DECIZIE nr. 172 din 23 mai 2001

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 505 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură penală



Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIoan Muraru – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorIuliana Nedelcu – procurorMarioara Prodan – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 505 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Virgil Radu în Dosarul nr. 2.383/1999 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 17 mai 2001 şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 22 mai 2001 şi, apoi, la 23 mai 2001.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:Prin Încheierea din 30 noiembrie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 2.383/1999, Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă – a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 505 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Virgil Radu.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenta, ca dispoziţiile legale menţionate sunt contrare prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21, referitoare la accesul liber la justiţie, şi celor cuprinse în art. 125, referitoare la instanţele judecătoreşti, deoarece îi ingradesc dreptul "de a se adresa (mai întâi) justiţiei, respectiv instanţei de judecată, în situaţia în care este nemulţumit de măsurile procurorului dispuse prin ordonanţa de scoatere de sub urmărire", precum şi "dreptul de a beneficia de o justiţie reală, realizată în cadrul unui proces echitabil de către o instanţa de judecată şi nu de organe de cercetare penală aflate în subordinea puterii executive […]".Exprimandu-şi opinia asupra excepţiei, instanţa de judecată considera ca excepţia este neîntemeiată, "deoarece, prin stabilirea unui termen de un an de la data ordonanţei de scoatere de sub urmărire sau a rămânerii definitive a hotărârii de achitare, nu se încalcă accesul liber la justiţie, de vreme ce chiar în conţinutul textului a cărui neconstituţionalitate se invoca se menţionează existenta posibilităţii intentarii unei acţiuni în justiţie. Pe de altă parte, art. 505 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură penală nu încalcă nici dispoziţiile art. 125 din Constituţie, căci în cuprinsul acestuia nu se stabileşte înfiinţarea vreunei instanţe extraordinare, care să judece acţiunea prevăzută în cuprinsul art. 505 din Codul de procedură penală".În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul sau de vedere, apreciază ca textul de lege criticat este constituţional, deoarece stabilirea termenului de un an, în care persoana indreptatita poate porni acţiunea în despăgubire, nu aduce o limitare a dreptului oricărei persoane de a se adresa justiţiei, "întrucât avem de-a face cu un drept patrimonial şi regula în aceasta materie o reprezintă prescriptibilitatea acestora". În final se considera ca "termenul de un an, prevăzut la art. 505 din Codul de procedură penală, este un termen de prescripţie a dreptului la acţiune, rezonabil, care asigura condiţiile optime celui prejudiciat pentru a exercita o acţiune în justiţie în scopul obţinerii reparaţiilor legale".Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21 şi 125. Se susţine ca "stabilirea scoaterii de sub urmărire penală ca moment în care începe să curgă un termen de un an nu este de natura să contravină dispoziţiilor constituţionale invocate. Referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 125 din Constituţie, acesta conţine reglementări privind instanţele judecătoreşti, reglementări care […] nu pot fi afectate de dispoziţiile art. 505 alin. 2 teza a doua".Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 505 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură penală, dispoziţii care au următorul conţinut: "Acţiunea poate fi pornită în termen de un an […] de la data ordonanţei de scoatere de sub urmărire."Textele constituţionale a căror încălcare se invoca sunt art. 21 şi 125, prevederi care au următorul conţinut:– Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept."; … – Art. 125: "(1) Justiţia se realizează prin Curtea Suprema de Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.(2) Este interzisă înfiinţarea de instanţe extraordinare. … (3) Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege." … În opinia autorului excepţiei dispoziţiile legale criticate încalcă principiul constituţional al accesului liber la justiţie prin "limitarea termenului de un an de introducere a acţiunii în repararea pagubei lt; lt;de la data ordonanţei de scoatere gt; gt; şi nu lt; lt;de la data rămânerii definitive a hotărârii în plângerea împotriva ordonanţei de scoatere de sub urmărire gt; gt;" şi, în acest mod, nu poate "beneficia de o justiţie reală", realizată de o instanţa de judecată, "iar nu de organe de cercetare penală aflate în subordinea puterii executive".Analizând critica de neconstituţionalitate, Curtea constata ca, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, „În exercitarea controlului, Curtea Constituţională se pronunţa numai asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului”, iar în conformitate cu art. 58 alin. (1) din Constituţie „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a tarii”. Prin urmare, Curtea Constituţională nu este competenţa sa modifice ori sa completeze prevederea legală supusă controlului, astfel cum în speta se solicita de către autorul excepţiei, deoarece aceste atribuţii aparţin în exclusivitate autorităţii legiuitoare.Pe de altă parte, Curtea constata ca stabilirea de către legiuitor, prin textul de lege criticat, a datei "ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală" ca data de la care se calculează termenul de prescripţie de un an al acţiunii pentru repararea pagubei, nu numai că nu ingradeste accesul liber la justiţie, prevăzut de art. 21 din Constituţie, ci, dimpotriva, largeste sfera persoanelor îndreptăţite sa introducă acţiuni pentru repararea pagubei şi cu privire la persoanele împotriva cărora s-a luat o măsura preventivă, iar ulterior au fost scoase de sub urmărire penală prin ordonanţa procurorului, ordonanţa rămasă definitivă prin neatacarea ei în instanţa. Eliminarea din alin. 2 al art. 505 din Codul de procedură penală a tezei a doua ar insemna tocmai o ingradire a accesului liber la justiţie al acestor persoane, care nu ar mai fi îndreptăţite la acţiuni pentru repararea pagubei, deoarece, potrivit tezei întâi a aceluiaşi alineat 2 al art. 505 din codul menţionat, acţiunea ar putea fi pornită în termen de un an numai de la rămânerea definitivă a hotărârii de achitare, iar nu şi de la data ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală. Or, aceasta ar contraveni art. 21 din Constituţie.Curtea mai retine ca dispoziţiile art. 505 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură penală nu contravin, de asemenea, nici prevederilor art. 125 din Constituţie, referitoare la instanţele judecătoreşti, deoarece şi în speta justiţia se realizează prin Curtea Suprema de Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege, conform alin. (1), iar nu de instanţe extraordinare, ceea ce ar contraveni prevederilor constituţionale ale alin. (2) al art. 125, iar competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege în temeiul alin. (3) al aceluiaşi art. 125 din Constituţie. Totodată, Curtea observa ca în speta tocmai propunerea autorului excepţiei de modificare a textului de lege criticat este contrară prevederilor constituţionale ale art. 125 alin. (3), deoarece modificarea procedurii, respectiv a datei de la care curge termenul de un an pentru introducerea acţiunii pentru repararea pagubei, nu este de competenţa Curţii Constituţionale, astfel cum s-a mai arătat, ci de competenţa exclusiva a legiuitorului.Sub un alt aspect, asa cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr 107 din 1 iulie 1999 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 27 iulie 1999), prin care a respins excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile întregului alineat 2 al art. 505 din Codul de procedură penală, "Art. 48 alin. (3) din Constituţie, prin expresia lt; lt;potrivit legii gt; gt;, lasă la opţiunea legiuitorului stabilirea condiţiilor procedurale în care dreptul la reparaţii poate fi exercitat. Aceeaşi idee se regaseste şi în dispoziţiile art. 3 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora lt; lt;Atunci când o condamnare penală definitivă este ulterior anulată sau când este acordată graţierea, pentru ca un fapt nou sau recent descoperit dovedeşte ca s-a produs o eroare judiciară, persoana care a suferit o pedeapsă din cauza acestei condamnări este despagubita conform legii ori potrivit practicii în vigoare în statul respectiv, cu excepţia cazului în care se dovedeşte ca nedescoperirea în timp util a faptului necunoscut îi este imputabilă în tot sau în parte gt; gt;".Curtea constata ca aceste considerente, precum şi soluţia pronunţată îşi menţin valabilitatea, neintervenind elemente noi de natura sa reconsidere jurisprudenta Curţii.Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 505 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Virgil Radu în Dosarul nr. 2.383/1999 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 mai 2001.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Marioara Prodan–––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește