat ca numai dispoziţiile art. 249 fac parte din titlul VI al Codului penal, toate celelalte articole neavînd legătură cu judecarea cauzei. Curtea constata însă, în ce priveşte art. 249 din Codul penal, ca între ipotezele avute în vedere de text se afla şi aceea care se referă la faptul ca s-a cauzat „o paguba avutului obştesc”, ipoteza ce a fost avută în vedere la invocarea excepţiei. Cît priveşte constituţionalitatea prevederilor din Codul penal referitoare la infracţiunile contra avutului obştesc, se constată că noţiunea de avut obştesc nu se confunda cu noţiunea de proprietate, atât timp cît desemnează un interes general al societăţii şi vizează proprietatea publică. Actualele dispoziţii constituţionale – art. 135 alin. (2) din Constituţie – consacra doua forme de proprietate : publică şi privată, iar alin. (3) al aceluiaşi articol stabileşte ca proprietatea publică aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale. Alin. (4) şi (5) ale art. 135 nominalizeaza bunurile ce formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice şi regimul juridic aplicabil acestora. Referitor la proprietatea privată, pentru prima data, Constituţia din 1991 asigura o protecţie reală a acesteia, stipulind în art. 41 alin. (2) ca, indiferent de titular, proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege. Subiectele acestui drept de proprietate sunt atât statul, cît şi cetăţenii, precum şi regiile autonome. Bunurile regiilor autonome şi ale societăţilor comerciale nu constituie proprietate de stat, ci proprietate privată, deoarece, potrivit art. 5 şi art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990, titularul dreptului de proprietate este regia autonomă sau societatea comercială. Statul este un simplu acţionar care deţine o cota-parte din capitalul social ce nu se confunda cu patrimoniul persoanei juridice, cu atât mai mult cu cît, potrivit Legii privatizării societăţilor comerciale nr. 58/1991, în următorii ani va avea loc un proces de înstrăinare a acţiunilor deţinute de stat. Ca atare, infracţiunile săvârşite asupra patrimoniului unei societăţi comerciale nu afectează statul, în calitatea sa de acţionar, şi nu duce nici la micşorarea valorii acţiunilor deţinute de acesta. Faţa de dispoziţiile art. 41 şi ale art. 135 din Constituţie, termenul de avut obştesc urmează a se aplică numai bunurilor ce formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice. Curtea constata ca, în prezent, dispoziţiile art. 249 din Codul penal referitoare la ipoteza cauzarii unei pagube avutului obştesc sunt parţial abrogate, ele urmînd a se aplică numai cu privire la bunurile prevăzute în art. 135 alin. (4) din Constituţie. Constatarea abrogării parţiale a acestor dispoziţii este consecinţa constituţională prevăzută de art. 150 alin. (1) din legea fundamentală, în cazul contrarietatii unei legi preconstitutionale cu prevederile Constituţiei. În cazul legilor anterioare Constituţiei, neconstituţionalitatea are un caracter specific, întrucît are o cauza posterioară legii, constind în schimbarea temeiului legitimitatii sale constituţionale. În sensul celor arătate este şi Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1993, prin care s-a constatat ca dispoziţiile din Codul penal referitoare la infracţiunile contra avutului obştesc sunt abrogate parţial potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie şi, în consecinţa, acestea urmează a se aplică numai cu privire la bunurile prevăzute în art. 135 alin. (4) din Constituţie, bunuri ce formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice. Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 150 alin. (1) din Constituţie, precum şi al art. 1, art. 3 şi art. 13 alin. (1) lit. A.c) din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Admite, în parte, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia în Dosarul nr. 7986/1992 al acestei instanţe şi constata ca dispoziţiile art. 249 din Codul penal referitoare la paguba adusă avutului obştesc sunt parţial abrogate potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie şi, în consecinţa, acestea urmează a se aplică numai cu privire la bunurile prevăzute de art. 135 alin. (4) din Constituţie, bunuri ce formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată astăzi, 14 martie 1994. PREŞEDINTE,Victor Dan ZlatescuMagistrat-asistent,Florentina Geangu–––––––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește