DECIZIE nr. 174 din 4 noiembrie 1999

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 13/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 639 din 28 decembrie 1999
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
 Nu exista acte care fac referire la acest act

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 din Codul de procedură penală



Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIoan Muraru – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorIuliana Nedelcu – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Şerban Alexandru Danciu în Dosarul nr. 2.409/1999 al Judecătoriei Buftea.La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, asistat de avocat Viorel Nicolae Spanu, în baza împuternicirii avocatiale depuse la dosar, lipsind Dumitru Preda şi Societatea Comercială "Fulgerul" – S.A. Bragadiru, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul autorului excepţiei de neconstituţionalitate solicita admiterea acesteia, arătând ca dispoziţiile art. 257 din Codul de procedură penală contravin prevederilor constituţionale ale art. 24 privind dreptul la apărare. De asemenea, mai arata ca prin Decizia nr. 24 din 23 februarie 1999 Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 257 din Codul de procedură penală, constatând ca dispoziţia "dacă socoteşte necesar" este neconstitutionala. Totodată invedereaza nerespectarea de către instanţele judecătoreşti a deciziilor Curţii Constituţionale.Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepţiei ca fiind inadmisibila, în baza art. 23 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională pronunţându-se printr-o decizie anterioară asupra conţinutului parţial neconstitutional al acestui text (şi anume, prin Decizia nr. 24 din 23 februarie 1999).CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 28 iunie 1999, pronunţată în Dosarul nr. 2.409/1999, Judecătoria Buftea a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Şerban Alexandru Danciu. În motivarea excepţiei se arata ca aceste prevederi încalcă art. 24 din Constituţie privind dreptul la apărare. În cauza, se susţine în continuare, procurorul nu i-a prezentat inculpatului materialul de urmărire penală, acesta luând cunoştinţa ca a fost trimis în judecata abia în momentul primirii citaţiei de la instanţa de judecată. Or, pe aceasta cale se ajunge la trimiterea în judecata fără ca persoana în cauza sa ştie şi fără sa ia cunoştinţa de invinuirile care i se aduc.Exprimandu-şi opinia asupra excepţiei ridicate, instanţa de fond o considera intemeiata, apreciind ca prezentarea materialului de urmărire penală, ca garanţie a dreptului la apărare al învinuitului în cursul urmăririi penale, trebuie să fie obligatorie şi în situaţia în care aceasta se face de către procuror. Se apreciază ca actuala redactare a dispoziţiilor art. 257 din Codul de procedură penală contravine prevederilor art. 24 din Constituţie şi ale art. 6 din Codul de procedură penală.Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca excepţia este inadmisibila, deoarece prin Decizia nr. 24 din 23 februarie 1999 Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 din Codul de procedură penală, constatandu-se ca dispoziţia "dacă socoteşte necesar" este contrară prevederilor constituţionale care garantează dreptul la apărare.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile autorului excepţiei şi ale procurorului, dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie şi art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Critica de neconstituţionalitate priveşte dispoziţiile art. 257 din Codul de procedură penală, potrivit cărora: "Procurorul, primind dosarul, dacă socoteşte necesar, cheamă pe invinuit şi îi prezintă materialul de urmărire penală potrivit dispoziţiilor art. 250 şi următoarele, care se aplică în mod corespunzător."Autorul excepţiei susţine ca aceste dispoziţii contravin art. 24 din Constituţie, conform căruia dreptul la apărare este garantat în tot cursul procesului, părţile având dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.Asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 din Codul de procedură penală, sub acelaşi aspect ca şi cel existent în cauza de faţa, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 24 din 23 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 1 aprilie 1999, decizie prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate, constatandu-se ca dispoziţia "dacă socoteşte necesar" din art. 257 din Codul de procedură penală este neconstitutionala. În motivarea acelei decizii s-a arătat ca:a) Textul criticat face parte din capitolul consacrat terminării urmăririi penale şi are doua subcapitole: unul dedicat urmăririi fără punerea în mişcare a acţiunii penale, iar celălalt dedicat urmăririi cu acţiunea penală pusă în mişcare.b) Prevederile art. 257 din Codul de procedură penală sunt consecutive art. 255 şi 256, în care se reglementează urmărirea fără punerea în mişcare a acţiunii penale, respectiv finalizarea cercetării penale de către organul de cercetare penală. Astfel, potrivit art. 255 din Codul de procedură penală, dacă nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi organul de cercetare penală constata ca exista invinuit şi ca sunt suficiente probe împotriva lui, procedează la o noua ascultare, aducandu-i la cunoştinţa învinuirea şi intrebandu-l dacă are noi mijloace de apărare.c) În cazul în care invinuitul nu solicita probe noi sau dacă probele propuse nu sunt întemeiate, cercetarea se considera terminată, dosarul urmând a fi înaintat, potrivit art. 256 din Codul de procedură penală, procurorului, cu un referat în care se consemnează rezultatul cercetării şi propunerile ce se impun, precizându-se, dacă este cazul, să se procedeze la trimiterea în judecata. Organul care decide asupra propunerilor făcute este procurorul.d) În conformitate cu art. 257 din Codul de procedură penală, procurorul, primind dosarul, cheamă pe invinuit spre a-i prezenta materialul de urmărire penală, numai dacă socoteşte necesar, ceea ce presupune ca trimiterea în judecata se poate efectua legal şi fără înştiinţarea învinuitului, considerându-se ca aducerea la cunoştinţa a invinuirii de către organul de cercetare penală, în temeiul art. 255 din Codul de procedură penală, ar fi suficienta. Rezultă ca problema constituţionalităţii dispoziţiilor art. 257 din Codul de procedură penală priveşte în fapt obligaţia, iar nu opţiunea, pentru procuror de a-l chema şi el pe invinuit, chiar după ce organul de cercetare penală eventual a făcut-o, pentru a-i prezenta din nou materialul de urmărire penală, fiind evident ca de această dată operaţiunea respectiva nu se efectuează în scopul completării dosarului cu probele cerute de invinuit, ci pentru a i se aduce la cunoştinţa trimiterea sa în judecata prin intermediul rechizitoriului (art. 261 şi 262 din Codul de procedură penală).e) Dispoziţiile art. 257 din Codul de procedură penală, în actuala redactare, contravin prevederilor art. 24 din Constituţie, potrivit cărora dreptul la apărare este garantat în tot cursul procesului, părţile având dreptul să fie asistate de un avocat ales sau numit din oficiu. Într-adevăr, liberul exerciţiu al dreptului de apărare este condiţionat de chemarea învinuitului spre a i se aduce la cunoştinţa materialul probator ce statea la baza invinuirii sale. Organul de cercetare penală este obligat sa procedeze la ascultarea sa (art. 255 din Codul de procedură penală), dar scopul acesteia este completarea dosarului cu eventuale noi probe cerute de către invinuit.f) Terminarea cercetării penale se concretizează într-un referat în care organul de cercetare are numai atributia de a propune procurorului, dacă este cazul, emiterea rechizitoriului şi sesizarea instanţei de judecată. Răspunderea pentru luarea acestor măsuri revine exclusiv procurorului.g) Or, dacă procurorul are numai latitudinea, iar nu şi obligaţia chemării învinuitului, înseamnă ca cel mai important moment al urmăririi penale – trimiterea în judecata – se poate realiza fără ca invinuitul să fie înştiinţat de către procuror despre învinuirea ce i se aduce. În aceste condiţii invinuitul nu are posibilitatea să fie asistat de către un apărător şi nici sa dispună de timpul necesar pentru a-şi pregati apărarea, neavând cunoştinţa de soluţia data de procuror în urma examinării materialului primit de la organul de cercetare penală.h) În raport cu dispoziţiile art. 257 din Codul de procedură penală, s-ar putea considera ca cerinţa textului cu caracter general al art. 6 din Codul de procedură penală este acoperită prin art. 255 din acelaşi cod şi deci o noua ascultare a învinuitului nu ar mai fi necesară înaintea procurorului, ceea ce, potrivit celor de mai sus, ar conduce la încălcarea dreptului constituţional la apărare al oricărei persoane trimise în judecata penală.i) Pe de altă parte, nu trebuie omis nici faptul ca, până la rezoluţia procurorului, după primirea dosarului de la organul de cercetare penală, învinuirea se afla în stare de simpla propunere care se cere validată de către procuror; acesta are însă la dispoziţie şi alte soluţii decât trimiterea în judecata. Este de aceea cu atât mai necesar ca rezolvarea cauzei să se facă după chemarea învinuitului şi după înştiinţarea sa despre punerea în mişcare a acţiunii penale, în prezenta aparatorului sau, care, alături de cel în cauza, poate determina sau influenţa pronunţarea altei soluţii de natura sa excludă trimiterea în instanţa a dosarului (scoaterea de sub urmărire, încetarea urmăririi penale, clasarea etc.).j) Întrucât dispoziţia "dacă socoteşte necesar" din art. 257 al Codului de procedura penală restrânge exercitarea dreptului la apărare, contravenind astfel prevederilor art. 24 din Constituţie, înseamnă ca procurorul, primind dosarul, înainte de a dispune trimiterea în judecata are obligaţia, iar nu latitudinea, de a-l chema pe invinuit spre a-i prezenta materialul de urmărire penală, chiar dacă acesta i-a fost adus la cunoştinţa de către organul de cercetare penală, urmând să fie aplicate în mod corespunzător dispoziţiile art. 250-254 din Codul de procedură penală.Faţa de cele arătate, întrucât Curtea a constatat printr-o decizie anterioară neconstituţionalitatea dispoziţiei legale criticate, aceasta nu mai poate face din nou obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate, operand o cauza de inadmisibilitate, în temeiul art. 23 alin. (3) şi (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, iar în ipoteza în care excepţia este inadmisibila, instanţa judecătorească trebuie să o respingă, pentru acest temei, printr-o încheiere motivată.Se retine ca, în speta, întrucât Decizia nr. 24 din 23 februarie 1999 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la 1 aprilie 1999, aceasta cauza de inadmisibilitate s-a ivit înainte de data de 28 iunie 1999, când s-a pronunţat de către instanţa de judecată încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale. Asa fiind, la acea data instanţa avea posibilitatea să aplice dispoziţiile art. 23 alin. (3) şi (6) din Legea nr. 47/1992, republicată.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca fiind inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 din Codul de procedură penală, ridicată de Şerban Alexandru Danciu în Dosarul nr. 2.409/1999 al Judecătoriei Buftea.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 noiembrie 1999.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Florentina Geangu–––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x