DECIZIE nr. 169 din 4 iunie 1997

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 12/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 341 din 4 decembrie 1997
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LADECIZIE 145 25/11/1996
 Nu exista acte care fac referire la acest act

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a art. 330, art. 330^1, art. 330^2, art. 330^3 şi a art. 330^4 din Codul de procedură civilă



Ioan Muraru – preşedinteViorel Mihai Ciobanu – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorVictor Dan Zlatescu – judecătorRaul Petrescu – procurorGabriela Dragomirescu – magistrat-asistentPe rol, pronunţarea asupra recursului declarat de Hazarian Saram şi Hazarian Anahid Margot împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 145 din 25 noiembrie 1996*).Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 22 mai 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public şi în lipsa celorlalte părţi legal citate, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 4 iunie 1997.––––Notă *) Decizia Curţii Constituţionale nr. 145 din 25 noiembrie 1996 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 31 martie 1997.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Curtea Suprema de Justiţie – Secţia civilă, prin Încheierea din 6 septembrie 1996, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 330, art. 330^1, art. 330^2, art. 330^3 şi a art. 330^4 din Codul de procedură civilă, ridicată de Hazarian Saram şi Hazarian Anahid Margot. Prin Decizia nr. 145 din 25 noiembrie 1996, Curtea Constituţională a respins ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330, art. 330^1, art. 330^2, art. 330^3 ai ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă. Aceasta soluţie s-a fundamentat pe deciziile Curţii Constituţionale nr. 73 din 4 iunie 1996 şi nr. 96 din 24 septembrie 1996, prin care s-a statuat ca dispoziţiile art. 330, art. 330^2 alin. 2, art. 330^3 şi ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale, cele ale art. 330^2 alin. 1 din cod sun neconstituţionale, iar prevederile art. 330^1 din cod sunt neconstituţionale în măsura în care acestea se aplică hotărârilor pronunţate înainte de 26 iulie 1993, data intrării în vigoare a Legii nr. 59/1993.Împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 145 din 25 noiembrie 1996 au declarat recurs, în termen legal, Hazarian Saram şi Hazarian Anahid Margot, pentru următoarele motive: ilegalitatea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 145/1996, determinata de necitarea recurentilor la judecata în fond; vădită neconstituţionalitate a prevederilor art. 330, art. 330^1, art. 330^2 şi ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă, care încalcă principii fundamentale ale Constituţiei şi ale altor acte internaţionale la care România a aderat, ce vor fi detaliate cu ocazia soluţionării recursului.Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât excepţia a fost respinsă ca vadit nefondata, s-au solicitat puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.Senatul, prin Comisia juridică, de numiri, disciplina, imunităţi şi validari, apreciază ca excepţia este nefondata.Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca recursul este neîntemeiat, deoarece prin decizii definitive Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 330 şi următoarele din Codul de procedură civilă.Camera Deputaţilor nu a comunicat punctul sau de vedere.CURTEA,având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, punctul de vedere al Guvernului, punctele de vedere ale Senatului şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile art. 330, art. 330^1, art. 330^2, art. 330^3 şi ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă, raportate la dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, constata următoarele:Motivul de recurs privind ilegalitatea Deciziei nr. 145 din 25 noiembrie 1996, datorată necitarii părţilor la judecata în fond, este neîntemeiat. Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale prevede la art. 24 alin. (2) ca, atunci când excepţia de neconstituţionalitate este vadit nefondata, soluţia se adoptă cu unanimitatea voturilor completului de judecată, fără citarea părţilor. Împotriva deciziei se poate exercita calea de atac a recursului care, în toate cazurile, se soluţionează cu citarea părţilor şi a Ministerului Public, asigurându-se în felul acesta posibilitatea pentru părţi de a-şi formula apărările în faţa Curţii Constituţionale.Şi cel de-al doilea motiv de recurs, potrivit căruia prevederile art. 330, art. 330^1, art. 330^2, art. 330^3 şi ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă încalcă principii fundamentale ale Constituţiei şi ale altor acte internaţionale la care România a aderat, urmează a fi respins. Recurentii nu precizează principiile fundamentale constituţionale şi nici actele internaţionale la care România a aderat şi au fost incalcate. Curtea, însă, a analizat constituţionalitatea dispoziţiilor criticate în raport cu prevederile art. 6 pct. 1 din Convenţia europeană a drepturilor o mului, art. 10 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi ale art. 14 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi s-au pronunţat cu privire la acestea prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 17 octombrie 1996.Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 25 şi al art. 26 din Legea nr. 47/1992,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge recursul declarat de Hazarian Saram şi Hazarian Anahid Margot împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 145 din 25 noiembrie 1996.Definitivă.Pronunţată în şedinţa din 4 iunie 1997.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN MURARUMagistrat-asistent,Gabriela Dragomirescu ––––––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x