DECIZIE nr. 178 din 6 martie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorValentina Bărbăţeanu – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Cristian Bunea în Dosarul nr. 481/110/2007 al Curţii de Apel Iaşi – Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 153D/2011 al Curţii Constituţionale.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Magistratul-asistent învederează Curţii că partea Universitatea "Vasile Alecsandri" din Bacău a transmis la dosar note scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere a excepţiei, precizând că textele de lege criticate au fost modificate în sensul criticilor autorului acesteia, excepţia de neconstituţionalitate rămânând astfel fără obiect.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 10 ianuarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 481/110/2007, Curtea de Apel Iaşi – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în forma avută la data de 31 ianuarie 2007, excepţie ridicată de Cristian Bunea într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ emis de autorităţile publice locale.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că, la data la care a introdus acţiunea în anularea unei autorizaţii de construire, prevederile de lege criticate au constituit temeiul legal în baza căruia instanţa de recurs a ridicat excepţia tardivităţii introducerii cererii de chemare în judecată. Susţine că, prin dispoziţiile de lege supuse controlului de constituţionalitate, se încalcă dreptul de acces liber la justiţie, de vreme ce acestea nu prevăd, în funcţie de calitatea de destinatar a actului administrativ unilateral sau de terţ faţă de acest act, nicio diferenţiere a termenului de 6 luni, respectiv a celui de 1 an, în care se poate solicita anularea acestuia sau recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate. Arată că terţii nu au posibilitatea reală de a lua cunoştinţă de data emiterii actului administrativ unilateral cu caracter individual, care nu este supus niciunei forme de publicitate, astfel că singurii care pot avea cunoştinţă de existenţa acestuia sunt doar destinatarii. Or, în speţă, autorul excepţiei arată că este terţ faţă de autorizaţia de construire a cărei anulare a solicitat-o în instanţă. Precizează, totodată, că legiuitorul român a observat această necorelare cu prevederile art. 21 din Constituţie şi, prin prevederile Legii nr. 262/2007, a modificat textele de lege menţionate.Curtea de Apel Iaşi – Secţia de contencios administrativ şi fiscal precizează că revine Curţii Constituţionale competenţa exclusivă de a se pronunţa asupra modului de interpretare a sintagmei "în vigoare", la data raportului juridic dedus judecăţii ori a invocării excepţiei de neconstituţionalitate. Apreciază însă că dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 554/2004, chiar şi în forma în vigoare la data formulării acţiunii de către reclamant, fixând termene de sesizare a instanţei de contencios administrativ de 6 luni, respectiv un an, calculate de la data emiterii actului, asigurau inclusiv terţului interesat dreptul la apărarea intereselor sale legitime, consacrat în art. 21 din Constituţia României.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori dispoziţii din acestea în vigoare, iar prin Decizia nr. III din 31 octombrie 1995, Plenul Curţii a statuat că, în cazul în care, după invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate în faţa instanţelor judecătoreşti, prevederea legală supusă controlului a fost modificată, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii prevederii legale, în noua sa redactare, numai dacă soluţia legislativă din legea sau ordonanţa modificată este, în principiu, aceeaşi cu cea dinaintea modificării.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.În ceea ce priveşte obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea va stabili asupra cărei redactări a textelor de lege urmează să exercite controlul de constituţionalitate: asupra celei pe care acestea o aveau la data la care autorul excepţiei – reclamant în litigiul de contencios administrativ – a introdus cererea de anulare a actului administrativ individual sau asupra celei pe care o au în prezent, ca urmare a modificării lor prin Legea nr. 262/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007.Sub acest aspect, Curtea reţine că în cauză este aplicabilă Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, prin care s-a stabilit că sintagma „în vigoare” din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. Aceasta, deoarece, deşi textele de lege vizate în prezenta cauză nu au ieşit din vigoare, ci au fost doar modificate, în cauză nu este incidentă Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. III din 31 octombrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 9 noiembrie 1995, prin care s-a stabilit că „În cazul în care, după invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate în faţa instanţelor judecătoreşti, prevederea legală supusă controlului a fost modificată, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii prevederii legale, în noua sa redactare, numai dacă soluţia legislativă din legea sau ordonanţa modificată este, în principiu, aceeaşi cu cea dinaintea modificării”. Or, în speţa de faţă, soluţia legislativă conţinută în textele de lege în discuţie este diferită de cea iniţială, modificarea operată prin legea menţionată făcând precizarea expresă asupra faptului că, pentru motive temeinice, cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual se pot introduce şi peste termenul de 6 luni prevăzut la alin. (1) al art. 11 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, dar nu mai târziu de un an de la data luării la cunoştinţă despre existenţa acestuia, prevedere ce se adresează persoanelor care sunt terţi faţă de raportul juridic stabilit prin respectivul act administrativ.Aşadar, obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, în redactarea anterioară modificării intervenite prin Legea nr. 262/2007. Textul criticat avea la data de 31 ianuarie 2007, indicată de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, următorul cuprins: „(1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: (…) b) data expirării termenului legal de soluţionare a cererii, fără a depăşi termenul prevăzut la alin. (2); (…)(2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ unilateral, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului."În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor art. 21 din Constituţie care consacră dreptul de acces liber la justiţie. … Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, deşi incidente în soluţionarea cauzei în care autorul acesteia este intimaţi-reclamant, prevederile art. 11 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu pot fi analizate de Curtea Constituţională din perspectiva învederată de acesta, întrucât critica formulată antamează, în realitate, o problemă de aplicare a legii.Mai precis, în speţă se pune problema aplicării coroborate a prevederilor art. 7 alin. (3) şi (7) şi art. 11 alin. (1) lit. b) şi (2) din Legea nr. 554/2004 cu privire la raportul juridic dedus judecăţii, în vederea stabilirii momentului până la care reclamantul – terţ faţă de actul administrativ individual contestat – putea să îşi valorifice dreptul garantat de art. 52 alin. (1) din Constituţie.Or, cu privire la acest aspect, instanţa de judecată va verifica îndeplinirea, în cauză, a cerinţelor impuse de prevederile art. 7 alin. (3) şi (7) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 referitoare la obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile, texte care, inclusiv la data introducerii acţiunii de către reclamant, confereau persoanei vătămate într-un drept al său ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, posibilitatea introducerii plângerii prealabile şi, din momentul în care a luat cunoştinţă, pe orice cale, de existenţa acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7). În evaluarea pe care instanţa judecătorească o va face va ţine seama şi de cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 797 din 27 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 19 octombrie 2007, prin care aceasta a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (7) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi a constatat că textul de lege menţionat este neconstituţional în măsura în care termenul de 6 luni de la data emiterii actului se aplică plângerii prealabile formulate de persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.După ce instanţa judecătorească va fi verificat aspectele mai sus menţionate, urmează a face aplicarea art. 11 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 în privinţa terţului faţă de actul administrativ contestat într-un mod în care să nu îi nege accesul la justiţie, ci, dimpotrivă, să îi garanteze un atare drept consacrat atât la nivel constituţional (art. 21 şi 52 din Constituţie), cât şi convenţional (art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale). Prin urmare, dispoziţiile legale aplicabile litigiului urmează a fi stabilite de instanţa judecătorească în sensul de a da expresie art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Cristian Bunea în Dosarul nr. 481/110/2007 al Curţii de Apel Iaşi – Secţia de contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 martie 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Valentina Bărbăţeanu–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește