DECIZIE nr. 170 din 4 iunie 1997

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 12/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 341 din 4 decembrie 1997
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LADECIZIE 145 25/11/1996
 Nu exista acte care fac referire la acest act

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a art. 330^1 din Codul de procedură civilă



Ioan Muraru – preşedinteViorel Mihai Ciobanu – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorVictor Dan Zlatescu – judecătorRaul Petrescu – procurorGabriela Dragomirescu – magistrat-asistentPe rol, pronunţarea asupra recursului declarat de Barbu Mihai şi Barbu Tania împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 145 din 25 noiembrie 1996*)Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 22 mai 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public şi în lipsa părţilor legal citate, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 4 iunie 1997.––––Notă *) Decizia Curţii Constituţionale nr. 145 din 25 noiembrie 1996 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 31 martie 1997.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Curtea Suprema de Justiţie – Secţia civilă, prin Încheierea din 15 octombrie 1996, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 330^1 din Codul de procedură civilă, ridicată de Barbu Mihai şi Barbu Tania.Prin Decizia nr. 145 din 25 noiembrie 1996, Curtea Constituţională a respins ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă. Aceasta soluţie s-a fundamentat pe Decizia Curţii Constituţionale nr. 96 din 24 septembrie 1996, prin care s-a constatat ca dispoziţiile art. 330^1 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale în măsura în care acestea se aplică hotărârilor pronunţate înainte de 26 iulie 1993, data intrării în vigoare a Legii nr. 59/1993.Împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 145 din 25 noiembrie 1996 au declarat recurs, în termen legal, Barbu Mihai şi Barbu Tania.Curtea constata ca, faţă de prevederile art. 16 şi art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, precum şi ale art. 101 alin. 1, art. 102 alin. 1 şi ale art. 303 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă, recursul, deşi introdus în termen, nu a fost motivat.Potrivit art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă, recursul este nul, dacă nu a fost motivat în termenul legal.Analizând Decizia nr. 145 din 25 noiembrie 1996, potrivit art. 306 alin. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea nu a reţinut nici un motiv de recurs de ordine publică, pe care să-l invoce din oficiu cu privire la decizia care face obiectul recursului.Pentru cele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 13 alin. (1) lit. A.c), şi ale art. 25 din Legea nr. 47/1992, precum şi ale art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Constata ca recursul declarat de Barbu Mihai şi Barbu Tania împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 145 din 25 noiembrie 1996 este nul, fiind nemotivat.Definitivă.Pronunţată în şedinţa din 4 iunie 1997.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN MURARUMagistrat-asistent,Gabriela Dragomirescu ––––––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x