DECIZIE nr. 164 din 6 mai 2003

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 19 alin. (1) şi ale art. 26 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorFlorentina Balta – procurorGabriela Dragomirescu – magistrat-asistent şefPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 19 alin. (1) şi ale art. 26 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Albapam” – S.A. Alba din Alba Iulia în Dosarul nr. 6.404/2002 al Judecătoriei Alba Iulia.La apelul nominal răspunde, pentru Garda Financiară Alba, consilier juridic Ion Raspopescu, constatandu-se lipsa autorului excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 38C/2003, având ca obiect aceeaşi excepţie, ridicată de acelaşi autor în Dosarul nr. 4.922/2002 al Judecătoriei Aiud. La apelul nominal răspunde, pentru Garda Financiară Alba, consilier juridic Ion Raspopescu, constatandu-se lipsa autorului excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul părţii prezente, precum şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 16 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, raportat la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 38C/2003 la Dosarul nr. 514C/2002.Reprezentantul părţii prezente solicita respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât considera ca dispoziţiile de lege criticate nu încalcă prevederile art. 24 din Constituţie, referitoare la dreptul la apărare, acest drept fiind asigurat prin chiar plângerea depusa de către autorul excepţiei împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei. În ceea ce priveşte susţinerile referitoare la încălcarea art. 135 din Constituţie, se apreciază ca nici acestea nu sunt întemeiate, de vreme ce executarea măsurilor dispuse prin procesul-verbal contestat se poate suspenda de către instanţa de judecată, prin încheiere de şedinţa, până la soluţionarea definitivă a cauzei.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, arătând ca, în legătură cu constituţionalitatea prevederilor de lege criticate, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2002, care îşi menţine valabilitatea şi în prezenta cauza.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constata următoarele:Prin încheierile din 15 noiembrie 2002 şi din 15 ianuarie 2003, pronunţate în dosarele nr. 6.404/2002 şi nr. 4.922/2002, Judecătoria Alba Iulia şi Judecătoria Aiud au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (1) şi ale art. 26 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Albapam” – S.A. Alba din Alba Iulia în cauze de contencios administrativ.În motivarea excepţiei se susţine ca prevederile art. 19 alin. (1) şi ale art. 26 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 sunt contrare dispoziţiilor art. 24 alin. (1) şi ale art. 135 alin. (6) din Constituţie. Astfel, în legătură cu încălcarea art. 24 din Constituţie, referitor la dreptul la apărare, se arata ca art. 19 alin. (1) din ordonanţa criticata permite agentului constatator sa încheie procesul-verbal de constatare a contravenţiei în lipsa contravenientului ori a reprezentantului sau, ceea ce face imposibil ca el sa formuleze obiecţiuni la acesta şi sa indice mijloacele de proba de care înţelege să se folosească. Art. 26 din ordonanţa obliga agentul constatator sa comunice înştiinţarea de plată a amenzii înaintea rămânerii definitive a sancţiunii, iar, în practica, ea se întocmeşte tot în lipsa contravenientului, astfel ca şi în aceasta faza „posibilitatea efectuării unei apărări utile este practic nulă”. Încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 135 alin. (6) consta în aceea ca din conţinutul textelor criticate rezultă o „răspundere obiectivă, afectandu-se resursele financiare ale persoanelor juridice sau fizice”, „dreptul la plângere are un caracter formal”, iar plata amenzii lezeaza „proprietatea, care în baza art. 135 alin. (6) din Constituţie este inviolabilă”.Judecătoria Alba Iulia apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. Astfel, se arata ca prevederile art. 19 alin. (1) din ordonanţa nu încalcă art. 24 din Constituţie, referitor la dreptul la apărare, ci, ca o garanţie a respectării acestui drept, în lipsa contravenientului, instituie obligaţia pentru agentul constatator de a încheia procesul-verbal de constatare în prezenta unui martor, proces-verbal împotriva căruia se poate formula plângere la instanţa de judecată, în faţa căreia contravenientul îşi poate formula apărările. Art. 26 din ordonanţa criticata nu este contrar art. 135 alin. (2) din Constituţie, deoarece înmânarea sau comunicarea înştiinţării de plată a amenzii, o dată cu procesul-verbal, nu este de natura sa lezeze dreptul de proprietate privată al persoanei fizice sau juridice.Judecătoria Aiud considera excepţia de neconstituţionalitate ridicată neîntemeiată, deoarece dispoziţiile de lege criticate trebuie coroborate cu ansamblul reglementărilor privind regimul juridic al contravenţiilor. Asa fiind, trebuie avute în vedere atât prevederile art. 15, 16 şi 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, care reglementează cine are calitatea de agent constatator, conţinutul procesului-verbal de contravenţie, precum şi cazurile de nulitate a acestuia, cat şi dispoziţiile art. 19 alin. (2) din aceeaşi ordonanţa, referitoare la protecţia contravenientului. În legătură cu susţinerile privind neconstituţionalitatea art. 26 din ordonanţa criticata, se arata ca textul nu încalcă dreptul de proprietate al contravenientului, atâta timp cat acesta are dreptul, potrivit art. 31 şi art. 32 alin. (3) din acelaşi act normativ, sa conteste procesul-verbal de contravenţie la instanţa de judecată, iar executarea lui să fie suspendată.Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.Guvernul apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În acest sens arata ca art. 19 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 cuprinde suficiente garanţii care să împiedice încheierea abuzivă a procesului-verbal, fără participarea contravenientului. De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 31 din ordonanţa, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere la instanţa de judecată în termen de 15 zile de la data inmanarii sau comunicării acestuia, prilej cu care, în prezenta unui avocat, se pot formula apărările considerate necesare. Faţa de aceste argumente considera ca şi aplicarea amenzii pentru săvârşirea unei contravenţii este consecinţa legitima a încălcării normelor legale, iar nu, asa cum susţine autorul excepţiei în legătură cu prevederile art. 26 din ordonanţa criticata, o încălcare a dreptului de proprietate. Menţionează Decizia Curţii Constituţionale nr. 5/2002, prin care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a art. 19 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001.Avocatul Poporului considera ca dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. Astfel, în legătură cu încălcarea prin art. 19 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 a art. 24 din Constituţie, se arata ca textul criticat conţine suficiente garanţii care să împiedice încheierea abuzivă a procesului-verbal fără participarea contravenientului şi, de altfel, dreptul la apărare este consacrat în sfera activităţii judiciare, iar constatarea săvârşirii unei contravenţii nu se înscrie în acest cadru. Mai arata ca, în temeiul dispoziţiilor art. 31 din ordonanţa, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate formula plângere la instanţa de judecată, în faţa căreia contravenientul îşi poate face orice apărare pe care o considera necesară. Cu referire la susţinerile privind încălcarea art. 135 alin. (6) din Constituţie, considera ca aplicarea în mod legal a unei amenzi pentru săvârşirea contravenţiei nu reprezintă o violare a dreptului de proprietate. Invoca jurisprudenta Curţii Constituţionale privind constituţionalitatea prevederilor art. 19 alin. (1) din ordonanţa criticata.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorii-raportori, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 19 alin. (1) şi ale art. 26 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, prevederi care au următorul cuprins:– Art. 19 alin. (1): "Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagina de agentul constatator şi de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se afla de faţa, refuza sau nu poate să semneze, agentul constatator va face menţiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puţin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde şi datele personale din actul de identitate al martorului şi semnatura acestuia.";– Art. 26: "(1) Dacă agentul constatator aplica şi sancţiunea, iar contravenientul este prezent la încheierea procesului-verbal copia de pe acesta şi înştiinţarea de plată se înmânează contravenientului, făcându-se menţiune în acest sens în procesul-verbal. Contravenientul va semna de primire.(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi faţă de celelalte persoane cărora trebuie să li se comunice copia de pe procesul-verbal, dacă sunt prezente la încheierea acestuia. … (3) În cazul în care contravenientul nu este prezent sau, deşi prezent, refuza să semneze procesul-verbal, comunicarea acestuia, precum şi a înştiinţării de plată se face de către agentul constatator în termen de cel mult o luna de la data încheierii." … În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, aceste dispoziţii de lege contravin art. 24 şi art. 135 alin. (6) din Constituţie, care prevăd:– Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.(2) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."; … – Art. 135 alin. (6): "Proprietatea privată este, în condiţiile legii, inviolabilă."Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea retine următoarele:I. În legătură cu neconstituţionalitatea prevederilor art. 19 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 124 din 15 februarie 2002, cu prilejul soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 19 alin. (2) din Legea nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, preluate de art. 19 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001. Prin aceasta decizie, respingând excepţia de neconstituţionalitate, s-au statuat următoarele: critica constând, ca şi în prezenta cauza, în încălcarea dreptului la apărare consacrat de art. 24 din Constituţie este neîntemeiată, deoarece textul prevede suficiente garanţii care să împiedice încheierea abuzivă a procesului-verbal fără participarea contravenientului. De altfel, o asemenea posibilitate nu intervine decât dacă nu exista alta soluţie pentru constatarea contravenţiei săvârşite. Totodată, s-a observat ca dreptul la apărare este consacrat de art. 24 din Constituţie în sfera activităţii judiciare, alin. (2) al acestui text referindu-se chiar la „cursul procesului”, or, constatarea săvârşirii unei contravenţii, deşi poate avea şi consecinţe judiciare, nu se înscrie în acest cadru. S-a mai reţinut şi faptul ca, potrivit dispoziţiilor art. 31 din ordonanţa, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data inmanarii sau comunicării acestuia, care se judeca de instanţa judecătorească, iar în cadrul procesului contravenientul îşi poate angaja avocat şi îşi poate face orice apărare pe care o considera necesară. De asemenea, conform art. 34 alin. (1) din ordonanţa, în cadrul procesului pot fi administrate probe în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal.În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea art. 135 alin. (6) din Constituţie, s-a reţinut ca şi aceasta este neîntemeiată, întrucât aplicarea în mod legal a unei amenzi pentru o contravenţie săvârşită este consecinţa legitima a încălcării unei norme legale, iar nu o încălcare a dreptului de proprietate, relevanta fiind în acest sens prevederea art. 41 alin. (8) din Constituţie, potrivit căreia bunurile destinate, folosite sau rezultate din contravenţii pot fi confiscate în condiţiile legii.Cele statuate prin decizia menţionată îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauza, întrucât nu au intervenit elemente noi de natura sa determine modificarea acestei jurisprudente a Curţii Constituţionale.II. O alta critica de neconstituţionalitate vizează prevederile art. 26 din ordonanţa, prin raportare la art. 135 alin. (6) din Constituţie, în opinia autorului excepţiei, încălcarea consta în aceea ca emiterea înştiinţării de plată înainte de rămânerea definitivă a sancţiunii afectează resursele financiare ale persoanelor juridice sau fizice, mai exact proprietatea privată a acestora. Curtea nu poate retine nici aceasta critica, deoarece, asa cum s-a arătat şi anterior în legătură cu dispoziţiile art. 19 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aplicarea amenzii pentru săvârşirea unei contravenţii este consecinţa încălcării normei legale, iar nu o încălcare a dreptului de proprietate.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAîn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 19 alin. (1) şi ale art. 26 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Albapam” – S.A. Alba din Alba Iulia în Dosarul nr. 6.404/2002 al Judecătoriei Alba Iulia, precum şi în Dosarul nr. 4.922/2002 al Judecătoriei Aiud.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 mai 2003.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent şef,Gabriela Dragomirescu––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește