DECIZIE nr. 165 din 22 mai 2001

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 79 alin. (1), ale art. 80 şi ale art. 81 alin. (1) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă



Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIoan Muraru – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorGabriela Ghita – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 79 alin. (1), ale art. 80 şi ale art. 81 alin. (1) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, excepţie ridicată de Cornelia Burcus în Dosarul nr. 3.881/2000 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.La apelul nominal se constata lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudenta Curţii Constituţionale, solicita respingerea excepţiei ca fiind neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:Prin Încheierea din 6 septembrie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 3.881/2000, Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 79 alin. (1), ale art. 80 şi ale art. 81 alin. (1) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, excepţie ridicată de Cornelia Burcus.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine ca dispoziţiile art. 79 alin. (1), ale art. 80 şi ale art. 81 alin. (1) din Legea nr. 168/1999 încalcă prevederile art. 15 alin. (2) referitoare la neretroactivitatea legii civile, ale art. 21 alin. (2) referitoare la accesul liber la justiţie, precum şi ale art. 24 din Constituţie, referitoare la dreptul la apărare. Se arata ca, întrucât, potrivit textelor de lege contestate, singura cale de atac în materia litigiilor de muncă este recursul, sunt îngrădite accesul liber la justiţie şi dreptul la apărare „prin restrangerea dreptului la exercitarea unei cai de atac (apelul)”. Totodată se considera ca se încalcă şi dispoziţiile art. 2 pct. 3 din Codul de procedură civilă, referitoare la folosirea caii de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii. În sfârşit, se mai critica aceste dispoziţii legale şi pentru aceea ca, în opinia autorilor excepţiei, nu este reglementată situaţia litigiilor aflate în curs de judecată.Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă, exprimandu-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, considera ca aceasta este neîntemeiată, deoarece şi alte litigii cu grad asemănător de dificultate beneficiază doar de doua grade de jurisdicţie, respectiv judecata în fond şi recurs. Prin eliminarea caii de atac a apelului părţile nu sunt prejudiciate, beneficiind de o judecata justa şi corecta, considerând ca ratiunea legii a constat în celeritatea soluţionării acestor cauze, având în vedere raporturile sociale deduse în fapt judecaţii.Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia este neîntemeiată, arătând ca textele criticate nu contravin prevederilor art. 15 alin. (2), ale art. 21 alin. (2) şi ale art. 24 din Constituţie.Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 79 alin. (1), ale art. 80 şi ale art. 81 alin. (1) din Legea nr. 168/1999 este neîntemeiată. Se apreciază ca „legiuitorul a prevăzut, în mod expres, utilizarea unei singure cai de atac ordinare – recursul, cu termen procedural mai scurt în raport cu cel prevăzut de Codul de procedură civilă, suprimand calea de atac a apelului, în vederea asigurării celeritatii soluţionării conflictelor de drepturi”. Se considera ca textele de lege criticate sunt constituţionale şi în raport cu prevederile art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, deoarece „nu conţin nici o prevedere cu caracter de retroactivitate şi, în consecinţa, hotărârile instanţelor judecătoreşti competente să soluţioneze litigii de muncă rămân supuse căilor de atac şi termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunţate, cum de altfel rezultă din dispoziţiile art. IV din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 179/1999 privind modificarea şi completarea Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească”. Totodată se mai arata ca textele de lege criticate sunt conforme şi prevederilor art. 21 alin. (2) şi ale art. 24 din Constituţie, „întrucât accesul liber la justiţie şi dreptul la apărare presupun accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti fiind de competenţa exclusiva a legiuitorului”. Se invoca în acest sens prevederile art. 125 alin. (3), potrivit cărora „Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege”, precum şi ale art. 128 din Constituţie, în temeiul cărora „Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii”.Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul judecătorului-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 79 alin. (1), ale art. 80 şi ale art. 81 alin. (1) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 29 noiembrie 1999, dispoziţii care au următorul conţinut:– Art. 79 alin. (1): "Hotărârile instanţei de fond sunt definitive.";– Art. 80: "Termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunţate de instanţa de fond.";– Art. 81 alin. (1): "În caz de admitere a recursului, instanţa va judeca în fond cauza."Autorul excepţiei de neconstituţionalitate considera ca aceste dispoziţii legale contravin art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii civile, art. 21 alin. (2) referitor la accesul liber la justiţie, precum şi art. 24 din Constituţie, referitor la dreptul la apărare, texte care au următoarea redactare:– Art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile.";– Art. 21 alin. (2): "Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";– Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.(2) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu." … Examinând excepţia, Curtea constata că nu poate fi primită nici una dintre criticile de neconstituţionalitate formulate de autorii excepţiei.Astfel, în ceea ce priveşte susţinerea referitoare la retroactivitatea dispoziţiilor legale criticate Curtea retine că nu sunt incalcate prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, deoarece, pe de o parte, textele de lege criticate nu conţin o asemenea dispoziţie cu caracter retroactiv, iar pe de altă parte, "lipsa unei menţiuni cu privire la situaţia litigiilor introduse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 168/1999 şi aflate în curs de judecată”, invocată de autorul excepţiei în susţinerea acestui motiv de neconstituţionalitate, nu este de natura sa confere un caracter retroactiv dispoziţiilor amintite, în absenta unor menţiuni exprese privind aplicarea retroactivă a legii. Totodată Curtea constata ca, potrivit art. 90 din Legea nr. 168/1999, această lege „intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2000”, data ulterioară adoptării legii (12 noiembrie 1999) şi publicării sale în Monitorul Oficial al României (Partea I, nr. 582 din 29 noiembrie 1999).Curtea retine ca este neîntemeiată şi susţinerea autorului excepţiei referitoare la contrarietatea textelor de lege criticate cu prevederile art. 21 alin. (2) din Constituţie, deoarece art. 79 alin. (1), art. 80 şi art. 81 alin. (1) din Legea nr. 168/1999 nu ingradesc accesul liber la justiţie, ci, dimpotriva, permit soluţionarea litigiilor de muncă (şi anume a conflictelor de drepturi) de către instanţele judecătoreşti, prevăzând doua grade de jurisdicţie (fond şi recurs). Utilizarea unei singure cai de atac – recursul -, cu termen procedural mai scurt în raport cu cel prevăzut de Codul de procedură civilă, precum şi suprimarea caii de atac a apelului, măsuri prevăzute de dispoziţiile legale criticate, au ca finalitate doar asigurarea celeritatii soluţionării unor asemenea litigii, iar nu încălcarea drepturilor fundamentale invocate. Totodată Curtea retine, din perspectiva art. 125 alin. (3) din Constituţie, potrivit căruia „Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege”, precum şi a art. 128 din Constituţie, în temeiul căruia „Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii”, ca Legea fundamentală a lăsat în competenţa autorităţii legiuitoare (care, potrivit art. 58 alin. (1), este Parlamentul) sa reglementeze „competenţa”, „procedura”, precum şi „căile de atac” în raport cu specificul domeniilor litigioase reglementate. Invocarea în motivarea excepţiei a încălcării dispoziţiilor art. 2 pct. 3 din Codul de procedură civilă nu are nici o relevanta, întrucât Curtea examinează conformitatea acestora cu Constituţia, iar nu contrarietatea unor dispoziţii legale cu alte dispoziţii de drept comun.De altfel, Curtea Constituţională a statuat prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, ca "legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedura, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunand posibilitatea neingradita a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege. De aceea, regula art. 21 alin. (2) din Constituţie, potrivit căreia nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie, are ca semnificaţie faptul ca legiuitorul nu poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nici o categorie sau grup social".Aceste considerente, precum şi soluţia pronunţată îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauza, întrucât nu au intervenit elemente noi de natura sa determine modificarea jurisprudenţei Curţii.În prezenta cauza Curtea mai retine ca prin textele de lege criticate nu se încalcă nici prevederile constituţionale cuprinse în art. 24 referitoare la dreptul la apărare, deoarece exercitarea acestui drept nu este îngrădită, părţile având dreptul de a fi asistate de un avocat în tot cursul procesului, independent de gradele de jurisdicţie prevăzute la art. 79 alin (1) şi la art. 80 din Legea nr. 168/1999.De altfel, unele dispoziţii ale Legii nr. 168/1999, ca de exemplu art. 79 alin. (1) şi art. 80, au mai fost supuse controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 230 din 16 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 16 decembrie 2000, şi Decizia nr. 53 din 20 februarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 28 martie 2001, Curtea Constituţională a statuat ca aceste texte sunt constituţionale, respingând excepţiile de neconstituţionalitate.Atât considerentele, cat şi soluţiile din aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţa, neexistand motive care să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 79 alin. (1), ale art. 80 şi ale art. 81 alin. (1) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, excepţie ridicată de Cornelia Burcus în Dosarul nr. 3.881/2000 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 mai 2001.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Florentina Geangu––––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește