DECIZIE nr. 165 din 28 februarie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147^3 alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi art. 116 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorDaniela Ramona Mariţiu – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147^3 alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi art. 116 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Nexco Romoil” – S.R.L. din Oradea în Dosarul nr. 6.071/111/2010 al Tribunalului Bihor – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.072D/2011.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.194/2011.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 7 septembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 6.071/111/2010, Tribunalul Bihor – Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147^3 alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi art. 116 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Nexco Romoil” – S.R.L. din Oradea într-o cauză ce are ca obiect soluţionarea unei contestaţii împotriva unui act administrativ fiscal.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate nu permit sub nicio formă rambursarea sau compensarea soldului negativ de TVA mai mic de 5.000 lei şi îngrădesc liberul acces la justiţie, precum şi limitele între care justiţiabilii pot solicita instanţelor de judecată anularea unor acte.Interzicerea solicitării şi reportării unor sume de bani la care plătitorul de TVA are drept de rambursare constituie o confiscare abuzivă a unor bunuri proprietate privată. Mai mult, această măsură nu ar putea fi dispusă decât de o instanţă judecătorească, iar nu de un organ de control fiscal care nu are atribuţii jurisdicţionale.De asemenea, accesul liber la justiţie este încălcat, deoarece refuzul de rambursare nu se materializează în forma unui act susceptibil de a fi atacat în instanţă.Tribunalul Bihor – Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul arată că legea oferă posibilitatea persoanei interesate de a se plânge împotriva actului administrativ fiscal care i-a produs prejudicii, fie pe calea unei proceduri administrative, fie direct în faţa instanţei judecătoreşti de contencios administrativ competente. Prevederea expresă a posibilităţii de a contesta actul administrativ lipseşte de temei critica autorului excepţiei, cu ocazia judecăţii, în cadrul unor dezbateri contradictorii, acesta beneficiind de toate garanţiile procedurale prevăzute de lege, inclusiv de a-şi formula apărările pe care le consideră necesare.De asemenea, se apreciază că, în măsura în care nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a solicita rambursarea în perioada fiscală de raportare, sumele plătite cu titlu de TVA se reportează în perioada fiscală următoare. Prin urmare, există posibilitatea ca soldul sumei negative a taxei în perioada fiscală de raportare să fie recuperat ulterior, fie prin rambursare, fie prin deducere, în condiţiile Codului Fiscal. Astfel, nu poate fi reţinută critica autorului excepţiei de neconstituţionalitate, aceasta fiind neîntemeiată.Avocatul Poporului arată că prin dispoziţiile de lege criticate se reglementează condiţiile şi procedura potrivit cărora persoanele impozabile, înregistrate în scopuri de TVA la organul fiscal competent, pot solicita rambursarea taxei. Condiţia impusă de textul de lege criticat nu reprezintă o confiscare abuzivă a unor bunuri proprietate privată, întrucât suma respectivă urmează să fie reportată obligatoriu în decontul perioadei fiscale următoare. În ceea ce priveşte accesul liber la justiţie, acest drept se poate exercita în baza art. 205 din Codul de procedură fiscală, potrivit căruia "împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestaţie potrivit legii". De asemenea, nu poate fi reţinută nici critica referitoare la dispoziţiile art. 116 alin. (4) din Codul de procedură fiscală. Astfel, prin compensarea de drept a creanţelor care există deodată, nu sunt încălcate prevederile constituţionale invocate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi ale Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 147^3 alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, şi art. 116 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007. Textele criticate au următorul conţinut:– Art. 147^3 alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal: „Persoanele impozabile, înregistrate conform art. 153, pot solicita rambursarea soldului sumei negative a taxei din perioada fiscală de raportare, prin bifarea casetei corespunzătoare din decontul de taxă din perioada fiscală de raportare, decontul fiind şi cerere de rambursare, sau pot reporta soldul sumei negative în decontul perioadei fiscale următoare. Dacă persoana impozabilă solicită rambursarea soldului sumei negative, acesta nu se reportează în perioada fiscală următoare. Nu poate fi solicitată rambursarea soldului sumei negative a taxei din perioada fiscală de raportare, mai mic de 5.000 lei inclusiv, acesta fiind reportat obligatoriu în decontul perioadei fiscale următoare.”;– Art. 116 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală: „Organul fiscal poate efectua compensarea din oficiu ori de câte ori constată existenţa unor creanţe reciproce, cu excepţia sumelor negative din deconturile de taxă pe valoare adăugată fără opţiune de rambursare.”Prevederile art. 116 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală au fost modificate prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 30 septembrie 2010, şi au în prezent următorul conţinut: „Dacă legea nu prevede altfel, compensarea operează de drept la data la care creanţele există deodată, fiind deopotrivă certe, lichide şi exigibile.”În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autoarea excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 21 – Accesul liber la justiţie, art. 44 – Dreptul de proprietate privată şi ale art. 136 alin. (5) – Proprietatea. De asemenea, se consideră a fi încălcate şi prevederile art. 6 paragrafele 1 şi 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 1.194 din 20 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 13 ianuarie 2012, răspunzând unei critici identice formulate de acelaşi autor al excepţiei, dar în faţa altei instanţe de judecată, a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147^3 alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal ca neîntemeiată, iar pe cea a dispoziţiilor art. 116 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală ca inadmisibilă.Cu acel prilej, Curtea, referitor la critica potrivit căreia prevederile art. 147^3 alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal aduc atingere dreptului de proprietate privată al persoanei impozabile, înregistrată în scopuri de TVA, a reţinut că textul de lege criticat prevede tocmai rambursarea diferenţei dintre suma reprezentând taxa plătită şi cea colectată pentru operaţiunile taxabile. Mai mult, în măsura în care nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a solicita rambursarea în perioada fiscală de raportare, sumele plătite cu titlu de TVA se reportează în perioada fiscală următoare. Prin urmare, există posibilitatea ca soldul sumei negative a taxei în perioada fiscală de raportare să fie recuperat ulterior, fie prin rambursare, fie prin deducere, în condiţiile Codului fiscal, astfel încât nu poate fi pusă în discuţie „confiscarea” bunului, aşa cum pretinde autorul excepţiei.În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea principiului accesului liber la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţie, Curtea a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 205 din Codul de procedură fiscală, persoana interesată are posibilitatea de a formula contestaţie împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale care i-au produs un prejudiciu. Prevederea expresă a posibilităţii de a contesta actul administrativ lipseşte de temei critica autorului excepţiei, cu ocazia judecăţii, în cadrul unor dezbateri contradictorii, acesta beneficiind de toate garanţiile procedurale prevăzute de lege, inclusiv de a-şi formula apărările pe care le consideră necesare.Referitor la critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 116 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, Curtea a constatat că norma supusă controlului de constituţionalitate reprezintă o normă de procedură care exceptează de la compensarea din creanţele reciproce sumele negative din deconturile de taxă pe valoare adăugată fără opţiune de rambursare. Potrivit dispoziţiilor, art. 725 alin. 1 din Codul de procedură civilă, „Dispoziţiile legii noi de procedură se aplică, din momentul intrării ei în vigoare, şi proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum şi executării silite începute sub acea lege”. Prin urmare, modificarea operată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2010, care elimină excepţia instituită de norma de procedură cuprinsă în art. 116 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, este de imediată aplicare, astfel că dispoziţiile în forma criticată de autorul excepţiei de neconstituţionalitate încetează să mai producă efecte juridice, nemaifiind aplicabilă litigiului dedus judecăţii.Faţă de această situaţie, Curtea, făcând aplicarea Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, a statuat că devin aplicabile dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 47/1992, conform cărora Curtea Constituţională poate decide numai asupra actelor normative care au legătură cu soluţionarea cauzei.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147^3 alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Nexco Romoil” – S.R.L. din Oradea în Dosarul nr. 6.071/111/2010 al Tribunalului Bihor – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 116 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de acelaşi autor, în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 februarie 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Daniela Ramona Mariţiu________

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește