DECIZIE nr. 173 din 12 iunie 2002

referitoare la constituţionalitatea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 privind modificarea şi completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, precum şi modificarea şi completarea Legii nr. 18/1991, republicată



Curtea Constituţională a fost sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. a) din Constituţie, la data de 22 mai 2002, de 55 de deputaţi, în vederea declanşării controlului de constituţionalitate asupra Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 privind modificarea şi completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, precum şi modificarea şi completarea Legii nr. 18/1991, republicată.Potrivit tabelului cuprinzând semnăturile autorilor sesizării de neconstituţionalitate, cei 55 de deputaţi sunt următorii: Marin Anton, George Crin Laurentiu Antonescu, Andrei Ioan Chiliman, Viorel-Gheorghe Coifan, Victor Paul Dobre, Ovidiu-Virgil Draganescu, Liviu Iuliu Dragos, Valeriu Gheorghe, Titu-Niculae Gheorghiof, Puiu Hasotti, Anton Ionescu, Ion Luchian, Catalin Micula, Monica Octavia Musca, Gheorghe-Eugen Nicolaescu, Dinu Patriciu, Napoleon Pop, Cornel Popa, Grigore Dorin Popescu, Calin Popescu Tariceanu, Dan Radu Rusanu, Nini Sapunaru, Dan Coriolan Simedru, Cornel Stirbet, Valeriu Stoica, Radu Stroe, Gheorghe Albu, Mihai Baciu, Gheorghe Barbu, Radu Mircea Berceanu, Anca Daniela Boagiu, Emil Boc, Vasile Bran, Costica Canacheu, Ion Cirstoiu, Teodor Cladovan, Sorin Frunzaverde, Paula Maria Ivanescu, Victor Sorin Lepsa, Mircea Man, Alexandru-Liviu Mera, Nicolae Nan, Gheorghe-Liviu Negoita, Bogdan Nicolae Niculescu-Duvaz, Vasile Nistor, Ioan Oltean, Ioan Onisei, Alexandru Peres, Ştefan-Marian Popescu-Bejat, Romeo-Marius Raicu, Alecu Sandu, Alexandru Sassu, Mihai Stanisoara, Mircea Nicu Toader şi Adriean Videanu.Sesizarea a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 2.186 din 22 mai 2002, formând obiectul Dosarului nr. 255A/2002.Prin aceasta sesizare se solicita Curţii Constituţionale să constate ca dispoziţiile Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 privind modificarea şi completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, precum şi modificarea şi completarea Legii nr. 18/1991, republicată, sunt neconstituţionale pentru următoarele motive:I. Dispoziţiile Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 modifica o lege organică, ceea ce contravine art. 114 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia: „Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice”. Guvernul nu îşi poate aroga aceasta prerogativa atâta timp cat nu a existat urgenta sau caz excepţional. În acest sens se arata ca ordonanţa de urgenţă a fost dezbatuta în anul 2002. Regulamentul de aplicare a fost adoptat de Guvern în data de 17 decembrie 2001. Ordonanţa nu a avut nici o aplicare în teritoriu. Asa fiind, nu este posibil ca Guvernul sa reglementeze la nivel de lege şi tot el sa reglementeze modul de aplicare a textului.II. "Potrivit Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001, art. I punctul 7, alin. (1^1), modificat prin Legea de aprobare a ordonanţei de urgenta a Guvernului, art. I, punctul 3, prin art. 6 al Legii nr. 1/2000, în noua formulare, se introduce o discriminare între reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile forestiere şi, respectiv, cele agricole”, în sensul că „la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole se admite proba cu martori, în timp ce la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile forestiere această probă este respinsă”. Se considera ca prin aceasta reglementare s-au creat regimuri juridice distincte şi discriminatorii, ceea ce reprezintă o încălcare a principiului constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii, consacrat prin art. 16 alin. (1) din Constituţie, dat fiind ca în ambele cazuri este vorba de aceeaşi situaţie juridică. De aceea distincţia dintre cele doua tipuri de terenuri este pur tehnica, fără relevanta pe plan juridic. Mai mult decât atât, dispoziţiile legate criticate infrang prevederile art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie, deoarece „eliminarea probei cu martori, în condiţiile în care exproprierea din anii comunismului s-a făcut în maniera violenta şi lipsită de respect faţă de orice forme juridice”, pune cetăţeanul în imposibilitatea de a beneficia de accesul liber la justiţie, iar aceasta piedica în calea recuperării drepturilor în justiţie nu poate fi acceptată.III. "Potrivit Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001, art. I pct. 42, aprobat şi parţial modificat prin Legea de aprobare a ordonanţei de urgenta”, se instituie prin lege „o serie de limitări ale dreptului de dispoziţie, prin acte între vii şi mortis causa asupra dreptului de proprietate redobândit potrivit prevederilor legii”, după cum urmează:1. Prin art. I pct. 42 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 se introduce la art. 28 din Legea nr. 1/2000 alin. (6), conform căruia „în cazul dizolvării formei asociative suprafeţele de teren forestier respective revin în proprietatea statului şi în folosinţă consiliului local respectiv”. Aceasta prevedere încalcă dreptul de proprietate al membrilor formelor asociative respective (composesorate, obsti etc.), drept care este recunoscut şi reconstituit în urma naţionalizarii abuzive realizate de regimul comunist, iar nu „constituit prin gratia legiuitorului de azi, şi de aceea acest legislator nu are dreptul de a restrânge atributele acestui drept de proprietate”. Se susţine ca este vorba de o expropriere care încalcă prevederile art. 41 alin. (3) din Constituţia României, lipsind elementul de utilitate publică, precum şi orice formă de justa şi prealabilă despăgubire. Se considera, de asemenea, ca dispoziţia criticata contravine şi prevederilor art. 41 alin. (1) şi (2) din Constituţie, referitoare la garantarea dreptului de proprietate şi ocrotirea proprietăţii private, precum şi celor ale art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului.2. Prin dispoziţiile art. 28 alin. (7) din Legea nr. 1/2000, introdus prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2001, care condiţioneaza transmiterea mortis causa a dreptului de proprietate de existenta moştenitorilor legali, se încalcă art. 42 din Constituţie, care garantează dreptul la moştenire. De asemenea, se încalcă prevederile art. 41 din Constituţie, întrucât se ingradeste dreptul de dispoziţie al proprietarului în cazul actelor mortis causa.3. Prin Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 se introduce în Legea nr. 1/2000 alin. (8) al art. 28, care prevede că „membrii formelor asociative nu pot instraina propriile cote-părţi unor persoane din afară acestora”. Se considera ca astfel se încalcă art. 41 alin. (1) din Constituţie, prin „restrangerea abuzivă a dreptului de dispoziţie al proprietarului, de această dată în cazul actelor între vii”.IV. Se considera ca pct. 1 al art. I din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2001, prin renunţarea la dispoziţia imperativa „a vechiului amplasament”, contravine art. 41 alin. (1) din Constituţie şi art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificat de România prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 31 mai 1994. Aceasta deoarece „nici o ratiune nu exista pentru a împiedica restituirea terenului funciar atunci când acesta exista. Interpretarea textelor garantand dreptul de proprietate se face prin prisma Rezoluţiei 1.123 din aprilie 1997 a Consiliului Europei”. Se susţine, de asemenea, ca se pot acorda despăgubiri numai în lipsa bunului, când acesta şi-a schimbat destinaţia.V. Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 are caracter retroactiv, deoarece până la apariţia ordonanţei comisiile de fond funciar au aprobat cererile proprietarilor în proporţie de 90% şi o parte din aceştia au fost puşi deja în posesie. Întrucât dreptul de proprietate s-a născut prin aprobarea cererilor de către comisiile judeţene de punere în posesie, revenirea asupra aprobărilor emise ar perturba grav relaţiile de proprietate.VI. Dispoziţiile legale criticate, care fac trimiterea la despăgubiri, contravin prevederilor art. 137 alin. (5) din Constituţie, deoarece nu se indica sursa de finanţare, iar starea economiei face imposibila plata despăgubirilor.VII. Pct. 2 al art. I din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 infrange principiul liberului acces la justiţie. Terenurile forestiere, care au fost ocupate de stat fără nici o lege, deci fără titlu, în absenta unei legi de trecere în proprietatea statului, „nu pot fi nici înscrisuri emise după 1945 care să urmeze preluarea terenurilor forestiere. Înscrisurile datand anterior războiului nu sunt recunoscute de comisiile locale”.VIII. Pct. 6 al art. I din ordonanţa menţionată încalcă dispoziţiile art. 41 alin. (2) din Constituţie, căci, "deşi statul a folosit timp de 60 de ani terenul preluat abuziv", nici o dispoziţie legală nu prevede obligarea sa "la plata despăgubirilor pentru viile, livezile, acumularile de ape, prin investiţiile proprietarului".IX. Pct. 11 "încalcă dreptul de proprietate prin nerecunoasterea dreptului de proprietate în formele existente la data preluării bunului. Reglementarea unor condiţii diferite pentru reconstituirea dreptului de proprietate, altele decât cele care existau în 1945, blocheaza practic posibilitatea retrocedarii".X. Se apreciază ca dispoziţiile art. I pct. 13 alin. (2^4) din legea criticata pentru neconstituţionalitate sunt confuze. "Nu pot fi atribuite terenuri din proprietatea unor comune altor comune. Nu este o lege de improprietarire. Textul va genera conflicte sociale. Dacă statul doreşte să facă improprietariri, o poate face din terenurile proprii…"XI. Autorii considera ca trecerea în proprietatea publică a unor terenuri prin legea de retrocedare, iar nu prin expropriere contravine art. 41 din Constituţie.XII. În fine, se susţine ca dispoziţiile legii criticate infrang principiul egalităţii între cetăţeni, consfintit la art. 4 din Constituţie, acestea fiind redactate "în spiritul luptei de clasa".În concluzie, autorii sesizării solicita să se constate neconstituţionalitatea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 privind modificarea şi completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, precum şi modificarea şi completarea Legii nr. 18/1991, republicată, pentru încălcarea prevederilor art. 139 alin. (4) din Constituţie.În conformitate cu dispoziţiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, sesizarea de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a prezenta în scris punctele lor de vedere.În punctul de vedere al preşedintelui Senatului se arata, în esenta, următoarele:I. Cu privire la susţinerea ca Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 114 alin. (1) din Constituţie:Autorii sesizării confunda regimul constituţional al ordonanţelor Guvernului, reglementat prin dispoziţiile art. 114 din Legea fundamentală, fără sa ţină seama de faptul ca, "pentru ordonanţa de urgenţă, nu se distinge carei categorii de lege – ordinară sau organică – aparţine reglementarea"; cazurile excepţionale au în vedere relaţiile sociale importante care, de regula, aparţin domeniului legii organice, iar în speta urgenta consta în "necesitatea de a stavili de îndată unele efecte aberante ale textelor abrogate, modificate şi completate prin dispoziţiile Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001„.II. Cu privire la critica ce vizează dispoziţiile alin. (1^1) al art. 6 din Legea nr. 1/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 (art. I pct. 3), se arata ca administrarea de probe este admisă de lege în raport cu obiectul probator şi cu cel dovedit, iar „cetăţenii” nu sunt mijloace de proba. În conceptia legii proba cu înscrisuri este obligatorie, pentru ca exista o evidenta „a suprafeţelor forestiere, cadastrale ale acestora, la toate unităţile şi unde exista acte preconcepute, nu se admite proba cu martori, altfel, perturbarea ar fi foarte grava – asa cum a rezultat din precedenta reglementare care admitea orice mijloc de dovada”. Se mai arata ca, de altfel, admisibilitatea unei probe tine de legiferare, iar nu de neconstituţionalitate.III. Cu privire la critica de neconstituţionalitate referitoare la neconstituţionalitatea limitării dreptului de dispoziţie prin acte între vii şi mortis causa:Se considera ca susţinerile autorilor sesizării sunt neintemeiate, deoarece limitele dreptului de dispoziţie, impuse prin lege, sunt date de ratiuni istorice, având în vedere ca fostele forme de coproprietate asupra terenurilor forestiere, care îşi au sorgintea în epoca feudala, "erau depăşite, anacronice şi necompatibile cu modurile moderne de sustinere a activităţii forestiere", motive pentru care astfel de terenuri nu au făcut obiectul reglementării prin Legea nr. 18/1991. Iniţial aceste forme de proprietate au avut ca scop ocrotirea intereselor generale şi curente ale populaţiei din zona, folosinţă fiind perpetuata prin obiceiul locului, şi, prin urmare, se impune să fie reconstituita tot folosinţă. În aceasta lumina, susţinerile autorilor sesizării sunt „antieconomice şi perturbatoare a fondului naţional unic şi de domeniul public al pădurilor”.IV. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate privind modificarea conceptiei vechiului amplasament, se apreciază ca sesizarea nu are în vedere realizarea unor investiţii importante şi variate, cum ar fi sistematizari, amenajări, plantaţii.V. Cu privire la criticile referitoare la caracterul retroactiv al dispoziţiilor criticate:Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 nu are caracter retroactiv, deoarece aceasta „pe fondul reglementării ei este sub condiţie – şi anume sub condiţia aprobării de către Parlament – care o poate respinge sau aproba cu sau fără modificări. Condiţia – ca modalitate a actului juridic – se poate realiza fie extinctiv, fie confirmativ, cu efectele corespunzătoare”.VI. Referitor la critica privind acordarea de despăgubiri:Neindicarea sursei de finanţare pentru despăgubiri nu constituie un motiv de neconstituţionalitate, deoarece "modalităţile de rezolvare, fie în natura, fie în echivalent, se stabilesc prin lege şi se executa conform normelor de executare".Criticile formulate prin sesizare la pct. VII, VIII, IX, X, XI şi XII:Se considera ca toate aceste sustineri reprezintă doar nemultumiri cu privire la modul de legiferare, ceea ce, desigur, nu înseamnă neconstituţionalitate.În punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor se susţin, în esenta, următoarele:I. Referitor la aprecierea autorilor sesizării, în sensul că Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 încalcă dispoziţiile art. 114 alin. (1) din Constituţie, deoarece modifica o lege organică:Prin art. 114 alin. (4) teza întâi din Constituţie legiuitorul constituant care "a abilitat Guvernul sa emita ordonanţe de urgenţă" nu a definit sintagma lt; lt;caz excepţional gt; gt; aplicabilă acestei situaţii, însă Parlamentul şi Curtea Constituţională au competenţa legală sa precizeze cu privire la existenta situaţiei excepţionale care a determinat Guvernul sa adopte o ordonanţa de urgenţă. Prin urmare, Parlamentul poate respinge ordonanţa de urgenţă emisă cu nerespectarea prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţie şi, mai mult, poate, după caz, sa reglementeze prin lege acel domeniu. Se arata ca, în privinta Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001, cele două Camere ale Parlamentului au adoptat Legea pentru aprobarea acestei ordonanţe.Cu privire la domeniul de reglementare al ordonanţelor de urgenta se arata ca, potrivit practicii Curţii Constituţionale, "acestea pot reglementa în domeniul legilor organice, dat fiind cazul excepţional care le justifica, spre deosebire de ordonanţele simple, emise în temeiul unei legi de abilitare, cu respectarea prevederilor art. 114 alin. (1)-(3) din legea fundamentală". Necesitatea modificării urgente a unor prevederi ale Legii nr. 1/2000 a fost impusa de acordurile încheiate de Uniunea Europeană cu statul român, prin care acesta din urma şi-a asumat obligaţia de a finaliza, până la sfârşitul anului în curs, procesul de restituire a proprietăţilor agricole şi forestiere. Modificările introduse în Legea nr. 1/2000 au vizat în principal:– reglementarea situaţiei juridice a terenurilor pe care se afla bazine piscicole, precum şi a terenurilor amenajate ca sere sau plantaţii de hamei în funcţiune, pentru care restituirea se face pe un alt amplasament sau, în condiţiile legii, se acordă despăgubiri;– măsuri pentru protejarea terenurilor agricole care existau în anul 1945, precum şi a celor rezultate ulterior din lucrări de îmbunătăţiri funciare;– reglementarea modalităţilor de constituire a formelor asociative pentru terenurile forestiere;– înscrierea unor prevederi referitoare la cazurile în care terenul de pe vechiul amplasament solicitat are o alta destinaţie decât cea prevăzută în actele de proprietate.Referitor la critica potrivit căreia "nu este posibil ca Guvernul sa reglementeze la nivel de lege şi tot el sa reglementeze modul de aplicare a textului", se arata ca Guvernul poate adopta hotărâri sau ordonanţe potrivit art. 107 alin. (1) din Constituţie. Guvernul are competenţa legislativă numai în temeiul unei legi speciale de abilitare (cu respectarea limitelor şi a condiţiilor prevăzute de aceasta) sau în situaţii excepţionale, potrivit art. 114 alin. (4) din Constituţie.În ceea ce priveşte hotărârile, acestea se emit pentru organizarea executării legilor, în conformitate cu alin. (2) al art. 107 din Legea fundamentală. Potrivit doctrinei de specialitate, hotărârea reprezintă actul prin care Guvernul îşi exercită competenţa constituţională prevăzută la art. 101 alin. (1) din Constituţie privind conducerea generală a administraţiei publice şi intervine în orice domeniu, ramura sau sector de activitate, deoarece Guvernul are o competenţa materială generală.II. Cu privire la critica ce vizează dispoziţiile alin. (1^1) al art. 6 din Legea nr. 1/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 (art. I pct. 3):Referitor la neconstituţionalitatea dispoziţiilor alin. (1^1) al art. 6, se apreciază ca acestea nu contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, care garantează egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. Prin conţinutul lor prevederile acestui articol trebuie interpretate în strânsă legătură cu dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Constituţie, care determina criteriile nediscriminarii. "Principiul egalităţii în drepturi, pe de o parte, înseamnă reglementare unitară şi tratament nediscriminatoriu pentru situaţii identice, iar, pe de altă parte, presupune un drept la diferentiere."Se considera ca dispoziţia legală criticata nu contravine prevederilor art. 21 din Constituţie, care consacra accesul liber la justiţie. În concordanta cu dispoziţiile acestui articol, oricare persoana poate inainta autorităţilor judecătoreşti cereri pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi a intereselor sale legitime. Potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie, procedura de judecată se stabileşte prin lege. Ca urmare, admiterea exclusiva a probelor cu înscrisuri în vederea reconstituirii dreptului de proprietate pentru terenurile forestiere, ca o excepţie de la regula administrării probelor în dreptul civil, constituie un aspect procedural, care nu împiedica accesul liber la justiţie şi nici nu ingradeste exercitarea acestui drept.III. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 28 alin. (6), (7) şi (8) din Legea nr. 1/2000, modificat prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 (art. I pct. 42), în raport cu prevederile art. 41 alin. (1)-(3) din Constituţie:Critica este nefondata deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 41 alin. (1) teza a doua din Constituţie, conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege, iar potrivit dispoziţiilor alin. (6) al aceluiaşi articol, dreptul de proprietate obliga proprietarul la respectarea sarcinilor care îi revin, potrivit legii.Se considera ca, din interpretarea sistematica a prevederilor art. 26 şi ale art. 28 alin. (1) din actul normativ contestat, în vederea administrării şi exploatării terenurilor cu vegetaţie forestieră care au făcut parte din forme asociative de proprietate (de tipul composesorate, obsti de moşneni în devălmăşie, obsti razesesti nedivizate, păduri graniceresti, păduri comunale provenite din păduri graniceresti) restituite foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora, aceştia se vor constitui în asociaţii autorizate. O asemenea reglementare corespunde situaţiei juridice anterioare desproprietaririi.Referitor la susţinerea potrivit căreia "alin. (8) al art. 28… restrânge abuziv dreptul de dispoziţie al proprietarului", se apreciază ca, în realitate, acest atribut al dreptului de proprietate exista, ţinând seama ca proprietarul, care este membru al unei asociaţii constituite în vederea administrării şi exploatării terenurilor cu vegetaţie forestieră, poate să înstrăineze cota sa parte fie către asociaţie, fie către membrii acesteia. Printre cele mai importante obligaţii constituţionale ale statului, prevăzute la art. 134 alin. (2) lit. b) şi e), se numara cele de a proteja interesul public naţional şi de a reface şi ocroti mediul înconjurător, precum şi de a menţine echilibrul ecologic. Având în vedere aceste argumente, legiuitorul, în scopul satisfacerii interesului public general, a reglementat condiţii speciale privind transmiterea cotelor-părţi ale proprietarilor de terenuri cu vegetaţie forestieră, precum şi condiţii cu privire la terenurile cu vegetaţie forestieră aferente formelor asociative care se dizolva.Se mai arata ca, potrivit prevederilor art. 1 paragraful 1 teza întâi din Protocolul adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului, statele pot adopta acele legi pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinţă bunurilor conform interesului general, astfel încât dispoziţiile legale criticate nu contravin acestor norme internaţionale.IV. Privitor la critica dispoziţiilor art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2001, prin care s-a modificat alin. (1) al art. 2 din Legea nr. 1/2000, se arata ca, având în vedere conţinutul acestui alineat, interpretat sistematic cu celelalte prevederi ale legii, nu poate fi primită susţinerea potrivit căreia „abdicarea de la dispoziţia imperativa a lt; lt;vechiului amplasament gt; gt; încalcă dreptul de proprietate”. Reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente constituie unul dintre principiile de baza ale legii. „Astfel, redarea terenurilor agricole sau forestiere, cu respectarea configuraţiei şi a amplasamentului fiecăruia, constituie regula în aceasta materie. Prin excepţie, acolo unde acest lucru nu este posibil, se recurge la soluţii subsidiare, precum acordarea de teren pe alte amplasamente sau, după caz, de despăgubiri băneşti, model utilizat şi în alte state şi recomandat de forurile Uniunii Europene.”Astfel, textul criticat nu contravine nici prevederilor art. 41 alin. (1) din Constituţie şi nici prevederilor art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului, întrucât nu conţine dispoziţii care să aducă atingere dreptului de proprietate.V. Cu privire la critica de neconstituţionalitate bazată pe caracterul retroactiv al legii, se apreciază ca dispoziţiile legale criticate nu imprima un caracter retroactiv acestor reglementări, în sensul dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie. Este de observat ca cele mai multe modificări au caracterul unei interpretări general-obligatorii, modificări aduse pentru a stavili conflictele de interpretare produse sau posibile, iar completările urmăresc acoperirea unor situaţii nereglementate legal şi sunt aplicabile numai pentru viitor.VI. Cu privire la critica referitoare la acordarea de despăgubiri, se arata ca din analiza criticii formulate rezultă ca autorii sesizării nu indica textul de lege care ar contraveni dispoziţiilor art. 137 alin. (5) din Constituţie şi, de altfel, nici nu motiveaza susţinerea, ceea ce este contrar prevederilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată. Totuşi, luând în considerare ca în lege a fost prevăzută, ca excepţie, acordarea de despăgubiri acolo unde nu va fi posibila reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente, preşedintele Camerei Deputaţilor a considerat ca este cazul sa răspundă pe fond şi acestei obiecţii. Potrivit alin. (5) al art. 137 din legea fundamentală, „Nici o cheltuiala bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare”. În acest sens, prin art. 40 din Legea nr. 1/2000, astfel cum a fost modificată şi completată, a fost abilitat Guvernul, responsabil cu administrarea resurselor financiare ale statului, sa stabilească, prin hotărâre, sursele financiare şi modalităţile de plată către foştii proprietari, motiv pentru care acest punct din sesizarea de neconstituţionalitate nu este întemeiat.VII. În ceea ce priveşte critica vizând dispoziţiile cuprinse la pct. 2 al art. I din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2001, se susţine ca modificările aduse de acest text nu prezintă nici o relevanta juridică faţă de principiul constituţional al accesului liber la justiţie, nefiind concludent în soluţionarea obiectiei.VIII. Cu referire la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor pct. 6 al art. I din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001, se susţine ca dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 1/2000, modificate prin art. I pct. 6 din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001, prevăd recuperarea de la noii proprietari a contravalorii investiţiilor functionale neamortizate integral, dacă acestora li s-au retrocedat terenuri cu asemenea investiţii. Aceasta dispoziţie nu contravine principiului constituţional al protecţiei proprietăţii private, deoarece din interpretarea sistematica a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) teza a doua, corelate cu prevederile art. 41 alin. (2) teza întâi şi ale alin. (6) din Legea fundamentală, rezultă ca proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular, ca limitele şi conţinutul dreptului de proprietate obliga la respectarea sarcinilor care, potrivit legii, revin proprietarului. Examinând dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 1/2000, astfel cum au fost modificate prin menţionată ordonanţa de urgenţă a Guvernului, rezultă ca achitarea contravalorii investiţiilor se face dacă sunt îndeplinite doua condiţii cumulative: existenta unei investiţii functionale şi neamortizarea investiţiei. Statul, care are obligaţia de a respecta îndatoririle înscrise în art. 134 alin. (2) din Constituţie, a urmărit crearea unor situaţii juridice echitabile, nediscriminatorii, care, pe de o parte, sa nu conducă la imbogatirea fără just temei a proprietarilor repuşi în drept şi, pe de altă parte, să asigure amortizarea investiţiei functionale efectuate.IX. Referitor la critica formulată la pct. 11 se arata ca din analiza dispoziţiilor pct. 11 al art. I din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 rezultă ca în cadrul acestuia se modifica alin. (1) al art. 26 din Legea nr. 1/2000, în sensul eliberării către fostele forme asociative de proprietate asupra terenurilor cu vegetaţie forestieră a unui singur titlu de proprietate. Aceste dispoziţii nu sunt contrare prevederilor art. 41 din Constituţie, dar nici nu sunt concludente în soluţionarea sesizării.X. Cu privire la critica de neconstituţionalitate formulată la pct X preşedintele Camerei Deputaţilor considera ca autorii acesteia nu invoca textele constituţionale incalcate, ceea ce contravine prevederilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată. Potrivit dispoziţiilor acestui articol, orice sesizare trebuie motivată. Având în vedere caracterul imperativ al textului, încălcarea prevederilor sale are drept consecinţa imposibilitatea exercitării controlului de constituţionalitate. În acest sens este şi practica jurisdicţională a Curţii Constituţionale, după cum rezultă din Decizia nr. 392/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 4 noiembrie 1997.În punctul de vedere al Guvernului se susţin, în esenta, următoarele:I. Cu privire la susţinerea ca Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 114 alin. (1) din Constituţie, se arata ca modificarea Legii nr. 1/2000, lege organică, printr-o ordonanţa de urgenţă nu contravine prevederilor constituţionale ale art. 114 alin. (1), întrucât aceasta restrictie de reglementare se referă doar la „ordonanţele simple”, or, obiectul criticii de neconstituţionalitate îl formează o ordonanţa de urgenţă. În acest sens este invocată şi jurisprudenta Curţii Constituţionale. În ceea ce priveşte cazul excepţional care a motivat adoptarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001, se apreciază ca acesta se justifica prin necesitatea adoptării unor soluţii legislative noi, care să asigure urgentarea procesului de reconstituire şi de constituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor, proces care, început cu peste 10 ani în urma, a cunoscut numeroase distorsiuni şi întârzieri ce au dovedit caracterul incomplet şi inadecvat realitatilor economico-sociale al reglementării din acest domeniu.II. Cu privire la critica de neconstituţionalitate ce vizează dispoziţiile alin. (1^1) al art. 6 din Legea nr. 1/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 (art. I pct. 3), se susţine ca aceste dispoziţii nu stabilesc privilegii sau discriminări pe criteriile prevăzute la art. 4 alin. (2) din Constituţie şi, prin urmare, nu sunt contrare principiului egalităţii în drepturi. „Acest principiu constituţional nu exclude posibilitatea ca legiuitorul sa adopte soluţii diferite pentru situaţii distincte, în măsura în care aceste prevederi sunt aplicabile, fără discriminare, tuturor subiectelor de drept în aceeaşi situaţie.” În acest sens este invocată şi jurisprudenta Curţii Constituţionale.III. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28 alin. (6), (7) şi (8) din Legea nr. 1/2000, modificat prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 (art. I pct. 42), se apreciază ca art. 28 alin. (6), (7) şi (8) din Legea nr. 1/2000, asa cum a fost modificat prin art. I pct. 42 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2001, şi art. I pct. 15 din legea pentru aprobarea acesteia nu încalcă dreptul de proprietate şi nici dreptul la moştenire. Se susţine ca la evaluarea situaţiei formelor asociative la care se referă Legea nr. 1/2000 trebuie să se ţină seama de statutul lor special, pentru ca terenurile deţinute în proprietatea indiviză a colectivităţilor locale erau exploatate de aceştia cu respectarea unor drepturi şi obligaţii specifice. În prezent dreptul de proprietate al membrilor acestor forme asociative, astfel cum a fost reconstituit, exista numai în conţinutul şi limitele stabilite de acest act normativ, în acord cu dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Constituţie. Astfel art. 27 din Legea nr. 1/2000, în forma sa iniţială, releva intenţia legiuitorului de a retroceda terenurile membrilor fostelor asociaţii sau moştenitorilor acestora, cu respectarea drepturilor şi obligaţiilor pe care aceştia le aveau şi înainte de exproprierea terenurilor. În plus, potrivit art. 28 alin. (1) din aceeaşi lege, tot în forma iniţială, persoanele îndreptăţite urmau să se constituie, în baza aceleiaşi legi, în formele asociative iniţiale. În acest sens se face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 237/1999.Este nefondata şi critica privind inadmisibilitatea indiviziunii forţate şi perpetue, deoarece ar reprezenta o ingradire nejustificată a dreptului de proprietate sau a celui de moştenire, întrucât este vorba doar de o alta modalitate de exercitare a lor, dat fiind caracterul special al formei de proprietate la care se referă textul.Se mai arata ca persoanele care dobândesc, prin reconstituire sau constituire, dreptul de proprietate asupra terenurilor nu pot invoca garantarea constituţională a acestui drept câtă vreme ei nu sunt titulari ai dreptului şi deci nu poate fi vorba de o expropriere care să încalce dispoziţiile art. 41 alin. (3) din Constituţie. În acest sens este invocată şi jurisprudenta Curţii Constituţionale.IV. Privitor la critica dispoziţiilor art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 se arata ca susţinerea autorilor sesizării este nefondata, deoarece din conţinutul textului criticat rezultă faptul ca regula o reprezintă reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente, doar în cazul în care terenurile nu sunt libere se recurge la celelalte mijloace puse la dispoziţie de lege. Pe de altă parte, persoana care solicită reconstituirea dreptului de proprietate nu are calitatea de titular al acestui drept în momentul depunerii cererii de reconstituire şi, pe cale de consecinţa, nu pot fi invocate dispoziţiile constituţionale privind ocrotirea proprietăţii câtă vreme calitatea de proprietar nu exista, aceasta urmând să se nasca ulterior, după aplicarea legii.V. În ceea ce priveşte critica referitoare la caracterul retroactiv al Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001, se considera ca dispoziţiile cuprinse în acest act normativ nu încalcă principiul neretroactivitatii legii, deoarece acestea urmează să se aplice unor raporturi juridice care se afla în desfăşurare.VI. Referitor la critica privind acordarea de despăgubiri, critica, raportată la dispoziţiile art. 137 alin. (5) din Constituţie, prin aceea că nu se indica sursa de finanţare, este nefondata, deoarece la art. 40 din Legea nr. 1/2000, modificat prin art. I pct. 49 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2001, se prevede faptul ca prin hotărâre a Guvernului se vor stabili sursele financiare şi modalităţile de plată către foştii proprietari.VII. În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. I pct. 2 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2001, se considera că nu poate fi stabilită nici o legătură între prevederile cuprinse la articolul criticat şi cele ale art. 21 din Constituţie, privind accesul liber la justiţie, critica fiind, sub acest aspect, nefondata.Cu privire la pct. VIII, IX, X şi XI din sesizare, se apreciază ca aceste sustineri sunt confuz redactate, nerezultand cu claritate în ce fel sunt incalcate prevederile Constituţiei, controlul de constituţionalitate neputând fi, astfel, exercitat.În final Guvernul considera ca dispoziţiile art. I pct. 7 din ordonanţa de urgenţă, modificate prin art. I pct. 3 din Legea de aprobare, nu încalcă art. 4 din Constituţie, întrucât prin aceste dispoziţii nu se stabilesc privilegii sau discriminări ale cetăţenilor pe criteriile prevăzute în aceste prevederi constituţionale.CURTEA,examinând sesizarea de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 privind modificarea şi completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, precum şi modificarea şi completarea Legii nr. 18/1991, republicată, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, retine următoarele:Curtea a fost legal sesizată şi este competenţa să se pronunţe asupra sesizării de neconstituţionalitate.Potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 2, 12 şi 17 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională exercita controlul de constituţionalitate asupra legilor înainte de promulgarea acestora, la sesizarea unor subiecte expres şi limitativ determinate, printre care figurează şi un număr de cel puţin 50 de deputaţi.Prin sesizare sunt vizate trei categorii de aspecte, după cum urmează:I. Încălcarea dispoziţiilor constituţionale prevăzute la art. 114 alin. (1) din Constituţie, referitoare la delegarea legislativă, prin adoptarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 privind modificarea şi completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legi nr. 169/1997, precum şi modificarea şi completarea Legii nr. 18/1991, republicată.II. Neconstituţionalitatea unor dispoziţii originare ale Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 sau a unor modificări şi completări ale acesteia, cuprinse în Legea de aprobare a ordonanţei.III. Formulari generale, prin care, de exemplu, se enunta doar ca Legea de aprobare a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 este contrară dispoziţiilor art. 139 alin. (4) din Constituţie.Examinând aceste categorii de critici, Curtea constata:I. Cu privire la critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 114 alin. (1) din Constituţie prin adoptarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001, care reglementează în domeniul rezervat legilor organice:Analizând dispoziţiile art. 114 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice", Curtea observa ca adoptarea de către Guvern a ordonanţelor de urgenta nu este reglementată de aceste dispoziţii, ci de cele ale alin. (4) al aceluiaşi articol. Asadar interdicţia constituţională prevăzută la alin. (1) al art. 114 din Constituţie nu se aplică şi ordonanţelor de urgenta. Prevederile alin. (4) al art. 114 din Constituţie nu instituie restrictii cu privire la domeniile în care pot fi emise ordonanţe de urgenţă.Autorii sesizării susţin, de asemenea, ca Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 este neconstitutionala, întrucât la data adoptării sale nu au existat cazul excepţional şi urgenta, elemente necesare pentru emiterea unei ordonanţe de urgenţă. În sprijinul acestei afirmaţii se aduc şi unele argumente cu caracter politic, exprimand, tot astfel, unele temeri sau rezerve privind consecinţele situaţiei semnalate. Asa, de pilda, se afirma ca scopul ordonanţei a fost acela de „a bloca retrocedarea proprietăţii funciare”, ca „ordonanţa nu a avut nici o aplicare în teritoriu” şi, în fine, ca, „dacă legea este promulgată, Regulamentul va trebui modificat din nou. Retrocedarea va fi mult intarziata cu consecinţe grave asupra fondului forestier”.În conformitate cu dispoziţiile art. 114 alin. (4) din Constituţie, "În cazuri excepţionale, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă. Acestea intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la Parlament. Dacă Parlamentul nu se afla în sesiune, el se convoacă în mod obligatoriu".Potrivit acestor dispoziţii constituţionale ordonanţa de urgenţă trebuie să îndeplinească, cumulativ, doua condiţii, şi anume să fie emisă în cazuri excepţionale, iar măsurile adoptate să prezinte caracter de urgenta. Conţinutul notiunii de caz excepţional nu este precizat expres de Constituţie, însă în jurisprudenta sa Curtea a statuat în mod constant ca "Prin cazuri excepţionale, în sensul art. 114 alin. (4) din Constituţie, se înţelege acele situaţii care nu se pot încadra în cele avute în vedere expres de lege. În consecinţa, dacă legiuitorul nu a instituit o norma specifică unei circumstanţe excepţionale, ar fi contrar insesi voinţei acestuia, ca regulile existente să fie aplicate cazurilor excepţionale la care se referă art. 114 alin. (4) din Constituţie. Având în vedere acestea, interesul public lezat de caracterul anormal şi excesiv al cazurilor excepţionale justifica intervenţia Guvernului pe calea ordonanţei de urgenta, în temeiul art. 114 alin. (4) din Constituţie. De aceea, o astfel de măsura se poate fundamenta numai pe necesitatea şi urgenta reglementării unei situaţii care, datorită circumstanţelor sale excepţionale, impune adoptarea de soluţii imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public" (Decizia nr. 65 din 20 iunie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 28 iunie 1995). Tot astfel Curtea Constituţională a subliniat caracterul obiectiv al cazului excepţional, în sensul că existenta sa "nu depinde de voinţa Guvernului, care, în asemenea împrejurări, este constrâns sa reactioneze prompt pentru apărarea unui interes public, pe calea ordonanţei de urgenta", ci depinde de existenta unor împrejurări care să justifice cazul excepţional, iar urgenta reglementării trebuie să rezulte din Nota de fundamentare a ordonanţei de urgenta sau din justificările prezentate de Guvern la dezbaterile parlamentare privind proiectul de lege pentru aprobarea ordonanţei de urgenta (Decizia nr. 83 din 19 mai 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 8 iunie 1998).Consecventa jurisprudenţei sale, Curtea, examinând Nota de fundamentare a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001, constata ca Guvernul a avut în vedere faptul ca în procesul de aplicare a Legii nr. 1/2000 „s-au constatat deficiente şi disfunctionalitati care s-au reflectat în realizarile obţinute” şi ca se impune „urgentarea realizării măsurilor privind retrocedarea terenurilor agricole şi a celor forestiere persoanelor fizice şi persoanelor juridice îndreptăţite”. Asa cum rezultă din stenograma dezbaterilor asupra proiectului Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001, în Plenul Camerei Deputaţilor (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 30 din 16 martie 2002), unii dintre deputaţii care au participat la dezbaterea şi adoptarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 s-au referit la faptul ca aceasta ordonanţa a avut menirea „sa deblocheze” aplicarea Legii nr. 1/2000, corectand sau completand în acest scop unele prevederi ale acestei legi.În punctul de vedere transmis Curţii Constituţionale preşedintele Senatului considera ca urgenta care a determinat emiterea ordonanţei consta în "necesitatea de a stavili de îndată unele efecte aberante ale textelor abrogate, modificate şi completate prin Ordonanţa de urgenta nr. 102/2001„.În aceeaşi ordine de idei, în punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor se arata următoarele: "Potrivit acordurilor încheiate cu Uniunea Europeană, statul român şi-a asumat obligaţia de a finaliza, până la sfârşitul anului în curs, procesul de restituire a proprietăţilor agricole şi forestiere. Având în vedere acest aspect şi materialul documentar care a stat la baza emiterii Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001, rezultă necesitatea modificării, fără întârziere, a acelor prevederi ale Legii nr. 1/2000 care au condus la o aplicare neunitara a reglementărilor conţinute”.În fine, Guvernul, referindu-se la acelaşi aspect, arata ca, "În ceea ce priveşte cazul excepţional care a impus emiterea Ordonanţei de urgenta nr. 102/2001„, acesta consta „în necesitatea adoptării unor soluţii legislative noi, care să asigure urgentarea procesului de reconstituire şi de constituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor, proces care, început cu peste 10 ani în urma, a cunoscut numeroase distorsiuni şi întârzieri ce au dovedit caracterul incomplet şi inadecvat realitatilor economico-sociale al reglementărilor din acest domeniu”.Având în vedere toate aceste argumente, Curtea Constituţională constata ca împrejurările concrete avute în vedere de initiatorul Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 reprezentau un „caz excepţional”, care impunea măsuri cu caracter de urgenta, în scopul finalizarii procesului de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi forestiere. Curtea Constituţională observa, de asemenea, ca aprecierea interesului public nu trebuie facuta în raport cu data dezbaterii în Parlament a proiectului legii de aprobare a ordonanţei de urgenta, ci cu data emiterii acesteia.Astfel fiind, Curtea constata ca Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor art. 114 alin. (4) din Constituţie.II. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a unor dispoziţii din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001, Curtea retine următoarele:1. Referitor la constituţionalitatea art. I pct. 3 din Legea de aprobare a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001:Art. I pct. 3 din lege prevede "La articolul I punctul 7, alineatul (1^1) al articolului 6 (din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2001) va avea următorul cuprins:lt; lt;(1^1) La reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile forestiere este admisă numai proba cu înscrisuri: acte de proprietate, carte funciară, cadastru, cererile de înscriere în cooperativa agricolă de producţie, registrul agricol, evidentele cooperativei agricole de producţie, ale amenajamentelor silvice şi pastorale, precum şi alte înscrisuri, cu data certa din perioada respectiva. gt; gt;"Autorii sesizării critica noua forma a alin. (1^1) al articolului 6 din Legea nr. 1/2000, redata mai sus, care a introdus prevederea ca la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere este admisă numai proba cu înscrisuri, cu data certa, din perioada respectiva, considerând ca prin aceasta prevedere „se introduce o discriminare între reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile forestiere şi, respectiv, cele agricole”, în sensul că, în timp ce la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile agricole se admite proba cu martori, în cazul reconstituirii dreptului de proprietate pentru terenurile forestiere această probă este respinsă. În opinia autorilor sesizării aceasta dispoziţie legală încalcă atât prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii, cat şi pe cele ale art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie.Examinând aceasta critica, Curtea constata ca reglementarea sistemului probator, inclusiv ierarhizarea probelor şi raporturilor dintre ele, este atributul exclusiv al legiuitorului.Pe de altă parte, Curtea nu poate retine nici infrangerea principiului constituţional al egalităţii cetăţenilor. Cele doua ipoteze ale reconstituirii dreptului de proprietate nu vizează situaţii identice, deoarece exista numeroase şi importante diferenţe între regimul juridic al terenurilor agricole şi al celor forestiere (de exemplu: modul în care au intrat în patrimoniul statului sau, după caz, în proprietatea fostelor cooperative agricole de producţie, persoanele cărora le-au putut aparţine anterior şi, ca urmare, cu privire la beneficiarii reconstituirii, particularităţile economice şi sociale ale terenurilor etc.). Astfel terenurile agricole au intrat, cu sau fără titlu, în proprietatea statului sau a cooperativelor de producţie, iar ulterior, în decursul timpului, unele dintre acestea au făcut obiectul unor schimburi impuse de acte de comasare, au fost transmise în administrarea unor unităţi de stat sau în folosinţă unor organizaţii obşteşti ori a unor unităţi cooperatiste; o parte dintre aceste terenuri şi-au schimbat de-a lungul timpului categoria de folosinţă, de exemplu: prin includerea în perimetrul construibil al localităţilor şi atribuirea lor pentru construcţii civile sau industriale; altele au făcut obiectul unor importante investiţii etc. Aceasta stare de fapt, existenta la momentul adoptării Legii fondului funciar nr. 18/1991, a impus ca pentru reconstituirea dreptului de proprietate să se prevadă printre mijloacele de proba şi proba cu martori, tocmai în scopul identificarii suprafeţelor de teren şi a foştilor proprietari. Or, dispoziţia criticata vizează o alta situaţie, aceea a reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere.Curtea Constituţională a stabilit, de altfel, printr-o jurisprudenta constanta, ca legiuitorul este îndreptăţit sa adopte soluţii diferite pentru situaţii ce se deosebesc între ele, în măsura în care prevederile legale se aplică, fără nici o discriminare, tuturor celor aflaţi în aceeaşi situaţie. Astfel, prin Decizia nr. 104 din 31 octombrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 26 februarie 1996, s-a statuat ca: "principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor implica un tratament egal pentru situaţii identice sau similare şi nicidecum acelaşi tratament pentru situaţii diferite. Uniformitatea este, de aceea, contrară egalităţii în drepturi, care implica dreptul la diferentiere pentru situaţii care, prin natura lor nu sunt identice."2. Referitor la constituţionalitatea art. I pct. 42 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2001, prin care la art. 28 din Legea nr. 1/2000 s-au introdus noile alineate criticate, (6) şi (7), precum şi la constituţionalitatea art. I pct. 15 din legea criticata, prin care s-a modificat art. I pct. 42 alin. (8) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2001, punct prin care s-a introdus noul alin. (8) la art. 28 din Legea nr. 1/2000.Prevederile criticate au următorul cuprins: lt; lt;La articolul 28, … se introduc alineatele (6)-(9), astfel:"(6) În cazul dizolvării formei asociative suprafeţele de teren forestier respective revin în proprietatea statului şi în folosinţă consiliului local respectiv.(7) În situaţia în care nu vor exista moştenitori legali ai membrilor formelor asociative înfiinţate în conformitate cu prevederile prezentei legi cotele aferente acestora trec în proprietatea statului şi în folosinţă consiliului local respectiv. … (8) Membrii formelor asociative nu pot instraina propriile cote-părţi unor persoane din afară acestora. … (9) […]" gt; gt; … Cu privire la alin. (6) al art. 28 din lege autorii sesizării susţin ca, prevăzând revenirea terenurilor forestiere în proprietatea statului sau în cea a consiliului local, în cazul dizolvării aceste dispoziţii încalcă dreptul de proprietate al membrilor formelor asociative. În opinia autorilor sesizării dreptul de proprietate nu este constituit prin "gratia legiuitorului de azi", ci el este "recunoscut şi reconstituit în urma naţionalizarii abuzive realizate de regimul comunist". De aceea revenirea terenurilor în proprietatea statului în aceasta maniera, este asimilată cu o expropriere ce nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 41 alin. (3) din Constituţie (utilitatea publică, justa şi prealabilă despăgubire), incalcand totodată şi art. 41 alin. (1) şi (2) din Legea fundamentală, referitoare la garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate. Aceasta reglementare încalcă, de asemenea, şi prevederile art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu referire la protecţia proprietăţii.Referitor la prevederile alin. (7) al art. 28 din lege, se susţine ca acestea încalcă atât dispoziţiile art. 42 din Constituţie, care garantează dreptul la moştenire, cat şi pe cele ale art. 41, întrucât ingradeste dreptul de dispoziţie.Dispoziţiile alin. (8) al aceluiaşi articol, în opinia autorilor sesizării, reprezintă "o încălcare a art. 41 alin. (1) din Constituţie, prin restrangerea abuzivă a dreptului de dispoziţie al proprietarului, de această dată în cazul actelor între vii".În examinarea constituţionalităţii acestor texte de lege Curtea porneşte de la caracterul atipic al dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere reconstituit în favoarea unor forme asociative care nu mai exista de foarte multă vreme în sistemul juridic al tarii noastre.Independent de chestiunile de oportunitate ce au determinat alegerea de către legiuitor a unei forme neobisnuite de reglementare, prin readucerea în viaţa socială a unor forme stravechi de organizare, nu poate fi contestată legitimitatea voinţei acestuia şi nici constituţionalitatea regimului juridic astfel amenajat. Este cazul unei forme de proprietate ce renaste, prin reconstituirea sa preexistenta, cu modalităţile legale mai sus arătate, modalităţi care, dacă n-ar fi vorba despre o organizare tradiţionala (care şi-a dovedit viabilitatea în decursul istoriei), singulara şi excepţionala, ar putea suscita dubii de constituţionalitate.Din faptul ca aceasta forma arhaica este o modalitate sui generis de proprietate rezultă şi ca, în ipoteza în care Curtea Constituţională ar considera ca "modalităţile" amintite ar trebui reamenajate, Curtea nu ar avea alta soluţie decât sa aducă în circuitul civil general terenurile restituite în cadrul formelor asociative, rupand indiviziunea şi caracterul ei perpetuu, spre a institui pentru suprafeţele respective un regim juridic ce nu a existat în trecut, devenind astfel legislator pozitiv. Admiterea înlocuirii unui membru al asociaţiei, ca efect al voinţei proprietarului unei cote-părţi, voinţa exprimată prin act între vii ori prin testament, ar avea acelaşi efect: desfiinţarea proprietăţii indivize, forţate şi perpetue, o proprietate care nu cuprinde, în sine, nimic neconstitutional. În acelaşi sens a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 237 din 27 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 din 28 decembrie 2000: "Proprietatea comuna, sub toate formele pe care sistemul juridic românesc le cunoaşte, inclusiv atunci când îmbracă forma lt; lt;indiviziunii forţate şi perpetue gt; gt; la care se referă legea supusă controlului de constituţionalitate, nu este o formă de proprietate al carei exerciţiu ar fi supus unor îngrădiri. Indiviziunea, ca forma a proprietăţii comune, are în vedere pluralitatea subiectelor dreptului de proprietate, iar nu conţinutul acestuia, şi anume prerogativele pe care le conferă. Atunci când exista diferenţe între formele de proprietate comuna ori între acestea şi proprietatea exclusiva, în ceea ce priveşte exercitarea unora dintre atributele dreptului de proprietate, aceste diferenţe corespund particularitatilor regimului juridic al acelei forme de proprietate, neputând fi considerate ca îngrădiri ale exerciţiului dreptului de proprietate, în sensul la care se referă art. 49 din Constituţie, potrivit căruia o restrangere poate fi facuta numai dacă se impune, după caz, pentru apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea instrucţiei penale, prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.A admite ca indiviziunea forţată şi perpetua – de pilda cea asupra părţilor comune ale unei construcţii de locuit, cuprinzând apartamente aflate în proprietatea unor persoane diferite – este inadmisibila, deoarece reprezintă o ingradire perpetua şi nejustificată a exerciţiului dreptului de proprietate, înseamnă a nu tine seama de existenta, în practica, a numeroase ipoteze în care o asemenea forma de proprietate comuna corespunde naturii bunului şi, cateodata, unei declaraţii a legii."Regimul juridic al coproprietatii forţate şi perpetue presupune numai o alta modalitate de exercitare a dreptului de proprietate sau a celui de moştenire.În conceptia legiuitorului reconstituirea dreptului de proprietate în cazul suprafeţelor forestiere aflate, la data dobândirii lor de către stat, în proprietatea comuna a formelor asociative enumerate nu poate fi concepută decât tot în cadrul acelor forme; dreptul de proprietate urmează să aibă configurarea, prerogativele şi, în general, regimul juridic avute din epoca respectiva. Aceasta conceptie apare în chip evident dacă ne raportam la forma originara a art. 27 din Legea nr. 1/2000, text potrivit căruia „Exploatarea terenurilor forestiere prevăzute la art. 26 din prezenta lege se face în conformitate cu statutele formelor asociative admise de legislaţia statului român în perioada anilor 1921-1940”.În aceste condiţii regimul juridic al proprietăţii privind terenurile forestiere restituite foştilor proprietari, în cadrul formelor asociative menţionate, este determinat de legiuitor, în mod special, în considerarea particularitatilor economice şi sociale ale formelor de exploatare anterioare trecerii terenurilor în proprietatea statului.În alţi termeni, dreptul de proprietate renaste în favoarea foştilor proprietari sau a moştenitorilor acestora, în condiţiile imperativ stabilite de legiuitor, fără ca regimul astfel reglementat sa reprezinte o abatere de la principiile constituţionale privind ocrotirea proprietăţii private. Aceste particularităţi cuprind anumite limitări ale unor prerogative ale dreptului de proprietate, decurgând din faptul ca acest drept poarta asupra unei proprietăţi aflate într-o perpetua indiviziune forţată; bunurile respective sunt administrate şi exploatate exclusiv în formele asociative prevăzute de lege, corespunzător situaţiei existente în momentul trecerii terenurilor forestiere în proprietatea statului.La fel ca în cazul oricăror restituiri de bunuri, foştii proprietari urmează, de regula, să fie despăgubiţi integral, dar nu se poate admite ca ei sa dobândească mai multe drepturi decât cele pe care le-au avut anterior.În cazul terenurilor forestiere restituite, potrivit legii, către persoanele îndreptăţite, membre ale formelor asociative amintite, regimul juridic stabilit imperativ are, în principiu, următoarele particularităţi:– suprafeţele forestiere se restituie celor îndreptăţiţi, în proprietate comuna, în cadrul formelor asociative – subiecte colective de drepturi – ce se constituie ca persoane juridice în temeiul art. 28 din legea criticata, în vederea administrării şi exploatării terenurilor cu respectarea regimului silvic, care au scop patrimonial şi îşi desfăşoară activitatea cu sprijinul şi sub controlul organizaţiilor din sistemul silvic;– înstrăinarea de către titulari a cotei-părţi din proprietate nu se poate face către persoane din afară acesteia. Transmiterea mortis causa a acestei cote-părţi poate fi facuta numai prin moştenire legală;– în cazul în care încetează existenta asociaţiei, terenurile respective revin în proprietatea statului şi în folosinţă consiliului local.Aceste elemente definesc dreptul de proprietate comuna în indiviziune forţată şi perpetua, sub condiţia exploatării terenurilor forestiere în forme asociative – subiecte de drept colective – şi cu respectarea regimului silvic. Limitele şi conţinutul acestui drept au fost stabilite în acord cu dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora: "Dreptul de proprietate, precum şi creanţele statului sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege." Astfel, aceste reglementări nu contravin principiului ocrotirii egale a proprietăţii private, indiferent de titular, consacrat la art. 41 alin. (2) din Constituţie.În ceea ce priveşte susţinerile autorilor sesizării, referitoare la limitele dreptului statului de a stabili regimul juridic al dreptului de proprietate reconstituit în favoarea foştilor proprietari, ele urmează, de asemenea, să fie respinse. Într-adevăr, în legătură cu acest aspect Curtea s-a mai pronunţat, statuand următoarele: "Chiar dacă naţionalizarea sau alte moduri prin care, sub imperiul unor legi anterioare, a luat naştere dreptul de proprietate al statului nu sunt corespunzătoare prevederilor Constituţiei, dreptul subiectiv de proprietate al statului, constituit potrivit reglementărilor legale anterioare actualei legi fundamentale, nu este stins ca efect al intrării în vigoare a acesteia, independent de modificările aduse regimului juridic al proprietăţii. Asa fiind, […] dreptul fostului proprietar de a i se restitui imobilul se naşte în viitor, prin aplicarea prevederilor legale care îi reconstituie acest drept. Prevederile privind garantarea şi ocrotirea proprietăţii, potrivit art. 41 din Constituţie, se aplică numai după reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate" (Decizia Curţii Constituţionale nr. 136 din 21 octombrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998).Este, de asemenea, neîntemeiată critica potrivit căreia revenirea terenurilor în proprietatea statului, în cazul dizolvării, ar echivala cu o expropriere facuta prin încălcarea prevederilor Constituţiei. În realitate, dreptul asupra terenurilor la care se referă reglementarea fiind condiţionat de existenta formelor asociative, încetarea acestora nu poate avea alt efect decât acela prevăzut de lege.Curtea constata ca este nefondata şi critica privind violarea art. 42 din Constituţie referitor la garantarea dreptului la moştenire, deoarece legea este aceea care stabileşte formele de moştenire, iar în speta reglementarea dreptului la moştenire este facuta în considerarea regimului juridic special al acestei forme asociative.3. Referitor la constituţionalitatea pct. 1 al art. I din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2001:Autorii sesizării considera ca aceste dispoziţii, potrivit cărora "În aplicarea prevederilor prezentei legi reconstituirea dreptului de proprietate se face de regula pe vechile amplasamente, dacă acestea sunt libere", sunt neconstituţionale, deoarece contravin art. 41 alin. (1) din Constituţie şi art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Curtea retine însă ca dispoziţiile criticate prevăd, ca principiu general, criteriul de reconstituire a dreptului de proprietate pe vechiul amplasament, în toate cazurile în care aplicarea acestuia este posibila. Prin urmare, este nefondata susţinerea ca actul normativ criticat "a abdicat de la dispoziţia imperativa a lt; lt;vechiului amplasament gt; gt;".4. Referitor la critica privind caracterul retroactiv al ordonanţei de urgenta supuse controlului de constituţionalitate, Curtea constata ca autorii sesizării nu au indicat care anume dintre dispoziţiile criticate retroactiveaza, ci se referă doar la faptul ca dreptul de proprietate s-a născut prin aprobarea cererii de către comisia judeteana de punere în posesie, iar revenirea asupra acestor aprobări ar fi sa perturbe grav relaţiile de proprietate. Or, aceasta simpla afirmatie nu îngăduie verificarea criticii de neconstituţionalitate. Chiar examinând textul ordonanţei, Curtea constata că nu rezultă ca aceasta are caracter retroactiv. Dimpotriva, aplicarea retroactivă este exclusa, potrivit art. 6 1 din ordonanţa de urgenţă criticata, asa cum a fost modificat prin legea de aprobare, articol care are următoarea redactare: "(1) În situaţia în care anumite suprafeţe sunt revendicate de 2 solicitanţi, dintre care unul este proprietarul deposedat prin măsurile abuzive aplicate în perioada anilor 1945-1959, iar cel de-al doilea este persoana care a fost improprietarita cu teren preluat de la fostul proprietar, teren ce a fost preluat în orice mod de cooperativa sau de stat, se va restitui în natura ambilor solicitanţi, în limita resurselor de teren existente.(2) În cazul în care resursele sunt insuficiente se va atribui în natura teren primului proprietar, iar cel de-al doilea va fi despăgubit în condiţiile legii. … (3) În cazul lipsei resurselor se acordă despăgubiri, potrivit legii, ambilor proprietari. … (4) Aplicarea prevederilor alin. (1)-(3) nu poate afecta drepturile dobândite în condiţiile art. 2 alin. (2)." … În alte cazuri, în care ar fi vorba despre o revenire asupra unor situaţii juridice deja consolidate, textele au în vedere reglementări existente în Legea fondului funciar la data când acele situaţii s-au produs; este, de pilda, cazul prevederilor art. I pct. 15 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2001, căruia îi corespund prevederile art. 34 alin. 2 şi 3 din Legea nr. 18/1991, în forma primara a legii, şi ale art. 35 alin. 2 şi 3 din lege, după modificarea adusă prin Legea nr. 169/1997. Pentru celelalte prevederi ale ordonanţei de urgenta nimic nu indreptateste, în lipsa unor prevederi exprese şi explicite, ideea ca aplicarea lor ar urma să se facă retroactiv. Aceasta înseamnă ca modificările şi completările aduse Legii nr. 1/2000 prin ordonanţa de urgenţă menţionată urmau – ori urmează încă – să se aplice numai din momentul intrării în vigoare a ordonanţei, pentru actele ori operaţiile anterioare funcţionând principiul tempus regit actum.5. Referitor la reglementarea acordării despăgubirilor, care încalcă dispoziţiile art. 137 alin. (5) din Constituţie, întrucât "nu se indica sursa de finanţare", iar starea economiei face imposibila plata despăgubirilor", Curtea retine ca neindicarea surselor de acoperire a cheltuielilor bugetare stabilite printr-o lege, în chiar textele acelei legi, nu reprezintă nemijlocit un motiv de neconstituţionalitate, deoarece în textul Constituţiei se vorbeşte numai despre stabilirea sursei de finanţare înainte de aprobarea cheltuielii, iar nu despre obligativitatea indicarii în lege a sursei respective; pe de altă parte, o asemenea precizare exista totuşi la art. I pct. 49 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2001, prin care în textul art. 40 din Legea nr. 1/2000 s-a prevăzut obligaţia Guvernului de a stabili, prin hotărâre, sursele financiare şi modalităţile de plată a despăgubirilor către foştii proprietari. Prin urmare şi aceasta critica urmează să fie respinsă, fiind nefondata.6. Referitor la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor cuprinse la art. I pct. 2 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2001, în raport cu art. 21 din Constituţie, Curtea observa ca reglementarea indicată nu conţine nici o dispoziţie care să pună în discuţie accesul la justiţie.La acest punct al sesizării se mai arata ca "terenurile forestiere au fost ocupate fără nici o lege, deci fără titlu", şi ca o consecinţa a faptului ca "nefiind o lege de trecere în proprietatea statului nu pot fi nici înscrisuri emise după 1945 care să urmeze preluarea terenurilor forestiere. Înscrisurile datand anterior războiului nu sunt recunoscute de comisiile locale".Neputând fi vorba despre pct. 2 din ordonanţa, s-ar putea presupune ca sesizarea poarta asupra art. I pct. 3 din Legea pentru aprobarea ordonanţei de urgenta, text care a fost deja examinat şi potrivit căruia la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenuri forestiere este admisă numai proba cu înscrisuri.Legea enumera exemplificativ înscrisurile ce pot servi spre a proba dreptul de proprietate, nefiind vorba printre înscrisurile enumerate de dovezi privind preluarea suprafeţelor de către stat; aceasta înseamnă ca exista o larga varietate de înscrisuri pe care se poate sprijini cererea de restituire a terenurilor forestiere.Deoarece autorii sesizării nu au precizat dispoziţiile criticate şi nici nu au arătat care sunt motivele de neconstituţionalitate, având în vedere dispoziţiile imperative ale art. 12 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 pentru organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, potrivit cărora „Sesizările trebuie făcute în forma scrisă şi motivate”, critica de neconstituţionalitate, sub acest aspect, este inadmisibila.7. Referitor la critica privind dispoziţiile art. I pct. 6 din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001:Critica este astfel formulată: "Punctul 6 – neconstitutional. Încalcă art. 41 alin. (2) – proprietatea privată este ocrotită în mod egal, indiferent de titular. Statul a folosit timp de 60 de ani terenul preluat abuziv. Nu exista nici un text de lege care să oblige statul la plata despăgubirilor pentru viile, livezile, acumularile de ape, prin investiţiile proprietarului."Critica de neconstituţionalitate are în vedere pct. 6 al art. I din lege, deşi nu exista nici o precizare în acest sens de natura sa lamureasca lucrurile. Textul criticat, şi anume art. 19, prevede că "În cazul în care pe suprafeţele de teren care fac obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în condiţiile prezentei legi se afla investiţii functionale, contravaloarea acestor investiţii rămasă neamortizata se recuperează de la noii proprietari într-o perioadă de maximum 10 ani".Este evident ca în formularea reprodusa textul nu este susceptibil de nici o critica de neconstituţionalitate, căci nu face decât sa îl oblige pe beneficiarul reconstituirii dreptului de proprietate de a plati sporul de valoare datorat investiţiilor făcute de stat. Iar aceasta numai în măsura în care îmbunătăţirile funciare sunt utile – de ele urmând sa profite şi beneficiarii restituirilor – şi, tot astfel, numai în limitele cheltuielilor de investiţii încă neamortizate.De fapt, autorii sesizării nici nu par sa critice pentru neconstituţionalitate acest text, deşi este invocat – ca fiind violat – principiul consacrat de art. 41 alin. (2) din Legea fundamentală, care instituie ocrotirea egala, indiferent de titular, a proprietăţii private. O analiza, oricât de sumară, a prevederii menţionate nu poate să nu infirme ideea ca prin aceasta s-ar încalcă principiul protecţiei egale a proprietăţii private.În realitate, autorii sesizării au în vedere ceea ce, de fapt, ar putea fi o omisiune a legii, şi anume faptul ca nici un text nu obliga statul sa înapoieze fostului proprietar al terenului ce se restituie, o dată cu suprafaţa respectiva, şi valoarea investiţiilor făcute de proprietar pe terenul preluat abuziv, de care statul s-a folosit de la preluare. Un asemenea repros nu are însă nici o legătură cu constituţionalitatea textului criticat şi nici nu priveşte ocrotirea proprietăţii private. Căci, în conceptia constant promovata în deciziile Curţii Constituţionale, problema ocrotirii proprietăţii private nu se poate pune decât după reconstituirea dreptului de proprietate al celor îndreptăţiţi, de vreme ce până atunci proprietatea a aparţinut statului.8. O alta critica de neconstituţionalitate priveşte art. I pct. 11 din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001, în sensul că „Pct. 11 încalcă dreptul de proprietate prin nerecunoasterea dreptului de proprietate în formele existente la data preluării bunului. Reglementarea unor condiţii diferite pentru reconstituirea dreptului de proprietate, altele decât cele care existau în 1945, blocheaza practic posibilitatea retrocedarii”.Textul ce face obiectul criticii art. I pct. 11 din legea pentru aprobarea ordonanţei, prin care se modifica alin. (1) al art. 26 din Legea nr. 1/2000, este următorul: „Foştilor membri ai formelor asociative de proprietate asupra terenurilor cu vegetaţie forestieră, composesorate, obsti de moşneni în devălmăşie, obsti razesesti nedivizate, păduri graniceresti, păduri comunale provenite din păduri graniceresti şi alte forme asociative asimilate acestora, precum şi moştenitorilor lor, care au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate în baza art. 46 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, li se va elibera un singur titlu de proprietate, cu menţiunea lt; lt;la titular gt; gt;: lt; lt;composesorat gt; gt;, lt; lt;obşte de moşneni gt; gt;, lt; lt;obşte de răzeşi gt; gt;, lt; lt;păduri graniceresti gt; gt;, alte asociaţii şi cu denumirea localităţii respective.”Curtea retine ca nici aceasta critica a sesizării nu este motivată astfel încât să se poată cunoaşte ce anume au în vedere autorii săi. Din analiza textului menţionat Curtea constata ca acesta răspunde pe deplin preocuparilor autorilor sesizării. Au fost instituite, într-adevăr, prin lege forme de proprietate intrate de multă vreme în domeniul istoriei, ceea ce înseamnă, bineînţeles, recunoaşterea, chiar în exces, a formelor dreptului de proprietate de la data preluării bunurilor.Nu se poate pretinde însă legiuitorului din anul 2001 sa ocroteasca până la ultimele detalii ale unor reglementări revolute – în temeiul noii Constituţii a României din 1991 – forme de organizare şi de proprietate care au existat în urma cu 60 de ani, sub imperiul a cu totul alte reglementări constituţionale. Nici Constituţia nu poate, bineînţeles, sa cuprindă prevederi retroactive.9. O alta critica priveşte pct. 13 din Legea pentru aprobarea ordonanţei, şi anume alin. (2^4), nou-introdus la art. 26 din Legea nr. 1/2000, pe motiv ca acesta este confuz. Acest text are următoarea redactare: „Retrocedarea pădurilor comunale ce provin din păduri graniceresti se va realiza în cote egale către formele asociative ale foştilor graniceri şi comunelor, pe raza unităţilor administrativ-teritoriale pe care sunt situate pădurile respective.”Curtea constata însă ca prevederea legală este clara. Textul are în vedere restituirea pe vechile amplasamente.În ceea ce priveşte posibilele dificultăţi în aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, evocate de autorii sesizării, Curtea constata ca soluţionarea unor asemenea probleme nu cade în competenţa acesteia, ele fiind chestiuni de aplicare şi de interpretare a legii.10. Se afirma, tot astfel, ca trecerea în proprietatea publică a unor terenuri, prin legea de retrocedare, încalcă art. 41 din Constituţia României; aceasta trecere ar fi posibila, în opinia autorilor, numai prin expropriere. Şi de această dată autorii au omis sa indice textul care formează obiectul criticii de neconstituţionalitate.S-ar putea ca reprosul de neconstituţionalitate să aibă în vedere art. 22^1 din Legea nr. 1/2000, în redactarea data de art. I pct. 7 din Legea pentru aprobarea ordonanţei, text potrivit căruia „Suprafeţele proprietate de stat formate din terenurile realizate pe seama indiguirilor, desecarilor şi altor lucrări de îmbunătăţiri funciare, din terenurile fermelor de stat existente la data intrării în vigoare a Legii nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare, din cele preluate de la Domeniile Coroanei sau de la Ministerul Apărării Naţionale rămân în domeniul public al statului şi nu pot face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate”.Textul legii nu prevede însă, contrar sustinerii autorilor sesizării, trecerea unor suprafeţe de teren în proprietatea publică. Curtea retine ca dispoziţia în discuţie are în vedere terenuri ce aparţin în proprietate statului şi care, ca atare, nu au cum să facă obiectul exproprierii. Este dreptul statului de a stabili regimul juridic al terenurilor ce îi aparţin în proprietate şi, desigur, apartenenţa acestora la domeniul public sau la cel privat.11. Referitor la celelalte critici de neconstituţionalitate Curtea constata că nu poate retine nici o legătură cu obiectul sesizării. Ar fi greu, spre pilda, dacă nu chiar imposibil, să se stabilească vreo legătură a obiectului sesizării cu dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 139 alin. (4) privind statutul membrilor Curţii de Conturi.Faţa de considerentele expuse Curtea urmează să constate ca dispoziţiile criticate sunt constituţionale.Având în vedere considerentele expuse în prezenta decizie, dispoziţiile art. 16, 21, ale art. 114 alin. (1), (4) şi (5), art. 141 alin. (1), art. 137 alin. (5) şi ale art. 144 lit. a) din Constituţie, precum şi prevederile art. 2 alin. (3), art. 12, ale art. 13 alin. (1) lit. A.a), ale art. 17, 18, ale art. 19 alin. (1) şi ale art. 20 din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:1. Constata ca Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001 privind modificarea şi completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, precum şi modificarea şi completarea Legii nr. 18/1991, republicată, a fost adoptată cu respectarea procedurilor constituţionale.2. Constata ca dispoziţiile din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/2001, care au făcut obiectul sesizării, sunt constituţionale.Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Definitivă şi obligatorie.Dezbaterea a avut loc la data de 12 iunie 2002 şi la ea au participat: Nicolae Popa, preşedinte, Costica Bulai, Nicolae Cochinescu, Constantin Doldur, Kozsokar Gabor, Petre Ninosu, Şerban Viorel Stanoiu, Lucian Stangu, Ioan Vida, judecători.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent şef,Claudia Miu–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește