DECIZIE nr. 176 din 20 aprilie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 119, 120, art. 164 alin. (1) şi (2), art. 165 alin. (1) şi ale art. 179 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală



Nicolae Popa – preşedinteCostică Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorFlorentina Baltă – procurorMihai Paul Cotta – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (3), art. 127 alin. (1) şi (2) şi art. 128 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002, republicată, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Plas Turo” S.R.L. Râmnicu Vâlcea în Dosarul nr. 7.992/2003 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 164 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, arătând că dispoziţiile criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, iar Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 40/2004, a admis excepţia de neconstituţionalitate cu acest obiect, în această situaţie fiind aplicabil art. 23 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a celorlalte dispoziţii criticate, se apreciază că este neîntemeiată, solicitându-se respingerea acesteia.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 23 octombrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 7.992/2003, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (3), art. 127 alin. (1) şi (2) şi art. 128 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002, republicată, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Plas Turo” – S.R.L. Râmnicu Vâlcea.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, referitor la art. 10 alin. (3) din ordonanţă, că este neconstituţional, întrucât "limitează atribuţiile autorităţii judecătoreşti, încălcându-se dispoziţiile capitolului VI din Constituţie privind Autoritatea judecătorească".Totodată, în memoriul depus la dosar autorul excepţiei consideră că sunt neconstituţionale atât art. 39 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002, republicată, cât şi titlul III al acesteia, întrucât, prin trimiterea la art. 124 din acelaşi act normativ, reglementează o cauţiune de 20% şi pentru măsurile asigurătorii, în felul acesta ajungându-se, prin cumularea tuturor garanţiilor, să se achite o cauţiune exagerată.Un alt text criticat pentru neconstituţionalitate este art. 127 din ordonanţă, care consacră obligaţia depunerii unei cauţiuni egale cu 20% din cuantumul sumei datorate, la unitatea teritorială a trezoreriei statului, o dată cu introducerea contestaţiei la executare. În legătură cu acest text se susţine că "apare nelegal ca această cauţiune să se raporteze la suma datorată (pe care nu o contestă debitorul) […]. Pe de altă parte se consideră că, pentru a-şi îndeplini rolul său, cauţiunea nu trebuie depusă la dispoziţia uneia din părţi, ci la un terţ şi la dispoziţia instanţei".Autorul excepţiei consideră că textele criticate încalcă dispoziţiile art. 15 şi 21 din Constituţie, precum şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Judecătoria Râmnicu Vâlcea, formulându-şi opinia asupra excepţiei, consideră că "art. 10 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 este constituţional”, ţinându-se seama de „importanţa deosebită a colectării taxelor şi impozitelor la stat, mijloc de importanţă primordială în constituirea bugetului de stat”. Totodată, instanţa arată că „există mijloace procedurale de suspendare a executării creanţelor bugetare”.În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) şi art. 128 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002, republicată, referitoare la necesitatea depunerii cauţiunii la înregistrarea contestaţiei, instanţa apreciază că sunt constituţionale, întrucât, „în circuitul societăţilor – persoane juridice, sumele vehiculate sunt foarte mari şi, de asemenea, [neîncasarea] taxelor aferente”, cu consecinţe negative în întreaga economie.Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul apreciază că excepţia este neîntemeiată. Referitor la art. 10 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002, republicată, consideră că acest text nu încalcă prevederile art. 21 din Legea fundamentală, întrucât posibilitatea prevăzută pentru „debitorii bugetari de a exercita o cale de atac administrativ-jurisdicţională împotriva actelor de stabilire a obligaţiilor bugetare nu limitează accesul liber la justiţie, aceştia având posibilitatea de a ataca decizia pronunţată la instanţa competentă de contencios administrativ, iar pe de altă parte, suspendarea obligaţiei de plată condiţionat de depunerea unei garanţii la nivelul sumei contestate nu aduce atingere principiului constituţional menţionat, garanţia fiind instituită în scopul evitării exercitării cu rea-credinţă a căilor de atac”.În ceea ce priveşte critica prevederilor art. 39 şi ale titlului III din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002, republicată, în raport cu dispoziţiile art. 21 din Legea fundamentală, Guvernul arată că aceasta este nefondată. Potrivit argumentării Guvernului, „Reglementarea unei proceduri speciale administrative de înfiinţare şi aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii înaintea începerii procedurii de executare silită, justificată pe necesitatea instituirii cu celeritate a acestor măsuri, în vederea evitării pericolului ca debitorul bugetar să se sustragă de la urmărire sau să se ascundă ori să îşi risipească averea/patrimoniul cu consecinţa diminuării capacităţii de colectare a creanţelor bugetare, nu aduce atingere principiului constituţional al liberului acces la justiţie atât timp cât împotriva actelor administrative prin care se dispun şi se aduc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate face contestaţie la instanţa judecătorească competentă”.În legătură cu critica adusă dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (2) şi art. 128 din ordonanţă se susţine că, în realitate, accesul liber la justiţie nu este îngrădit, "cauţiunea constituind o garanţie în vederea evitării abuzului de drept, exercitarea cu rea-credinţă a contestaţiei la executare determinând tergiversarea soluţionării cauzelor şi, implicit, amânarea realizării creanţelor bugetare".În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Guvernul face referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia "dreptul de acces la o instanţă nu este absolut, statul bucurându-se de o anumită marjă de apreciere, astfel încât limitările aduse să nu atingă acest drept în însăşi substanţa sa, să urmărească un scop legitim şi să păstreze un raport de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scop".De asemenea, Guvernul, în legătură cu constituţionalitatea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002, republicată, invocă şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în sensul că au fost respinse prin mai multe decizii excepţii de neconstituţionalitate având acelaşi obiect.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, îl constituie art. 10 alin. (3), art. 39 şi întregul titlu III intitulat "Măsuri asigurătorii", art. 127 alin. (1) şi (2) şi art. 128 din Ordonanţa Guvernului nr. 61 din 29 august 2002 privind colectarea creanţelor bugetare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 14 august 2003, cu modificările ulterioare.Curtea constată că, ulterior ridicării excepţiei, Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002, cu modificările şi completările ulterioare, a fost abrogată, cu excepţia art. 152, prin art. 200 lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 29 decembrie 2003.Dispoziţiile criticate, în prezent abrogate, au fost, în principiu, reluate în noul act normativ – Codul de procedură fiscală, aprobat prin Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, după cum urmează:– Art. 10 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002, republicată, avea următorul cuprins: „Exercitarea de către plătitori a căilor de atac la organele competente ale creditorilor bugetari, cu privire la stabilirea obligaţiilor bugetare, nu suspendă obligaţia acestora de plată. La cererea debitorului şi ţinând seama de motivele invocate de acesta, autorităţile administraţiei publice, prin organul competent în soluţionarea contestaţiilor, vor dispune suspendarea obligaţiei de plată a creanţelor bugetare, până la soluţionarea contestaţiei, cu constituirea unei garanţii la nivelul sumei contestate.”În cuprinsul art. 179 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură fiscală, dispoziţia de mai sus a fost preluată în următoarea formă: "(1) Introducerea contestaţiei pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.(2) Organul de soluţionare a contestaţiei poate suspenda executarea actului administrativ atacat până la soluţionarea contestaţiei, la cererea temeinic justificată a contestatorului." … – Art. 39 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002, republicată, avea următorul cuprins: „Împotriva actelor prin care se dispun şi se aduc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate face contestaţie în conformitate cu prevederile art. 124.” (Art. 124 se referea la contestaţia împotriva oricărui act de executare silită efectuat cu încălcarea prevederilor ordonanţei de către organele de executare, precum şi în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condiţiile legii.)În cuprinsul art. 119 alin. (10) din Codul de procedură fiscală, dispoziţia de mai sus a fost preluată în aceeaşi formă, astfel: "Împotriva actelor prin care se dispun şi se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate face contestaţie în conformitate cu prevederile art. 162." (Art. 162, la care se face trimitere, se referă la contestaţia împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor codului de către organele de executare, împotriva refuzului acestor organe de a îndeplini un act de executare în condiţiile legii, precum şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de un alt organ jurisdicţional şi dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.)– Titlul III – Măsuri asigurătorii din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002, republicată, în care era inclus şi art. 39 (redat mai sus), reglementa condiţiile în care puteau fi luate măsuri asigurătorii – poprire asiguratorie asupra veniturilor şi/sau sechestrul asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile, proprietatea debitorului.În prezent, potrivit Codului de procedură fiscală, măsurile asigurătorii sunt prevăzute în "Titlul VIII Colectarea creanţelor fiscale", "Capitolul VI – Măsuri asigurătorii", "art. 119 – Poprirea şi sechestrul asigurătoriu" şi "art. 120 – Ridicarea măsurilor asigurătorii", având, în esenţă, acelaşi conţinut cu cel al titlului III din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002, republicată.La alin. (10) al art. 119 din Codul de procedură fiscală sunt preluate dispoziţiile privind posibilitatea contestării măsurilor asigurătorii, făcându-se, în acelaşi timp, trimitere la art. 162 din acelaşi cod privind contestaţia la executarea silită.– Art. 127 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002, republicată, avea următorul cuprins: „(1) Contestaţia la executare se face cu condiţia depunerii numai de către persoanele juridice a unei cauţiuni egale cu 20% din cuantumul sumei datorate, la unitatea teritorială a trezoreriei statului.(2) Dovada privind plata cauţiunii prevăzute la alin. (1) va însoţi în mod obligatoriu contestaţia debitorului, fără de care aceasta nu va putea fi înregistrată." … Aceste dispoziţii au fost preluate în aceeaşi formă de art. 164 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură fiscală.– Art. 128 din Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002, republicată, avea următorul cuprins: „La judecarea contestaţiei instanţa va cita şi organul de executare în a cărui rază teritorială se găsesc bunurile urmărite ori, în cazul executării prin poprire, îşi are sediul sau domiciliul terţul poprit.”Această dispoziţie a fost preluată, de asemenea, în aceeaşi formă în cuprinsul art. 165 alin. (1) din Codul de procedură fiscală.În conformitate cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care a stabilit că în cazul în care, după ridicarea excepţiei, prevederea supusă controlului de constituţionalitate a fost abrogată, Curtea se pronunţă asupra prevederii legale în noua sa redactare, dacă reglementarea abrogată a fost preluată, în principiu, în conţinutul noului act normativ, în cauză Curtea urmând a se pronunţa asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 119, 120, art. 164 alin. (1) şi (2), art. 165 alin. (1) şi ale art. 179 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.Critica de neconstituţionalitate formulată de autorul excepţiei se bazează, în esenţă, pe susţinerea că, potrivit textelor criticate, garanţiile prevăzute sunt exorbitante, iar cauţiunea prevăzută pentru contestaţia la executare, în prezent, de art. 164 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură fiscală se aplică şi în cazul contestării măsurilor asigurătorii, precum şi în cel al solicitării suspendării provizorii a măsurilor asigurătorii. Se susţine că astfel sunt încălcate dispoziţiile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea (întrucât aceste obligaţii revin numai debitorilor persoane juridice), ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, precum şi cele ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, text care se referă la dreptul la un proces echitabil.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 40 din 29 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 16 martie 2004, a constatat că dispoziţiile art. 164 alin. (1), (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt neconstituţionale.În consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 23 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 164 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură fiscală, ridicată în cauză, a devenit inadmisibilă.În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. 119 din Codul de procedură fiscală, Curtea constată că aceasta este în prezent nefondată, întrucât, ca urmare a constatării neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 164 alin. (1), (2) şi (3) din Codul de procedură fiscală, perceperea, la introducerea contestaţiei, a cauţiunii de 20% prevăzute la art. 164 alin. (1) din cod în cazul contestării măsurilor asigurătorii a rămas fără obiect.Referitor la dispoziţiile art. 120 din Codul de procedură fiscală privind ridicarea măsurilor asigurătorii, Curtea reţine că excepţia este neîntemeiată, întrucât textul respectiv nu conţine în sine prevederi de natură să contravină dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei sau celor ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Pentru aceleaşi raţiuni, Curtea reţine ca nefondată şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 165 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, care se referă la citarea de către instanţă a organului de executare în a cărui rază teritorială se găsesc bunurile urmărite ori, în cazul executării prin poprire, îşi are sediul sau domiciliul terţul poprit.În ceea ce priveşte susţinerea că art. 179 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură fiscală [care a preluat, în principiu, dispoziţiile art. 10 alin. (3) din fosta Ordonanţă a Guvernului nr. 61/2002, republicată] „limitează atribuţiile autorităţii judecătoreşti, încălcându-se dispoziţiile capitolului VI din Constituţie privind Autoritatea judecătorească”, Curtea constată că acest text nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei şi nici pe cele ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Mai mult, în legătură cu acest text sunt incidente, după revizuirea Constituţiei, dispoziţiile art. 21 alin. (4) din Constituţie, care prevăd că „jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite”.Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. 119, 120, art. 164 alin. (1) şi (2), precum şi ale art. 165 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 prin deciziile Curţii nr. 118 din 16 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 30 aprilie 2004, şi nr. 129 din 18 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 414 din 10 mai 2004. Prin aceste decizii Curtea a respins ca devenită inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 164 din Codul de procedură fiscală şi ca nefondată excepţia privind celelalte dispoziţii criticate ale Codului de procedură fiscală.Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 164 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Plas Turo” – S.R.L. Râmnicu Vâlcea în Dosarul nr. 7.992/2003 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 119, 120, art. 165 alin. (1) şi ale art. 179 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 aprilie 2004.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Mihai Paul Cotta–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește