Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 164 din 15 martie 2010
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 286-288 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, ale art. 74, art. 75 şi art. 77 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă şi ale art. 164 din Codul de procedură civilă
Acsinte Gaspar – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorCarmen-Cătălina Gliga – procurorBenke Karoly – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 286-288 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, ale art. 74, art. 75 şi art. 77 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă şi ale art. 164 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Petrom” – S.A. Bucureşti în Dosarul nr. 32.614/3/2007 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 7.856D/2009.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 7.863D – nr. 7.868D/2009, având ca obiect o excepţie de neconstituţionalitate identică cu cea ridicată în Dosarul nr. 7.856D/2009.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea, având în vedere identitatea dintre obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 7.863D – nr. 7.868D/2009 la Dosarul nr. 7.856D/2009.Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării.Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 7.863D – nr. 7.868D/2009 la Dosarul nr. 7.856D/2009, care este primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin încheierile din 27 mai 2009, 3 iunie 2009, 17 iunie 2009 şi 24 iunie 2009, pronunţate în dosarele nr. 32.614/3/2007, nr. 31.010./3/2007, nr. 35.118/3/2007, nr. 44.601/2/2008, nr. 13.227./3/2008, nr. 777./3/2008 şi nr. 37.148./3/2007, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 286-288 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, ale art. 74, art. 75 şi art. 77 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă şi ale art. 164 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Petrom” – S.A. Bucureşti în cauze având ca obiect pretenţii băneşti.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că textele de lege criticate încalcă accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, precum şi condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Astfel, arată că dispoziţiile art. 286-288 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii şi ale art. 74, 75 şi 77 din Legea nr. 168/1999 sunt de un formalism excesiv, de natură să afecteze grav efectivitatea exercitării drepturilor recunoscute de lege atât pentru angajat, cât şi pentru angajator şi să restrângă nejustificat dreptul la apărare al angajatorului, care este pus într-o situaţie de dezechilibru faţă de angajatul care are calitatea de reclamant. Autorul excepţiei invocă faptul că intervalul de timp dintre data primirii citaţiei şi data termenului de judecată este prea scurt pentru ca un angajator să îşi exercite dreptul la apărare şi să se achite de sarcina probei care îi revine. De asemenea, faptul că prevederile art. 164 din Codul de procedură civilă lasă la aprecierea instanţei posibilitatea conexării cauzelor şi nu obligă la luarea unei astfel de măsuri, ceea ce ar conduce la o economie de timp şi cheltuieli, precum şi la o judecată unitară, este de natură să aducă atingere dreptului la apărare. Astfel, dispoziţiile de lege atacate încalcă, în opinia autorului, şi principiul efectivităţii juridice.Autorul mai susţine că obligarea angajatorului de a suporta nelimitat întreaga sarcină a probei vine în contradicţie cu normele constituţionale ce configurează alcătuirea sistemului judiciar bazat pe egalitate de tratament, imparţialitate şi echitate procesuală, determinându-l să realizeze o probaţiune diabolică, mai mult decât împovărătoare, cu consecinţa suportării efectelor administrării unor probe speciale în interesul adversarilor procesuali, cum ar fi, cu titlu de exemplu – expertizele, care în cazul unor coparticipanţi procesuali ajung la costuri uriaşe, suportate de angajator.Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarele nr. 7.856D/2009 şi nr. 7.863D-7.866D/2009, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată.Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarele nr. 7.867D/2009 şi nr. 7.868D/2009, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 286-288 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, ale art. 74, 75 şi 77 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 29 noiembrie 1999, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 164 din Codul de procedură civilă, având următorul cuprins:– Art. 286 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii:"(1) Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor de muncă se judecă în regim de urgenţă.(2) Termenele de judecată nu pot fi mai mari de 15 zile. … (3) Procedura de citare a părţilor se consideră legal îndeplinită dacă se realizează cu cel puţin 24 de ore înainte de termenul de judecată."; … – Art. 287 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii:"Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare.";– Art. 288 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii:"Administrarea probelor se face cu respectarea regimului de urgenţă, instanţa fiind în drept să decadă din beneficiul probei admise partea care întârzie în mod nejustificat administrarea acesteia";– Art. 74 din Legea nr. 168/1999:"(1) Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor de drepturi se judecă în regim de urgenţă.(2) Termenele de judecată nu pot fi mai mari de 10 zile. … (3) Părţile sunt legal citate, dacă citaţia le-a fost înmânată cel puţin cu o zi înaintea judecării."; … – Art. 75 din Legea nr. 168/1999:"În cazul în care sunt contestate măsuri unilaterale dispuse de unitate, aceasta are obligaţia ca, până la prima zi de înfăţişare, să depună dovezile în baza cărora a luat măsura respectivă.";– Art. 77 din Legea nr. 168/1999:"(1) În cazul în care judecata continuă, administrarea probelor se va face cu respectarea regimului de urgenţă al judecării conflictelor de drepturi.(2) Instanţa poate să decadă din beneficiul probei admise partea care întârzie nejustificat administrarea acesteia."; … – Art. 164 din Codul de procedură civilă:"Părţile vor putea cere întrunirea mai multor pricini ce se află înaintea aceleiaşi instanţe sau instanţe deosebite, de acelaşi grad, în care sunt aceleaşi părţi sau chiar împreună cu alte părţi şi al căror obiect şi cauză au între dânsele o strânsă legătură.Întrunirea poate fi făcută de judecător chiar dacă părţile nu au cerut-o.Dosarul va fi trimis instanţei mai întâi învestită, afară numai dacă amândouă părţile cer trimiterea lui la una din celelalte instanţe.Când una din pricini este de competenţa unei instanţe, şi părţile nu o pot înlătura, întrunirea se va face la acea instanţă."În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (1)-(3) referitoare la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 privind dreptul la apărare şi ale art. 53 alin. (1) referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi ale art. 11 alin. (2) privind raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern şi ale art. 20 alin. (2) referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului raportate la prevederile art. 6 paragraful 1 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, se constată că dispoziţiile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate de acelaşi autor şi cu o motivare identică. Astfel, spre exemplu, prin Decizia nr. 1.015 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 6 august 2009, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 286-288 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii. Curtea Constituţională, cu acel prilej, a constatat că dispoziţiile art. 286, art. 287 şi art. 288 din Codul muncii sunt constituţionale, întrucât acestea sunt norme care stabilesc o procedură specială, derogatorie, privind termenele de judecată şi modalitatea administrării probelor în cazul judecării cererilor referitoare la conflictele de muncă. Modalitatea în care au fost reglementate aceste dispoziţii este o opţiune a legiuitorului, care a avut în vedere instituirea unei proceduri simple şi urgente, adaptată raporturilor de muncă şi exercitării dreptului la muncă. Regulile de procedură prevăzute de aceste dispoziţii se aplică în mod echitabil atât angajatorilor, cât şi angajaţilor, fără a fi favorizată o categorie sau alta. Pentru aceleaşi considerente s-a reţinut şi conformitatea cu normele constituţionale invocate a prevederilor art. 74, art. 75 şi art. 77 din Legea nr. 168/1999.În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 164 din Codul de procedură civilă, Curtea a constatat constituţionalitatea acestora, reţinând că ele reglementează norme de procedură a căror interpretare şi aplicare revine instanţelor de judecată.Întrucât nu au apărut elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 286-288 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, ale art. 74, art. 75 şi art. 77 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă şi ale art. 164 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Petrom” – S.A. Bucureşti în dosarele nr. 32.614/3/2007, nr. 31.010./3/2007, nr. 35.118/3/2007, nr. 44.601/2/2008, nr. 13.227./3/2008, nr. 777./3/2008 şi nr. 37.148./3/2007 ale Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 februarie 2010.PREŞEDINTE,ACSINTE GASPARMagistrat-asistent,Benke Karoly––-