DECIZIE nr. 174 din 12 iunie 2002

cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei Guvernului nr. 39/1999 privind finalizarea procesului de restructurare a Băncii Române de Comerţ Exterior – Bancorex – S.A. şi fuziunea prin absorbire a acestei bănci cu Banca Comercială Română – S.A., cu modificările ulterioare, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 702/2001, în ansamblul sau, precum şi a dispoziţiilor art. 1, 2, 6, 7, 8 şi 9 din aceeaşi ordonanţa



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorPaula C. Pantea – procurorClaudia Miu – magistrat-asistent şefPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 39/1999, cu modificările ulterioare, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 702/2001, excepţie ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a V-a comercială, precum şi de Razvan Liviu Temesan.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 30 aprilie 2002 şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 28 mai 2002 şi apoi pentru data de 29 mai 2002, pentru data de 30 mai 2002, pentru data de 11 iunie 2002 şi, în fine, pentru data de 12 iunie 2002.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 27 iunie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 1.073/2001, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a V-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 39/1999, excepţie ridicată, din oficiu, de instanţa, precum şi de Razvan Liviu Temesan.În motivarea excepţiei instanţa de judecată considera ca dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 39/1999 sunt neconstituţionale, pentru următoarele motive:– Deşi dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 140/1999 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe conţin cerinţa impusa de art. 114 alin. (3) din Constituţie ca ordonanţa criticata pentru neconstituţionalitate să fie supusă aprobării Parlamentului, aceasta nu a fost trimisa spre aprobare până la împlinirea termenului de abilitare şi nici nu a fost aprobată sau respinsă de către Parlament până la data de 27 iunie 2001.Ordonanţa încalcă dispoziţiile art. 107 alin. (3) din Constituţie, deoarece Guvernul a depăşit limitele abilitarii legislative, având în vedere ca art. 1 lit. D pct. 29 din Legea nr. 140/1999 prevede numai luarea unor „măsuri pe linia restructurării unor bănci cu capital de stat”, iar nu şi reglementarea „în materia încetării personalităţii juridice a unor societăţi bancare”. Guvernul nu a reglementat restructurarea unor bănci cu capital de stat, ci a emis norme numai cu privire la o singura societate bancară, şi anume Banca Română de Comerţ Exterior – Bancorex – S.A., care au condus la încetarea personalităţii sale juridice. De asemenea, nu a fost abilitat sa emita acte normative cu caracter individual, care constituie atributul puterii executive, ci numai acte normative cu caracter general, ce constituie prerogative ale autorităţii legiuitoare.– Depasind limitele abilitarii, Guvernul a încălcat dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Constituţie.– Ordonanţa Guvernului nr. 39/1999 încalcă dispoziţiile art. 107 alin. (3) din Constituţie, pentru ca Guvernul nu putea sa reglementeze în materia dreptului procesual civil, nefiind abilitat prin Legea nr. 140/1999. Prin ordonanţa „se instituie o procedură de judecată derogatorie de la cea ordinară şi se atribuie competente extraordinare curţilor de apel”, incalcandu-se astfel dispoziţiile art. 125 din Constituţie.– Aceeaşi ordonanţa contravine şi prevederilor art. 21 din Constituţie, prin "stabilirea obligaţiei reclamantului la consemnarea unei cauţiuni pentru a putea cere suspendarea executării hotărârii privind fuziunea, în condiţii greu de realizat (2% din valoarea însumată a capitalului social al băncilor supuse fuziunii)".Deosebit de motivele invocate de instanţa de judecată, reclamantul Razvan Liviu Temesan a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei Guvernului nr. 39/1999, în ansamblu, precum şi a unor dispoziţii ale acesteia, după cum urmează:– Dispoziţiile art. (1) şi (2) din ordonanţa criticata impun, prin Guvern, voinţa statului, determinând comportamentul acţionarilor Băncii Române de Comerţ Exterior – Bancorex – S.A., în condiţiile în care statul detinea 62% din acţiuni, deşi potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale toţi actionarii sunt egali în drepturi, incalcandu-se astfel prevederile art. 1 alin. (3) şi art. 16 alin. (2) din Constituţie.– Ordonanţa Guvernului nr. 39/1999 stabileşte o alta procedura privind fuziunea prin absorbţie decât cea prevăzută în Legea nr. 31/1990, lege organică, procedura care este în detrimentul celorlalţi acţionari, alţii decât Fondul Proprietăţii de Stat, contravenindu-se astfel dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (1) şi (2) şi art. 20 din Constituţie, cu referire la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.– Condiţionarea, în temeiul art. 8 din ordonanţa, a suspendării executării hotărârilor adunărilor generale extraordinare ale acţionarilor de depunerea unei cauţiuni egale cu 2% din valoarea însumată a capitalului social blocheaza liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. În acest mod au fost incalcate dispoziţiile art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20, art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.– Ordonanţa Guvernului nr. 39/1999, în ansamblul sau, contravine dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din Constituţie, deoarece „proprietarul, reprezentat de stat şi mandatand Fondul Proprietăţii de Stat, având ca instrument legislativ Guvernul şi ordonanţa, […]” a pagubit pe ceilalţi acţionari, „ale căror acţiuni au fost reduse la zero”, procedându-se astfel la o naţionalizare mascată. „În mod indirect, ca o consecinţa a fuziunii prin absorbţie […] statul, prin intermediul Fondului Proprietăţii de Stat, şi-a transferat şi conservat drepturi de proprietate ce se regăsesc în patrimoniul S.C. Banca Comercială Română – S.A. şi în patrimoniul public unde au fost transferate” cu încălcarea prevederilor art. 41 alin. (2) şi art. 1 alin. (3) din Constituţie.– Prevederile art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 39/1999, care stabilesc retragerea autorizaţiei de funcţionare a Băncii Române de Comerţ Exterior – Bancorex – S.A. de către Banca Naţionala a României, încalcă prevederile Legii nr. 33/1991 şi pe cele ale Legii nr. 58/1998, care prevăd ca autorizaţiile se dau şi se retrag de către Banca Naţionala a României, contrar dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Constituţie, deoarece nu se poate susţine ca într-un stat de drept Guvernul, ca organ suprem al administraţiei publice, emite ordonanţe cu nerespectarea Constituţiei şi a procedurilor legale.Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în punctul sau de vedere, înregistrat la Curtea Constituţională sub nr. 3.321 din 26 septembrie 2001, considera ca dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 39/1999 nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 114 alin. (2), deoarece efectele acesteia nu au încetat în ziua următoare implinirii termenului de abilitare, în conformitate cu prevederile art. 114 alin. (3) din Constituţie. Ordonanţa criticata a fost înaintată spre aprobare Parlamentului şi a fost înregistrată la Camera Deputaţilor cu nr. 287 din 10 august 1999, deci anterior implinirii termenului de abilitare. Se apreciază că nu au fost incalcate nici prevederile art. 107 alin. (3) din Constituţie, pentru că nu s-au depăşit limitele stabilite prin prevederile art. 1 lit. D din Legea nr. 140/1999. De asemenea, Guvernul apreciază ca legea de abilitare nu conţine interdicţia, în ceea ce-l priveşte, de a emite ordonanţe cu caracter individual.Guvernul considera totuşi ca Ordonanţa Guvernului nr. 39/1999 este neconstitutionala, întrucât, în primul rând, reglementarea unei proceduri derogatorii de la Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale şi, respectiv, Legea bancară nr. 58/1998, depăşeşte limitele abilitarii. Prin ordonanţa criticata s-au adoptat măsuri cu caracter individual, dar şi cu caracter general, aplicabile într-o chestiune particulară în care statul este interesat, incalcandu-se astfel prevederile art. 16 din Constituţie. Se mai considera ca se încalcă şi prevederile art. 114 alin. (1) din Constituţie (deoarece ordonanţa priveşte domenii care fac obiectul legilor organice – Legea nr. 31/1990 şi Legea nr. 58/1998), precum şi prevederile art. 21 din Constituţie, prin stabilirea „cauţiunii de 2% din valoarea însumată a capitalului social al băncilor supuse fuziunii o dată cu formularea opoziţiei la fuziune, constituie o condiţie prohibitiva în calea exercitării dreptului la acţiune”. În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia Ordonanţa Guvernului nr. 39/1999, în ansamblul sau, contravine dispoziţiilor art. 41 alin. (3) din Constituţie privitoare la exproprierea pentru cauza de utilitate publică, se arata ca aceasta este intemeiata, deoarece art. 21 alin. (2) din ordonanţa „dispune în avans asupra soluţiei pe care BCR – S.A. urma sa o adopte cu privire la patrimoniul preluat prin absorbirea Bancorex şi a faptului ca banca absorbanta va fi fost, practic, expropriata de bunurile mobile corporale şi imobile preluate de la Bancorex, care vor fi trecut în proprietatea statului, fără acordul băncii vizate şi fără respectarea procedurii stabilite de Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publică – lege organică”. Este, de asemenea, intemeiata, în opinia Guvernului, critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 134 din Constituţie, în special a alin. (2) lit. a) privitoare la obligaţia statului de a asigura libertatea comerţului şi protecţia concurentei loiale, prin aceea ca prevederile art. 2, 4, 5, 15 şi 26 permit amestecul nejustificat al statului în activitatea unor societăţi comerciale, persoane juridice de drept privat.În fine, Guvernul apreciază ca fiind inadmisibila excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor ordonanţei menţionate, în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi art. 11 din Constituţie, pentru ca acestea nu au legătură cu cauza.Prin adresa înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 1.338 din 26 martie 2002, Guvernul a înaintat un alt punct de vedere, prin care şi l-a reconsiderat pe cel iniţial, având, în esenta, următorul conţinut:Excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 39/1999 în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (3), art. 11 şi art. 20 alin. (1) din Constituţie este inadmisibila, întrucât aceste articole nu au legătură cu cauza.Excepţia de neconstituţionalitate vizând dispoziţii ale aceluiaşi act normativ în raport cu prevederile art. 16 alin. (2), art. 21, art. 107 alin. (3), art. 114 alin. (3) şi art. 125 din Constituţie este neîntemeiată pentru următoarele motive:1. Nu sunt incalcate prevederile art. 16 alin. (2) din Constituţie, deoarece dispoziţiile criticate nu creează discriminări între cetăţeni pe criteriile enunţate în art. 4 alin. (2) din Constituţie, cat şi în art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.2. Nu au fost incalcate nici prevederile art. 41 alin. (2) din Constituţie, întrucât ele stabilesc egalitate "de ocrotire între titularii dreptului de proprietate privată, iar nu consacrarea propriu-zisa a ocrotirii proprietăţii, care este concretizata în cadrul alin. (1) al art. 41 din Constituţie".3 şi 4. În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 107 alin. (3) şi ale art. 114 alin. (3) din Constituţie, Guvernul îşi menţine punctul de vedere exprimat iniţial.5. Prin stabilirea unei competente speciale în sarcina curţilor de apel nu au fost incalcate prevederile art. 125 alin. (3) din Constituţie, întrucât, potrivit acestui text constituţional, competenţa instanţelor judecătoreşti se stabileşte prin lege. Legiuitorul constituant ori de câte ori se referă la noţiunea de lege are în vedere legea ordinară, al carei domeniu poate face şi obiectul ordonanţelor simple.Guvernul apreciază totuşi ca dispoziţiile art. 8 alin. (1) din ordonanţa criticata încalcă prevederile art. 21 din Constituţie, întrucât "impunerea, prin textul vizat, a consemnarii obligatorii a unei cauţiuni, de către actionarii interesaţi, în cuantum de 2% din valoarea însumată a capitalului social al băncilor supuse fuziunii, pentru a putea solicita suspendarea hotărârii adunării generale a acţionarilor o dată cu formularea opoziţiei la fuziune, constituie o condiţie prohibitiva în calea dreptului la acţiune".Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere exprimate de Guvern, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile autorului excepţiei Razvan Liviu Temesan, ale părţilor prezente, precum şi cele ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie Ordonanţa Guvernului nr. 39/1999 privind finalizarea procesului de restructurare a Băncii Române de Comerţ Exterior – Bancorex – S.A. şi fuziunea prin absorbire a acestei bănci cu Banca Comercială Română – S.A., cu modificările ulterioare, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 702/2001, în ansamblul sau, precum şi dispoziţiile art. 1, 2, 6, 7, 8 şi 9 din aceeaşi ordonanţa.Excepţia de neconstituţionalitate priveşte două categorii de critici, după cum urmează:I. Critici de neconstituţionalitate cu caracter general, care vizează neconstituţionalitatea Ordonanţei Guvernului nr. 39/1999, în ansamblul sau, astfel cum a fost ulterior aprobată şi modificată;II. Critici de neconstituţionalitate a unor dispoziţii cuprinse în actul normativ ce face obiectul controlului.I. Curtea, examinând legitimitatea constituţională a Ordonanţei Guvernului nr. 39/1999, în ansamblul sau, retine ca sunt neintemeiate criticile formulate.1. Astfel, se observa ca prevederile art. 114 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora, "Dacă legea de abilitare o cere, ordonanţele se supun aprobării Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la împlinirea termenului de abilitare. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanţei", au fost respectate de Guvern, deoarece, asa cum rezultă din adresa Cabinetului secretarului general al Camerei Deputaţilor, înregistrată sub nr. 315 din 24 ianuarie 2002, Ordonanţa Guvernului nr. 39/1999 a fost înaintată spre aprobare Parlamentului şi a fost înregistrată la Camera Deputaţilor cu nr. 287 din 10 august 1999, deci anterior implinirii termenului de abilitare prevăzut de art. 1 din Legea nr. 140/1999. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate confunda cerinţa constituţională prevăzută de art. 114 alin. (3), ca ordonanţele să fie supuse spre aprobare Parlamentului, cu însăşi aprobarea ordonanţei de către Parlament. Chiar şi în situaţia în care ordonanţa nu ar fi fost supusă aprobării Parlamentului până la împlinirea termenului de abilitare, acest fapt nu ar constitui un motiv de neconstituţionalitate, ci, conform textului constituţional citat, ar atrage „încetarea efectelor ordonanţei”.2. Este, de asemenea, nefondata şi susţinerea ca Ordonanţa Guvernului nr. 39/1999 a depăşit limitele abilitarii. Prevederea prin care se deleagă dreptul de legiferare în domeniul restructurării băncilor cu capital de stat are o formulare generală, lăsând la aprecierea autorităţii executive adoptarea măsurilor pe care le socoteşte necesare în scopul restructurării băncilor cu capital de stat. Aceasta prevedere conferă Guvernului libertatea sa decidă adoptarea de către reprezentanţii săi în adunările generale ale acţionarilor ca societăţile la care se impune să fie restructurate prin acte juridice care implica încetarea personalităţii lor juridice, cum este şi cazul fuziunii prin absorbţie, iar dacă se constata încetarea de plati faţă de creditori, aceiaşi reprezentanţi să poată sesiza instanţele judecătoreşti pentru declanşarea procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995.3. Cu privire la susţinerea ca Guvernul a fost abilitat sa emita acte normative cu caracter general şi impersonal, în timp ce ordonanţa adoptată are un evident caracter individual, Curtea observa următoarele:De principiu, legiuitorul constituant nu a limitat posibilitatea Parlamentului de a adopta exclusiv legi cu caracter general, stabilind în "Secţiunea a 3-a – Legiferarea", la art. 72, categoriile de legi, şi anume: "Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare", iar la art. 3 alin. (3) din Constituţie, ca unele oraşe pot fi declarate, prin lege, municipii, legea de declarare a unui oraş drept municipiu neavând în acest caz caracter general. Întrucât, potrivit art. 58 alin. (1), "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a tarii", rezultă ca acesta, în virtutea legitimitatii sale, poate adopta legi cu caracter general sau individual. De altfel, se retine ca ordonanţa criticata nu are natura unui act juridic individual. Or, în cazul examinat nu s-au aplicat în concret norme juridice, ci, prin exercitarea dreptului de legiferare delegată, s-au emis norme juridice cu caracter general şi impersonal.4. Cu privire la susţinerea ca prin ordonanţa supusă controlului de neconstituţionalitate au fost depăşite limitele abilitarii, contravenind astfel dispoziţiilor art. 16 alin. (2) şi ale art. 107 alin. (3) din Constituţie, Curtea observa, de asemenea, ca şi aceasta este neîntemeiată. Astfel, prevederile art. 107 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora "Ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi în condiţiile prevăzute de aceasta", au fost respectate de Guvern cu prilejul emiterii Ordonanţei nr. 39/1999, deoarece temeiul acesteia l-a constituit Legea nr. 140 din 22 iulie 1999 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 22 iulie 1999), şi anume art. 1 lit. D pct. 29 din lege, prin care Guvernul este abilitat sa ia „măsuri pe linia restructurării unor bănci cu capital de stat”. Or, astfel cum rezultă din însuşi titlul acestei ordonanţe, scopul emiterii ei a fost „finalizarea procesului de restructurare a Băncii Române de Comerţ Exterior – Bancorex – S.A. şi fuziunea prin absorbire a acestei bănci cu Banca Comercială Română – S.A.”, iar măsurile dispuse de Guvern se încadrează în acelea prevăzute în legea de abilitare menţionată. Atât timp cat ordonanţa a fost emisă în limitele abilitarii conferite prin delegarea legislativă, nu se poate susţine ca ar fi infrante dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Constituţie, care prevăd ca „Nimeni nu este mai presus de lege”.5. Curtea constata că nu este intemeiata nici susţinerea potrivit căreia actul normativ criticat stabileşte o alta procedura privind fuziunea prin absorbţie decât cea prevăzută de Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, procedura care este în detrimentul celorlalţi acţionari decât Fondul Proprietăţii de Stat, deoarece Ordonanţa Guvernului nr. 39/1999 are caracterul unei reglementări speciale, prin raportare la Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale. Legea menţionată nu conţine norme juridice cu privire la procesul de restructurare a societăţilor comerciale bancare şi, prin urmare, Ordonanţa Guvernului nr. 39/1999, prin caracterul sau special, legitimat de abilitarea legislativă, nu contravine dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (1) şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În legătură cu aspectul concordanţei dintre unele dispoziţii din legile în vigoare, Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenta sa ca în situaţia în care totuşi exista anumite conflicte de reglementare, aceasta problema este de competenţa exclusiva a Consiliului Legislativ, a Guvernului şi a Parlamentului, care pot acţiona, în limita atribuţiilor, în vederea inlaturarii contradictiilor şi realizării corelării normative.6. Este nefondata şi critica de neconstituţionalitate potrivit căreia Ordonanţa Guvernului nr. 39/1999, în ansamblul sau, contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi ale art. 41 alin. (2) din Constituţie.Curtea s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii Ordonanţei Guvernului nr. 39/1999, statuand prin Decizia nr. 89 din 9 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 16 august 2000, ca aceasta ordonanţa „nu dispune cu privire la drepturile de creanta ale acţionarilor minoritari ai băncii absorbite, […] dar, în schimb, prevede anularea sau trecerea la datoria publică a unor însemnate datorii ale Băncii Române de Comerţ Exterior – Bancorex – S.A., precum şi acoperirea prin titluri de stat a pierderilor. În consecinţa, satisfacerea creanţelor acţionarilor societăţii bancare absorbite, în măsura în care aceasta aduce în societatea absorbanta un activ patrimonial, se poate realiza conform dispoziţiilor art. 235 din Legea nr. 31/1990, republicată, care prevăd: «Fuziunea sau divizarea are ca efect dizolvarea, fără lichidare, a societăţii care îşi încetează existenta şi transmiterea universala a patrimoniului sau către societatea sau societăţile beneficiare, în starea în care se găseşte la data fuziunii sau divizării, în schimbul atribuirii de acţiuni sau de părţi sociale ale acestora către asociaţii societăţii care încetează şi, eventual, a unei sume în bani, care nu poate depăşi 10% din valoarea nominală a acţiunilor sau a părţilor sociale atribuite»”.În consecinţa, s-a constatat ca dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 39/1999, cu modificările ulterioare, nu contravin prevederilor art. 41 alin. (3) din Constituţie, iar considerentele acelei decizii îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţa, întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale.Deoarece ordonanţa examinata este concordanta cu dispoziţiile art. 41 alin. (3) din Constituţie, rezultă ca ea este emisă cu respectarea principiului statului de drept, consacrat prin dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Constituţie, astfel încât şi sub acest aspect urmează ca excepţia să fie respinsă ca neîntemeiată.II. Critici de neconstituţionalitate a unor dispoziţii cuprinse în actul normativ ce face obiectul controlului:1. Cu privire la susţinerea ca prevederile art. 1 şi 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 39/1999 sunt contrare dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi art. 16 alin. (2) din Constituţie:Prevederile criticate pentru neconstituţionalitate au următorul cuprins:"Art. 1. – Prezenta ordonanţă stabileşte cadrul juridic pentru finalizarea procesului de restructurare a Băncii Române de Comerţ Exterior – Bancorex – S.A. în scopul creşterii gradului de solvabilitate a sistemului bancar, precum şi a credibilitatii interne şi externe a acestuia.Art. 2. – (1) Restructurarea Băncii Române de Comerţ Exterior – Bancorex – S.A. se va finaliza prin fuziunea acesteia cu Banca Comercială Română – S.A.(2) Fondul Proprietăţii de Stat va mandata reprezentanţii săi în adunările generale ale acţionarilor celor două bănci sa voteze fuziunea între Banca Comercială Română – S.A. şi Banca Română de Comerţ Exterior – Bancorex – S.A. şi sa îi imputerniceasca pe administratorii băncilor ce fuzionează sa întocmească proiectul de fuziune." … Aceste prevederi sunt în concordanta cu dispoziţiile art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituţie, potrivit cărora "(2) Statul trebuie să asigure: […]b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară". … Finalizarea procesului de restructurare a Băncii Române de Comerţ Exterior – Bancorex – S.A. şi fuziunea sa prin absorbţie cu Banca Comercială Română – S.A. au fost reglementate tocmai în scopul îndeplinirii obligaţiilor constituţionale impuse statului, în vederea salvgardarii interesului naţional în domeniul financiar şi monetar.2. Susţinerea ca ordonanţa criticata contravine dispoziţiilor art. 107 alin. (3) din Constituţie, pentru ca Guvernul nu a fost abilitat sa reglementeze în domeniul procedurii civile, este nefondata. Curtea retine ca autorul excepţiei a avut în vedere dispoziţiile art. 6-8 din Ordonanţa Guvernului nr. 39/1999, prin care se reglementează cadrul procesual în care se judeca legalitatea hotărârilor adunărilor generale extraordinare ale acţionarilor celor două bănci. Aceste dispoziţii au fost menite sa reglementeze o etapa care a condus la finalizarea procesului de restructurare a Băncii Române de Comerţ Exterior – Bancorex – S.A. şi fuziunea prin absorbţie a acestei bănci cu Banca Comercială Română – S.A. Asa fiind, nu se poate susţine, cu temei, ca în aceasta materie Guvernul a depăşit limitele delegării legislative.Autorii excepţiei susţin ca aceleaşi prevederi instituie o procedură de judecată derogatorie de la cea ordinară, deoarece instituie proceduri extraordinare, precum şi instanţe extraordinare, contravenind astfel dispoziţiilor art. 125 din Constituţie. Curtea retine ca, în realitate, critica se referă doar la conţinutul art. 8 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 39/1999, având următorul cuprins: „Cererile prevăzute la art. 7 [cererea în anulare sau, după caz, opoziţia] sunt de competenţa Curţii de apel şi se judeca de urgenta şi cu precădere.” Dispoziţiile art. 125 din Constituţie prevăd: „(1) Justiţia se realizează prin Curtea Suprema de Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.(2) Este interzisă înfiinţarea de instanţe extraordinare. … (3) Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege." … Curtea Constituţională constata că nu exista contrarietate între dispoziţia criticata şi cea constituţională. Potrivit dispoziţiilor constituţionale, justiţia se realizează prin Curtea Suprema de Justiţie (care, într-o atare situaţie, este instanţa de recurs) şi de curtea de apel (ca instanţa de fond), instanţe judecătoreşti stabilite de lege. Nu se instituie, asadar, o instanţa extraordinară prin dispoziţiile criticate.3. Examinând critica referitoare la dispoziţiile art. 8 alin. (1) din ordonanţa supusă controlului de constituţionalitate, se constată că nici aceasta nu este intemeiata, deoarece instituirea condiţiei de depunere a unei cauţiuni de 2% din valoarea însumată a capitalului social al băncilor supuse fuziunii, pentru a se obţine suspendarea executării hotărârii adunării generale extraordinare a acţionarilor, nu reprezintă o ingradire a accesului la justiţie prevăzut de art. 21 din Constituţie. Astfel, se observa că nu dreptul la acţiune al reclamantului este condiţionat de depunerea cauţiunii, ci doar discutarea cererii sale de suspendare a executării. De asemenea, judecata de urgenta şi cu precădere prevăzută de ordonanţa atât în instanţa de fond, cat şi în recurs, pentru soluţionarea acestor categorii de cereri, reprezintă o măsura de celeritate a soluţionării cauzelor, care nu numai că nu ingradeste accesul liber la justiţie, ci asigura soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil şi asigura premisele unui proces echitabil, ceea ce este în concordanta cu prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Dispoziţiile art. 8. alin. (1) din actul normativ criticat nu sunt contrare nici dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi nici celor ale art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie.4. Nu poate fi primită nici critica de neconstituţionalitate potrivit căreia dispoziţiile art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 39/1999, derogand de la cele ale Legii nr. 58/1998, contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Constituţie.Dispoziţiile art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 39/1999 au următorul cuprins: „(1) Banca Naţionala a României va retrage autorizaţia de funcţionare a Băncii Române de Comerţ Exterior – Bancorex – S.A. pe baza următoarelor documente:– hotărârile adunărilor generale extraordinare ale acţionarilor Băncii Comerciale Române – S.A. şi Băncii Române de Comerţ Exterior – Bancorex – S.A. privind fuziunea;– bilanţul contabil de prefuziune.(2) Hotărârea Băncii Naţionale a României privind retragerea autorizaţiei de funcţionare a Băncii Române de Comerţ Exterior – Bancorex – S.A. se va publică în Monitorul Oficial al României în regim de urgenta şi va intra în vigoare la data fuziunii. În cazul în care, potrivit bilanţului de prefuziune, Banca Română de Comerţ Exterior – Bancorex – S.A. înregistrează un patrimoniu net negativ, hotărârea de retragere a autorizaţiei de funcţionare intră în vigoare la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României." … Examinând critica de neconstituţionalitate, Curtea constata ca, potrivit dispoziţiilor art. 58 alin. (1) din Constituţie, Parlamentul, având competenţa generală de legiferare, poate ca pe calea delegării legislative, prevăzută la art. 114 alin. (1)-(3) din Legea fundamentală, sa abiliteze Guvernul sa reglementeze în domenii care aparţin exclusiv legii ordinare. În ceea ce priveşte conceptul de retragere a autorizaţiei de funcţionare, se retine ca acesta nu este de domeniul rezervat legii organice şi, prin urmare, reglementarea normativa se poate face prin lege ordinară sau prin ordonanţa emisă în baza unei delegari legislative date de Parlament. Totodată, Curtea observa ca Legea bancară nr. 58/1998 a fost adoptată cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţie, dar aceasta nu presupune ca toate dispoziţiile sale conţin reglementări de domeniul legii organice. Astfel, din cuprinsul prevederilor art. 72 alin. (3) din Constituţie şi al celorlalte dispoziţii constituţionale nu rezultă ca reglementările relative la activitatea bancară fac parte din domeniul rezervat legilor organice. Exista însă, fără indoiala, în conţinutul acestei reglementări dispoziţii de domeniul legii organice care atrag deci adoptarea sa cu majoritatea prevăzută de Constituţie pentru o astfel de lege. Aceasta însă nu înseamnă transformarea tuturor dispoziţiilor legii menţionate în prevederi de natura legii organice, deoarece astfel s-ar ajunge, practic, la completarea Constituţiei, care reglementează expres şi limitativ domeniile rezervate acestor categorii de legi. În acelaşi sens s-a pronunţat, în mod constant, Curtea Constituţională, de exemplu prin Decizia nr. 718 din 29 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 31 decembrie 1997.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 1 alin. (3), art. 3 alin. (3), art. 16, art. 21, art. 41 alin. (3), art. 58 alin. (1), art. 72, art. 74, art. 107 alin. (3), art. 114, art. 125, art. 134 alin. (2) lit. b), art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei Guvernului nr. 39/1999 privind finalizarea procesului de restructurare a Băncii Române de Comerţ Exterior – Bancorex – S.A. şi fuziunea prin absorbire a acestei bănci cu Banca Comercială Română – S.A., cu modificările ulterioare, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 702/2001, în ansamblul sau, precum şi a dispoziţiilor art. 1, 2, 6, 7, 8 şi 9 din aceeaşi ordonanţa, excepţie ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a V-a comercială, precum şi de Razvan Liviu Temesan în Dosarul nr. 1.073/2001 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a V-a comercială.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 iunie 2002.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent şef,Claudia MiuOPINIE SEPARATĂÎn opinia noastră, hotărârea adoptată de Curtea Constituţională – cu majoritate de voturi – este susceptibilă de serioase rezerve pe care înţelegem să le infatisam în cele ce urmează.Astfel, în ceea ce ne priveşte, consideram ca Ordonanţa Guvernului nr. 39/1999, în întregul său, contravine art. 16 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „nimeni nu este mai presus de lege”.Fără indoiala, aceasta concluzie nu ar fi posibila în măsura în care s-ar considera ca textul constituţional reprodus îşi limitează incidenţa exclusiv la cetăţeni, asadar la persoanele fizice, ipoteza în care, evident, nu ar avea cum să fie încălcat prin ordonanţa dedusă controlului care se referă la persoane juridice.Formula utilizata de legiuitorul constituţional nu indreptateste, însă limitarea incidentei textului reprodus exclusiv la cetăţeni, rezultat al unei interpretări nejustificat şi excesiv de restrictive, ci trebuie inteleasa ca dând expresie unui principiu de maxima generalitate, acela al legalităţii, care consacra – alături de art. 51 din Legea fundamentală – suprematia legii în toate domeniile şi, desigur, în primul rând, în acela al activităţii de legiferare.Or, recunoaşterea unei atare semnificatii art. 16 alin. (2) din Constituţie impunea constatarea ca Ordonanţa Guvernului nr. 39/1999 îi contravine esenţial.Într-adevăr, potrivit acestei ordonanţe, deşi, formal, hotărârea de reorganizare a Bancorex – S.A. aparţine organelor legal abilitate sa decidă în materie, ea nu exprima opţiunea lor libera, ci constituie o conformare impusa la o soluţie prestabilita în termeni imperativi, asadar, dictata. Se instituie, astfel, imixtiunea statului într-un domeniu sustras, prin reglementările de principiu cuprinse în legile nr. 58/1998 şi nr. 31/1990, intervenţiei sale, procedeu autoritar, în flagrantă contradictie cu principiile statului de drept şi, în primul rând, cu principiul legalităţii.Desigur, legiuitorul – inclusiv cel delegat, recte Guvernul – poate, atunci când particularităţile domeniului – obiect al reglementării – o impun, sa adopte o reglementare derogatorie de la dreptul comun instituit prin lege, fără ca o asemenea opţiune să poată fi calificată ca o încălcare a principiului legalităţii. Trebuie, însă, subliniat ca o poate face, numai în măsura în care reglementarea derogatorie are caracter normativ. Asadar, se poate deroga de la o norma de drept comun printr-o alta norma destinată reglementării unei sfere de relaţii sociale mai restrânse.În speta, însă, reglementarea prevăzută de Ordonanţa Guvernului nr. 39/1999 nu are un obiect generic determinat, ci este destinată a-şi găsi aplicare într-o unica situaţie, având deci caracter individual, ceea ce nu mai permite calificarea sa ca derogatorie, impunând concluzia ca are caracter discriminatoriu.Procedând în aceasta maniera, Guvernul, ca legiuitor delegat, nu a acţionat în limitele mandatului sau, ceea ce i-ar fi permis sa deroge de la dreptul comun, însă, exclusiv pe calea unei reglementări cu caracter normativ, ci, practic, a înlăturat aplicarea unor prevederi legale normative cu caracter general, într-un caz particular, incalcand astfel principiul supremaţiei legii consacrat de art. 16 alin. (2) şi de art. 51 din Constituţie.Viciul înfăţişat afectează Ordonanţa Guvernului nr. 39/1999, în integralitatea sa, ceea ce ar fi impus admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.Judecător,Şerban Viorel Stanoiu––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește