DECIZIE nr. 176 din 18 iunie 2002

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147, 246 şi 289 din Codul penal, precum şi ale art. 29 pct. 2 lit. a), art. 361 alin. 1 lit. c) şi ale art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală



Nicolae Popa – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorCristina Nicoara – procurorLaurentiu Cristescu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147, 246 şi 289 din Codul penal, precum şi ale art. 29 pct. 2 lit. a), art. 361 alin. 1 lit. c) şi ale art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Lidia Simona Seceleanu în Dosarul nr. 1.373/2001 al Curţii Supreme de Justiţie – Secţia penală.La apelul nominal răspund autorul excepţiei, Lidia Simona Seceleanu, şi partea, Ioana Jabin, lipsind Pierre Jabin, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Autorul excepţiei ridica direct în faţa Curţii excepţia privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, arătând ca, întrucât procesul penal cuprinde şi faza de urmărire penală, în aceasta faza norma legală criticata nu este operanta, deoarece prevede că sesizarea Curţii Constituţionale se face de instanţele judecătoreşti. Textul de lege se referă exclusiv „la instanţa ca subiect oficial”. Or, controlul de constituţionalitate „nu poate lasă în afară sa o parte a unui proces”, cu atât mai mult faza de urmărire penală în care „se angajează forma maxima a răspunderii juridice, cea penală”. Având în vedere importanţa controlului de constituţionalitate, autorul excepţiei considera ca se impune acceptarea ridicării acesteia şi în faţa Curţii Constituţionale, în spiritul dispoziţiilor art. 144 din Constituţie şi al tratatelor internaţionale la care România este parte.În ceea ce priveşte excepţia ridicată în faţa instanţei judecătoreşti, arata ca organul de urmărire penală a inclus pe lista funcţionarilor publici şi notarul, deşi acesta nu face parte din această categorie. În acest sens prezintă un act provenind de la Agenţia Naţionala a Funcţionarilor Publici. Mai arata ca, potrivit prevederilor art. 72 alin. (3) lit. i) din Constituţie, statutul funcţionarilor publici se stabileşte prin lege organică, cerinţa pe care nu o îndeplineşte Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, singura lege care trebuie avută în vedere la stabilirea calităţii de funcţionar public a notarului. Dispoziţiile art. 147, 246 şi 289 din Codul penal sunt neconstituţionale, deoarece pe baza lor notarul este considerat funcţionar public. Referitor la dispoziţiile art. 29 pct. 2 lit. a), art. 361 alin. 1 lit. c) şi ale art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, arata ca acestea sunt neconstituţionale, deoarece asigura o singura cale de atac împotriva hotărârilor date în procesele penale. Solicita admiterea excepţiilor ridicate.Ioana Jabin, în concluziile sale, lasă soluţionarea excepţiei la aprecierea instanţei constituţionale.Reprezentantul Ministerului Public cere respingerea ca inadmisibila a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, ridicată direct în faţa Curţii, deoarece legea nu prevede posibilitatea ridicării unei excepţii de neconstituţionalitate direct în faţa Curţii Constituţionale, iar pe de altă parte, dispoziţia criticata nu are legătură cu cauza. În ceea ce priveşte excepţia care formează obiectul sesizării adresate Curţii în condiţiile legii, reprezentantul Ministerului Public cere respingerea acesteia ca neîntemeiată. Faptul ca legiuitorul nu a prevăzut între căile de atac împotriva sentinţei penale pronunţate în dosarul de fond şi pe aceea a apelului nu constituie o încălcare a dispoziţiilor constituţionale privind accesul liber la justiţie, deoarece, asa cum este statuat prin art. 125 alin. (3) din Constituţie, „Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege”. Excepţia este, asadar, nefondata, deoarece critica nu priveşte neconstituţionalitatea unor norme legale, ci aplicarea acestora.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 30 ianuarie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 1.373/2001, Curtea Suprema de Justiţie – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147, art. 246 şi 289 din Codul penal, precum şi ale art. 29 pct. 2 lit. a), art. 361 alin. 1 lit. c) şi ale art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Lidia Simona Seceleanu.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenta, ca definirea prin Codul penal a notiunii de funcţionar public contravine dispoziţiilor art. 72 alin. (3) lit. i) din Legea fundamentală, dat fiind ca actul normativ la care face trimitere Constituţia este Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, iar conţinutul notiunii de funcţionar folosită de Codul penal este diferit de cel consacrat prin această lege. Astfel, deşi notarul nu este funcţionar public, în sensul Legii nr. 188/1999, el este caracterizat ca atare în aplicarea Codului penal. Având în vedere atât conţinutul dispoziţiilor art. 150 alin. (1) din Constituţie, cat şi faptul ca reglementarea prevăzută de Codul penal este anterioară Constituţiei din 1991, autorul excepţiei susţine, de asemenea, ca prevederile textelor de lege criticate trebuie considerate ca ieşite din vigoare.În ceea ce priveşte dispoziţiile din Codul de procedură penală, autorul excepţiei susţine ca acestea încalcă egalitatea în drepturi a justiţiabililor, deoarece îi priveaza de o cale de atac pe cei judecati în prima instanţa de către curţile de apel.În încheierea prin care a sesizat Curtea Constituţională instanţa de judecată a formulat opinia ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Considerentele pe care se sprijină instanţa de judecată în susţinerea acestei opinii sunt următoarele:"Constituţia nu defineste notiunile de funcţionar public şi de funcţionar, reglementarea statutului juridic al acestor categorii de persoane fiind atributul legiuitorului. Codul penal, care este o lege organică, defineste notiunile de funcţionar public şi de funcţionar prin dispoziţiile art. 147, în conformitate cu prevederile art. 72 alin. (3) lit. f) din Constituţie. Tot de competenţa exclusiva a legiuitorului tine şi stabilirea infracţiunilor săvârşite de către funcţionarii publici sau funcţionari, asa cum este cazul infracţiunilor prevăzute la art. 246 şi 289 din Codul penal.Totodată dispoziţiile art. 147 din Codul penal nu contravin nici dispoziţiilor art. 72 alin. (3) lit. i) din Constituţie, conform cărora reglementarea statutului funcţionarilor publici se face prin lege organică, deci de către legiuitor, ceea ce s-a realizat de altfel prin Legea nr. 188/1999, care şi ea defineste noţiunea de funcţionar public.Eventualele deosebiri între cele doua reglementări legale nu reprezintă însă o problemă de constituţionalitate, ci una de interpretare şi aplicare a legilor, ce este de atributul instanţelor de judecată.Referitor la considerarea neconstitutionalitatii dispoziţiilor art. 29 pct. 2 lit. a), art. 361 alin. 1 lit. c), ale art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală este de menţionat ca legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedura, precum şi modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. Instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac, atât timp cat ele asigura egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor, nu încalcă principiul constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legilor şi a autorităţilor publice."Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere cu privire la excepţia ridicată.Preşedintele Camerei Deputaţilor considera excepţia de neconstituţionalitate neîntemeiată.În motivarea acestui punct de vedere se arata ca "Prin dispoziţiile Constituţiei nu se realizează definirea nici a notiunii de funcţionar public, nici a celei de funcţionar, aceasta, precum şi statutul acestor categorii de salariaţi fiind de domeniul legii. Sensul acestor notiuni este stabilit în art. 147 din Codul penal şi în Legea nr. 188/1999 care reglementează Statutul funcţionarilor publici, deosebirile dintre aceste doua reglementări nefiind o problemă de constituţionalitate, ci una de interpretare şi aplicare a legilor, ceea ce excede competentei Curţii Constituţionale”.Întrucât constituţionalitatea unei dispoziţii legale nu poate fi examinata prin raportare la o alta dispoziţie legală, ci doar prin raportare la o norma constituţională, "reglementarea răspunderii penale pentru infracţiunile de serviciu, atât pentru funcţionarii publici, cat şi pentru ceilalţi funcţionari, nu poate fi considerată neconstitutionala, câtă vreme cele doua notiuni sunt de nivelul legii. Dispoziţiile art. 147 din Codul penal, care le definesc, nu încalcă nici prevederile art. 72 alin. (3) lit. i) din Constituţie, întrucât Codul penal este o lege organică".Referitor la critica adusă prin excepţia de neconstituţionalitate dispoziţiilor cuprinse în art. 29 pct. 2 lit. a), art. 361 alin. 1 lit. c) şi ale art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, preşedintele Camerei Deputaţilor arata ca "Liberul acces la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte actul de justiţie, considerându-se ca stabilirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti este de competenţa exclusiva a legiuitorului, soluţie ce rezultă din art. 125 alin. (3) din Constituţie, conform căruia lt; lt;Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege. gt; gt; […] Principiul egalităţii în faţa legii nu înseamnă uniformitate, asa încât, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite, tratamentul nu poate fi decât diferit."Guvernul României apreciază, de asemenea, ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.În motivarea acestui punct de vedere se arata ca "susţinerile privind neconstituţionalitatea noţiunilor de funcţionar public şi funcţionar sunt neintemeiate, întrucât acestea nu încalcă o prevedere expresă a Constituţiei. Într-adevăr, cele doua notiuni definite în art. 147 din Codul penal nu sunt de rang constituţional, nici o dispoziţie a Constituţiei necontinand vreo definiţie a acestor notiuni.Reglementarea răspunderii penale pentru infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul, atât pentru funcţionarii publici, cat şi pentru ceilalţi funcţionari, nu poate fi considerată neconstitutionala atâta vreme cat reglementările privitoare la notiunile de funcţionar public şi funcţionar, inclusiv incriminarile care presupun o astfel de calitate a subiectului activ, sunt caracterizate de Constituţie ca ţinând de domeniul legii".Pe de altă parte, se arata în motivarea punctului de vedere al Guvernului, "neconcordanta între art. 147 din Codul penal şi dispoziţiile Legii nr. 188/1999, invocată de autorul excepţiei, nu ridica o problemă de ordin constituţional, ci o problemă de interpretare juridică”.În ceea ce priveşte constituţionalitatea dispoziţiilor art. 29 pct. 2 lit. a), art. 361 alin. 1 lit. c) şi ale art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, Guvernul, întemeindu-se pe jurisprudenta Curţii Constituţionale, considera ca susţinerile autorului excepţiei nu sunt fondate, deoarece prin aceste dispoziţii legale nu se încalcă nici principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi nici principiul liberului acces la justiţie. Astfel, se arata în motivarea punctului de vedere al Guvernului, "În Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în art. 2 din Protocolul nr. 7, se prevede un dublu grad de jurisdicţie şi nu un triplu grad, ca în legislaţia română, statuandu-se ca lt; lt;orice persoană declarata vinovata de o infracţiune de către un tribunal are dreptul sa ceara examinarea declaraţiei de vinovăţie sau a condamnării de către o jurisdicţie superioară. Exercitarea acestui drept, inclusiv motivele pentru care poate fi exercitat, sunt reglementate de lege. gt; gt; Prin urmare, prevederile art. 29 pct. 2 lit. a), art. 361 alin. 1 lit. c) şi ale art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, care stabilesc pentru anumite cauze doua grade de jurisdicţie – judecata în prima instanţa şi judecata în recurs -, îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 2 din Protocolul nr. 7, neputându-se astfel susţine ca ele nu ar fi compatibile cu prevederile Convenţiei europene".Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul judecătorului-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie următoarele dispoziţii legale:Codul penal:– Art. 147: "Prin lt; lt;funcţionar public gt; gt; se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investită, o însărcinare de orice natura, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145.Prin lt; lt;funcţionar gt; gt; se înţelege persoana menţionată în alin. 1, precum şi orice salariat care executa o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat.";– Art. 246: "Fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţa, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.";– Art. 289: "Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţa de a insera unele date sau împrejurări, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.Tentativa se pedepseşte."Codul de procedură penală:– Art. 29: "Curtea Suprema de Justiţie: […]2. ca instanţa de recurs, judeca:a) recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate, în prima instanţa, de curţile de apel şi Curtea Militară de Apel;" … – Art. 361 alin. 1: "Sentinţele pot fi atacate cu apel. Nu pot fi atacate cu apel: […]c) sentinţele pronunţate de curţile de apel şi Curtea Militară de Apel;" … – Art. 385^1:"1 Pot fi atacate cu recurs: […]c) sentinţele pronunţate de curţile de apel şi Curtea Militară de Apel." … Prevederile din Constituţia României, invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor din Codul penal, menţionate mai sus, sunt următoarele:– Art. 72 alin. (3): "Prin lege organică se reglementează: […]f) infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora; […] … i) statutul funcţionarilor publici." … În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor din Codul de procedură penală, menţionate mai sus, au fost invocate, generic, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi prevederile cuprinse în art. 16 (Egalitatea în drepturi), art. 125 (Instanţele judecătoreşti) şi art. 128 (Folosirea căilor de atac) din Constituţia României, fără însă a se motiva încălcarea acestora.Independent de aceasta autorul excepţiei a ridicat direct în faţa Curţii Constituţionale excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, care au următorul cuprins:– Art. 23: "(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţa în vigoare, de care depinde soluţionarea cauzei.(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată. … (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile legale a căror constituţionalitate a fost stabilită potrivit art. 145 alin. (1) din Constituţie sau prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. … (4) Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor; precum şi dovezile necesare. … (5) Pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate judecarea cauzei se suspenda. … (6) Dacă excepţia este inadmisibila, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa o respinge printr-o încheiere motivată, fără a mai sesiza Curtea Constituţională." … Autorul excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în condiţiile mai sus arătate, în motivarea acesteia, deşi nu face o trimitere directa la o dispoziţie constituţională care ar fi incalcata, susţine ca o corecta interpretare a dispoziţiilor art. 144 din Legea fundamentală şi a celor din tratatele internaţionale la care România este parte, implica acceptarea ridicării excepţiei de neconstituţionalitate şi direct în faţa Curţii Constituţionale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata următoarele:Reglementarea prin lege implica definirea de către însăşi autoritatea legiuitoare a termenilor pe care îi foloseşte, cu condiţia sa nu fie vorba de termeni definiţi prin Constituţie, în acest caz legiuitorul având obligaţia sa nu se abata de la sensul termenilor în cauza, stabilit prin Legea fundamentală.Libertatea legiuitorului de a defini notiunile cu care operează în procesul de reglementare poate da naştere la diferenţe în determinarea conţinutului şi a intelesului aceloraşi termeni, în raport cu domeniul reglementat. Faptul poate genera dificultăţi de interpretare cu ocazia aplicării dispoziţiilor legale care conţin notiuni omonime folosite cu sens diferit, dar – în măsura în care nu se abate de la Constituţie – nu este neconstitutional.În cazul noţiunilor de funcţionar public şi de funcţionar, definite la art. 147 din Codul penal, nu se poate retine ca textul de lege menţionat este neconstitutional, deoarece Constituţia nu conţine definiţii ale acestor notiuni, iar din faptul ca prin art. 72 alin. (3) lit. i) stabileşte ca statutul funcţionarilor publici să fie reglementat prin lege organică nu se poate trage concluzia ca definiţiile date în acel act normativ sunt obligatorii pentru înţelegerea şi aplicarea Codului penal.Nu se poate admite nici susţinerea ca prin definirea în Codul penal a notiunii de funcţionar public s-au încălcat dispoziţiile art. 72 alin. (3) lit. i) din Constituţie, deoarece obiectul de reglementare al Codului penal nu îl constituie "statutul funcţionarilor publici", ci stabilirea infracţiunilor, a pedepselor şi a condiţiilor de tragere la răspundere penală a celor care comit infracţiuni.Pe de altă parte, chiar şi în cazul în care s-ar avea în vedere un sens foarte larg al notiunii de "statut al funcţionarilor publici" – în care s-ar cuprinde şi includerea în această categorie a unor persoane, altele decât cele identificate prin acest nume în Legea nr. 188/1999, apte sa comita infracţiuni de serviciu – este de reţinut ca legea penală, prin care se stabilesc elementele constitutive ale infracţiunilor, inclusiv elementele care caracterizează subiectul activ al acestor fapte, este o lege organică, în sensul art. 72 alin. (3) lit. i) din Constituţie, astfel ca nici în acest caz excepţia de neconstituţionalitate a art. 147, 246 şi 289 din Codul penal nu poate fi admisă.Critica textelor din Codul de procedură penală menţionate în sesizarea instanţei este facuta la modul general, fără argumente şi fără referiri concrete la conţinutul prevederilor din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, pe care le invoca. Critica formulată de autorul excepţiei, în sensul că dispoziţiile din Codul de procedură penală la care se referă încalcă egalitatea în drepturi a justiţiabililor prin faptul ca îi priveaza de o cale de atac pe cei judecati în prima instanţa de curţile de apel, este nefondata, dat fiind ca nici Constituţia României şi nici tratatele internaţionale la care România este parte nu prevăd obligativitatea mai multor cai de atac în procesele penale, stabilirea numărului şi a conţinutului acestora fiind, potrivit art. 125 alin. (3) din Legea fundamentală, de competenţa legiuitorului. De asemenea, Curtea retine ca în cadrul procedurii stabilite de legiuitor părţile în proces au aceleaşi drepturi şi obligaţii, fără nici o discriminare.În jurisprudenta sa Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale mai sus menţionate, respingând de fiecare data excepţiile ridicate.Astfel, referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147, 246 şi 289 din Codul penal, prin Decizia nr. 124 din 26 aprilie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 15 august 2001, Curtea a statuat ca "reglementările privitoare la notiunile de funcţionar public şi funcţionar, inclusiv incriminarile care presupun o astfel de calitate a subiectului activ, nu reprezintă o problemă de domeniul jurisdicţiei constituţionale".De asemenea, în ceea ce priveşte neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 29 pct. 2 lit. a), art. 361 alin. 1 lit. c) şi ale art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea a statuat ca liberul acces la justiţie presupune şi accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia. Instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti este de competenţa exclusiva a legiuitorului. Aceasta soluţie decurge din dispoziţiile constituţionale ale art. 125 alin. (3), potrivit cărora "Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege", precum şi din cele ale art. 128, conform cărora, "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".Considerentele din acele decizii îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţa.În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, invocată în timpul dezbaterilor din şedinţa publică a Curţii Constituţionale, aceasta este inadmisibila, deoarece o astfel de procedura contravine atât dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, care prevăd: „Curtea Constituţională. […] hotărăşte asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea legilor şi a ordonanţelor”, dar şi prevederilor art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi ale art. 23 alin. (1), care reiau textul constituţional precizând ca „decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţa în vigoare, de care depinde soluţionarea cauzei”. În jurisprudenta sa Curtea, prin Decizia nr. 212 din 7 decembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 6 martie 2000, a statuat ca „Dispoziţiile art. 144 lit. c) din Constituţie prevăd în mod expres şi limitativ competenţa Curţii Constituţionale în materia controlului concret de constituţionalitate […]”.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1, 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147, 246 şi 289 din Codul penal şi ale art. 29 pct. 2 lit. a), art. 361 alin. 1 lit. c) şi ale art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Lidia Simona Seceleanu în Dosarul nr. 1.373/2001 al Curţii Supreme de Justiţie – Secţia penală.2. Respinge, ca fiind inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 iunie 2002.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Laurentiu Cristescu–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește