Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 286 din 22 octombrie 1997
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Actiuni suferite de acest act: | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. 2 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, republicată
–––––Notă …
*) A se vedea şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 300 din 1 iulie 1997.Lucian Stangu – preşedinteMihai Constantinescu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRaul Petrescu – procurorGeorgeta Panoviciu – magistrat-asistentPe rol, pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 alin. 2 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, republicată, invocată de Societatea Comercială „Comrepi” – S.A. Borzesti, judeţul Bacau, în Dosarul nr. 153/1996 al Tribunalului Bacau.Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 22 ianuarie 1997 şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea Constituţională, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 29 ianuarie 1997, când a adoptat prezenta decizie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 13 mai 1996, pronunţată în Dosarul nr. 153/1996, Tribunalul Bacau a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 alin. 2 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, republicată, invocată de Societatea Comercială „Comrepi” – S.A. Borzesti, judeţul Bacau.Prin excepţia invocată se considera ca aceste prevederi sunt implicit abrogate conform art. 150 alin. (1) din Constituţie, deoarece contravin dispoziţiilor art. 41 alin. (7) şi (8) din Constituţie.Exprimandu-şi opinia, în conformitate cu prevederile art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, instanţa apreciază excepţia ca neîntemeiată "întrucât Garda financiară Bacau, constatând săvârşirea contravenţiei, a aplicat măsura reparatorie, prevăzută de însuşi actul normativ, care reglementează sancţionarea acestei contravenţii".În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 au fost solicitate puncte de vedere Guvernului, Senatului şi Camerei Deputaţilor.În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca excepţia invocată este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile art. 6 alin. 2 din Legea nr. 12/1990 reprezintă, pe plan legislativ, legea specială la care prevederile art. 41 alin. (8) din Constituţie fac trimitere.Camera Deputaţilor şi Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit în cauza de către judecătorul-raportor, prevederile art. 6 alin. 2 din Legea nr. 12/1990, republicată, raportate la prevederile Constituţiei, retine următoarele:În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al prevederilor Legii nr. 47/1992, Curtea Constituţională este competenţa să soluţioneze excepţia cu care a fost sesizată.Potrivit prevederilor art. 6 alin. 1 din Legea nr. 12/1990, republicată, „mărfurile sau produsele care au servit sau au fost destinate sa servească la săvârşirea vreuneia din faptele prevăzute de art. 1 lit. a), b), d), e), g) şi j), dacă sunt ale contravenientului sau ale agentului economic, ca şi sumele de bani şi lucrurile, dobândite, în mod vadit, prin săvârşirea contravenţiei, se confisca şi se valorifica în condiţiile legii, contravaloarea lor făcându-se venit la bugetul administraţiei centrale de stat”. De asemenea, potrivit prevederilor art. 6 alin. 2 din Legea nr. 12/1990, republicată, „beneficiile obţinute ilicit de persoanele fizice sau juridice din activităţile prevăzute la art. 1, precum şi încasările în întregime din vânzarea mărfurilor, a căror provenienţă nu poate fi dovedită, se preiau ca venit la bugetul administraţiei centrale de stat sub forma unui impozit de 100 la suta”.În speta, Garda financiară Bacau, constatând, prin Procesul-verbal din 28 aprilie 1995, ca Societatea Comercială "Comrepi" – S.A. Borzesti, judeţul Bacau, a săvârşit contravenţia prevăzută la art. 1 lit. e) din Legea nr. 12/1990, republicată, întrucât a efectuat acte şi fapte de comerţ, cu bunuri a căror provenienţă nu poate fi dovedită în condiţiile legii, a făcut aplicarea prevederilor art. 6 alin. 2 din lege, dispunând preluarea la bugetul administraţiei de stat a beneficiului ilicit, sub forma impozitului prevăzut de lege şi a preţului rezultat din vânzarea mărfurilor.Faţa de aceasta situaţie, urmează ca excepţia invocată să fie analizata numai cu privire la dispoziţiile lit. e) a art. 1 din legea sus-menţionată, care reglementează contravenţia constatată, celelalte dispoziţii ale aceluiaşi articol fiind deci irelevante în speta.Pe fond, primul motiv de neconstituţionalitate invocat, în sensul că măsura confiscării, prevăzută de art. 6 alin. 2 din Legea nr. 12/1990, republicată, este contrară prezumţiei constituţionale prevăzute de art. 41 alin. (7), referitoare la dobândirea licita a bunurilor, nu poate fi reţinut.În cazul de faţa, confiscarea nu este urmarea faptului ca bunurile confiscate ar fi fost dobândite ilicit, ci ca ele au rezultat din săvârşirea unei contravenţii prevăzute la art. 1 lit. e) din aceeaşi lege, întrucât societatea comercială nu poate dovedi provenienţă licita a mărfurilor vândute. Obligaţia de a dobândi aceasta provenienţă, potrivit art. 1 lit. e) din Legea nr. 12/1990, corespunde dispoziţiei de principiu prevăzute la art. 30 alin. 2 din Codul comercial, potrivit căruia comercianţii sunt datori a păstra, cel puţin până la 2 ani, facturile mărfurilor cumpărate şi introduse în stabilimentele lor. Este o obligaţie esenţială pentru evitarea contrabandei şi a evaziunii fiscale, îndeosebi în ce priveşte plata taxei pe valoarea adăugată.Autoarea excepţiei nu contesta constituţionalitatea prevederilor ce reglementează contravenţia, ci numai a celor prevăzute de art. 6 alin. 2 din Legea nr. 12/1990, republicată, referitoare la consecinţele contravenţiei, adică confiscarea sumelor de bani prevăzute de lege. De aceea, cel de-al doilea motiv invocat în susţinerea excepţiei, în sensul că măsura confiscării nu este conformă art. 41 alin. (8) din Constituţie, urmează a fi respins. Potrivit prevederilor art. 41 alin. (8) din Constituţie, bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii. Prevederile art. 6 alin. 2 din Legea nr. 12/1990, republicată, constituie tocmai o aplicare legală a acestei dispoziţii constituţionale, întrucât se referă la sume rezultate din valorificarea mărfurilor a căror provenienţă nu poate fi dovedită, în condiţiile în care nedovedirea acestei proveniente constituie o contravenţie.Faţa de cele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 25 din Legea nr. 47/1992, în unanimitate,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. 2 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, republicată, invocată de Societatea Comercială „Comrepi” – S.A. Borzesti, judeţul Bacau, în Dosarul nr. 153/1996 al Tribunalului Bacau.Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.Pronunţată în şedinţa publică din 29 ianuarie 1997.PREŞEDINTE,dr. Lucian StanguMagistrat-asistent,Georgeta Panoviciu––––-