DECIZIE nr. 167 din 21 octombrie 1999

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3, art. 86^1 alin. 3 şi ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal



Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIoan Muraru – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorIuliana Nedelcu – procurorMihai Paul Cotta – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3, art. 86^1 alin. 3 şi ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, ridicată de Petre Garaiman în Dosarul nr. 751/1998 al Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 14 octombrie 1999 şi au fost consemnate în încheierea din acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 21 octombrie 1999.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 29 iunie 1999 Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal, excepţie ridicată de Petre Garaiman într-o cauza penală având ca obiect judecarea apelului declarat de autorul excepţiei împotriva Sentinţei Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti nr. 74/1998.În motivarea excepţiei se susţine ca dispoziţiile art. 81 alin. 3 din Codul penal, care prevăd ca "Suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, precum şi în cazul infracţiunilor de vătămare corporală grava, viol şi tortura", sunt neconstituţionale, deoarece contravin prevederilor art. 4 alin. (2) şi ale art. 16 din Constituţie, privitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. Se considera ca unui cetăţean nu îi poate fi interzis în mod arbitrar accesul la măsurile de politica penală neprivative de libertate. Întrucât autorul excepţiei a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală grava, în susţinerea excepţiei se referă la exceptarea de la beneficiul suspendării executării pedepsei sau al executării acesteia la locul de muncă a pedepsei pentru aceasta infracţiune. Acesta compara vătămarea corporală grava, exceptată de la beneficiul măsurilor menţionate, cu infracţiunea de ucidere din culpa, pentru care legea nu interzice aceste măsuri nici în cazul variantelor agravante ale infracţiunii, ceea ce constituie, în viziunea sa, o vădită inegalitate. Autorul excepţiei mai susţine ca pentru aceleaşi motive sunt neconstituţionale şi dispoziţiile art. 86^1 alin. 3 şi ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal.Exprimandu-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa de judecată considera ca a fost legal ridicată, deşi s-a depus după încheierea dezbaterilor în apel. Se apreciază însă ca este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile art. 81 alin. 3, art. 86^1 alin. 3 şi art. 86^7 alin. 3 din Codul penal nu încalcă nici o prevedere constituţională, fiind atributul exclusiv al legiuitorului de a stabili modalităţile concrete de individualizare a executării pedepselor şi de a prevedea criteriile de care trebuie să se folosească instanţele în aplicarea acestor măsuri. Discriminarea invocată de autorul excepţiei apare, în realitate, ca o măsura necesară pentru atingerea scopului pedepsei. Instanţa face referire în acest sens la Decizia Curţii Constituţionale nr. 25 din 23 februarie 1999, prin care s-a constatat constituţionalitatea dispoziţiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal.În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, au fost solicitate punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.În punctul de vedere al Guvernului se arata ca din cuprinsul prevederilor art. 81 alin. 3, art. 86^1 alin. 3 şi ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal rezultă ca legiuitorul a înţeles sa excludă de la beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei, al suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi al executării pedepsei la locul de muncă pe acei infractori care au săvârşit infracţiuni intenţionate grave, oricare ar fi natura acestora, sau infracţiunile de violenta nominalizate în texte. Prin criteriile şi excepţiile pe care legiuitorul le prevede pentru aplicarea acestor mijloace de individualizare a executării pedepselor nu se poate susţine ca se aduce atingere dispoziţiei constituţionale din art. 16 privitoare la egalitatea în drepturi şi nici prevederilor art. 4 alin. (2) din Constituţie privind egalitatea între cetăţeni, deoarece dispoziţiile criticate nu au legătură cu egalitatea între cetăţeni, ele necontinand nici o discriminare pe temei de rasa, naţionalitate, origine etnică, limba, religie, sex, opinie, apartenenţa politică, avere sau de origine socială. Se invoca în acelaşi sens Decizia nr. 25 din 23 februarie 1999, prin care Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a art. 81 alin. 3 din Codul penal, statuand ca acest text nu contravine prevederilor constituţionale criticate, deoarece limitarea aplicării suspendării condiţionate a executării pedepsei nu încalcă nici unul dintre criteriile egalităţii în drepturi. O soluţie identică a fost adoptată şi prin Decizia nr. 79 din 20 mai 1999, prin care Curtea, respingând aceeaşi excepţie, precizează ca art. 16 alin. (1) din Constituţie consfinţeşte egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În acest fel se justifica nu numai admisibilitatea, dar şi necesitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane. În concluzie, se apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate privind art. 81 alin. 3, art. 86^1 alin. 3 şi art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, în raport cu art. 4 alin. (2) şi art. 16 din Constituţie, este neîntemeiată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie şi art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa să soluţioneze excepţia ridicată.Deşi în dispozitivul încheierii de sesizare instanţa se referă la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal, din examinarea cererii prin care se ridica excepţia, cerere aflată la dosarul cauzei, precum şi din conţinutul încheierii de sesizare rezultă ca excepţia de neconstituţionalitate are ca obiect nu numai dispoziţiile art. 81 alin. 3, ci şi dispoziţiile art. 86^1 alin. 3 şi ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal.Curtea Constituţională urmează să se pronunţe asupra constituţionalităţii acestor texte, care au următorul conţinut:– Art. 81 alin. 3 – "Suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, precum şi în cazul infracţiunilor de vătămare corporală grava, viol şi tortura";– Art. 86^1 alin. 3 – "Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, precum şi în cazul infracţiunilor de vătămare corporală grava, viol şi tortura";– Art. 86^7 alin. 3 – "Executarea pedepsei la locul de muncă nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, precum şi în cazul infracţiunilor de vătămare corporală grava, viol şi tortura".Ca urmare a examinării excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor legale criticate, se constată că jurisprudenta Curţii Constituţionale este constanta, statuandu-se prin mai multe decizii ca aceste prevederi sunt constituţionale. În acest sens Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 25 din 23 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 1 aprilie 1999, şi prin Decizia nr. 79 din 20 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 6 iulie 1999. În considerentele acestor decizii Curtea a statuat, referitor la excepţia de neconstituţionalitate dispoziţiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal, ca aparţin competentei exclusive a Parlamentului atât instituirea unor mijloace de individuali zare a executării pedepsei, cum este suspendarea executării acesteia, cat şi excepţiile de la aplicarea măsurii respective, fără ca prin aceasta să se încalce dispoziţiile art. 4 alin. (2) şi ale art. 16 din Constituţie sau alte texte constituţionale.De asemenea, în legătură cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3, art. 86^1 alin. 3 şi ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 95 din 17 iunie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 28 iulie 1999, constatând cu acel prilej ca Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii, care adopta reglementări inclusiv pentru instituirea mijloacelor de individualizare a pedepselor, asa cum este suspendarea executării pedepsei, în cele doua forme ale sale, sau executarea pedepsei la locul de muncă, precum şi în vederea stabilirii condiţiilor şi a sferei de incidenţa a acestor mijloace de individualizare a pedepselor.Deoarece nu au intervenit elemente noi care să determine o schimbare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale, urmează ca aceste considerente să se aplice şi în cauza de faţa.Pe de altă parte, referitor la critica potrivit căreia art. 81 alin. 3 din Codul penal ingradeste accesul cetăţenilor la aplicarea măsurii suspendării executării pedepsei privative de libertate, Curtea constata ca aceasta nu este o problemă de control al constituţionalităţii, ci o problemă de politica penală, care aparţine competentei exclusive a legiuitorului, singurul care, potrivit art. 58 alin. (1) din Constituţie, poate modifica sau completa dispoziţiile legale în vigoare. Aceeaşi concluzie este, de altfel, cuprinsă şi în Decizia Curţii Constituţionale nr. 119 din 23 septembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 12 noiembrie 1999, decizie prin care s-a reţinut ca, deşi reală, nu poate fi analizata în cadrul controlului de constituţionalitate critica potrivit căreia s-ar impune reevaluarea limitei de 12 ani până la care poate fi acordată suspendarea condiţionată a executării pedepsei, în raport cu limitele speciale ale pedepsei închisorii prevăzute de Legea nr. 140/1996, reevaluare care, conform art. 58 alin. (1) din Constituţie, aparţine competentei exclusive a Parlamentului.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3, art. 86^1 alin. 3 şi ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, excepţie ridicată de Petre Garaiman în Dosarul nr. 751/1998 al Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti.Definitivă.Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 octombrie 1999.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Mihai Paul Cotta––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește