DECIZIE nr. 179 din 14 iunie 2001

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorIoan Vida – judecătorIuliana Nedelcu – procurorMarioara Prodan – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Augustin Mircea Vojgan şi Sabin Chira în Dosarul nr. 666/2001 al Tribunalului Maramures – Secţia penală.La apelul nominal se prezintă avocat Florin Predescu pentru autorii excepţiei.Procedura de citare este legal îndeplinită.Autorii excepţiei, prin avocat, solicita admiterea excepţiei şi constatarea neconstitutionalitatii dispoziţiilor art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală. Se susţine ca aceste dispoziţii încalcă prevederile constituţionale ale art. 21, referitoare la accesul liber la justiţie, şi ale art. 125, referitoare la instanţele judecătoreşti, prin nereglementarea posibilităţii atacarii cu recurs a încheierii prin care s-a respins cererea de revocare sau de încetare de drept a măsurii preventive. Astfel inculpatii sunt privati de dreptul la apărare, fiindu-le îngrădit accesul liber la justiţie. Pe de altă parte, se mai arata ca se încalcă şi prevederile art. 6 pct. 1 şi ale art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul oricărei persoane la un proces echitabil şi la dreptul la un recurs efectiv, şi totodată ale art. 11 şi 20 din Constituţia României, referitoare la respectarea de către statul român a tratatelor internaţionale privind drepturile omului, la care este parte, deoarece este inechitabil ca numai procurorul să poată exercita calea de atac a recursului împotriva acestor încheieri.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca fiind neîntemeiată, precizând ca art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală nu prevede dreptul exclusiv al procurorului la exercitarea caii de atac a recursului, ci şi al inculpatului, aceasta sustinere fiind doar o interpretare dedusă de autorii excepţiei. De altfel dreptul la un recurs efectiv exista, deoarece invinuitul sau inculpatul arestat are posibilitatea de a solicita încetarea de drept a măsurii preventive, de a se plange împotriva ordonanţei de arestare preventivă sau poate solicita revocarea ori înlocuirea măsurii preventive. Or, aceste încheieri pot fi atacate cu recurs atât de procuror, cat şi de inculpat, potrivit dispoziţiilor legale criticate, prevederi care nu contravin textelor constituţionale şi nici celor ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:Prin Încheierea nr. 74/R din 20 februarie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 666/2001, Tribunalul Maramures Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Augustin Mircea Vojgan şi Sabin Chira.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin ca dispoziţiile legale criticate "[…] încalcă art. 125 din Constituţie şi art. 13 din Convenţia europeană a drepturilor omului raportat la art. 19 şi 20 din Constituţia României, privind dreptul la un recurs efectiv. De asemenea, art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală nesocoteste şi art. 6 pct. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului raportat la art. 19 şi 20 din Constituţie, întrucât este inechitabil ca procurorul să aibă dreptul de a ataca cu recurs o încheiere de încetare de drept a măsurii preventive, iar inculpatul sa nu aibă un asemenea drept atunci când instanţa respinge cererea de încetare de drept a măsurii preventive".Exprimandu-şi opinia asupra excepţiei, instanţa de judecată considera ca aceasta este intemeiata, apreciind ca în raport cu prevederile art. 16 din Constituţie, referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, cu prevederile art. 21 alin. (1) din Constituţie, referitoare la accesul liber la justiţie, "precum şi cu prevederile art. 5 pct. 4 din Convenţia europeană a drepturilor omului […], aceasta reglementare din procedura penală apare ca fiind lacunara". În final se arata ca "atât timp cat art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală permite procurorului sa atace cu recurs încheierea prin care s-a revocat măsura arestării preventive, s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu o alta măsura preventivă sau încetarea de drept a măsurii preventive, pentru a nu contraveni reglementărilor din Constituţie şi Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, trebuie să atace cu recurs acea încheiere prin care se respinge cererea acestuia de revocare, înlocuire sau încetarea unei măsuri preventive".În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece prin dispoziţiile legale criticate nu se creează o situaţie discriminatorie, în sensul că unele părţi pot ataca separat cu recurs încheierea prin care s-a respins cererea de luare, înlocuire, revocare sau încetare a măsurii preventive, iar altele nu. Se arata, de asemenea, că nu este intemeiata nici critica referitoare la încălcarea art. 21 din Constituţie, critica invocată tot de instanţa de judecată. În acest sens se face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 129 din 6 decembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 23 mai 1996, prin care Curtea a statuat ca "accesul liber la justiţie nu înseamnă ca el trebuie asigurat la toate structurile judecătoreşti, deoarece competenţa şi căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli deosebite, în considerarea unor situaţii deosebite". Totodată se apreciază că nu este încălcat nici art. 125 din Constituţie care se referă la instanţele judecătoreşti. În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor art. 5 pct. 4 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocată de instanţa de judecată, se arata ca aceste prevederi se referă la o cale de atac împotriva actului prin care s-a dispus luarea unei măsuri preventive. Or, potrivit art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală, încheierea data în prima instanţa, prin care s-a dispus luarea unei măsuri preventive, poate fi atacată separat cu recurs. Se considera prin urmare ca dispoziţiile art. 141 alin. 1 sunt în deplina concordanta cu prevederile art. 5 pct. 4 din convenţie. Pe de altă parte, chiar în condiţiile în care încheierea prin care s-a respins cererea de revocare a arestării preventive nu poate fi atacată separat cu recurs, persoana arestata dispune de o serie de alte garanţii împotriva menţinerii unei arestari ilegale. Astfel, potrivit art. 5 alin. 3 din Codul de procedură penală, dacă cel împotriva căruia s-a luat măsura arestării preventive sau o măsura de restrangere a libertăţii considera ca aceasta este ilegala, are dreptul, în tot cursul procesului, să se adreseze instanţei competente, potrivit legii. De asemenea, se mai arata ca potrivit art. 139 alin. 1 din Codul de procedură penală măsura preventivă luată se înlocuieşte cu o alta măsura preventivă, dacă s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii, iar alin. 2 prevede că măsura trebuie revocată din oficiu sau la cerere, atunci când nu mai exista motive care să justifice menţinerea ei. În privinta neconcordantei textului de lege criticat cu art. 6 pct. 1 din convenţie se considera ca acest text este irelevant în cauza, nefiind vorba de o hotărâre de achitare sau condamnare. În ceea ce priveşte necesitatea arestării preventive, aceasta este recunoscută şi prin convenţie, care la art. 5 stabileşte cadrul în care poate fi luată această măsură. Referitor la neconcordanta textului de lege criticat cu art. 13 din convenţie, invocată de autorul excepţiei, se arata ca acesta nu este aplicabil în speta, deoarece se referă la dreptul oricărei persoane de a se adresa efectiv unei instanţe naţionale pentru încălcarea drepturilor sale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost legal sesizată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din cererea formulată de autorii acesteia şi din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală, dispoziţii care au următorul conţinut: "Încheierea data în prima instanţa prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea sau încetarea unei măsuri preventive poate fi atacată separat cu recurs, de procuror sau de inculpat. Termenul de recurs este de 3 zile şi curge de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsa."În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia au invocat următoarele prevederi constituţionale:– Art. 19: "(1) Cetăţeanul român nu poate fi extrădat sau expulzat din România.(2) Cetăţenii străini şi apatrizii pot fi extrădaţi numai în baza unei convenţii internaţionale sau în condiţii de reciprocitate. … (3) Expulzarea sau extrădarea se hotărăşte de justiţie."; … – Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.(2) Dacă exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale."; … – Art. 125: "(1) Justiţia se realizează prin Curtea Suprema de Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.(2) Este interzisă înfiinţarea de instanţe extraordinare. … (3) Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege." … Instanţa de judecată, din oficiu, a invocat şi încălcarea prin textul de lege criticat a prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări", precum şi a celor ale art. 21 alin. (1), conform cărora "Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime". De asemenea, a considerat ca se încalcă şi art. 5 pct. 4 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care prevede că "Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deţinere are dreptul sa introducă un recurs în faţa unui tribunal, pentru ca acesta sa statueze într-un termen scurt asupra legalităţii deţinerii sale şi sa dispună eliberarea sa dacă deţinerea este ilegala".Autorii excepţiei considera ca prevederile art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală încalcă şi prevederile art. 6 pct. 1 şi ale art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prevederi care au următorul conţinut:– Art. 6 pct. 1: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţa independenta şi impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţa poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţa atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiţiei.";– Art. 13: "Orice persoană, ale carei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost incalcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale."Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată pentru considerentele ce urmează:Astfel, referitor la încălcarea prin dispoziţiile art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală a art. 16 alin. (1) din Constituţie, text invocat de instanţa de judecată în completarea motivarii excepţiei ridicate de inculpaţi, Curtea retine că nu se creează în realitate nici o discriminare în folosirea căilor de atac, ci, dimpotriva, se precizează ca "Încheierea data în prima instanţa prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea sau încetarea unei măsuri preventive poate fi atacată separat cu recurs, de procuror sau de inculpat." Prin urmare, nu se instituie nici o discriminare pentru inculpat ori un privilegiu pentru procuror în folosirea caii de atac a recursului în cazul menţionat.Pe de altă parte, faptul ca legiuitorul nu a prevăzut o astfel de cale de atac şi împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de încetare de drept a măsurii preventive nu poate fi considerat contrar Constituţiei, deoarece potrivit art. 128 din Legea fundamentală "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". Rezultă deci ca este atributul exclusiv al legiuitorului de a institui căile de atac şi condiţiile în care acestea pot fi exercitate. Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 47/1992, republicată, „În exercitarea controlului, Curtea Constituţională se pronunţa numai asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului”. Or, autorii excepţiei solicita tocmai completarea prevederilor art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală, solicitare contrară atât prevederilor menţionate, cat şi prevederilor constituţionale cuprinse în art. 58 alin. (1), potrivit cărora „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a tarii”.În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a art. 19 din Constituţie, referitoare la extrădare şi expulzare, Curtea observa ca acestea în mod evident nu au nici o legătură cu obiectul excepţiei de neconstituţionalitate.În ceea ce priveşte susţinerea instanţei de judecată referitoare la îngrădirea prin art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală a accesului liber la justiţie, prevăzut la art. 21 din Constituţie, Curtea retine ca şi aceasta critica este lipsită de temei, deoarece art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală reglementează tocmai calea de atac a recursului împotriva încheierii prin care instanţa de judecată a dispus luarea, revocarea, înlocuirea sau încetarea unei măsuri preventive. Or, aceste dispoziţii nu pot fi considerate neconstituţionale, deoarece nu ingradesc, ci permit accesul liber la justiţie. Totodată Curtea observa ca accesul liber la justiţie, în sensul prevederilor art. 5 pct. 4 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, nu înseamnă şi accesul la căile de atac, ci posibilitatea oricărei persoane lipsite de libertate de a contesta în faţa unui tribunal competent legalitatea măsurii privative de libertate luate împotriva sa.În ceea ce priveşte susţinerea instanţei de judecată referitoare la îngrădirea prin art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală a accesului liber la justiţie, prevăzut la art. 21 din Constituţie, Curtea retine ca şi aceasta critica este lipsită de temei, deoarece art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală reglementează tocmai calea de atac a recursului împotriva încheierii prin care instanţa de judecată a dispus luarea, revocarea, înlocuirea sau încetarea unei măsuri preventive. Or, aceste dispoziţii nu pot fi considerate neconstituţionale, deoarece nu ingradesc, ci permit accesul liber la justiţie. Totodată Curtea observa ca accesul liber la justiţie, în sensul prevederilor art. 5 pct. 4 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, nu înseamnă şi accesul la căile de atac, ci posibilitatea oricărei persoane lipsite de libertate de a contesta în faţa unui tribunal competent legalitatea măsurii privative de libertate luate împotriva sa.Acestei cerinţe îi răspunde în mod evident textul de lege criticat care prevede în plus şi calea de atac a recursului împotriva încheierii privind măsurile preventive. Din aceasta perspectiva art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală nu contravine nici prevederilor art. 20 din Constituţie, referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului.Pentru aceleaşi considerente Curtea retine că nu sunt incalcate nici prevederile art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală permite persoanelor arestate pe nedrept "să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale."Referitor la pretinsa contrarietate a dispoziţiilor art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală cu prevederile art. 125 din Constituţie Curtea constata ca alin. (1) şi (2) ale acestui text constituţional, care se referă la instanţele judecătoreşti, nu au legătură cu dispoziţiile legale criticate, iar alin. (3) al aceluiaşi articol, care se referă la stabilirea de către legiuitor a competentei şi a procedurii de judecată, este respectat.De altfel asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală Curtea Constituţională s-a mai pronunţat, respingând, ca fiind neintemeiate, excepţiile ridicate (spre exemplu Decizia nr. 649 din 16 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 80 din 19 februarie 1998, şi Decizia nr. 38 din 26 februarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 13 mai 1998). În aceste decizii s-a reţinut ca "restrangerea prin lege a căilor de atac este constituţională, nefiind contrară dispoziţiilor art. 128 din Constituţie".Curtea constata ca atât considerentele, cat şi soluţiile pronunţate prin aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauza, întrucât nu au intervenit elemente noi de natura sa determine o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii.Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A. c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Augustin Mircea Vojgan şi Sabin Chira în Dosarul nr. 666/2001 al Tribunalului Maramures – Secţia penală.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iunie 2001.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Marioara Prodan──────────────

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește