DECIZIE Nr. 17 din 8 martie 1994

Vasile Gionea – preşedinteMihai Constantinescu – judecătorAntonie Iorgovan – judecătorIoan Muraru – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorAlexandru Grigorie – procurorGabriela Dragomirescu – magistrat-asistent.Pe rol, pronunţarea asupra recursului declarat de Ministerul Public împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 58 din 13 octombrie 1993 prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 223 alin. 1 din Codul penal. Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 22 februarie 1994, în prezenta recurentului – Ministerul Public – şi a părţii vătămate – Institutul de Cercetări Produse Auxiliare Organice Medias -, în lipsa inculpaţilor Rosca Ştefan, Cruceru Sever şi Agapescu Marin, legal citaţi, şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronunţarea pentru data de 8 martie 1994. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele: În dosarul nr. 1472/1993, al Judecătoriei Medias, inculpatii Rosca Ştefan, Cruceru Sever şi Agapescu Marin au ridicat excepţia de neconstituţionalitate a art. 223 alin. 1 din Codul penal, cu care Curtea a fost sesizată prin Încheierea nr. 1 din 10 mai 1993 a acestei judecătorii. În susţinerea excepţiei, inculpatii, prin memoriul depus la dosarul instanţei, arata ca, faţă de dispoziţiile imperative ale art. 150 alin. (1) din Constituţie, prevederile Codului penal referitoare la avutul obştesc sunt abrogate. Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 58 din 13 octombrie 1993, Curtea Constituţională a admis excepţia ridicată de inculpatii Rosca Ştefan, Cruceru Sever şi Agapescu Marin şi a constatat ca art. 223 alin. 1 din Codul penal a fost abrogat parţial potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie şi, în consecinţa, urmează a se aplică numai cu privire la bunurile prevăzute de art. 135 alin. (4) din Constituţie, bunuri care formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice. Împotriva acestei decizii, Ministerul Public a declarat recurs pentru următoarele trei motive: 1. Curtea nu este competenţa să se pronunţe asupra excepţiilor de neconstituţionalitate care privesc legi anterioare intrării în vigoare a Constituţiei din anul 1991; 2. Decizia nr. 58 din 13 octombrie 1993 nu este motivată, înlocuirea motivarii cu Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 7 septembrie 1993 fiind nelegală; 3. Violarea art. 135 din Constituţie în legătură cu proprietatea, prin limitarea bunurilor ce fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice numai la cele prevăzute în art. 135 alin. (4) din Constituţie. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,examinînd încheierea de sesizare, decizia atacată, motivele de recurs, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile recurentului – Ministerul Public – susţinute în şedinţa publică din 22 februarie 1994, precum şi dispoziţiile legale atacate ca neconstituţionale, raportate la prevederile Constituţiei, ale Legii nr. 47/1992 şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, retine următoarele: Motivul de recurs privind necompetentă Curţii de a se pronunţa asupra excepţiei de neconstituţionalitate este nefondat şi urmează a fi înlăturat. Într-adevăr, prevederile atacate ca neconstituţionale sunt anterioare Constituţiei şi în legătură cu ele se pune problema abrogării – în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituţie – care însă nu operează de la sine, ci trebuie constatată de organele care aplica legea, inclusiv instanţele judecătoreşti. Dacă instanţa de judecată nu constata abrogarea şi sesizează Curtea Constituţională, înseamnă ca dispoziţia legală anterioară Constituţiei este considerată în vigoare şi exista interesul declanşării controlului de constituţionalitate pe care Curtea este obligată sa-l efectueze, în virtutea dreptului constituţional al cetăţenilor de a invoca neconstituţionalitatea unui text pe care instanţa înţelege sa îl aplice. Acesta este şi sensul în care Curtea a statuat în mod constant deciziile sale. Competenţa Curţii de a se pronunţa asupra legilor anterioare Constituţiei rezultă şi din dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, care se aplică exclusiv legilor anterioare intrării în vigoare a Constituţiei. Cel de-al doilea motiv de recurs privitor la nemotivarea deciziei şi, respectiv, critica adusă Deciziei Curţii Constituţionale nr. 58 din 13 octombrie 1993 ca se întemeiază pe Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 7 septembrie 1993 urmează, de asemenea, a fi respins ca nefondat, deoarece, potrivit art. 29 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, Curtea statuează numai asupra problemelor de drept. Spre a se evita soluţii contradictorii, art. 26 din regulament permite completului ce doreşte să se abata de la practica Curţii, sa sesizeze plenul spre a se pronunţa asupra interpretării ce urmează a fi data în viitor. Decizia plenului este obligatorie doar pentru completele de judecată, astfel încât prin aceasta decizie nu se soluţionează o excepţie de neconstituţionalitate concretă. De aceea, ea nu are drept consecinţa inutilitatea judecării excepţiilor, în cadrul cărora s-ar putea ridica noi probleme şi noi interpretări în măsura sa determine reluarea procedurii în vederea asigurării consecventei practicii constituţionale. Nici cel de-al treilea motiv de recurs referitor la încălcarea art. 135 din Constituţie în legătură cu proprietatea, în sensul că prin decizia recurată s-ar fi limitat bunurile obiect exclusiv al proprietăţii publice numai la cele enumerate de aceasta prevedere, nu poate fi reţinut. Decizia atacată nu se rezuma numai la bunurile enumerate de art. 135 alin. (4), ci se referă la bunurile prevăzute de art. 135 alin. (4), deci şi la "alte bunuri stabilite prin lege". În legătură cu prevederile art. 223 din Codul penal, întrucît prin rămînerea definitivă a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 32 din 26 mai 1993, ca urmare a respingerii recursului declarat în cauza, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 14 din 8 martie 1994 s-a constatat ca art. 223 din Codul penal a fost în mod definitiv şi obligatoriu abrogat parţial de art. 150 alin. (1) din Constituţie, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cruceru Sever, Agapescu Marin şi Rosca Ştefan în dosarul Judecătoriei Medias, cît şi recursul Ministerului Public declarat împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 58 din 13 octombrie 1993 sunt lipsite de obiect. Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c), art. 145 alin. (2) şi art. 150 alin. (1) din Constituţie, al art. 1, art. 4, art. 13 alin. (1) lit. A.c), art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Constata ca, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 32 din 26 mai 1993, rămasă definitivă prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 14 din 8 martie 1994, art. 223 din Codul penal este abrogat parţial, conform art. 150 alin. (1) din Constituţie, şi, în consecinţa, urmează a se aplică numai cu privire la bunurile prevăzute de art. 135 alin. (4) din Constituţie, bunuri ce fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice şi, prin urmare, Respinge ca lipsită de obiect excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cruceru Sever, Agapescu Marin şi Rosca Ştefan în dosarul nr. 1472/1993 al Judecătoriei Medias, precum şi recursul Ministerului Public declarat împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 58 din 13 octombrie 1993. Definitivă şi obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din 8 martie 1994. Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. dr. VASILE GIONEAMagistrat-asistent,Gabriela Dragomirescu–––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește