DECIZIE nr. 179 din 6 martie 2012

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 29/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 243 din 10 aprilie 2012
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 218 15/04/2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) şi alin. 10 din Codul de procedură penală



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorOana Cristina Puică – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) şi alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Maria Mureşan în Dosarul nr. 4328.01/320/2009 al Judecătoriei Târgu Mureş şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 171D/2011.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.321D/2011, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Camelia Munteanu în Dosarul nr. 815/188/2011 al Tribunalului Neamţ – Secţia penală.La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea, având în vedere că excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 171D/2011 şi nr. 1.321D/2011 au obiect parţial identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condiţiile conexării dosarelor.Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.321D/2011 la Dosarul nr. 171D/2011, care este primul înregistrat.Cauza este în stare de judecată.Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:Prin Încheierea din 22 aprilie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 4328.01/320/2009, Judecătoria Târgu Mureş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) şi alin. 10 din Codul de procedură penală.Excepţia a fost ridicată de Maria Mureşan cu ocazia soluţionării unei cauze penale ca urmare a admiterii plângerii împotriva unui act al procurorului de netrimitere în judecată şi a reţinerii cauzei spre judecare, în temeiul art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală.Prin Încheierea din 8 noiembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 815/188/2011, Tribunalul Neamţ – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală.Excepţia a fost ridicată de Camelia Munteanu cu ocazia soluţionării recursului împotriva unei sentinţe penale pronunţate într-o cauză având ca obiect o plângere formulată în temeiul art. 278^1 din Codul de procedură penală.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile art. 278^1 alin. 8 lit. c) şi alin. 10 din Codul de procedură penală încalcă egalitatea în drepturi în faţa legii şi a autorităţilor publice, accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală, condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, întrucât soluţiile pronunţate de judecător în temeiul art. 278^1 alin. 8 din Codul de procedură penală nu sunt supuse niciunei căi de atac.Judecătoria Târgu Mureş apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, întrucât nu există nicio justificare rezonabilă pentru a-i nega unei părţi dreptul de a exercita calea de atac a recursului, exclusiv în funcţie de soluţia concretă pronunţată de judecător în cauza având ca obiect plângerea împotriva soluţiei procurorului de netrimitere în judecată.Tribunalul Neamţ – Secţia penală consideră că este neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, deoarece dispoziţiile de lege criticate nu încalcă prevederile din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorul excepţiei. Face trimitere, în acest sens, la Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.131/2011.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru aşi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, deoarece nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorii excepţiei. Face trimitere, în acest sens, la Decizia Curţii Constituţionale nr. 242/2011.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278^1 alin. 8 lit. c) şi alin. 10 din Codul de procedură penală, alin. 8 lit. c) având cuprinsul dat prin Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006. Ulterior sesizării Curţii prin Încheierea din 22 aprilie 2010, pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş în Dosarul nr. 4328.01/320/2009, alin. 10 al art. 278^1 din Codul de procedură penală a fost modificat prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, cu păstrarea însă a soluţiei legislative atacate. Textele de lege criticate au următorul cuprins: „Judecătorul pronunţă una dintre următoarele soluţii: […] c) admite plângerea, prin încheiere, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi, când probele existente la dosar sunt suficiente, reţine cauza spre judecare, în complet legal constituit, dispoziţiile privind judecata în primă instanţă şi căile de atac aplicându-se în mod corespunzător.[…] Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. 8 este definitivă".În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi de lege, autorii excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare, ale art. 53 privind condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 124 alin. (2) referitoare la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, respectiv ale art. 11 privind raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern şi ale art. 20 referitoare la preeminenţa tratatelor internaţionale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportate la prevederile art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie, precum şi ale art. 14 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 278^1 alin. 8 lit. c) şi alin. 10 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional, prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate şi în prezenta cauză, şi cu motivări similare. Astfel, prin Decizia nr. 125 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 13 aprilie 2011, prin care a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor de lege criticate în prezenta cauză, Curtea a statuat că în situaţia admiterii plângerii cu reţinerea cauzei spre judecare, dispoziţiile privind judecarea în primă instanţă şi căile de atac se aplică în mod corespunzător şi, prin urmare, nu este restrâns în niciun fel dreptul părţii de a se adresa instanţei, de a formula apărări şi de a se prevala de toate garanţiile ce caracterizează un proces echitabil. Mai mult, după pronunţarea unei hotărâri de către instanţa de fond, se pot exercita căile de atac prevăzute de lege, partea având posibilitatea să îşi exercite neîngrădită dreptul de acces liber la justiţie.În acelaşi sens este şi Decizia nr. 1.131 din 13 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 27 octombrie 2011, prin care Curtea, având în vedere şi soluţiile pronunţate de judecător în temeiul art. 278^1 alin. 8 lit. a) şi b) din Codul de procedură penală, a mai reţinut că prevederile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală nu aduc nicio atingere accesului liber la justiţie, dreptului la apărare şi dreptului la un proces echitabil, întrucât, potrivit art. 129 din Constituţie, „Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii”. Prin urmare, constituie atributul exclusiv al legiuitorului reglementarea căilor de atac împotriva hotărârii prin care judecătorul soluţionează plângerea împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 278^1 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 53 din Legea fundamentală, aceasta nu poate fi reţinută, prevederile constituţionale invocate fiind aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, restrângere care nu sa constatat.Totodată, ţinând seama de natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile de lege atacate, în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci rezoluţia sau ordonanţa de netrimitere în judecată emisă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie nu sunt aplicabile în cauza de faţă.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) şi alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Maria Mureşan în Dosarul nr. 4328.01/320/2009 al Judecătoriei Târgu Mureş şi de Camelia Munteanu în Dosarul nr. 815/188/2011 al Tribunalului Neamţ – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 martie 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Oana Cristina Puică________

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x