DECIZIE nr. 171 din 27 februarie 2007

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorTudorel Toader – judecătorAntonia Constantin – procurorGabriela Dragomirescu – magistrat-asistent şefPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstitu-ţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Viorica Lenghel, Terezia Mureşan şi Laurenţiu Naş în Dosarul nr. 3.951/33/2006 al Curţii de Apel Cluj – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal răspunde autoarea excepţiei Viorica Lenghel, constatându-se lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, se dă cuvântul părţii prezente, care solicită admiterea excepţiei astfel cum a fost formulată în faţa instanţei de judecată.Reprezentantul Ministerului Public, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, pune concluzii de respingere a excepţiei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 13 noiembrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 3.951/33/2006, Curtea de Apel Cluj – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Excepţia a fost ridicată de Viorica Lenghel, Terezia Mureşan şi Laurenţiu Naş într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate.În motivarea excepţiei se susţine că prevederile art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (1)-(3) şi art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie, întrucât instituie un termen de cel mult un an în care terţii se pot adresa justiţiei, termen care curge de la data emiterii actului administrativ atacat. Or, „actele administrative unilaterale nu sunt făcute publice prin mijloacele obişnuite de publicitate”, astfel că „terţii interesaţi nu pot lua cunoştinţă de existenţa acestora” decât atunci când drepturile lor sunt vătămate. Limitarea în timp a dreptului de a ataca aceste acte în justiţie, de a formula apărări ori pretenţii are caracter „vădit discriminator”, iar dreptul de proprietate „este expus abuzurilor”.Curtea de Apel Cluj – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia nu este întemeiată, textul de lege criticat nefiind contrar dispoziţiilor constituţionale invocate şi menţionează că, de altfel, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat în acest sens.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 sunt constituţionale, sens în care arată că acestea nu sunt contrare art. 16 şi 21 din Constituţie, iar dispoziţiile art. 44 din aceasta nu au incidenţă în cauză.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, potrivit cărora: „(1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: […] b) data expirării termenului legal de soluţionare a cererii, fără a depăşi termenul prevăzut la alin. (2).” Alin. (2) al art. 11 la care se face trimitere, prevede: „Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ unilateral, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului.”Textele constituţionale invocate ca fiind încălcate sunt art. 16 alin. (1) şi (2), privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, nimeni nefiind mai presus de lege, art. 21 alin. (1)-(3) privind "Accesul liber la justiţie" şi art. 44 alin. (1) şi (2) care garantează şi ocroteşte proprietatea privată, în mod egal, indiferent de titular.Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:În esenţă, autorii excepţiei susţin că prevederile art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 contravin dispoziţiilor constituţionale menţionate, întrucât termenul de cel mult un an în care terţii interesaţi se pot adresa justiţiei curge de la data emiterii actului administrativ atacat şi, în consecinţă, are caracter „vădit discriminator”, iar dreptul de proprietate „este expus abuzurilor”.Din analiza acestor susţineri rezultă că excepţia vizează, în exclusivitate, termenul de un an, care curge de la data emiterii actului administrativ unilateral, în care poate fi formulată cererea de anulare a acestuia, şi care este prevăzut de alin. (2) al art. 11 din legea criticată. Or, cu privire la constituţionalitatea acestui text de lege Curtea Constituţională s-a pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 534 din 27 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 666 din 2 august 2006, într-o cauză în care motivarea era similară celei din prezentul dosar, tot prin raportare la art. 16 alin. (1) şi (2) şi art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie. Prin acea decizie, respingându-se excepţia ridicată, Curtea Constituţională a constatat că textul de lege criticat nu cuprinde dispoziţii care ar crea privilegii sau discriminări, astfel că art. 16 din Legea fundamentală nu este încălcat, iar art. 44 alin. (1) şi (2) din aceasta nu este incident în cauză.Cât priveşte invocarea art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie, de asemenea, Curtea, pronunţându-se asupra constituţionalităţii art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 prin raportare la aceste dispoziţii, a statuat prin Decizia nr. 123 din 16 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 22 martie 2006, că „stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie o încălcare a dreptului la liberul acces la justiţie şi la un proces echitabil”. Aceasta, deoarece „legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege”.În consecinţă, cele statuate de Curtea Constituţională prin deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice modificarea acestei jurisprudenţe.De altfel, în jurisprudenţa sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că instituirea unor termene pentru efectuarea diferitelor acte de procedură, termenele de prescripţie şi cele de decădere sau sancţiunile pentru nerespectarea acestora nu sunt de natură a încălca art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, acestea fiind restricţii admise atâta timp cât nu aduc atingere dreptului de acces la un tribunal în substanţa sa. Aşadar, în acest domeniu statele dispun de o anumită marjă de apreciere (Cauza Stubbings şi alţii împotriva Regatului Unit, 1996).Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Viorica Lenghel, Terezia Mureşan şi Laurenţiu Naş în Dosarul nr. 3.951/33/2006 al Curţii de Apel Cluj – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 februarie 2007.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent şef,Gabriela Dragomirescu–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește