DECIZIE nr. 173 din 4 noiembrie 1999

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 4 din Codul penal şi a dispoziţiilor art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedură penală



Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIoan Muraru – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorIuliana Nedelcu – procurorLaurentiu Cristescu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 4 din Codul penal şi a dispoziţiilor art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mitica Ionita în Dosarul nr. 2.892/1999 al Tribunalului Teleorman – Secţia penală.La apelul nominal a răspuns Centrul de Inginerie Tehnologică Obiective Nucleare – CITON Bucureşti, parte civilă, prin consilier Dumitru Lazar, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul CITON Bucureşti pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, considerând ca prevederile criticate sunt în deplin acord cu dispoziţiile Constituţiei.Reprezentantul Ministerului Public arata ca dispoziţiile art. 215 alin. 4 din Codul penal, care reglementează înşelăciunea prin emiterea de cecuri fără acoperire, sunt considerate de autorul excepţiei ca reglementand înşelăciunea în convenţii. Susţinerea autorului excepţiei se întemeiază, evident, pe o confuzie.Referitor la dispoziţiile art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedură penală, arata ca asupra constituţionalităţii acestora Curtea Constituţională s-a mai pronunţat anterior şi, în consecinţa, pune concluzii de respingere a excepţiei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Tribunalul Teleorman – Secţia penală, prin Încheierea din 3 august 1999, pronunţată în Dosarul nr. 2.892/1999, a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 4 din Codul penal şi ale art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de inculpatul Mitica Ionita, trimis în judecata pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută la art. 215 alin. 4 şi 5 din Codul penal. Prin aceeaşi încheiere s-a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.În motivarea excepţiei autorul arata ca dispoziţiile art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedură penală sunt contrare prevederilor art. 23 alin. (8) din Constituţie, referitoare la prezumţia de nevinovatie, precum şi prevederilor art. 11 alin. 1 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi celor ale art. 6 alin. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la aceeaşi prezumţie de nevinovatie. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 215 alin. 4 din Codul penal, "care reglementează înşelăciunea în convenţii, acestea contravin dispoziţiilor art. 20 din Constituţie, prin nesocotirea art. 11 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice", potrivit căruia "nimeni nu poate fi intemnitat pentru singurul motiv că nu este în măsura să execute o obligaţie contractuală".Exprimandu-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa considera ca aceasta este neîntemeiată.În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.În punctul de vedere al Guvernului se arata, cu privire la art. 215 alin. 4 din Codul penal, ca "acest text se referă la infracţiunea de înşelăciune prin emitere de cecuri fără acoperire şi nu la sancţionarea cu pedeapsa închisorii a neexecutării unei obligaţii contractuale". De aceea invocarea prevederilor art. 11 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice nu are nici un temei. În legătură cu dispoziţiile art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedură penală, care reglementează unul dintre cazurile în care se poate dispune arestarea preventivă a inculpatului, se arata ca acestea nu contravin dispoziţiilor şi principiilor constituţionale. În concluzie, Guvernul arata ca excepţia este neîntemeiată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, retine următoarele:Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie şi art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa să soluţioneze excepţia ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 215 alin. 4 din Codul penal şi dispoziţiile art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedură penală.1. Dispoziţiile art. 215 alin. 4 din Codul penal, considerate de autorul excepţiei ca neconstituţionale, sunt următoarele: "Emiterea unui cec asupra unei instituţii de credit sau unei persoane, ştiind ca pentru valorificarea lui nu exista provizia sau acoperirea necesară, precum şi fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plati înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul arătat în alin. 1, dacă s-a pricinuit o paguba posesorului cecului, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alin. 2". Autorul excepţiei afirma ca aceste dispoziţii reglementează înşelăciunea în convenţii şi ca ele contravin prevederilor art. 20 din Constituţie, prin nesocotirea art. 11 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, care prevede că "Nimeni nu poate fi intemnitat pentru singurul motiv că nu este în măsura să execute o obligaţie contractuală".Referitor la aceasta critica de neconstituţionalitate, Curtea constata mai întâi ca dispoziţiile la care se referă autorul excepţiei nu privesc înşelăciunea în convenţii, astfel cum se arata în motivarea aflată la dosar, ci înşelăciunea prin emiterea de cecuri fără acoperire. Înşelăciunea în convenţii, ca varianta a infracţiunii de înşelăciune, este prevăzută în alin. 3 al art. 215 din Codul penal, în care se arata: "Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în asa fel încât, fără aceasta eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincţiile acolo arătate".Curtea constata ca, inclusiv în cazul în care autorul excepţiei ar fi avut în vedere, în realitate, dispoziţiile alin. 3, iar nu cele ale alin. 4 al art. 215 din Codul penal, ori chiar ambele dispoziţii, critica de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Înşelăciunea, în oricare dintre variantele sale, este o grava infracţiune contra patrimoniului, constând în înşelarea încrederii participanţilor la raporturile juridice patrimoniale, fapt absolut intolerabil în cadrul acestor raporturi juridice. În toate sistemele de drept înşelăciunea sau escrocheria este o faptă incriminata şi sever sancţionată. Nu poate fi confundata infracţiunea de înşelăciune cu neexecutarea unei obligaţii contractuale. De aceea, invocarea dispoziţiilor art. 11 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice privitoare la interzicerea sanctionarii penale a neexecutării unei obligaţii contractuale este total nepertinenta. Sub acest aspect, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.2. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedură penală, Curtea retine ca acest text, cu denumirea marginala "Condiţiile şi cazurile în care se dispune arestarea inculpatului", prevede, printre cazurile în care poate fi luată măsura arestării preventive, la alin. 1 lit. h): "inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, iar lăsarea sa în libertate ar prezenta un pericol pentru ordinea publică". Autorul excepţiei susţine ca aceste dispoziţii ar fi contrare prevederilor art. 23 alin. (8) din Constituţie, potrivit cărora "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată". Sunt invocate, totodată, prevederile art. 11 alin. 1 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, potrivit cărora "Orice persoană acuzata de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal în cursul unui proces public în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării", precum şi cele ale art. 6 alin. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în sensul cărora "Orice persoană acuzata de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită".Din analiza textului considerat ca fiind neconstitutional nu rezultă însă o încălcare a prezumţiei de nevinovatie. Prevăzând, printre cazurile în care poate fi luată măsura arestării preventive, şi pe acela în care, pentru infracţiunea imputată inculpatului, se prevede pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, legea nu îl considera pe inculpat deja vinovat de săvârşirea infracţiunii – lucru care nu este posibil de stabilit decât prin hotărârea judecătorească de condamnare rămasă definitivă -, ci prevede numai o condiţie pentru luarea măsurii arestării preventive a inculpatului. Termenul infracţiune, folosit de legiuitor, are aici semnificatia unei fapte prevăzute de legea penală, care se încadrează într-un anumit text de lege ce o prevede şi o sancţionează, şi nu desemnarea unei infracţiuni a carei existenta sa fi fost constatată printr-o hotărâre de condamnare definitivă. Măsura arestării preventive este o restrangere a libertăţii persoanei, permisă de Constituţie prin art. 49, în scopul bunei desfăşurări a instrucţiei penale, iar condiţia ca fapta imputată inculpatului să fie prevăzută de legea penală, ca infracţiune de o anumită gravitate, reprezintă tocmai o garanţie împotriva luării arbitrare a acestei măsuri.De altfel asupra conformitatii dispoziţiilor art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedură penală cu Constituţia, deşi, sub alte aspecte, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 268 din 18 iunie 1997, rămasă definitivă prin Decizia nr. 709 din 19 decembrie 1997, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 2 aprilie 1998, constatând ca aceste dispoziţii legale sunt constituţionale.Întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, excepţia urmează să fie respinsă.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 1, 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 4 din Codul penal şi a dispoziţiilor art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mitica Ionita în Dosarul nr. 2.892/1999 al Tribunalului Teleorman – Secţia penală.Definitivă.Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 noiembrie 1999.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Laurentiu Cristescu–––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește