DECIZIE nr. 171 din 28 februarie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorFabian Niculae – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ilie Cazan în Dosarul nr. 6.235/299/2009* al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti – Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.637D/2011.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 1.411 din 20 octombrie 2011, pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 17 octombrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 6.235/299/2009*, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă.Excepţia a fost invocată de Ilie Cazan într-un dosar având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată, în esenţă, că textul de lege criticat este în contradicţie atât cu prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2), care consacră egalitatea în drepturi a cetăţenilor, cât şi cu cele ale art. 284 din Codul muncii, care stabileşte competenţa pentru soluţionarea conflictelor de muncă în favoarea tribunalului în circumscripţia căruia îşi are domiciliul sau reşedinţa reclamantul. La stabilirea acestei competenţe, legiuitorul a avut în vedere înlesnirea liberului acces la justiţie al salariatului. Or, în condiţiile în care titlul executoriu este emis de instanţa în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau reşedinţa reclamantul, este nedrept ca executarea acestuia să se facă la sediul debitorului sau al terţului poprit. Întrucât în speţă sediul debitorului este unic, în municipiul Bucureşti, textul criticat limitează liberul acces la justiţie al salariaţilor creditori, care sunt nevoiţi să se deplaseze la Bucureşti pentru a-şi obţine drepturile.Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti – Secţia civilă apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind întemeiată faţă de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Faza executării silite este parte integrantă a procesului civil, iar statul trebuie să manifeste un deosebit interes în punerea efectivă în aplicare a drepturilor câştigate de părţi în instanţă.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului a comunicat faptul că îşi menţine punctul său de vedere exprimat în deciziile Curţii Constituţionale nr. 835 din 26 mai 2009, nr. 978 din 25 iunie 2009, nr. 1.172 din 17 septembrie 2009 şi nr. 274 din 18 martie 2010.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora "Poprirea se înfiinţează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit."În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) şi (2) care consacră principiul egalităţii în drepturi, art. 21 alin. (1), (2) şi (3) referitoare la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. De asemenea, se apreciază a fi încălcate şi prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate, prin raportare la critici similare, constatând că sunt constituţionale.Astfel, prin Decizia nr. 273 din 21 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 aprilie 2006, şi Decizia nr. 1.411 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2012, Curtea, respingând excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, a statuat că textul de lege criticat stabileşte competenţa materială şi teritorială pentru soluţionarea cererii creditorului de înfiinţare a popririi. Astfel, legea atribuie competenţa materială de a dispune înfiinţarea popririi executorului judecătoresc, creditorul având a alege între două birouri execuţionale deopotrivă competente, cel de la domiciliul sau sediul debitorului, respectiv cel de la domiciliul sau sediul terţului poprit.Reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul atribuţiilor sale, astfel cum sunt determinate prin dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie, potrivit cărora competenţa, procedura de judecată, inclusiv procedura executării silite, precum şi căile de atac sunt prevăzute numai prin lege.Curtea a constatat că textul de lege criticat nu încalcă prevederile art. 16 din Constituţie privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, întrucât reglementarea este aplicabilă tuturor persoanelor aflate în situaţia prevăzută de ipoteza normei, fără nicio distincţie sau în considerarea altor criterii, şi anume creditorii deţinători ai unui titlu executoriu care solicită executorului judecătoresc înfiinţarea popririi.De asemenea, este neîntemeiată şi critica autorilor excepţiei potrivit căreia reglementarea dedusă controlului îngrădeşte accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, în condiţiile în care art. 399 din Codul de procedură civilă prevede că împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, oferind toate garanţiile procesuale pentru realizarea deplină a acestor drepturi.Pentru motivele expuse mai sus, Curtea nu a reţinut nici încălcarea prevederilor internaţionale cuprinse în art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a reconsidera jurisprudenţa Curţii Constituţionale, soluţiile şi considerentele acestei decizii îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.În ceea ce priveşte pretinsa contradicţie a prevederilor criticate cu cele ale art. 284 din Codul muncii, devenit art. 269 în urma republicării Legii nr. 53/2003 – Codul muncii în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, Curtea reţine, pe de o parte, că acest aspect nu ţine de competenţa sa, astfel cum aceasta este reglementată de Constituţie şi de Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. Este rolul şi sarcina instanţelor de judecată de a face corelările necesare între textele legale, astfel încât acestea să fie aplicate potrivit raţiunii care a stat la baza adoptării lor.Pe de altă parte, examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins violate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele şi raportarea concluziei ce ar rezultă din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel s-ar ajunge, inevitabil, la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele. Or, aceasta nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci una de interpretare şi de aplicare a normelor legale în situaţia unor eventuale contrarietăţi între acestea.Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ilie Cazan în Dosarul nr. 6.235/299/2009* al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 februarie 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Fabian Niculae––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește